La o simpla privire vedem ca dinspre guvernare vin in avalansa vesti proaste: noi impozite, coplata in sanatate, biruri in agricultura, taieri de cheltuieli bugetare, intentia taierii programului laptele si cornul, plan de concedieri in companiile din sistemul energetic. Si ar mai fi: rusinea continua de la ICR, scandalul aflatoxinei, protestul vacarilor. Acumularea tensiunilor in mediul privat (Mechel, Dacia) spune ceva despre starea generala a economiei, despre blocaj. Mai departe: legile proprietatii mai asteapta un aviz de la CEDO. Comisia Europeana trimite Romania in fata Curtii europene de Justitie deoarece Guvernul Ponta a demarat liberalizarea preturilor la energie, insa nu a luat si masuri pentru protejarea consumatorilor. Vorbim, totusi, de un guvern de stanga! La inceputul anului, Guvernul a suprataxat companiile energetice, insa banii stransi nu au mers catre sprijinul acestor consumatori.

Dan TapalagaFoto: Hotnews

Toate acestea vesti proaste nu l-au afectat, deocamdata, pe seful guvernului, Victor Ponta, beneficiarul unei campanii de imagine foarte agresive. Dimpotriva. Ultimul sondaj de opinie spune ca ar castiga o eventuala competitie la prezidentiale in fata lui Crin Antonescu. Cum scapa Victor Ponta de erodare, desi conduce tara de aproape un an? Am scris pe larg despre mecansimul tranchilizarii natiunii cu alt prilej.

Numai ca etapa campaniei de imagine clasice si-a epuizat resursele, a obosit. Nu mai tine cu umanizarea premierului, cu mama scoasa la televizor, cu demonizarea lui Traian Basescu, cu fasificarea agendei, cu victimizare, cu injurat UE, cu blamat strainii, ungurii si cine s-o mai nimeri pe radar. Nu mai merge doar cu vorbe goale si zero rezultate, zero masuri, zero actiune.

Despre falsificarea agendei publice, despre cheia propagandistica in care televiziunile de stiri incolonate in spatele USL trateaza astazi aceleasi subiecte care le isterizau mai ieri scrie foarte bine un coleg de la Vocea Valcii:

  • "In urma cu mai bine de un an, USL, prin vocile parlamentarilor valceni, tuna si fulgera împotriva „ciumei portocalii”, puterea PDL care nu gasea bani pentru salarii si pensii, provoca discuţii despre regionalizare, coplata si impozitul forfetar. (...) Oare memoria colectiva nu exista, pentru ca, acum, dand drumul la televiziuni si vad urmatoarele subiecte – coplata, regionalizare, impozit forfetar, lipsa banilor pentru salarii si pensii. Subiecte care pe vremuri erau pe agenda zilei a cabinetelor Boc si MRU. Numai ca acum sunt pe lista lui Ponta. Antena3 tace sfios si au ramas setaţi pe Basescu. Oare nu cumva Basescu e de vina si pentru noile directive ale cabinetului Ponta? Impozitul forfetar din turism si agricultura cat de bun este". ( Cum s-au transformat bubele ciumei portocalii in initiative corecte ale cabinetululi Ponta )

Asa stand lucrurile, guvernul Ponta se vede silit sa schimbe strategia, sa dea drumul la sange. Doar mirosul sangelui, declansarea instinctelor primare de razbunare, de ura si de revolta impotriva fostei guvernari vor mai putea orbi o vreme poporul zapacit acum cu propaganda si falsificarea realitatii. Vorbele singure nu mai pot ascunde golurile guvernarii. Poporul incepe sa-si piarda rabadarea si, la o adica, intelege ca a fost tras pe sfoara.

Cu ce pot fi umplute, deci, golurile guvernarii? Cu eterna explicatie: altii sunt vinovati pentru dezastrul de astazi. Greaua mostenire? Da, dar vanduta altfel. Victor Ponta va apela la scuza "grelei mosteniri", numai ca vrea si el sa traga in teapa niste adversari. Sa ofere, cum s-ar zice, forta exemplului.

Pentru a-si convinge electoratul ca-i groasa rau, se va plange, nominalizand personaje in carne si oase, ca au furat miliarde de lei lasand visteria statului goala. De unde poporul trebuie sa inteleaga ca situatia proasta de azi se datoreaza furtului cosmic din vremea guvernarii Boc.

Stati, nu va grabiti cu acuzatiile, nu-l invatam noi prostii. Premierul Ponta s-a dat singur de gol, ne spune singur ca asa gandeste, ca asta vrea sa faca, dar ca inca nu poate deoarece se poticneste de Morar. Miercuri seara a vorbit, la Romania TV, despre o 'mare frustrare' în rândul oamenilor că demnitarii corupţi nu au fost traşi la răspundere. Nu e prima data cand premierul se plange ca procurorii nu ancheteaza ce vrea guvernul sa ancheteze. Ponta a recunoscut, recent, ca i s-a plans procurorului general ca sesizarile guvernului nu sunt bagate in seama de procurori.

'Eu aş vrea, dar n-am dreptul pe care îl are un jurnalist să spună, 'domnule, am văzut că aveţi timp să-l cercetaţi pe un deputat că şi-a angajat soţia. Foarte bine faceţi dacă a încălcat legea, cercetaţi-l. Dar e vorba de un deputat care şi-a angajat soţia şi trebuie să dea cinci mii de lei înapoi. Nu aveţi timp totuşi şi de cei care au dat o gaură de un miliard de euro?'', a mai spus Victor Ponta, miercuri seara, la RTV.

Asadar, cum trebuie sa arate profilul viitorilor sefi din parchete? Acum stim. Prima conditie este sa nu fie independenti, ci sa raspunda prompt la comezi, ca pe vremea condamnatului liberat conditionat Adrian Nastase. Cand suna Ponta sa intrebe despre dosarele Oltchim, Hidroelectrica, despre Basescu, Videanu, Udrea, Blejnar sau pe cine mai are el o pata pusa, procurorii sefi trebuie sa-l serveasca repede cu un dosarel, cu un rechizitoriu, cu niste acuzatii, cu ceva numai bun de trimis la Antena 3, locul unde se imparte dreptatea USL pana la capat.

Apoi, mai e ceva. Politicieni importanti de la PSD si PNL , in frunte cu Adrian Nastase, nu uita ce au patit ei cand au iesit de la guvernare in 2004 si ce probleme mari in justitie continua sa aiba unii dintre ei, chiar din guvern fiind (Dragnea, Fenechiu). A venit vremea razbunarii. Cum sa nu doreasca schimbarea garniturii de mari penali ai Romaniei cu nume sonore ale opozitiei?

Pana la instalarea unor noi sefi in parchete nu mai e mult. Ca-i va propune Pivniceru, Ponta din pozitia de interimar la justitie sau alt ministru USL, nici nu cred ca mai conteaza cata vreme sarcinile de partid si de stat sunt deja trasate. Nu cred ca mai are cineva vreo indoiala: va curge sange. Daca laptele curge pe camp, iar mierea promisa in campanie s-a zaharisit, macar sa cada capete, sa inceapa circul, sa racorim creierii inchinsi ai poporul daca nu-i putem stinge chioraitul matelor goale.

Iar in timp ce poporul se holbeaza la sange, USL va gasi in fine timpul si linistea pentru marile afaceri. Pentru asta, a pregatit deja terenul, eliminand licitatiile din lege si organismele de control gen CNSC, detalii care-i mai incurcau in tentativa de a pune mana, rapid si fara teama, pe niste contracte cinstite cu statul.