Calul nu ucide. Provoaca repulsie, mila, ingrijorare, dar nu ucide.Ucide insa urat maladia Creutzfeld-Jacob: creierul se transforma intr-un burete amorf, fiinta intr-un zombi sinistru. Europa s-a speriat strasnic in anii 90, odata cu aparitia si dezvoltarea bolii vacii nebune. Timpul a trecut, am uitat, mergem inainte pe calea profitului maxim. Da, carnea de cal costa jumatate de pret fata de cea de vita. Romania, tara noastra draga, este plina de gloabe si martoage gata de a fi livrate spre abatoare, pentru preturi de nimic, pentru ca civilizatia taraneasca traditionala este pe moarte, iar bietii cai nu fac altceva decat sa urmeze declinul general al acesteia. Si niciun taran, cati au mai ramas, nu si-ar vinde la abator, pentru nimic in lume, calul bun de lucru, nu trebuie sa fii expert in agricultura pentru a intelege starea de fapt.
Spre deosebire de anii 1990, cand balaurul Internet nu era decat o promisiune, acum descoperim cu mirare faptul ca intermediari din Cipru, Olanda, Luxemburg, Honolulu – traderi deci – se ocupa cu comertul calului belit de piele in abatoarele romanesti via mediul virtual. Ca si cum carnea ar fi banale minereuri de fier sau stocuri de boabe de cafea. Totul se vinde si se cumpara cu profit maxim repet; oricum cei din spatele ecranelor isi pot procura cele mai bune alimente, ca din cauza aceasta sunt traderi, fac profit maxim si nu le pasa. Asta-i chiar logica afacerilor si a capitalismului ultraliberal, in ultima instanta, compasiunea si grija nu au ce cauta in afaceri, campaniile de tip CSR sunt doar perdele de fum si bombe lacrimogene de PR…
Revenind la stocurile traficate pe Internet, am mai aflat cu aceasta ocazie ca exista o piata a tocaturii de carne congelate, calupuri-amestec de carne inferioara, tendoane, oase, piele, zgarciuri – tot ceea ce nu se poate consuma de la un animal, nu ar manca nici macar un caine, dar pot foarte bine servi la prepararea unei lasagna congelate sau pentru salamul ieftin. Si inca, doar o ideea lansata in noaptea Internetului: cum se face ca in topul 100 al celor mai bogati romani sunt supra-reprezentati mega-carnatari, proprietari ai unor uriase fabrici de salam si derivate? Sa nu-mi spuneti ca romanii iubesc salamul, sunt produse ieftine, nu au bani etc. Nu as fi crezut niciodata ca ma voi gandi cu nostalgie culinara la salamul “cu soia” din perioada comunista, un adevarat paradis al aromelor si gustului fata de “mineralele de carne” din zilele noastre, ce fac turul Europei si virtual, si in camioane frigorifice.
Da, avem lasagna la doi euro cutia sau mezeluri pe saturate, dar la ce pret? Cei care citesc aceste randuri si au o buna cunoastere a Occidentului, stiu prea bine cum se mai “gateste” acolo, mai ales de catre tineri, stiu care este logica timpului petrecut in bucatarie. De ce sa nu arunc la microunde o portie de hrana prefabrica, congelata, decat sa pregatesc eu insumi ceva? Pierd timp, iar omul modern nu este de nimic mai avid decat de castigul de timp. Pe care-l risipeste apoi stupid, pe Internet sau aiurea – dar asta este deja o alta poveste. Dar de ce consumatorii nu aleg cand pot alege, nu fac macar un efort minimal? Succesul fulminant al lui Jamie Oliver ar trebui sa fie inteles mai bine dupa aceasta criza.
Nu cred ca exista o solutie la criza potcoavei din farfurie sau alte fukuşime’ alimentare ce vor urma dupa aceasta. Logica infernala a castigului cu orice pret a atins profund industria agro-alimentara. Si la urma urmei, este o criza derivata a modernitatii ambiante in care traim, nimeni nu a reusit pana acum sa opreasca modernitatea in loc. Pe masura ce pierdem gustul si siguranta alimentara, castigam reclame stupide care fac reclama traditiei “de la tara” si supraliciteaza puterea diminutivului. M-am saturat de “branzici”, laptici si pupici. De “stelute gustoase”, de la “mama acasa”. As dori insa mai multa transparenta, demnitate si “trasabilitate”. Responsabilitate, pentru rima. Degeaba poarta toate vacile si oile cercel in ureche cu microcip, daca tara se umple de cadavre de cai dupa orice criza alimentara. Ceva este putred in toata aceasta afacere. La propriu, la figurat.
