In birou la Alan Greenspan

de Lucian Croitoru     HotNews.ro
Duminică, 9 septembrie 2012, 21:41 Actualitate | Opinii

Lucian Croitoru
Foto: Agerpres
Puțini oameni puteau să-l întâlnească pe Alan Greenspan în biroul său pe vremea când era cel mai puternic bancher central din lume și când numele său era asociat cu prosperitatea. Printre aceștia s-a aflat și Mugur Isărescu. Maestro, cum îi spuneau lui Greenspan mulți finanțiști, care astăzi îl critică, l-a primit în anul 2000, când acesta era primul ministru al Guvernului României. L-am însoțit pe Isărescu la acea întâlnire.

Discuția s-a axat pe probleme economice și a durat mai mult de o oră și jumătate. Criza financiară din Asia și criza din Rusia abia se încheiaseră. Eram interesați să înțelegem viziunea lui Greenspan despre evoluțiile posibile privind sistemul finaciar, despre forțele care vor conduce schimbările, despre reformele necesare în lume și despre creșterea economică globală.

Una dintre întrebările pe care le-am pus a fost despre evoluția ratei de schimb dintre euro, monedă ce abia apăruse în 1999, și dolar. Maestro ne-a spus că, pe termen lung, moneda mai puternică va fi aceea care va fi sprijinită mai bine de productivitate. De acord, dar unde va crește productivitatea mai repede?

Judecând în lumina evoluțiilor care au urmat în zona euro, viziunea pe care ne-a prezentat-o a fost profetică. În acea viziune, reglementarea juca un rol cheie. Astăzi, reglementarea este subiectul unor importante schimbări, care, în viziunea lui Greenspan ar putea duce la scăderea nivelului de trai pe termen lung. Dacă are din nou dreptate?

1.    Un dolar puternic

În termeni diplomatici, dar contrar viziunii liderilor europeni de la acea vreme, șeful Fed-ului ne-a explicat de ce convergența productivităților în țările zonei euro are șanse mici să apară. S-a referit atât la factori culturali cât și la factori tehnologici și economici. Nu reiau argumentele referitoare la cultură, deoarece le-a prezentat chiar el în octombrie 2011 într-un articol din FT (Europe’s crisis is all about the north-south split, 6 octombrie). Pe scurt, în acel articol a spus că nordul zonei euro are cultura investițiilor pe termen lung, mai degrabă decât consumul imediat, în timp ce sudul are mai degrabă cultura consumului excesiv.

În discuția cu noi însă, cel mai puternic bancher din lume a pus accentul pe inovare și pe piața muncii, subliniind beneficiile care vin de la filozofia liberală privind reglementarea. Sprijinea opinia că rigiditatea pieței muncii din Europa va împiedica zona euro să utilizeze rezultatele inovării în măsura în care le va utiliza economia americană, bazată pe o piață a muncii mult mai flexibilă. Flexibilitate diferită a piețelor muncii se va vedea în diferențele de randamente ale investițiilor. La rândul lor, acestea se vor transfera în diferențe de productivitate, care, în final, se vor reflecta în diferențe de creștere economică. Pe această bază, euro trebuia să rămână slab în raport cu dolarul american. Mai mult, diferența dintre zona euro și SUA în aceste privințe este valabilă și în interiorul zonei euro: între nord, mai asemănător cu SUA, și sud, mai asemănător cu Europa. Din această perspectivă euro avea o slăbiciune. Viziunea pe care ne-a expus-o a rămas vie în memoria mea.

După 2000 însă, faptele păreu să infirme viziune lui Greenspan conform căreia un grad relativ redus de reglementare ajută, pe canalele arătate, dolarul. Rata de schimb dolar/euro  a crescut de la 0,91 în ianuarie 2000 la 1,34 în decembrie 2006, atingând un maxim de 1,6 în iulie 2008. În acea perioadă au fost momente în care m-am gândit că poate Maestro se înșelase. În fond, a greși este în natura umană, pe care Greenspan o vede printre cauzele cele mai profunde ale evoluțiilor economice. Nu, Maestro nu a greșit. Diferențele la care el s-a referit lucraseră, dar reflectarea lor în modificarea raportului dolar/euro fusese estompată de reflectarea unor forțe care au un impact mult mai mare pe termen scurt. Aceste forțe erau percețiile publicului privind perspectivele finanțelor publice ale SUA.

Cea mai mare parte a deprecierii dolarului în raport cu euro în perioada 2000-2008 a reflectat creșterea deficitului bugetar ca urmare a războiului din Irak, supraîndatorarea societății americane și boomul de pe piața imobiliară. În plus, mai vechile probleme legate de pensii și asistența pentru sănătate se adăugau pentru a reduce încrederea în economia americană  și în dolar.

În zona euro, mai complicată politic, dar mai puțin îndatorată, perspectivele economice păreau mai bune. Totuși, începând din 2010, criza a arătat ca supraîndatorarea unor state ale zonei euro poate crea probleme serioase întregii zone monetare. Percepția că viitorul finanțelor publice în zona euro era mai bun ca al celor din SUA s-a risipt, iar dolarul s-a apreciat la 1,22 dolari/euro până în iulie 2012. Fără diferențieri semnificative în percepția privind starea finanțelor publice, diferențele privind flexibilitatea piețelor muncii, concurența și și inovarea vor ieși la iveală în cele din urmă.

Se vede deja că economia americană, deși mai îndatorată, crește mai repede decât economia zonei euro. Datorită unei filozofii liberale privind reglementarea, economia americană operează cu mai puține rigidități. Piața muncii mai flexibilă și concurența mai intensă pe pieța bunurilor constituie forța care generează mai multă inovare și, astfel, mai multă productivitate și creștere economică în SUA.  

Acastă forță nu este contrabalansată de o forță similară în Europa, unde etatismul este filozofia dominantă. Astfel, este posibil ca euro să slăbească în continuare foarte mult în raport cu dolarul american. Europa are nevoie de o piață a muncii mult mai flexibilă și de reglementări care să stimuleze concurența dacă vrea să accelereze creșterea economică și să aibă o monedă solidă. Din păcate, măsurile destinate acestui scop sunt firave, iar unele dintre noile reguli chiar merg în sens contrar.

2.    O nouă profeție?

Atât politicienii din SUA, cât și cei din Europa sunt preocupați în prezent să demonstreze că iau măsuri care să reducă efectele negative asupra plătitorilor de impozite în cazul unei noi crize financiare. Creșterea gradului de reglementare este una dintre aceste măsuri. Dar, ei nu par să fie preocupați de faptul că există un compromis între stabilitatea financiară și creșterea economică. Este posibil să eviți crize finaciare pentru mult timp, dar cu prețul scăderii eficienței economice. Maestro s-a exprimat în ultimii ani și asupra acestor probleme.

Din nou contrar viziunii multor lideri, el a spus că, în afară de creșterea cerințelor de capital pentru bănci, celelalte reparații aduse sistemului financiar ar putea să nu fie inteligente. Această abordare își are baza în faptul că, în mod obiectiv, reglementatorii nu pot prevedea cele mai multe crize. Având în vedere neputința respectivă, cerințe mai dure de capital pentru bănci pot fi admise. Stocurile de capital mai mari ar absorbi pierderile generate de crize financiare și ar spori încrederea piețelor.

Greenspan a atras însă atenția că dimensionarea acestor stocuri la niveluri care să acopere riscuri ce apar odată la 50-100 de ani este inadecvată. Astfel dimensionate, aceste stocuri vor duce, pe termen lung, la reducerea  nivelul de trai. Din nou, Maestro s-ar putea dovedi profetic. Ar trebui să fim atenți la ce spune.

Înțelepciunea și viziunea lui Greenspan vin de la faptul că el înțelege rolul pe care natura omului îl joacă în apariția crizelor. El a vorbit de exuberanța irațională în decembrie 1996, concept similar cu anticipațiile euforice la care se referă Minsky încă din anii 80 pentru a descrie un boom al prețului activelor. Greenspan și Minsky au în comun înțelegerea profundă a forței cu care euforia/exuberanța alimentează o criză financiară. În particular, introducând în raționamentele sale anticipațiile euforice, Minsky a elaborat acum aproape 30 de ani o teorie care parcă a fost inspirată din viitor, descriind etapele premergătoare crizei din 2007. Greenspan și Minsky se deosebesc însă radical în ceea ce privește rolul statului în prevenirea crizelor.

Minsky a propus o reglementare severă și intervenția fermă a statului, ceea ce este contrar dorinței naturale a omului de a face elegeri economice libere. Având în vedere această dorință a omului, Greenspan este precaut când vine vorba de reglementare. Pentru el este esențial că “...există un conflict în natura umană: lupta între dorința de a crește bunăstarea materială și dorința de a te pune la adăpost de schimbare și de stresul care o înșoțește” (Greenspan, p. 181). Este subânțeles că reglementarea trebuie astfel concepută încât să permită manifestarea ambelor dorințe existente în conflictul din natura umană.

În opinia mea, motorul procesului de distrugere creativă, evidențiat de Schumpeter și însușit temeinic de Greenspan (rezultă din cartea lui din 2007), este această dorința a oamenilor de a lupta pentru mai binele lor și al familiilor lor. Procesul are o latură pozitivă – crearea de bogăție prin concurență – și o latură negativă – “stresul și anxietatea experimentată de participanții la la piață.” (Greenspan, 2007, p. 504). Foarte mulți oameni câștigă locuri de muncă în timp ce alții le pierd. “Nimic nu este mai stresant pentru oameni – spune Greenspan - decât perenul avant al distrugerii creative.”  Astfel se explică dorința pentru protecție socială „împotriva forțelor  concurenței pe piață...precum și nostalgia pentru vremuri mai lente și mai simple” (Greenspan, 2007, p. 181).

În opinia mea, acest conflict din natura umană a fost insuficient înțeles și, din această cauză, inadecvat adresat. Deoarece mulți tind să vadă doar partea distructivă a procesului, până prin anii 70 reglementarea a fost folosită pentru a tempera partea creativă, iar programele de ajutoare sociale s-au extins pentru a compensa partea distructivă. Pentru a susține cheltuielile ce depășeau veniturile, datoria guvernelor a crescut. Pe de altă parte, nevoia de eficiență a intrat în contradicție cu reglementarea excesivă, care frâna creșterea economică, astfel că în anii 80 a început un proces treptat de dereglementare a piețelor. Aceasta a stimulat activitateaa economică, iar unele guverne au mărit cheltuielile, inclusiv pe cele cu protecția socială, la niveluri nesustenabile. În aceste condiții, procesul de distrugere creativă, pe de o parte a generat o succesiune de avânturi euforice, culminând cu cel care a precedat criza din 2007, iar pe de altă parte a dus la creșterea nesustenabilă a cheltuielilor sociale relativ la produsul intern brut.

Acest conflict conține însă o informație prețioasă pe care tindem să o neglijăm. El stabilește limitele până la care se poate merge cu magnitudinea și natura protecției sociale (răspunzătoare în mare parte pentru îndatorarea statelor). Astăzi piețele ne arată că nu tolerează nici o protecție excesivă a locurilor de muncă și nici creșteri excesive ale indemnizațiilor sociale. În mod similar, conflictul menționat stabilește și limitele până la care se poate merge cu magnitudinea și natura reglementării (care împiedică crearea bogăției). Piețele ne-au arătat în anii 70 că nu tolerează o reglementare excesivă, care în perioada 1940-1970 le-a redus eficiența.

Neglijând acestă  informație, unii cred că acest conflict din natura umană ne arată că un grad relativ mic de reglementare duce la criză. Dar această concluzie este greșită, deoarece așa cum voi arăta în ultima secțiune a articolului, euforia nu poate fi temperată prin reglementare decât temporar, până când inovația lasă din nou reglementările într-o stare de uzură morală și euforia reapare. Aceasta se întâmplă pentru că “natura umană nu se schimbă. Istoria este plină de valuri de entuziasm care se autoimpune și de disperare, caracteristicile umane înnăscute nu sunt subiect al curbei învățării. Acele valuri se reflectă  în ciclul de afaceri.” (Greensapn, 2007, pp. 490-491). Cum ar putea reglementarea să stăpânească ciclul de afaceri când la baza lui este chiar natura umană?

Așa cum ne învață istoria, crizele financiare nu vor înceta să apară. Dar vor trece multe decenii până va apărea din nou o criză de profunzimea celei declanșate în iulie 2007. Pentru Greenspan, schimbările tehnologice majore și crizele finaciare majore apar odată de două ori pe secol. Perioadă în care rezervele mari de capitaluri nu vor produce nimic.

3.    Drumul spre următoarea criză majoră

Din moment ce scopul reglementării este să prevină acumularea de dezechilibre care duc la criză, înainte de a discuta șansele unui astfel de demers, este util să înțelegem cum se ajunge la o criză financiară. Această sarcină este foarte dificilă, având în vedere diversitatea crizelor. Când s-a referit la crizele finaciare, Greenspan a pus accentul, pe de o parte, pe de distincția între termenul scurt și termenul lung, iar pe de altă parte a făcut distincție între comportamente raționale și comportamente iraționale.

Rețin în scopul acestui studiu două idei care sintetizează foarte bine problemele cheie în legătură cu crizele. Pentru termenul scurt este relevant că “Erupțiiile bruște de frică sau euforie sunt fenomene pe care nimeni nu le poate anticipa.” (Greenspan, 2007, p. 466-467). Cu alte cuvinte, nu putem anticipa pe termen scurt o criză. Pentru termenul lung relevant este că “Înclinațiile umane adânc înrădăcinate de a se muta de la euforie la frică și invers par permanente: generații de experiență nu par să fi temperat aceste înclinații” (Greenspan, 2007, p. 466). Cu alte cuvinte, din cauza euforiei, care în mod ciclic accelerează procesul de distrugere creativă, crizele financiare nu vor înceta să apară. Alternanța dintre perioadele bune și cele de declin va reflecta schimbările din anticipațiile noastre despre viitorul economiei.

În opinia mea, Minsky a reușit cel mai bine să descrie cum se ajunge la crize finaciare, inclusiv la una majoră. Succesul lui în a descrie acum aproape trei decenii etapele apariției unei crize financiare de natura celei apărute în 2007 se datorează faptului că a pus înclinațiile umane de a se muta de la euforie la panică și invers, în centrul explicațiilor. Din moment ce natura umană nu se schimbă prin învățare, teoria sa va prezice cu acuratețe modul de apariție a crizelor finaciare. Teoria sa ne arată modul în care înclinațiile umane se mută de la euforie la frică și invers.  

Pe baza teoriei lui Minsky, scenariul apariției viitoarei crize (majore) financiare este următorul: după criza financiară actuală, atât creditorii cât și debitorii preferă estimări foarte conservatoare ale cash-flow-urilor, iar premiile de risc sunt foarte mari. Pentru o perioadă, creșterea economică și proiectele de investiții finanțate în mod conservator vor coexista. Economia va fi dominată de debitori acoperiți (hedge borrowers). Astăzi ne aflăm la începutul acestei faze. Experiența demonstrează că acestă fază poate dura mulți ani, poate un deceniu. În această perioadă, structura financiară va asigură stabilitatea economiei și va produce prosperitate.

Perioada prelungită de prosperitate va genera anticipații euforice, care vor muta economia de la structura creditului dominată de debitori acoperiți la o structură în care vor există ponderi mari de debitori angajați în finanțări speculative (speculative borrowers) sau de tip Ponzi (Ponzi borrowers). În această călătorie prețurile activelor vor crește în mod explosiv, ca de fiecare dată. La un moment dat, peste ani, euforia se va transforma în panică. În acel monent călătoria va începe în sens invers. Prețurile activelor vor scădea, lăsând o discrepanță majoră între datoriile acumulate și cash-flow-ul generat de ele.

Dacă la spargerea bulei prețurilor activelor inflația va fi relativ mare, o calamitate se poate evita și ciclul se poate repeta de câteva ori. Evitarea unei calamități ar putea avea însă o consecință importantă, arată Minsky: o scădere seculară a preferinței pentru lichiditate. Cu alte cuvinte, o tendință seculară de îndatorare. Astfel, peste un  număr important de decenii, ca și în 2007, calamitatea nu va mai putea fi evitată și o nouă criză financiară majoră, similară celei curente, va izbugni. Procesul de reducere a datoriilor care va începe atunci va duce economia, din nou, în recesiune profundă sau depresie.

Soluția oferită  de Minsky pentru menținerea dezechilibrelor la niveluri minime este, așa cum am menționat, reglementarea de tip hands-on. Dar această abordare este profund greșită. Datorită globalizării, viitoarea criza finaciară majoră va atinge toate țările. Presupunând alți factori constanți, țările care vor tinde până atunci să suprareglementeze (să reglementeze în exces) vor pierde, în termenii creșterii economice. Cu alte cuvinte, pe drumul spre viitoarea criză majoră, aceste țări vor rămâne în urmă din punct de vedere al nivelului de trai. S-ar putea ca economiștii să constate că, utilizate în timpul viitoarei crize majore, stocurile supradimensionate de capital nu vor fi ajutat la recuperarea pierderilor în nivelul de trai.

Greenspan nota că  "cel mai detrimental pentru standardul nostre de viață ar fi o renaștere a protecționismului și a altor politici care caută stabilitatea prin prevenirea schimbării care este necesară pentru creștere. Reglementarea economică ar fi un pas distinct înapoi în căutarea noastră pentru un viitor mai prosper.” (Greenspan, 2007, p. 468).

4.    Un bancher central și euforia

În acest caz, mulți dintre cei mai tineri, care azi îl critică pe Greenspan, vor fi nevoiți să admită că dramatica inversare a reputației sale, de la Maestro înainte de criza curentă, la vinovat pentru criză imediat după, a fost cel puțin pripită și a avut caracter politic. Corect ar fi să observăm două lucruri. Pe de o parte, Greenspan a fost în asentimentul celor mai mulți când, prin politica monetare și menținerea unei reglementări laxe, a atenuat partea descendentă a ciclului de afaceri. Cu alte cuvinte, a corectat ciclul de afaceri prin împiedicarea apariției unor recesiuni minore, prelungind perioada de prosperitate fără a inflama inflația. Perioadă care, în opinia sa, a început imediat după terminarea războiului rece (Greenspan, 2007, p. 382). Pentru asta unii i-au spus Maestro.

Pe de altă parte, nimeni din societate nu ar fi aprobat creșterea dobânzii sau întărirea reglementării în perioda bumului prețurilor la locuințe. Cu alte cuvinte, prin decizia de a nu crește gradul de reglementare, Greenspan a fost în asentimentul celor mai mulți: partea ascendentă a ciclului de afaceri nu trebuie corectată prin combaterea boomului prețurilor activelor și a euforiei care o cauza. Perioada îndelungată de dobânzi relativ reduse și gradul scăzut de reglementare a dus la acumularea de datorii, accentuând partea ascendentă a ciclului de afaceri, care s-a încheiat cu criza din 2007.

În retrospectivă, Greenspan este criticat pentru corectarea ciclului de afaceri. Recesiunile sau crizele evitate datorită intervenției politicii monetare ar fi avut rolul să evite apariția euforiei. Corectarea ciclului de afaceri pe partea descendenta probabil ca a generat hazard moral. Publicul a ajuns să vadă Fed-ul ca pe o garanție implicită împotriva riscurilor, ceea ce a contribuit, alături de alți factori, la subestimarea riscurilor de către public și la prelungirea perioadei de prosperitate. Publicul românesc înțelege foarte bine această formă de hazard moral. Foarte multe entități și-au asumat riscuri în timpul boomului din perioada 2004-2007, mai ales pe cel al ratei de schimb, pe baza percepției că BNR ar acționa ca un salvator de ultimă instanță.

Poate că Greenspan este criticabil pentru corectarea părții descendente a ciclului de afaceri, deși e greu de crezut că ar fi putut să facă altfel când legea stabilește că Fed-ul are ca obiectiv combaterea șomajului. Dar poate fi criticat că nu a luptat împotriva boomului? Perioadele prelungite de prosperitate pot genera euforia colectivă, care duce la automulțumire (complacency) și, în final, la criză. Subestimarea riscului care rezultă din această situație se aplică nu numai consumatorilor, managerilor și bancherilor comerciali, dar și reglementatorilor și economiștilor. Totuși, nu i s-a aplicat lui Greenspan. El știa, dintr-o experiență anterioară, că nu poți să te opui euforiei.

În 1996 a încercat să se opună boom-ului prețurilor acțiunilor, care s-a spart în 1999. Greenspan scrie că „eram cumva îngrijorați (el și Bob Rubin, pe atunci ministru de finanțe - n.n.). Prețurile acțiunilor începeau să încorporeze anticipații așa de exorbitante că nu puteau să fie vreodată realizate.” (Greenspan, 2007, p. 174). Interesant este că cei doi au avut poziții diferite în ceea ce privește acțiunile. Rubin credea că un ministru de finanțe nu trebuie să vorbească în public despre boomul prețului acțiunilor din trei motive: nu poți ști cu certitudine când o piață este supraevaluată sau subevaluată; nu poți lupta contra forțelor pieței; și nu știi mai mult decât alții.

Greenspan credea însă  că ridicarea problemei în public nu era o idee rea și, împreună  cu colegii de la Fed “am agreat – spune Greenspan - că încercarea de a evita un bum era coerentă cu misiunea noastră, și că era misiunea noastră să încercăm ” (Greenspan, 2007, p. 179). Rezultatul a fost că la creșterea ratei dobânzii cu 0,25 la sută, bumul a ezitat pentru scurt timp și și-a reluat creșterea pentru încă trei ani. Greenspan a concluzionat că ” Bob Rubin avea dreptate: nu poți spune când o piață este supraevaluată, și nu poți lupta împotriva forțelor pieței...și noi nu am mai încercat niciodată (sublinierea îmi aparține – n.n.) să strunim prețurile acțiunilor ” (Greenspan, 2007, p. 179).

Am descris pe scurt ceea ce a povestit Greenspan în cartea sa pentru a arăta că el nu căzuse pradă euforiei. Ideea este că dacă nu te poți opune pieței, iar piața este euforică, nu te poți opune nici euforiei, adică principalei cauze pentru care apare boom-ul. Unii vor spune că Greenspan a greșit renunțând prea ușor. Nu cred că ar avea dreptate. Când se instalează automulțumirea la nivelul întregii societăți, entitățile care rămân lucide, persoane sau instituții, reprezintă o minoritate. “Fed-ul nu operează într-un vacuum. Dacă am fi crescut ratele (ratele dobânzilor – n.n.) și am fi dat ca motiv că vrem să strunim piața acțiunilor, s-ar fi provocat o furtună politică. Am fi fost acuzați de lovirea micilor investitori, de sabotarea pensionării oamenilor.” (Greenspan, 2007, p. 178). Din acest motiv, le este foarte dificil acestor entități să schimbe starea societății. Aceasta se schimbă, după cum ne-a arătat experiența ultimilor 2 decenii înainde de 2007, doar prin crize.

Ca și Greenspan, Mugur Isărescu a considerat că este mai bine să vorbească publicului despre boom-ul prețurilor pe piața locuințelor din România. Cred ca s-a exprimat mai clar la începutul anului 2007. Ca și Greenspan, a primit doar critici și dezaprobări. Am scris în 2011 că atunci când totul pare că merge bine, nimeni nu acceptă o intervenție a vreunei autorități care ar putea stopa visul frumos. Asta înseamnă ca autoritățile sunt în capcana anticipațiilor. Publicul tratează autoritatea ca pe o opțiune: dorește să fie ajutat când îi este greu și nu admite nici o rațiune pentru care un boom tebuie temperat.

5.    Euforia și reglementarea

Dacă automulțumirea nu poate fi demontată de eventualele entități care rămân lucide, putem spera că o reglementare adecvată să prevină euforia prelungită, acționând ca stabilizatori încorporați? Pentru aceasta trebuie studiată relația dintre euforia colectivă, care de obicei duce la criză, și reglementare. În această relație, supravegherea joacă un rol esențial. Pe lângă verificarea conformității practicii cu regulile, ea furnizează informațiile despre ce trebuie corectat în comportamentul participanților la piață pentru a se evita acumularea de dezechilibre.

Cei care propun creșterea gradului de reglementare fac ipoteza că autoritățile de supraveghere au identificat corect, din exercitarea atribuțiilor sau din evenimente anterioare, inclusiv crize financiare, ce anume trebuie corectat în comportamentul entităților care acționează pe piață. Dar această ipoteză este greșită, deoarece într-un sistem finaciar global complex, nu autoritățile sunt cel mai bine poziționate în procesul de supraveghere finaciară, ci piața însăși.

Când vorbim despre cine reglementează și supraveghează, majoritatea oamenilor se gândesc la stat. Puțini înțeleg că sistemul financiar global a devenit foarte complex, astfel încât nici statul, nici fiecare participant individual la piață, nu-l poate înțelege pe deplin. Nu există vreun motiv pentru care am putea crede că, fără a înțelege sistemul finaciar în totalitate, o singură entitate ar putea să-l reglementeze sau supravegheze.

Pentru a corecta dezechilibrele dintr-un astfel de sistem, supravegherea pe piețele finaciare s-a atomizat. Fiecare entitate care dă cu împrumut supraveghează poziția investițională a clientului său. Presiunea pentru o astfel de supraveghere vine de la proprietarii fiecărui creditor, care nu doresc să acumuleze pierderi de la un comportament imprudent al clienților. Sub această presiune, piața însăși supraveghează. Clienții nu trebuie să se conformeze numai cerințelor de reglementare oficiale, ci si celor ale creditorilor. Dacă nu sunt euforice, piețele adresează în mod continuu dezechilibrele. Ca să poată face acest lucru piețele au nevoie de libertate.  

Reglementarea guvernamentală, în mod obiectiv, nu are informațiile adecvate pentru a ști ce ar trebui reglementat pentru a elimina dezechilibrele. Astfel, în timp ce nu este sigur că reglementarea țintind la reducerea dezechilibrelor va atinge vreodată ținta, este sigur că ea reduce libertatea piețelor și capacitatea lor de a adresa dezechilibrele. “Din moment ce piața a devenit prea complexă pentru intervenția umană efectivă, cele mai promițătoare politici anticriză sunt acelea care mențin maximul de flexibilitate a piețelor – libertatea de acțiune pentru participanții-cheie la piață...Eliminarea ineficienței piețelor finaciare permite piețelor libere lichide să adreseze dezechilibrele.” (Greenspan, 2007, p. 489).

Libertatea piețelor financiare a crescut începând cu anii 80. Pentru a elimina ineficiențele piețelor financiare au apărut noi instrumente și noi instituții financiare. Pe măsură ce numărul de tranzacții  și complexitatea acestora a crescut, complexitatea sistemului financiar a crescut, iar supravegherea a continuat să se atomizeze. În consecință, capacitatea statului de a reglementa a scăzut și, în mod logic, gradul de reglementare a scăzut.  

Mulți economiști au spus că în ciuda extinderii supravegherii bazate pe supravegherea efectuată de contrapartidele financiare, crizele nu au putut fi evitate. Constatarea lor este corectă. Teoria lui Minsky predicționează acest rezultat în mod credibil. Datorită euforiei, la un moment dat, structura financiară a economiei va fi dominată de debitori speculativi și de debitori de tip Ponzi, ale căror cash flow-ri vor deveni mai mici decât datoriile lor când euforia se transformă în panică. Dar concluzia lor că gradul relativ redus de reglementare a fost o cauză importantă a crizei financiare izbucnită în 2007 este greșită. Așa cum am arătat, autoritatea de supraveghere nu are cum să știe ce reglementări specifice sunt necesare pentru a elimina sau preveni dezechlibrele pe piețele finaciare. Reversarea tendinței de dereglementare începută în anii 80 și trecerea la o reglementare excesivă, așa cum se întâmplă în prezent, va rezulta probabil în mai multe dezechilibre.

Pentru a lămuri acest aspect trebuie distins între perioada de euforie și perioada premergătoare euforiei. În perioada premergătoare euforiei, libertatea de acțiune a participanților la piață permite eliminarea ineficiențelor și echilibrarea continuă a piețelor. Reglementarea reduce libertatea de acțiune și împiedică eliminarea eficiențelor și echilibrarea piețelor. “Subminați această libertate și întregul proces de echilibrare a piețelor este pus în pericol” – spune Greenspan (2007, p. 490). În plus, noi ineficiențe și distorsiuni vor fi introduse deoarece gradul de înțelegere a sistemului finaciar de către reglementarea administrativă rămâne insuficient. Noile distorsiuni vor necesita noi reglementări etc.

În perioada eforică a piețelor, supravegherea efectuată de contrapartide ar putea eșua în eliminarea dezechilibrelor din sistemul finaciar, și o criză ar putea apărea. Dar, în mod cert, așa cum sugerează Greenspan, este imposibil pentru supraveghetorii guvernamentali să distingă din rapoartele pe care le primesc, indiferent cât de detaliate ar fi, dacă piața este într-un proces de eliminare a dezechilibrelor din sistem sau, dimpotrivă, de acumulare a lor. Aceeași incapacitate este proprie supraveghetorilor și în perioada premergătoare euforiei, dar nu există evenimentele care să o pună în evidență deoarece, fără euforie, „mâna invizibilă” elimină dezechilibrele.

Reglementarea crescută  conține, astfel, o contradicție. Pe de o parte, reduce libertatea de care piețele au nevoie pentru a elimina ineficiențele și dezechilibrele, iar pe de alta nu poate preveni acumularea de dezechilibre într-un sistem a cărui foarte mare complexitate este în creștere. “În lumea de azi, - spune Greensapn – nu reușesc să văd cum adăugarea de mai multe reglementări guvernamentale poate să ajute. Colectarea de date despre bilanțurile fondurilor de hedging, de exemplu, ar fi inutilă, din moment ce datele ar fi probabil depășite înainte ca cerneala să se usuce.”

Unii ar putea crede că dacă nu pot utiliza reglementarea pentru a evita apariția dezechilibrelor, oamenii ar putea-o utiliza pentru a împiedica apariția euforiei. Dar euforia este psihologică, iar reglementarea este materială. Exuberanța apare numai într-o economie de piață, bazată pe alegerile libere individuale dat fiind un set de reguli bune. A te asigura că piețele finaciare nu vor deveni euforice este achivalent cu a suprima alegerile economice libere, care fiind făcute de oameni, pot fi oricând euforice. Cei care cred că pot evita euforia prin reglementare fără a suprima piețele se înșeală. Euforia apare în legătură cu inovațiile financiare pe care le fac piețele. La momentul la care apar, dacă perspectivele economice sunt bune, inovațiile fac reglementările obsolite și, potențial, se constituie ca bază pentru decizii euforice.

Nu se poate evita o criză  majoră prin reglementare. O creștere de 10 ori a numărului de pagini de reglementare referitoare la standardele privind capitalul băncilor (de la 30 de pagini sub Basel I la 347 sub Basel II) nu a putut preveni criza. Tot așa, reglementările cuprinse în 616 pagini  sub Basel III nu o vor putea preveni pe următoarea (date citate după  Haldane, 2012). Alte reglementări însumează mii de pagini sau mai mult.

Reglementarea ar trebui să se limiteze strict la precizarea criteriilor și standardelor pe care alegerile libere individuale, oricare ar fi ele, trebuie să  le satisfacă, și să nu încerce să interfereze cu aceste alegeri. Standardele și criteriile pot fi scrise într-un număr relativ mic de pagini. Creșterea numărului de pagini de la 30 la 347 și apoi la 616 ne arată că se merge cu pași mari într-o direcție greșită. Mai multă atenție ar trebui dată reglementărilor referitoare la transparența sistemului financiar, contabilitatea activelor imobiliare și integritatea piețelor financiare (adică manipularea pieței și frauda).

Sunt sigur că Alan Greenspan este de acord cu aceste concluzii. Ar adăuga, poate, că pentru a minimiza interferența reglementărilor cu algerile libere individuale, următoarele reguli sunt necesare (Greenspan, 2007, p. 374-375): (i) reglementările aprobate în criză trebuie ulterior rafinate; (ii) uneori, câțiva reglementatori sunt mai buni decât unu, căci unul solitar ar deveni adversar al oricărui risc; (iii) reglementările trăiesc mai mult decât perioada pentru care au fost utile și trebui reînoite. Având aceste reguli implementate, o întrebare formulată de Geeenspan pe 5 decembrie 1996 la American Enterprise Institute le va da unora mult de furcă: “Cum știm când exuberanța rațională a depășit excesiv valoarea activelor, care apoi devin subiect al contracției neașteptate și prelungite (...)?”.

Lucian Croitoru este consilier pe probleme de politica monetara al guvernatorului BNR, Mugur Isarescu

























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU ​Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe: Timpul mediu de productie pentru un film documentar HBO este de patru ani, dar am avut si cazuri in care totul s-a intins pe o perioada de 10-14 ani

Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe, discuta in cadrul unui interviu despre implicarea HBO in productia de filme documentare si numarul mic de cinematografe din Romania: "De exemplu, filmul Lumea Vazuta de Ion B., regizat de Alexandru Nanau, a primit un premiu Emmy. Am continuat cu Alexandru si am produs filmul Toto si surorile lui, film care a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarului european".
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Hanka Kastelicova

10211 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    superb articol (Luni, 10 septembrie 2012, 0:11)

    gigimargot [utilizator]

    Stim ca aceste cicluri se vor repeta ca si pana acum in istorie, e elocvent totusi ca sudul europei nu are numai cultura consumului excesiv (tipic societatilor cu productivitate scazuta) dar si cea a riscului excesiv (dovedit in crizele Caritas, ale imprumuturilor cu buletinul si in bula imobiliara). Apetitul balcanic pentru risc ma face sa ma indoiesc ca Romania va cunoaste prosperitatea unei perioade economice dominate de debitori acoperiți (hedge borrowers). Sper sa ma insel.
  • +1 (1 vot)    
    EMU si EU (Luni, 10 septembrie 2012, 3:41)

    ..13 [utilizator]

    EMU si EU vor trece printr-un absolut necesar proces de transformare. Prea multe si excesive reglementari, unele fara nici o noima. Criza va grabi reformarea EU si cred ca va duce la eliberarea de sub super reglementari.

    Este regretabil ca se pierde vremea cu incercari si para-incercari cand dincolo, in USA, lucrurile se vad ca merg altfel si parca merg un pic mai bine, oricum mai repede decat in Europa.

    O sa incerc un raspuns la ultima intrebare: se poate spune stop cand se atinge o masa critica a exuberantei, plus vrei- nu vrei trece un timp in care efectele se propaga in total masa, dar se vede o turma/un flux constant care pierde orice contact cu realitatea/cu prudenta.cu frica de un altceva. Cu cat este mai din timp stopata caderea cu atat efectele caderii sunt mai mici - preventia.

    Ceea ce s-a intamplat pe piata imobiliara din RO putea sa fie prevenit, asa cum cred ca se puteau preveni efectele si pe alte piete.

    Un alt aspect ea crizei este legat de modul in care reactionezi la frica. Frica blocheaza gandirea si limiteaza viteza de reactie - extrem de importanta pe piata financiara. Aceasta duce la cresterea decalajului intre momentul identificarii crizei si pana la luarea primelor masuri de combatere.

    Legat de frica: Rad si acum de vecinul meu care imi invidia masina de serviciu - un SUV- si nu s-a linistit pana cand nu si-a cumparat si el unul...Cand a inceput criza a renuntat sa isi mai folosesca masina - si ma gandeam ca in felul acesta accentueaza criza - si mergea numai cu mijloacele de transport in comun, desi nevasta=sa imi spusese ca nu suporta aglomeratia si stress=ul din acele mijloace de transport...Dupa oarece vreme si-a reluat folosirea SUV-ului sau...

    Legat de Ro cred ca este nevoie de experiente si de intelegere a pietei libere. Fortele care se opun unei piete libere sunt uriase, dar mi-e teama ca ele nu vor putea opri moartea pietelor super -reglementate si costurile vor fi extrem de mari, daca nu ne oprim mai din vreme
  • +2 (4 voturi)    
    E bine sa fii bancher (Luni, 10 septembrie 2012, 4:24)

    I bank [anonim]

    Mai intii iti faci o banca.
    Apoi, cumparind politicieni, obtii dreptul exclusiv de a tipari moneda.
    Mai apoi (politica pasilor mici), cumparind alti politicieni, decuplezi moneda nationala de aur si faci ceva pe ele de cinste, onoare si bun-simt, fleacurile astea - bune pentru prosti - pe care s-a fondat America.
    Depasit ultimul obstacol, tiparesti bani (citi si cum vrei) si nimeni si nimic nu iti mai sta in cale. De-acum lumea ti-e deschisa si doar sky is the limit. Cu bani cumperi politicieni care sa te protejeze legislativ si sa perpetueze jaful inauntru si afara.

    Ai creat un sistem din nimic, dai 2-3 (pseudo)postulate pe care pretinzi ca se sprijina nimicul, dupa care poti sa incepi sa dezvolti teorii si sa filozofezi facind pe marele maestru (Maestro, haha) in fata unor balcanici nu prea dusi la biserica.

    E bine sa fii bancher (tipograf de hirtii numite bancnote) si sa vezi cum popoare intregi slugaresc ca sa faci tu baie in sampanie.
    • +1 (3 voturi)    
      Ref la $ (Luni, 10 septembrie 2012, 9:16)

      Kira [utilizator] i-a raspuns lui I bank

      Mai nene,,anonim'',amerlocii,nici bani nu mai tiparesc,cica costa prea mult ! Ei folosesc impulsuri...
    • 0 (0 voturi)    
      Fed (Luni, 10 septembrie 2012, 10:25)

      Cristi [anonim] i-a raspuns lui I bank

      De acord. Nu sunt finantist, dar permiteti-mi sa imi exprim cateva indoieli. Ok, Greenspan, adica cel care reprezinta o institutie privata de tiparit bani, sustine ca nu putem progresa decat prin mai putina reglementare. Asta suna putin a liberalism de tip clasic. Dar putem incerca si putina interpretare de subtext. Cel care tipareste bani in nume propriu (sau al grupului sau), pentru ca hartia emisa sa nu fie simpla maculatura (inflatie) este necesar ca ea sa fie sustinuta de o economie puternica, capabila sa faca din moneda respectiva moneda universala de schimb. Astfel, acea economie va investi cel mai mult in inarmare care va avea scop permiterea accesului la resurse. Odata accesul castigat, toti sunt oarecum constransi 9de nevoia de resurse) sa apeleze la acea resursa. Nu intamplator, cele mai mari invoatii pe care le avem acum au aparut din nevoile armatei americane (iata totusi ceva bun de la armata!!).

      Cu alte cuvinte, cel care tipareste bani se bazeaza pe o filosofie a non-interventionismului si a progresului care sa tina pasul cu emiterea de hartie sub forma de moneda. Dar nimeni nu spune ca progresul, o idee pe care nimeni nu o poate refuza, slujeste in primul rand celor care tiparesc moneda. Cel care tipareste da cu imprumut, iar ca cel care ia sa fie capabil sa returneze suma si sa plateasca dobanda trebuie sa produca plusvaloare (adica sa faca ceva inovativ cu care sa cucereasca piata). In aceasta spirala cel care se imprumuta nu scapa niciodata de creditor; ba mai mult, este rugat sa progreseze (ca sa poata plati, evident).
      Apropos, cine poate spune cate zerori are datoria SUA?

      Inca ceva, nu pot sa-i iert lui Greenspan faptul ca prin 2008 spunea ca moneda Euro se duce in jos. La un asemenea nivel, fiind vorba de realitati sociale (nu naturale), aceste spuse nu descriu o realitate, ci creeaza acea realitate.
  • +3 (3 voturi)    
    Anarhistule ;) (Luni, 10 septembrie 2012, 7:44)

    feisbuk [utilizator]

    Poate ca peste 30-40 ani, cand papica va fi mai putina si noi tot mai multi, vor fi tot mai multe zone de pe Terra care vor implementa trocul. Grau contra petrol. Petrol contra apa. Cafea contra bumbac. Bypass la hartiile fara valoare intrinseca.
    • 0 (0 voturi)    
      Cu riscul de a parea "politically incorrect" (Luni, 10 septembrie 2012, 22:59)

      Maniu [utilizator] i-a raspuns lui feisbuk

      noi nu vom fi mai multi ci cei din lumea a 3 a carora nu le pasa citi copii toarna si ca n-au ce sa le dea de mincare. In tarile cit de cit civilizate tendinta nu e de a face copii in prostie ci responsabil.
    • 0 (0 voturi)    
      atunci o sa papam sintetice (Marţi, 11 septembrie 2012, 12:53)

      ..13 [utilizator] i-a raspuns lui feisbuk

      Daca ajungem sa fim asa de multi vom manca concentrate, vom renunta la eco, va fi nevoie de substante suficiente si necesare ca sa ne ducem traiul.

      O prognoza pe care am citit-o, nu imi mai aduc aminte unde, prevedea o incetinire a ritmului de crestere a populatiei, asa ca sa nu ne grabim, mai este timp...
  • -2 (2 voturi)    
    groparii (Luni, 10 septembrie 2012, 7:47)

    tontu [utilizator]

    Locul lui Alan Greenspan este la puscarie alaturi de o intreaga pleiada de bancheri si finantisti "de frunte" americani si nu numai, pentru ca sistemul bancar, unul din motoarele al economiei capitaliste,e principalul vinovat de criza actuala. Sistemul "democratic" capitalist si-a aratat inca odata limitele. LACOMIA extrema, goana dementiala dupa profit duce la epuizarea resurselor si distrugerea ecosistemului, iar in aceste conditii sfarsitul nu poate fi decat unul singur...
  • 0 (0 voturi)    
    new endogenous growth theory (Luni, 10 septembrie 2012, 9:12)

    Maestro [anonim]

    dl Croitoru ar trebui sa mai citeasca: "piata libera" functioneaza atunci cand e formata din "multi actori mici in comparatie cu dimensiunea pietei", care nu pot prin actiunile lor "strategice" sa influenteze piata. Cand insa piata e formata din actori dominanti, "perfect competition" si "dereglementare" reprezinta un vis frumos si statul poate(!!) - si trebuie - prin politicile sale sa determine si sa sustina crestere economica pe termen lung.
  • +2 (2 voturi)    
    marota (?) moneda vs marfuri si servicii (Luni, 10 septembrie 2012, 9:26)

    Mihai Ionescu [anonim]

    Greenspan este un maestru. Dar nu {numai} al economiei, ci {cu mult mai mult} al discursului polisemantic. La baza, ideile lui economice sunt extrem de simple. Retorica maestrului a fost insa de exceptie. Din spusele lui fiecare isi poate cladi propria teorie. Dar sa revenim la lucruri mai pragmatice. Liberalismul dlui Croitoru este cuceritor. Fara indoiala ca stapineste cuvantul scris, ba chiar poate aspira la titlu de ucenic al maestrului. Imi este aproape imposibil sa-l combat, fara sa reduc discutia, prin simplificare, la cateva idei. Ce imi pare ca fiind un fir rosu al argumentatiei dlui Croitoru este faptul ca bancherii isi fac treaba, iar criza o fac crizatii. Autoreglarea pietii este cel mai eficient mecanism cunoscut, iar {supra}reglementarea va reduce nivelul de trai al societatii care a ales-o. In fapt, vorbim de o gestiune a riscului. In inteles general, tot smecherul care goneste cu 160km/h va rade de idiotul care merge cu 80km/h. Riscul de a deveni donator de organe, sau de a-si vinde insulele, e nesesizabil. Mergem in coloana si gonim pe linga biciclistii polonezi. Stimate domnule bancher, sunt aproape convins ca nu intelegeti ca politica financiara a unei tari nu o fac bancherii. Nu o face nici banca centrala. Nu o face nici guvernul, respectiv ministrul de finante. Alegerea caii este in aprecierea suverana a cetatenilor. Criza financiara actuala este in foarte mare masura rezultatul unor manifestari iresponsabile asupra riscului, opacizate de un sistem bancar care declama ca nu poate trai decat in lipsa luminii, manifestari care nu au nici cea mai mica umbra de legitimitate. Liberalismul oricarei piete se opreste acolo unde riscurile ei se socializeaza, asta este ceea ce “omite” ideologia liberala. {cont.}
    • 0 (0 voturi)    
      o mica comparatie (Luni, 10 septembrie 2012, 16:43)

      kllaus [anonim] i-a raspuns lui Mihai Ionescu

      Ar fi cea mai mare greseala pentru politicienii zilelor noastre sa mai apropie urechea la buzele unor bancheri. Care stim cu totii cum sunt, nu mai sunt necesare explicatii.
      Cred ca am simtit pe pielea noastre ce nazdravanii pot face baietii acestia, chiar cu cuvinte frumoase.
      Este foarte adevarat ca ei au nevoie de dereglementare dar discutiile acestea sunt purtate in SUA de cel putin 80 de ani. E chiar surprinzator faptul cum se incearca inca sa se foloseasca de memoria scurta a oamenilor, repunand aceeasi idee desueta pe tapet.
      Ce efecte are piata dereglementata : in SUA mare parte dintre cetateni nu au nimic pe numele lor, nici macar un petec de teren, 90% din avere fiind acumulata de catre clasa de mijloc si cei super bogati.
      In Romania, peste 90% dintre familii au in proprietate un imobil. Este foarte adevarat insa ca comunismul nu a fost niciodata un bun vanzator de iluzii.
    • 0 (0 voturi)    
      Ceea ce mi-a displacut la articolul D-lui Croitoru (Luni, 10 septembrie 2012, 23:05)

      Maniu [utilizator] i-a raspuns lui Mihai Ionescu

      este tonul oarecum detasat. Pe de o parte, economia recunoaste rolul naturii umane si al psihologiei, pe de alta se doreste "stiinta" si chiar exacta. Eu care habar n-am resimt insa cu multa neplacere aceasta detasare suverana, olimpiana a economistilor de viata oamenilor. Cind cineva va raspunde la intrebarea cum se face ca desi exista atitea lucruri de muncit, exista totusi somaj, atunci omul ala va merita mai mult decit premiul Nobel. Sau, stati un pic...n-a luat recent un tip chiar pentru asta?
      Oricum, e un articol bun (scris bine, si noi profanii a trebuit sa facem un pic de efort pentru a-l intelege) dar cel dinainte, despre societatea romaneasca, a fost cu mult mai bun!
  • +2 (2 voturi)    
    marota {cont.} (Luni, 10 septembrie 2012, 9:27)

    Mihai Ionescu [anonim]

    {cont.}
    Altfel, nu avem de a face de a face cu o argumentatie academica, ci cu impunerea realitatii sociale subiective a aceluia care are ghioaga cea mai mare si face “ce vrea muschii lui”. Poate ca termenii economici confuzeaza, dar rezultatele crizei sunt evidente. Acoperirea sociala a rezultatelor a facut ca aceasta criza sa nu fie atat de dramatica pe cat este. Dar, daca am pune pe hartie unde ne-a dus “liberalismul” bancar, si am transpune aceste rezultate intr-un domeniu unde perceptia sociala este mai acuta, cum ar fi cel al centralelor nucleare, am avea echivalentul a catorva explozii de foarte mari dimensiuni. In aceste conditii eu prefer sa fiu biciclist. Si am si dreptul sa cer limitarea vitezei la 40km/h, ca-i curent de la masini si-mi cauzeaza. Daca suntem peste X milioane, atunci asa va trebui sa circulati, caci asa-i democratie. Stabilirea nivelului de suportabilitate a riscului nu este apanajul bancherilor, chiar daca ar fi maestri.
  • +2 (2 voturi)    
    Minsky&Greenspan???? (Luni, 10 septembrie 2012, 10:28)

    Adrian [anonim]

    Domnule Croitoru,

    Va felicit ca sunteti unul din putinii oameni ce lucreaza in banci centrale care stie de Hyman Minsky. Insa cum se poate sa apara Greenspan si Minsky in acelasi articol fara a compara viziunea lui Minsky cu totala lipsa de viziune a lui Greenspan? Crizele vin des, nu doar o data la 50-100 de ani (anii 80 LTCM, 2000 dot com bust, 2007, criza imobiliara). Si pot fi usor evitate daca bancile centrale (sau legiuitorul) face in asa fel incat sa se evite bule imobiliare sau bule in actiuni. De exemplu, pentru a evita bulele imobilare, Steve Keen, propune o limitare a creditului ipotecar la 10x veniturile din chirie pe an al imobilului in cauza. De ce BNR si legiuitorul roman a permis ca mii de analfabeti financiari sa se indatoreze pe niste cutii de chibrit iar acum cresterea flasa din anii 2005-2008 sa se dezumfle dureros?
    • 0 (0 voturi)    
      "Legiuitorul" roman??? (Luni, 10 septembrie 2012, 23:06)

      Maniu [utilizator] i-a raspuns lui Adrian

      Domnule, uitati cine se afla in Parlamentul Romaniei!
  • 0 (4 voturi)    
    Unde duce capitalismul neoliberal (Luni, 10 septembrie 2012, 11:09)

    Cetatean [anonim]

    Cum arata rezultatele capitalismului neoliberal? Sa vedem niste statistici din SUA aparute in articolul din iulie 2010 (dupa administratia de dreapta a lui Bush) intitulat "Clasa mijlocie din America sufera o contractie extrema" (cu date statistice preluate de pe "Business Insider"):

    https://mises.org/Community/forums/t/18470.aspx

    - 61% dintre americani traiesc de la un salar la altul.
    - 50% dintre americani detin mai putin de 1% (unu) din bogatia natiunii.
    - 83% din capitalul societatilor comerciale din SUA este detinut de 1% din populatie.
    - Raportul dintre salariul mediu al managerilor si salariul mediu al angajatilor "de rand" este de pana la 500 la 1.
    - Mai mult de 40 milioane de americani au nevoie de tichete pentru alimente ("food stamps", asigurate de stat, nu de societati comerciale) pentru a-i ajuta pe oamenii cu venituri mici sa-si cumpere alimente.
    - Aproximativ 21% dintre copiii din USA traiesc SUB LIMITA SARACIEI !
    - 43% dintre americani au contribuit (economisit) cu mai putin de 10.000 dolari pentru pensie (au alt sistem de pensii).
    - In ciuda crizei economice, numarul milionarilor din SUA a crescut cu un "procent enorm" ("whopping percent") de 16%, ajungand la 7.8 milioane (milionarii reprezinta 2,5% din populatia SUA, care este de 308 milioane).

    Aceste date arata ca regulile "jocului" economic si social nu sunt corecte. Cu un alt set de reguli am avea alte rezultate. Discrepanta uriasa dintre cei putini si bogati si cei multi si saraci nu se datoreaza diferentei de valoare dintre aceste categorii ci este un rezultat al regulilor incorecte ale "jocului" economic si social. "Scara valorilor" a fost si ea distorsionata (de cei care doresc mentinerea statu-quo-ului), pentru a justifica aceasta situatie (banul a devenit masura valorii omului).
    Avand in vedere ca 61% dintre cetatenii americani traiesc de la un salar la altul, este evident ca trebuie schimbate regulile "jocului" economic si nu trebuie admis ca piata sa decida singura soarta oamenilor.
    • 0 (0 voturi)    
      partial adevarat (Luni, 10 septembrie 2012, 12:32)

      dihotomizare [anonim] i-a raspuns lui Cetatean

      La un moment dat, a existat un proiect intr-o tara a UE, in care dupa 6 luni "de munca" aveai posibilitatea de a beneficia de "ajutor de somaj" in cuantum de 65% din veniturile declarate anterior (tot pentru o perioada de 6 luni). Astfel productivitatea regiunii, a resimtit o contractie uriasa. Concluzia cruda insa adevarata este ca, oamenii se implica in productie, doar daca este absolut necesar.
      Un exemplu simplu: Un procent semnificativ din persoanele "imbogatite" in perioada boom-ului, au suferit transformari/accidente, datorita imposibilitatii de adaptare la transformarea in bine din perioada mentionata.
    • +1 (1 vot)    
      neoliberalism in america (Luni, 10 septembrie 2012, 16:37)

      Paul_ [utilizator] i-a raspuns lui Cetatean

      In USA, neoliberalismul a murit prin anii 1920, odata cu introducerea FED, impozitului pe venit, social security, cresterea reglementarilor, inmultirea legilor care protejeaza corporatiile si sindicatele, implicarea statului in educatie, implicarea statului in sanatate.

      Este de fapt un stat destul de socialist atata timp cand statul cheltuie cam 40% din PIB.
  • +1 (1 vot)    
    reglementari (Luni, 10 septembrie 2012, 13:25)

    ion dragnea [anonim]

    Sint de acord cu argumentele d-lui Croitoru ca reglementarile conduc la scaderea cresterii economice.
    As vrea sa-l intreb pe d-l Croitoru urmatoarele lucruri si i-as fi f. recunoscator daca mi-ar spune opiniile dinsului:
    1.Este justificat economic si legal ca o entitate financiara sa fie lasata sa intre in faliment , indiferent de dimensiunile acelei entitati financiare , in aceleasi conditii ca toti agentii economici din piata?
    2.Este necesar ca statul sa se gindeasca la niste masuri de protectie a cetatenilor sai (prosti sau destepti) in fata unor falimente care ar afecta o parte importanta a populatiei tarii , cu implicatii , inclusiv asupra securitatii nationale.
    3.Care ar fi modalitatile de tragere la raspundere a managerilor de banci intrate in faliment in afara de destituire (cu plata de bonusuri corespunzatoare) si angajarea ca manager la o alta banca?
  • 0 (0 voturi)    
    Oamenii nu sint cifre, (Luni, 10 septembrie 2012, 23:11)

    Maniu [utilizator]

    fiecare persoana demna este un mic infinit...Nu sint din zona economiei, se vede de la o posta, dar as fi apreciat mult mai mult de la Dl. Croitoru un articol de genul celui de data trecuta! Acesta este putin cam prea nedrept fata de proiectul Uniunii Europene.
  • 0 (0 voturi)    
    Greenspan - o catastrofa (Miercuri, 12 septembrie 2012, 17:48)

    redmc [anonim]

    Greenspan a dat impresia ca ar fi vreun mare oracol doar pt faptul ca in comparatie cu altii vorbea rar si putin. Mai avea si-o servieta ponosita dand impresia unei eminente cenusii. Lumea il urmarea ca pe sfintele moaste, daca stranuta se prabuseau bursele. De fapt omul era deja ramolit, dormea la volanul rezervelor federale lasand economia mondiala sa alunece in criza.
  • 0 (0 voturi)    
    America (Joi, 13 septembrie 2012, 3:42)

    Dan [anonim]

    Felicitari pentru articol Dl. Croitoru. Probabil ca aveti un sentiment de admiratie pentru Dl. Greenspan tinand cont de locul unde va desfasurati activitatea. Cateva observatii din partea unuia care locuieste de ceva timp in Canada (destul de aproape de SUA):
    1. Fac o analogie intre rolul unei banci centrale si rolul parintilor fata de copii. Daca ii lasi prea mult la borcanul cu dulciuri ei au impresia ca le faci un bine, dar de fapt pe termen lung le distrugi sanatatea. Cam acelasi lucru si cu dobanzile prea mici pe termen prea lung. Daca o banca centrala NU poate zice NU la un moment dat, care ii este rolul? De pompier dupa izbucnirea incendiului?
    2. Daca domeniul financiar-bancar nu poate fi reglementat si supravegheat cat de cat decent (ceea ce poate fi de inteles pana la un punct), poate
    ca aceste institutii "too big to fail" nu ar mai trebui salvate din banii publici, nu? Sau macar cei care au adus lucrurile intr-o asemenea situatie ar trebui sa se retraga macar (ca sa nu zic ca poate ar trebui sa raspunda legal).
    3. Raman totusi la parerea ca o societate se poate dezvolta in mod sustenabil prin economisire si investire, nu prin consum pe credit si tiparire de bani (mutarea consumului din viitor in prezent). Practic generatiile urmatoare vor trebui sa rezolve cumva o incurcatura mare pentru care nu au nicio vina.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri