Motto: Bate şaua să priceapă iapa (ori călăreţul aspirant).
Există multă naivitate şi lipsă de informare în emoţiile generate în jurul crizei cipriote. Nicio criză nu vine fără un (politicos) avertisment prealabil. Discuţiile privind salvarea sistemului bancar din Cipru au fost antamate nu în martie 2013 ci acum mai bine de nouă luni (25 iunie 2012).
În data de 5 noiembrie 2012, ediţia online a hebdomadarului german Der Spiegel făcea publică existenţa unui raport al serviciului federal german pentru informaţii externe ce analiza situaţia sistemului bancar cipriot şi realităţile netransparente camuflate în spatele aparenţelor de sertar cosmetizate de birocraţia cipriotă. Toţi actorii relevanţi cu acces la funcţii de analiză şi anticipare au avut între timp posibilitatea să ia măsurile corespunzătoare faţă de posibilele evoluţii ce se anticipau încă de la sfârşitul anului trecut. Mai puţin cei care erau deja limitaţi în libertatea de acţiune prin propriile alegeri anterioare (recte, elita politică cipriotă).
Concluziile raportului documentat în interiorul Bundesnachrichtendienst (BND) confirmau încă o dată suspiciunile legate de precaritatea măsurilor de luptă împotriva operaţiunilor de spălare de bani negri asumate formal de Cipru în momentul intrării în Eurozonă (2008). Întârzierea deznodământului firesc până la acest moment a depins în principal de reticenţa elitei politice cipriote în a-şi asuma consecinţele hazardatei strategii politico-economice din ultimii 10 ani. Şi, bineînţeles, de bani. Banii altora mai exact.
Cipru (partea greacă a insulei) este un stat cu o populaţie de aproximativ 800.000 de locuitori, un PIB de circa 18 miliarde Euro (2012), un deficit public de 6,3% din PIB (2012), o datorie publică de 72% din PIB (2012) şi o rată actuală a şomajului de aproximativ 10% din populaţia activă.
Fragilitatea acestor date este dramatic amplificată de nivelul datoriei private, cifrată în 2010 la aproximativ 280% din PIB (al doilea din EU după Irlanda) şi mai ales de supradimensionarea sistemului bancar cipriot raportat la realităţile economice ale insulei, activele bancare cipriote reprezentând circa 750% din PIB (dublu faţă de media Eurozonei).
Totalul depozitelor bancare (rezidenţi şi non-rezidenţi) din Cipru era estimat de Banca centrală cipriotă la aproximativ 68 miliarde Euro (ianuarie 2013), din care aproximativ o treime, 21 miliarde Euro, fiind constituite de non-rezidenţi, o cifră ce confirmă estimarea BND de circa 26 miliarde US $ depozite constituite în insulă de non-rezidenţi ruşi.
Problema fundamentală a crizei cipriote nu este însă (doar) supradimensionarea sistemului bancar – a se vedea Islanda şi Irlanda, ultima membră a Eurozonei, iar prima, receptor al unei bule speculative cu origini în Marea Britanie. Problema fundamentală o constituie lipsa transparenţei sistemului bancar şi excesiva deschidere a acestuia către reciclarea în interioriul Eurozonei a unor importante capitaluri non-rezidente cu origini prea puţin testate.
Diferenţa principală între Cipru şi alte paradisuri fiscale din Europa (Lichtenstein, Luxembourg, Elveţia) o reprezintă ignorarea de către elita politico-economică din Cipru (inclusiv biserica ortodoxă din insulă, un important actor financiar-imobiliar în economia insulei) a principalelor două reguli de bune maniere pentru orice astfel de paradis fiscal: (a) neutralitatea financiară şi geopolitică, (b) minima cooperare internaţională (şi intra-europeană) în ce priveşte notabila diferenţă dintre banii gri şi banii negri.
Semnificativ pentru loialităţile şi interesele ce animă elita politico-economică cipriotă, atunci când au fost confruntaţi cu responsibilitatea formulării unui plan de finanţare pentru cei 5,8 miliarde Euro solicitaţi de EU ca parte locală la contribuţia de salvare a bancilor cipriote, partea cipriotă a avansat controversatul plan referitor la prelevarea a 6,5% din depozitele sub 100.000 Euro (plus 9,9% pentru depozitele peste acest plafon), mizând cu bună ştiinţă pe provocarea unui scandal internaţional cu efect asupra Eurozonei şi pe efectul de levier pe care acesta îl poate exercita asupra contributorilor principali din Eurozonă.
Răspunsul ferm din partea Băncii Centrale Europene (ECB) referitor la sistarea finanţării lichidităţilor de urgenţă pentru băncile cipriote dacă nu există un acord credibil până luni, 25 martie, a clarificat însă rapid limitele puterii de negociere deţinute în mod real de partea cipriotă. Refuzul pragmatic al Rusiei de a se implica în continuarea finanţării unui model economico-financiar compromis nu a făcut decât să confirme încă o dată delicatele limite dintre auto-iluzionare şi realităţi fundamentale ignorate repetat în ultimii ani de elita politico-economică din Cipru.
Doar un exemplu dintre multe altele: existenţa celor două baze militare britanice din Akrotiri şi Dhekelia, a salvat iresponsabila clasă politică cipriotă în timpul intervenţiei militare a Turciei din iulie 1974 (Turcia fiind putere garantă în Cirpu alături de Grecia şi Marea Britanie) ca urmare a provocării organizate în insulă de junta militară de la Atena (juntă militară evacuată la scurt timp după aceea de la putere şi adusă în faţa justiţiei pentru multiple derapaje antidemocratice şi anticonstituţionale – un scenariu repetat în Argentina în 1982 după înfrângerea din Falklands în faţa Marii Britanii). Trebuie doar adăugat că cele două baze militare britanice sunt la 200 km de Tartus (Siria) şi reprezintă punctul de plecare al razei de acoperire şi defensivă aeriană în cazul repetării unui scenariu precum cel din timpul războiului de Yom Kippur din octombrie 1973 în Orientul Mijlociu.
Ca şi în alte cazuri recente, după anunţul ECB, vocea raţiunii către politicieni iresponsabili a venit din partea Băncii centrale cipriote ce a recomandat prelevarea doar a depozitelor ce depăşesc plafonul de 100.000 Euro – soluţie recomandată de altfel şi de EU, fiind cea care are impactul cel mai redus asupra marii majorităţi a populaţiei cipriote, afectând în special marile depozite bancare, şi, mai ales, pe cele nerezidente.
Motivul principal este că reprezentanţii sistemului bancar, şi în special cei ai băncii centrale, au o reprezentare foarte clară (şi extrem de avizată) asupra dezastruoaselor consecinţe generate de un faliment bancar generalizat în insulă şi imediata ieşire din Eurozonă a Ciprului. Dacă băncile cipriote nu se deschid săptămâna viitoare iar insula intră în faliment, politicienii ciprioţi vor avea o mare problemă să ajungă până la primul aeroport militar britanic pentru a-şi salva (la propriu) pielea.
Din acest motiv, politicienii care vor să se sinucidă nu doar politic, ci şi fizic, îşi subordonează banca centrală (alături de alte acţiuni anticonstituţionale şi antidemocratice) în speranţa naivă că vor putea manipula direct complexul economico-financiar reprezentat de economia unei ţări – a se vedea recentul exemplu al unui prim-ministru dintr-un stat din Europa de Est criticat de EU exact pentru acest lucru.
Faptul că o parte importantă a elitei cipriote nu a asimilat încă aceste realităţi simple, arătând că nu lucrează în favoarea intereselor populaţiei cipriote ci în favoarea propriilor interese şi ale celor reprezentate de unii dintre sponsorii, şi mai ales clienţii privaţi, externi, este ilustrat şi de poziţia bisericii ortodoxe din Cipru, important actor local în sistemul financiar şi în piaţa imobiliară din insulă. Aceasta din urmă încurajează în mod iresponsabil ieşirea din Eurozonă, mimând sprijinul important pe care este pregătită să îl ofere prin ipotecarea propriilor proprietăţi în vederea finanţării unui vag fond de solidaritate naţională ce ar trebui să asigure salvarea băncilor cipriote (convenabil acompaniat de naţionalizarea fondului de pensii).
E greu de identificat de unde ar facilita biserica ortodoxă cipriotă obţinerea celor 16 miliarde Euro lipsă în cazul unui Euro-exit (în realitate cu mult mai mult căci premisele de plecare se modifică radical în acest din urmă caz), însă este sigur că nu are nicio intenţie să plătească pentru acestea, proprietăţile bisericii urmând a fi oferite doar pentru o ipotetică operaţiune de garantare, scopul fiind ca întreaga proprietate a bisericii să rămână intactă, ca şi până acum. Mai mult, biserica cipriotă ignoră pur şi simplu, fără să-şi dea seama, consecinţele dramatice ale stării de urgenţă ce se va instala în insulă după Euro-exit.
Revenind însă la scenarii de salvare mai apropiate de o realitate responsabilă, este de notat faptul că guvernul cipriot contemplă, în sfârşit, posibila implementare a unei importante prelevări (20-25%) asupra depozitelor ce depăşesc plafonul european garantat de 100.000 Euro. Ce nu se menţionează încă deocamdată, datorită altor urgenţe prioritare, este că era paradisului fiscal cipriot netransparent şi cu acces neîngrădit la facilităţile de finanţare în Eurozonă s-a încheiat.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
