Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Mic bilanț: 60 de ani de post-stalinism…

de Marius Stan     Contributors.ro
Miercuri, 6 martie 2013, 9:30 Actualitate | Opinii

Marius Stan
Foto: Arhiva personala

Se împlinesc astăzi, 5 martie, 60 de ani de la moartea “Numărului 1 de Acolo”, după cum se exprimau cu multă pioșenie măruntele personaje internaționaliste din cartea lui Koestler, Întuneric la amiază. Cunoscut, după caz, ca unchiul Joe (așa cum îl prezentau media occidentale), munteanul de la Kremlin (în caracterizarea lui Mandelstam), marele Vozhd (lider) sau părintele, Stalin moare pe 5 martie 1953 și lasă în urmă o teribilă moștenire. Rescrierea istoriei după noi canoane, ca rezultat al decesului cu pricina, a făcut parte din acest mare efort de re-evaluare a narațiunii despre stalinism. Demiurgul unei funeste paradigme politice, sociale și ideologice, Stalin atrage prin moartea sa, evident involuntar, o profundă reevaluare epistemică a aparentei imuabilități a sistemului sovietic. După momentul 1953, renasc practic criticile interne, dezavuările varii ale moștenitorilor imperiului, ori tentativele mai mult sau mai puțin explicite de a infera o distincție mai clară între romantismul leninist al începuturilor marii aventuri (considerat legitim) și excesele, pasămite pervertite din punct de vedere ideologic, ale epocii staliniste.

În Occident, lucrurile intră și ele, treptat, într-o dinamică epistemică nouă și, în 1975, cu ocazia conferinței Fundației Rockefeller din Bellagio (Italia), termenul de stalinism pătrunde cu drepturi depline în vocabularul sovietologiei (în detrimentul celui de totalitarism). Evenimentul rezultă într-un volum coordonat de unul dintre marii săi organizatori: Robert C. Tucker, Stalinism: Essays in Historical Interpretation. Începând cu acest moment, deci abia la două decenii după moartea lui Stalin, dar profitând de respectivul episod biografic marcant, politologia occidentală începe să suprapună tot ceea ce îndeobște era rezervat reprezentării totalitarismului, strict peste perioada stalinistă, separând-o destul de categoric de pre- și post-stalinism. Tot treptat, se mai petrece și un alt fenomen: istoricii încep să răzbată în câmpul sovietologiei (altfel dominat până atunci de politololgi). Potrivit Sheilei Fitzpatrick, fenomenul cu pricina are o însemnătate multiplă: mai întâi, este vorba de o legitimare a câmpului studierii istoriei Uniunii Sovietice din perspectiva meseriei de istoric (constatarea este dublată de accesul gradual la arhive, sau la alt tip de surse primare); apoi, este vorba de o distincție mai tranșantă între generații diferite de sovietologi, anume între cei noi (de sorginte istorici) și cei vechi (preponderent politologi și hiper-atașați de paradigma totalitară). Și astfel, “noii sovietologi” (preponderent istorici) străpung câmpul în valuri succesive de atașament față de/ și interes pentru istoria socială a Uniunii Sovietice. Ei sunt așa-numiții “istorici revizioniști”!

Comit acest mic excurs doar pentru a face loc unei foarte rapide și sumare priviri aruncate asupra vieții cotidiene din perioada stalinistă. La 60 de ani de la moartea lui Iosif Vissarionovici, istoria socială a acelor timpuri surprinde una din trăsăturile distinctive ale regimului pe care acesta l-a păstorit. În cartea sa, Everyday Stalinism. Ordinary Life in Extraordinary Times: Soviet Russia in the 1930s(Oxford University Press, 1999), Sheila Fitzpatrick redescoperă cu maximă acuitate aspectele de viață socială în plină perioadă de delir stalinist. De la bun început însă, trebuie marcată precizarea că Fitzpatrick face parte dintr-un așa-zis al doilea val de istorici revizioniști, puțin mai temperați și mai așezați în raport cu – să spunem – revizioniștii hard core ai anilor ’70 și ’80. Sastisită ea însăși de perspectivafrom above în studiile de sovietologie, Sheila Fiztpatrick propune o incursiune în lumea de jos a piramidei totalitare. Și nu lipsește aproape nimic din acest efort de cercetare desfășurat pe mai bine de zece ani și apărut într-un volum unitar, în 1999: lupta pentru supraviețuire într-un sistem economic al penuriei, mitologia generalizată a viitorului luminos în discursurile oficiale și neoficiale, stilul de viață al elitei staliniste răsfățate, destinul celor stigmatizați, dinamica vieții de familie, plângerile și denunțurile, aspecte ale culturii supravegherii, developări detaliate din tragedia Marii Terori, și câte altele. Sursele sunt și ele bogate: documente din arhivele regionale și centrale ale fostei Uniuni Sovietice, ziare din epocă, jurnale, frânturi cinematografice din perioada stalinistă, interviuri cu emigranți postbelici, lucrările altor colegi de breaslă și așa mai departe. Penuria endemică, apăsătoare, dublată de atmosfera de teroare generalizată, reprezintă cel mai important lucru (și cel mai ostensibil) pe care această lucrare îl promovează. În labirintul sinistrelor detalii infinitezimale, homo sovieticus dezvoltă deprinderi și strategii de supraviețuire noi. Imaginea viitorului luminos propus de mașina de propagandă intră în coliziune psihologică frontală cu realitatea dură, perpetuu angoasantă, a deficitului de bunuri. Autoarea se concentrează, în fine, pe toate tipurile de interacțiune cotidiană care implicau, într-un fel ori altul, statul (sau partidul-stat). În interiorul acest tablou zguduitor, regăsim preumblându-se în rutina lor zilnică, “fantomele vii” ale unor ființe transformate prin forță și teroare în simple schițe antropometrice ale damnării. Stalin metamorfozase deja iremediabil sufletul slav, îl pervertise spre a scoate la stația de exit un specimen nou, conformist, pasiv și dependent, fatalist și speriat. Lucrarea Sheilei Fitzpatrick nu este una exhaustivă, dar e cu siguranță de pionierat (se adresează mai cu seamă celor aflați la începutul cercetării asupra trecutului stalinist).


Dar cum anume a fost posibilă această teroare multifațetată? Explicațiile diferă, desigur, în funcție de paradigma teoretică la care ne raportăm… În anii ’30, stalinismul făcuse deja din antifascism un pilon al propagandei sale, seducând intelectuali și galvanizând mișcări de rezistență de pretutindeni (pentru mai multe detalii privind natura ideologică marcantă a totalitarismelor secolului XX, precum și despre principalii gânditori care au produs narațiuni contemporane esențiale cu privire la înțelegerea mișcărilor totalitare, vezi lucrarea magistrală a lui Vladimir Tismăneanu, The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century, Berkeley and Los Angeles: University of California Press, 2012). Una din posibilele explicații vizavi de acceptarea unui stil de viață, așa cum a fost el descris mai sus, este oferită și de Stephen Kotkin (Magnetic Mountain: Stalinism as a Civilization, Berkeley and Los Angeles: University of California Press, 1995). El ne spune că cei mai mulți oameni au acceptat ideologia sovietică pentru că cenzura și teroarea au preîntâmpinat accesul (altfel normal în lumea liberă) la informații alternative și, prin urmare, au făcut imposibilă “blasfemia” la adresa acestei adevărate religii politice. Kotkin vorbește practic despre originile contractului social sovietic și critică într-un fel abordările totalitare și revizioniste (descrise sumar în prima parte a acestui text), din cel puțin câteva rațiuni: mai întâi, el privește regimul sovietic ca pe o teocrație și compară NKVD-ul și măsurile de teroare cu cele ale Inchiziției; tot el plasează însă marea campanie de epurări și teroare în context internațional, legat de pericolul fascist – și asumat ca atare de ideologia sovietică. Iar aici, în acest punct, raționamentul lui Kotkin mi se pare seducător: regimul sovietic a trecut de la construcția socialismului, direct la apărarea acestuia! Contrar unor Sheila Fitzpatrick sau Moshe Lewin (ba chiar Troțki), care vedeau în stalinism mai degrabă un fel de exercițiu de abrogare a Revoluției, Kotkin crede că, din contră, pentru cei mai mulți dintre cei care au trăit stalinismul, acesta rămânea progresiv și vizionar.


Citeste tot articolul si comenteaza pe  Contributors.ro


























Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

680 vizualizari






Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică