Nu cu multă vreme în urmă, Compania de Cercetare Sociologică și Branding a publicat un sondaj potrivit căruia încrederea în Biserică Ortodoxă Română a scăzut pentru prima oară sub 70%. Patriarhia Română a reacționat imediat prin intermediul purtătorului său de cuvânt. Părintele Constantin Stoica a declarat că rezultatele sunt relative, că aceeași tendință a fost înregistrată și în urmă cu un an, că încrederea va reveni, că peste un an va fi mai bine, că este vorba despre o lipsă de încredere cu care se confruntă și celelalte mari instituții și că, în general, rezultatele celor de le CCSB sunt discutabile. Care este argumentul punerii în chestiune a rezultatelor? Realitatea de pe teren. Părintele Constantin Stoica arăta că “sondarea noastră se face în biserici, iar atât timp cât bisericile sunt pline astea sunt rezultatele. Sunt cifre relative care țin în primul rând de cei care fac sondarea, pentru că nu întotdeauna datele sunt cu foarte mare acuratețe preluate”.
Cine are dreptate? De fapt, nici unii, nici alți. Nu atât pentru ceea ce au spus, ci din cauza a ceea ce au omis în discursul lor.
Sondajul realizat de CCSB reflectă nivelul de încredere deținut de mai multe instituții publice din România. Biserica este evaluată alături de Armată, Mass-media, Președinție, Parlament, Guvern, Bănci, Poliție, Pompieri, NATO, SIE, Banca Națională a României și câteva altele. Întrebarea adresată a fost „cât de multă încredere aveți în Biserică?”. Răspunsurile posibile “Foarte multă”, „destul de multă”, „destul de puțină”, „foarte puțină”, „nu am auzit de ea”, „nu știu sau nu răspund”.
Folosirea indicatorului încrederii într-un sondaj de opinie poate fi problematică[1]. Aparent, determinarea obiectului cercetării n-ar presupune nimic anevoios. Însă, cât de clar este că ne referim la același lucru atunci când vorbim despre o instituție, în genere? Cu alte cuvinte, când întrebăm pe cineva câtă încredere are încredere în Biserică, la cine anume ne referim? Și, mai ales, la ce se referă cel care adresează un răspuns întrebării”. La instituție, în genere? La ierarhii acesteia? La dimensiunea divină a acestei instituții? Sau poate doar la cea umană? Întrebările sunt pertinente tocmai pentru că, în lipsa unei priviri mai atente, este greu de știut la ce s-au referit, de fapt, respondenții. Probabil că răspunsul reprezintă o sinteză a percepției acestor aspecte. Însă cum sunt percepute aceste elemente componente ale percepției generale asupra Bisericii? Sunt persoane care nu au încredere în ierarhi, dar care au toată încrederea în echilibrul divino-uman și de cursă lungă al Bisericii. Sau este la fel de plauzibil ca o persoană să aleagă răspunsul ”foarte puțină încredere”, ca efect al nemulțumirii față de comportamentul adesea autist al mai multor ierarhi sau preoți, fără să conteste binefacerea spirituală a participării duminicale la Sfânta Liturghie – asumată și înțeleasă ca centru liturgic al vieții bisericești.
Nu susțin că sondajul realizat de CCSB este invalid. Ci că nuanțele ar fi fost binevenite. Că cercetarea ne spune ceva, dar că, din păcate, nu știm prea bine ce ne spune. Doar că se simte vag o tulburare în forță.
Biserica este una dintre instituțiile cărora le este măsurat, în fiecare an, nivelul de încredere publică. Dar niciodată nu am aflat ce vizează această încredere. Ce anume din interiorul său este mai bine sau mai prost văzut. Nu știm care este încrederea de care se bucură ierarhii acesteia, anumiți ierarhi sau Patriarhul Bisericii Ortodoxe, preoții, prezența socială a Bisericii, misiunea ei soteriologică. Cred că rezultatele unui astfel de sondaj ar fi mult mai relevante. Ele ar putea trimite către ceea ce nu funcționează cum trebuie în interiorul instituției. Iar atunci am putea înțelege mai bine tendința generală a percepției publice asupra Bisericii. În fața rezultatelor unui astfel de sondaj, invocarea realității din teren, adică a numărului de persoane prezente în cadrul liturghiilor duminicale, va apărea pentru toată lumea ca ceea ce este: un sofism.
Pentru că atunci când purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, susținea că ”sondarea noastră se face în biserici, iar bisericile sunt pline”, comitea un sofism mai vechi de 2000 de ani. Se numește ignoratio elenchi și constă în susținerea sau atacarea unei opinii producând temeiuri irelevante.
Faptul că bisericile sunt încă pline nu este un semn al faptului că încrederea în Biserică nu a scăzut. Tendințele megalomanice ale unora dintre proiectele actualului Patriarh nu trec neobservate de către credincioșii care merg duminică de duminică la Sfânta Liturghie. La fel de bine este observată tendința mai multor ierarhi de a transforma bisericile în SRL-uri și preoții în manageri de sucursală. Și, cu toate acestea, bisericile nu sunt goale.
Cum de se întâmplă acest lucru? Probabil pentru că încrederea în binefacerile spirituale ale Bisericii și exemplul viu al câtorva slujitori vrednici suplinesc rateurile duhovnicești ale unora dintre ierarhi și stilistica antreprenorială dictată de aceștia. Se merge încă la Sfânta Liturghie chiar dacă a crescut nemulțumirea față de modul în care este administrată Biserica. Sunt ascultate predicile duminicale, chiar dacă este binecunoscut faptul că discursul oficial al Patriarhiei este de multă vreme îmbibat de pompozitate auto-referențială și de pioșenie formală. Sunt asumate zilele de post, chiar dacă este observabil festivismul de pe dealul Mitropoliei.
De aceea, argumentul Părintelui Constantin Stoica nu ține. El apelează la un fenomen care nu are cum să infirme sau să confirme rezultatele sondajului CCSB. Pentru că nu oferă rațiuni suficiente pentru a face acest lucru.
Toată această poveste trimite cu gândul către un episod scripturistic. În 2Samuel 24, 1-25, David face recensământul poporului lui Israel și al lui Iuda. Gestul atrage mânia divină, iar israeliții sunt pedepsiți. Una dintre interpretările date acestui pasaj spune că pedeapsa a fost adresată nesăbuinței omului care a crezut că poporul lui Israel – înțeles ca adunare a celor care cred în Dumnezeu – poate fi numărat. Doar Dumnezeu este cel care știe cu adevărat care este numărul credincioșilor săi – indiferent de studiile sau de recensămintele noastre. Episodul are un ecou în praznicul creștin al ”Duminicii tuturor sfinților” – în cadrul căruia sunt pomeniți toți sfinții lui Dumnezeu, știuți și neștiuți. Pentru că același Dumnezeu este cel care cunoaște cu adevărat numărul lor. Cu vorbele Sfântului Macarie Egipteanul, care trimite către pasaj Faptele Apostolilor 1, 24, ”Dumnezeu este singurul cunoscător de inimi (kardiognostes)”. Doar el este cel care știe, cu adevărat, numărul credincioșilor săi.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Medievalia.ro
