Caderea guvernului Filat in Republica Moldova in urma unei motiuni de cenzura pune capat unei perioade suprarealiste de patru ani in istoria acestei, demonstrand, odata in plus, superficialitatea implantarii democratiei aici.
Motiunea de cenzura este rezultatul destramarii coalitiei guvernamentale, Alianta pentru Integrare Europeana (AIE), formata din Partidul Liberal Democrat (PLDM), al premierului Vladimir Filat, Partidul Democrat (PDM), condus de presedintele parlamentului, Marian Lupu, si Partidul Liberal (PL), al carui lider este Mihai Ghimpu.
Perioada supra-realista a inceput la 5 aprilie 2009, cand Partidul Comunistilor (PCRM), condus de Vladimir Voronin, a castigat alegerile parlamentare, intr-un scrutin contestat vehement de opozitie ca fiind masluit.
PCRM a castigat atunci 60 de mandate din 101 si i-a lipsit un singur mandat pentru a putea alege preseduntele Republicii Moldova, Vladimir Voronin exercitandu-si deja cela doua mandate maxim permise de Constitutie.
In alegerile parlamentare repetate din 29 iulie 2009, opozitia a reusit sa obtina 53 de mandate, fata de doar 48 ale PCRM, si datorita trecerii fostului presedinte al Parlamentului, Marian Lupu de la PCRM la PDM.
S-a format atunci AIE, in prima varianta si, pentru prima oara in mai bine opt ani, PCRM s-a vazut nevoit sa treaca in opozitie.
Comunistii au practicat o opozitie dura, pe alocuri obstructionista, ceea ce a avut ca rezultat prelungirea imposibilitatii alegerii sefului statului de catre parlament.
In septembrie 2010 un referendum privind alegerea directa a presedintelui a esuat din cauza slabei participari la vot, iar electoratul a fost convocat din nou la urne in cel de-al doilea scrutin parlamentar repetat, la 28 noiembrie 2010, cand partidele din AIE, candidand separat, au obtinut in total 59 de mandate, fata de 42 ale PCRM.
S-a format guvernul AIE 2 si se parea ca lucrurile mergeau in directia dorita, atunci cand din PCRM au inceput sa plece deputati, care au format sub conducerea lui Igor Dodon un grup separat, ulterior aderat la Partidul Socialistilor.
Acest grup a contribuit in martie 2012 la alegerea lui Nicolae Timofti, un magistrat fara afiliere politica, in functia de presedinte al Republicii Moldova.
Dar tocmai cand a fost depasit acest obstacol care a tinut tara in vid constitutional timp de trei ani, relatiile dintre cele trei partide aflate la guvernare au inceput sa se deterioreze iremediabil.
Cauza principala pare sa o fi constituit conflictul dintre premierul Filat si prim-vicepresdintele Parlamentului, magnatul Vladimir Plahotniuc, de la PDM.
Ambitiile lui Plahotniuc, patronul, intre altele, al unui trust de presa influent, s-au izbit de stilul in forta, pe alocuri autoritar al premierului Filat.
Conflictul a polarizat coalitia intre PLDM pe de o parte, si PDM si PL pe de alta.
Cobflictul a explodat cu virulenta in urma mortii misterioase a unui tanar la o vanatoare pe 23 decembrie 2012, la Padurea Domneasca, unde au participat mai multi demnitari, printre care procurorul general, Valeriu Zubco.
Lipsa de transparenta cu privire la ancheta si aparenta implicare a politicienilor de frunte in afacerile justitiei au oferit un bun prilej de acuzatii reciproce.
Conflictul Filat – Plahotniuc s-a agravat si PCRM a profitat ca sa formeze o alianta de conjunctura cu PLDM si sa-l demita din functie pe prim-vicepresedintele Parlamentului.
Razbunarea politica n-a intarziat: PDM a declarat practic razboi pe fata premierului Filat, care la randul sau a anuntat retragerea PLDM din AIE.
PCRM a profitat si s-a intors imediat impotriva partidului lui Filat, introducand motiunea de cenzura impotriva guvernului, sprijinita si de deputatii PDM.
Si uite asa s-a ales praful din AIE, care a avut un scop legitim declarat prin insasi denumire, dar care a esuat lamentabil deoarece nu a functionat niciodata ca o coalitie, ci doar ca o guvernare impartita in trei feude, in fapt racul, broasca si o stiuca.
Nu e prima oara cand o guvernare de coalitie esueaza in Republica Moldova: asa a sfarsit si Alianta pe Democratie si Reforme in perioada 1998 – 1999, deschizand calea guvernarii comuniste din perioada 2001 – 2009.
Acest esec nu e surprinzator. El reprezinta un efect al superficialitatii implantarii democratiei in Republica Moldova, al caracterului efemer si lipsit de fond al partidelor politice de aici.
Perspectivele sunt sumbre: chiar daca se reuseste formarea unui guvern care sa-si duca pana la capat mandnatul, car expira in noiembrie 2014, legitimitatea si eficacitatea sa vor fi indoielnice.
Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro
