Predomina in aceste zile doua tipuri de discurs despre Papa Benedict, ambele lipsite de nuante, care exprima pozitia ideologica a autorilor, rupand parti convenabile din realitate. Unii vad doar inzestrarile intelectuale exceptionale ale lui Joseph Ratzinger, ceilalti incapacitatea sa de a gestiona marile scandaluri ale Vaticanului.
Exista insa in pontificatul lui Benedict o parte mai degraba ignorata. Pentru ca deranjeaza ambele tabere care vorbesc/scriu in aceste zile despre fostul Papa.
De Craciun, in Financial Times a aparut un editorial semnat “Papa Benedict XVI”. A trecut in buna masura neobservat. “Crestinii se opun lacomiei si exploatarii”, scria fostul Papa “si lupta impotriva saraciei pentru ca recunosc demnitatea fiecare fiinte umane”. Textul era o critica de catifea direct indreptata catre marii camatari (bancheri) ai lumii.
Catifea. Prea multa catifea.
Editorialul publicat de echipa Washington Post in ziua anuntului demisiei il critica insa pe Papa Benedict reprosandu-i traditionalismul dur. Este vorba despre acelasi barbat, Joseph Ratzinger, care in tinerete lua in calcul pana si marxismul, ca o varianta corectiva pentru anumite curente din gandirea moderna.
Flexibilitatea preotului german a incetat, cum el insusi povesteste, in perioada revoltelor studentilor din 1968. Atunci, in calitatea sa de decan al unei facultati germane, a participat la mai multe adunari studentesti observand “toate speciile de teroare, de la cea subtil-psihologica pana la violenta.”
Trecusera doar trei ani de la incheierea lucrarilor Conciliului Vatican 2, unde s-a produs actuala “constitutie” a Bisericii Catolice. Ratzinger participase in calitate de expert in teologie la acest Conciliu (desfasurat intre 1962-1965) ale carui fructe au fost cele mai moderne documente al catolicismului din ultimele secole. Documente mult prea putin cunoscute in lumea laica si prea putin aplicate chiar de catre Biserica Catolica.
Cand am citit intaia oara documentele conciliare am fost uimit, aproape socat, de indrazneala si justetea anumitor fragmente.
“Prea des se intampla, chiar si in zilele noastre, ca cei ce muncesc sa devina, intr-un fel, robii propriei munci, fapt care nu poate fi justificat nicicum de asa-zisa legitate economica”, se poate citi in constitutia intitulata Gaudium et spes.
“Intreg procesul muncii productive trebuie asadar adaptat la necesitatile persoanei si la felul ei de viata, in mod deosebit la viata de familie – mai ales in privinta mamelor”.
Astazi, cand masinaria multinationalelor macina zeci de mii de familii in maruntaiele ei cronofage, aceste cuvinte imi par profetice.
Si inca: “multi nu se rusineaza sa se sustraga, prin diferite subterfugii si fraude, de la plata impozitelor juste sau de la alte obligatii fata de societate” scrie in constitutia conciliara.
“Socotirea obligatiilor fata de societate printre principalele indatoriri ale omului de astazi si implinirea lor trebuie sa fie un lucru sfant pentru toti”.
Astazi, cand suntem storsi de o criza financiara declansata de fraudele inventate pe Wall Street, aceste randuri imi par clarvazatoare.
“Exista unii care, afisand opinii largi si generoase, continua sa traiasca in realitate ca si cum nu le-ar pasa de nicio nevoie a societatii”, scriau teologii adunati la Vatican in 1965.
Si gandul ma duce spre toti socialistii de caviar sau politicienii-capusa camuflati in mari binefacatori care populeaza astazi, mai dihai ca oricand, sudul si estul Europei.
“Copiii sa fie educati in asa fel incat, ajunsi la maturitate, sa-si urmeze cu deplin simt de raspundere chemarea, inclusiv cea religioasa, si sa-si poata alege starea de viata”, scrie in Gaudium et spes. “Daca aleg casatoria, sa-si poata intemeia o familie in conditii morale, sociale si economice favorabile.”
Intrebati-i pe tinerii occidentali de astazi daca aranjamentul societatii ii incurajeaza sa intemeieze familii la acele varste cand corpul, biologic, este in etapa optima pentru a naste. Intreaga Europa plange insa, cu ipocrizie, declinul sau demografic, iar Biserica acuza dur folosirea contraceptiei.
Documentele conciliare au pus in mana Vaticanului bisturiul cu care ar fi putut taia in carnea grasa si flasca a unei societatii europene adormite ca un Pantagruel pe masa golita a festinului.
Dar oamenii nu pot fi treziti cu soapte. Si nici fara a-ti asuma anumite riscuri.
Impotmolirea Bisericii Catolice de a pune in practica o buna parte dintre principiile Conciliului Vatican 2 se datoreaza puternicei birocraturi a clericilor care guverneaza Vaticanul. Birocratura din care, decenii la rand, a facut parte si Joseph Ratzinger.
In ultima sa zi ca Papa, Joseph Ratzinger a lansat cardinalilor un ultim mesaj: “Biserica (...) traieste de-a lungul timpului schimbandu-se ca orice fiinta vie, transformandu-se. Dar in natura ei ramane aceeasi intotdeauna, si sufletul ei este Cristos.” Intelepciune da, dar din nou prea multa catifea. Chiar si in ultima sa zi de pontificat.
La finalul textului semnat de Papa Benedict in Financial Times, echipa celui mai mare ziar financiar din lume a adaugat urmatoarea nota explicativa: “Autorul este Episcopul Romei si a scris “Isus din Nazaret: povestile copilariei”. O ironie fara pic de catifea.
24
4
