Zilele astea, ca român în Marea Britanie, trebuie să ai obrazul gros: aproape zilnic citești în presă lucruri neplăcute despre români.
De pildă, poți afla că românii sunt pe primul loc în Londra la “squatting”, infracțiune introdusă din septembrie trecut în Codul Penal și care constă în pătrunderea ilegală într-un imobil pentru a locui acolo. Din cele 92 de persoane găsite vinovate de această infracțiune, 45, deci aproape jumătate, erau cetățeni români, față de numai 16 polonezi și 13 britanici.
Titluri ca “Infractorii români care terorizează străzile noastre” sunt folosite uneori de tabloide și generează în anumite pături ale populației un sentiment de xenofobie, pe care unii politicieni nu se sfiesc să-l exploateze, cum a făcut de pildă Diana James, candidata Partidului Independenței Regatului Unit (UKIP) în recentul scrutin parlamentar parțial de la Eastleigh, când a afirmat că românii au o predilecție pentru infracționalitate. An fost obligată să-și ceară scuze, ceea ce nu a împiedicat-o să se situeze pe locul al doilea cu 28%, scor record pentru UKIP într-un scrutin parlamentar.
Tot recent, Philip Hollobone, un deputat al Partidului Conservator, condus de premierul David Cameron, făcea o interpelare în Camera Comunelor, în care întreba guvernul dacă a făcut vreo adresare autorităților române pe tema acordării cetățeniei române persoanelor din Republica Moldova care au dreptul prin lege la redobândire, dacă au sau au avut cel puțin un bunic sau bunică foști cetățeni ai României.
Un tabloid de la Londra scria că în ultimii 22 de ani 300000 de persoane din Republica Moldova au redobândit cetățenia română, număr care ar crește cu 10000 în fiecare lună, ziarul ridicând spectrul unei “invazii” a moldovenilor cu cetățenie română, care se folosesc de “clauza bunicuței”.
Expirarea restricțiilor
“Invazie” de care se vorbește aproape zilnic în ultima vreme, în contextul expirării la 31 decembrie 2013 a restricțiilor pentru cetățenii români și bulgari privind accesul pe piața muncii.
Ministerul administrației locale a publicat în sfârșit un estimat al numărului de români și bulgari așteptați să vină în Marea Britanie după 1 ianuarie 2014, în cursul primului an de la ridicarea restricțiilor – 13000, din care doar cu puțin peste 8000 de români.
Dar de abia publicate, însuși ministrul de resort, Eric Pickles, a declarat că nu are nicio încredere în aceste date. În schimb, organizația non-guvernamentală Migrationwatch –cunoscită pentru atitudinea anti-imigrație- estimează că în următorii cinci ani vor sosi în Marea Britanie câte 50000 de români și bulgari anual.
În sfârșit, pe 22 aprilie este programată la parlament o dezbatere pe marginea unei petiții publice, semnate de aproape 140000 de persoane, care cer guvernului britanic prelungirea restricțiilor pentru români și bulgari.
Ce zic românii?
În tot acest noian de vești proaste și atmosferă ostilă, care este răspunsul românesc?
Ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, a fost destul de prezent în mass media britanică și a răspuns, așa cum îi permite statutul de diplomat. În România însă, presa în majoritatea ei nu a reținut decât prestația, e drept modestă, de la CNN, legându-se de accentul cu care vorbește ambasadorul engleza.
Cotidianul Gândul a lansat o campanie prin care invita cetățeni britanici să se stabilească în România, iar cu ocazia meciului de fotbal Chelsea – Steaua din Europa League s-au lansat apeluri în presa românească din Marea Britanie la unitate în sprijinirea echipei românești și comportament civilizat.
Demnitarii români au insistat pe toate canalele că nu există niciun motiv pentru temerile că Marea Britanie va fi invadată de români. Argumentul lor este că cine a vrut să vină până acum a făcut-o deja.
Ambasadorul Jinga declara recent la RFI că, pe fond, România nu are o problemă de imagine.
Infracționalitatea românească
Dar cum stau de fapt lucrurile? Sunt românii un caz aparte în Marea Britanie? Sunt ei o problemă pentru britanici?
Dacă e să ne referim la număr, în niciun caz. Oficial există doar două date: numărul celor care la recensământul din 2011 și-au declarat ca limbă maternă româna – 68000 și cel estimat în vara lui 2012 de Oficiul Național de Statistică – 94000.
Ambasadorul României estima în vara lui 2012 la 130000 – 150000 numărul românilor din Regatul Unit, iar mai recent el redusese estimatul la 100000 – 120000. Cifrele avansate de ambasadorul Jinga mi se par credibile.
Dacă comparăm aceste date cu cele pentru polonezi, fie și doar cea de la recensământ – 546000 – care mi se pare mult subestimată, putem vedea că nu avem nici pe departe de a face cu comunități comparabile numeric.
Din punctul de vedere al infracționalității comise în Marea Britanie, românii sunt pe locul doi, după polonezi, în rândul cetățenilor din statele UE, potrivit datelor compilate de Asociația Comisarilor Șefi de Poliție (ACPO) și pe locul patru după jamaicani, polonezi și irlandezi ca număr de deținuți condamnați în închisorile din Anglia și Țara Galilor (prin comparație, numărul românilor din Scoția și Irlanda de Nord este nesemnificativ) – 624 de persoane la 31 decembrie 2012, o creștere cu 40% în ultimele 15 luni.
Cifrele sunt importante, dar reflectă și o creștere importantă a numărului de români care au venit în Regatul Unit de la aderarea României la UE la 1 ianuarie 2007. Același ambasador Jinga estima în vara lui 2008 la 50000 numărul românilor aflați la acea dată în Regatul Unit.
Infracțiunile comise de români sunt, potrivit datelor fragmentare publicate, mai ales furturi (cu precădere din magazine) și arareori comise cu violență.
Este drept că frauda la bancomat (pusă pe seama românilor în proporție de 92% de un polițist de rand înalt din City-ul Londrei), furtul de metale în scop de reciclare sau până recent frauda cu beneficii sociale (cazul romilor de la Țăndărei) au apărut în presă, așa cum în presă apar articole despre implicarea cu precădere a jamaicanilor în trafic de droguri, a chinezilor în contrafacerea de DVD-uri cu filme, a vietnamezilor în cultivarea canabisului a polonezilor în infracțiuni cauzate de alcool și exemplele ar putea continua.
Țapi ispășitori?
Marea majoritate a românilor din Regatul Unit sunt oameni cinstiți, care lucrează din greu, ca să-și facă o situație pentru ei și familiile lor, pe care adesea nu și-o pot face în România.
În mod inevitabil însă, omul de rând din Marea Britanie nu prea află de acești români, decât dacă are contact direct cu ei, fie că sunt meseriași în construcții (bărbații) sau menajere (femeile) care se întâmplă să le presteze un serviciu în casă.
De fapt, românii nu sunt luați în vizor în mod special. Ei au ghinionul să fi picat în mijlocul unei conjuncturi nefericite. Acum nouă ani, guvernul Laburist a deschis piața muncii din primul moment pentru cetățenii statelor care au aderat la 1 mai 2004 la UE, previzionând sosirea a doar 13000 de persoane și s-a trezit cu peste un milion, majoritatea polonezi.
Partidul Laburist n-a mai repetat aceeași măsură în 2007, când au aderat România și Bulgaria, prevalându-se de dreptul de a impune restricții până la un maxim de șapte ani. Între timp, Laburiștii au pierdut alegerile din 2010 (și din cauza migrației din centrul și estul Euaropei), iar românii au tras ponoasele neavând acces complet liber pe piața muncii din Regatul Unit.
Lucrurile s-au agravat și din punct de vedere economic, Marea Britanie intrând în recesiune (ca și România de altfel) și în vremuri din acestea migranții, și mai ales cel mai recent sosiți, pot ușor să devină țapi ispășitori.
Așa încât, eu n-aș spune că “englezii au ceva cu noi”. Criza economică coincide cu o criză a Uniunii Europene, iar dezbaterea despre migrație a ajuns la vârful agendei publice. Nu e de mirare că un partid ca UKIP, care dorește retragerea Marii Britanii din UE și vorbește în permanență și pe toate canalele de migrație ca o sursă a tuturor relelor, a ajuns la 17% în sondajele de opinie.
Deci, e bine să nu luăm toate aceste lucruri la modul personal, cum zic englezii.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
