Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Sfidarea Occidentului: Foaie de parcurs pentru ocuparea pasnica a unui stat

de Adalbert Klein     Contributors.ro
Sâmbătă, 2 martie 2013, 11:13 Actualitate | Opinii

Contributors
Foto: Contributors.ro

Timpul iluziilor cu privire la direcţia spre care va fi împinsă România de acum înainte a trecut. Uitaţi scenariile apetisante privind inevitabila rupere a coaliţiei de guvernare şi prognosticurile pentru 2014. Există şanse serioase ca lucrurile să o ia uşor-uşor pe repede înainte oferindu-ne o surpriză mai mare decât blitzkrieg-ului politic declanşat la începtul lui iulie 2012.

Fragilul acord de coabitare chiar a ajuns un simplu petec de hârtie. România a revenit discret la momentul iulie 2012 când se preconiza revocarea judecătorilor incomozi de la Curtea Constituţională. Diferenţa notabilă este că acum ameninţările au fost duse până la capăt, cu rezultatul subordonării efective a Consiliului Superior al Magistraturii de către executiv începând cu data de 26 februarie 2013. Nu vă iluzionaţi că este vorba doar despre o victorie de etapă într-o cursă liniară. Este o victorie strategică executată eficient, în doi timpi, prin ocuparea unui centru nevralgic din sistemul de apărare al adversarului.

Pentru cine nu a înţeles încă: CSM este cheia de boltă în administrarea Justiţiei, fiind actorul principal în articularea politicii de cadre din interiorul Justiţiei. Selecţia şi controlul accesului la resursa umană generează calitatea şi valenţele de performanţă ale oricărui sistem organizaţional. Cadrul de reglementare, matricea organizaţională şi programul general de acţiune au sens şi conţinut atâta vreme cât sunt populate cu profesionişti de bună credinţă. Alterează oricare dintre aceste două elemente, ori ambele simultan, în poziţiile decizionale importante şi masa critică de troglodiţi nu va întârzia să apară, entropia fiind o lege a naturii.

Un adevăr de altfel cunoscut în cultura tradiţională românească, asimilat de înţelepciunea populară în cunoscutul proverb: „peştele de la cap se împute”.

Succesul revocării din CSM al judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Dănileţ dă semnalul reînceperii războiului la baionetă declanşat în iulie 2012 pentru ocuparea bucată cu bucată a statului român şi schimbarea direcţiei actuale de dezvoltare a acestuia.

Armistiţiul asumat în decembrie 2012, nu atât faţă de preşedintele României, cât în special faţă de Comisia Europeană, tocmai a fost anulat printr-un act de război prin interpuşi. Această acţiune antamează declanşarea unui război total pentru ocuparea Justiţiei. Primele consecinţe se vor vedea cel mai târziu în următoarele două luni, după previzibila avizare favorabilă de către CSM a viitoarelor propuneri pentru conducerea posturilor cheie din Ministerul Public şi declanşarea de către coaliţia de guvernare a crizei pentru forţarea numirii în funcţie a acestora de către preşedintele României.

Mecanismele puse în mişcare prin ocuparea CSM au prin definiţie o dezvoltare relativ lentă însă durabilă. Cursul de coliziune cu valorile Uniunii Europene a fost deja angajat iar angrenajele de intimidare şi subordonare a Justiţiei au fost puse în marş. Impactul potenţial al acestor acţiuni nu a trecut neobservat, iar viitoarele evoluţii nu vor întârzia să genereze reacţiile corespunzătoare în cancelariile occidentale şi în interiorul Comisiei Europene.

În condiţiile escaladării acestui război de ocupare şi încadrare completă a Justiţiei, în special, şi a statului, în general, anul 2013 riscă să fie, din păcate pentru România, unul mult mai prost decât 2012. Acest lucru a devenit posibil, între altele, şi pentru că cei care tocmai au decis dezgroparea securii războiului cu Comisia Europeană sunt probabil pregătiţi de această dată să îşi asume până la capăt consecinţele boicotului Uniunii Europene şi previzibila dislocare a României din concertul Europei Occidentale.

În fond, nu este un fapt surprinzător, orice echipă antreprenorială performantă care livrează rezultatul promis are şanse crescute să atragă sponsori şi investitori binevoitori. În plus, odată ce s-a tras primul glonţ, drumul înapoi spre blockstart va deveni din ce în ce mai anevoios ori de-a dreptul imposibil fără riscul unui colaps total, şi aceasta datorită costurilor mari aferente pierderii de prestigiu şi dificultăţilor inerente demobilizării sistemelor organizaţionale cu inerţie mare.

Asistăm foarte posibil la debutul în formă de tentativă a unei premiere în politica internaţională şi la un ambiţios moment istoric în curs de afirmare. Miza acestuia este inversarea consecinţelor Revoluţiei din decembrie 1989 asupra României şi implementarea scenariului executat deja cu succes în Ucraina.

Resovietizarea spaţiului est-european semnalată de doamna Hillary Clinton la finalul mandatului domniei sale, cu menţionarea explicită a României, nu este rezultatul vreunei greşeli de exprimare ori al vreunui exces de patos oratoric. Doamna Secretar de Stat Clinton nu s-a preocupat neapărat vreodată de topic-uri lipsite de interes pentru strategia de securitate şi stabilitate internaţională promovată de Statele Unite ale Americii în lume.

Datorită, şi mai cu seamă în dispreţul apartenenţei României la UE şi la NATO, o eventuală dislocare a României din blocul occidental ar reprezenta o lovitură cu consecinţe greu de anticipat dată prestigiului internaţional al acestor două organizaţii, pasibilă de reprecursiuni grave (nu există precedent pentru o astfel de situaţie). Putem însă aprecia cu siguranţă că aceste reprecursiuni nu fac parte din categoria celor pe care le-am putea califica drept pozitive pentru stabilitatea internaţională, în special în ce priveşte Europa de Est.

Ipotetic vorbind, în cazul în care acest demers ar reuşi, România s-ar transforma rapid într-un vârf de lance al valorilor „răsăritene”. Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii ar fi repus în cauză în regim de urgenţă iar alegerile prezidenţiale anticipate înainte de sfârşitul lui 2013 ar putea deveni o certitudine.

De altfel, din punct de vedere al statisticii electorale, alegerile prezidenţiale anticipate în cursul anului 2013, ori chiar un referendum de demitere al Preşedintelui României, ar reprezenta soluţia ideală (asigurarea prezenţei şi votului favorabil) pentru validarea prin referendum a unei noi Constituţii şi a unui nou cod electoral. Este rezonabil de presupus că adoptarea acestor două documente prin referendum ar putea îngheţa condiţiile de evoluţie politico-economică ale României pentru o generaţie de aici înainte. Desigur, în afara spaţiului politic şi economic al Europei Occidentale.

În dezvoltarea acestei perspective, se pot identifica patru vectori potenţial relevanţi în delimitarea problematicii escaladării crizei în curs de amorsare: (1) ferestrele de oportunitate şi repoziţionarea contraintuitivă în interiorul coaliţiei aflate la guvernare; (2) capacitatea de intimidare şi multiplicatorul de forţă reprezentat de amplificarea prestigiului intern al coaliţiei de guvernare; (3) sfidarea partenerilor occidentali ai României şi delicatul context internaţional, în limitele în care poate fi acesta anticipat pentru 2013; (4) costurile specifice mobilizării şi demobilizării sistemelor organizaţionale cu inerţie mare. Mai jos sunt dezvoltate câteva clarificări eventual utile celor interesaţi de subiect.

Ferestrele de oportunitate şi repoziţionarea internă contraintuitivă în coaliţia de guvernare

Escaladarea actualei crizei politice din România ar putea fi amplificată în cazul unei utilizări optime a ferestrelor de oportunitate disponibile în prezent pentru actuala coaliţie de guvernare.

În ciuda numeroaselor semnale de suprafaţă din interiorul coaliţiei şi a speculaţiilor din presa independentă privind eventuala dezmembrare a coaliţiei de guvernare, actuala coaliţie de guvernare a asimilat se pare corect riscul semnificativ al disensiunilor interne ce se accentuează ca urmare a acumulării de noi date în ecuaţia puterii interne, acestea având un impact potenţial semnificativ asupra orizonturilor de aşteptare ale partenerilor de coaliţie.

În aceste condiţii, amânarea capitalizării raporturilor de forţă deja existente riscă să deterioreze potenţialul viitor de acţiune al coaliţiei printr-un joc de sumă zero ce se traduce prin anularea reciprocă a capitalurilor de joc reunite în interioriul coaliţiei.

Actuala coaliţie de guvernare este de asemenea, se pare, conştientă de riscul decontării unei deteriorări previzibile a condiţiilor economice într-o fereastră de timp ce se întinde pe un an şi jumătate până la sfârşitul lui 2014, când sunt programate alegerile prezidenţiale la termen, timp suficient pentru o eventuală invalidare de către realitate a politicilor economice ale coaliţiei.

Cel mai semnificativ aspect este însă eliminarea membrilor incomozi din Consiliul Suprem al Magistraturii, actuala coaliţie de guvernare arătând că a înţeles foarte corect riscul accentuat presupus de un război de uzură cu o Justiţie ce nu îi este prietenoasă şi care insistă în aplicarea legilor fără a mai tolera excepţii.

Factorul de intimidare

O componentă importantă în cazul unei posibile escaladări a crizei politice din România ţine de logica dezvoltării prestigiului coaliţiei de guvernare şi de necesitatea amplificării capacităţii de intimidare a oponenţilor interni din cadrul societăţii româneşti. Acest imperativ vizează în special instituţiile statului de drept nesubordonate de coaliţia de guvernare, dar şi presa independentă ce apără valorile democratice în România.

Actuala coaliţie de guvernare cunoaşte din experienţele anterioare anului 2005 faptul că propriul capital de persuasiune şi influenţare depinde de amploarea rezultatelor acţiunilor de intimidare a opozanţilor săi din cadrul instituţiilor statului neîncadrate cu oameni loiali şi de pachetul legislativ corespunzător pentru neutralizarea activităţii acestor instituţii.

Pentru dezvoltarea unei acţiuni eficiente de influenţare în viitor, este necesară cultivarea de exemple palpabile, cu puternic caracter intimidant. Aceasta presupune eliminarea fără eşec a celor mai importanţi oponenţi cu putere decizională şi vizibilitate publică, urmată de consolidarea acestor acţiuni printr-o atentă politică de cadre şi numiri în funcţii cheie pe criteriul exclusiv al loialităţii faţă de interesele coaliţiei. Logica implicită a răzbunării are de asemenea un puternic rol disuasiv deoarece prin efectul său post-factum contribuie la validarea raportului de forţă faţă de foştii opozanţi, precum şi la reeducarea spectatorilor prin exemplul pedepsei aplicate primilor, încurajând astfel abandonarea unei logici înclinate spre acte de rezistenţă.

Eşecurile eventuale în executarea acestui demers se pot răsfrânge negativ asupra prestigiului coaliţiei şi asupra capacităţii acesteia de a atrage capital de suport extern, încredere şi resurse pentru fidelizarea aderenţilor actuali şi a viitorilor clienţi politici. Relaţia este desigur reciprocă: succesul intimidării descurajează eventuala rezistenţă la subordonarea Justiţiei şi amplifică forţa de atracţie a coaliţiei pentru cei interesaţi la afiliere (a se vedea un recent exemplu de afiliere de importantă notorietate publică).

Trebuie observat că mecanismul descris este reproductibil şi în cazul altor instituţii ale statului român, un interes deosebit fiind acordat relativ recent activităţii serviciilor româneşti de informaţii în mass-media afiliată coaliţiei de guvernare, precum şi în cazul presei independente (este de notat că actuala opoziţie, fosta putere aflată la guvernare plus o serie de alte organizaţii mici, nu prezintă şanse credibile de reabilitare în timpi care să fie utili).......



Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

























3076 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version