I. Pe 10 iulie 2012, comunicatul Curţii Constituţionale a anunţat că instanţa „cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”. După două zile s-a publicat şi motivarea deciziei.
Sunt de remarcat unele lucruri: A. – legea este constituţională, iar conform noului text „Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă, în urma desfăşurării referendumului, propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate”; B. – măiestria cu care Curtea Constituţională mătură „en passant” O.U.G. din 5 iulie 2012, care elimina cvorumul necesar valabilităţii referendumului, în condiţiile în care în 2007 aceeaşi Curte declarase constituţional unul pe aceeaşi temă şi la care participaseră mai puţin de 45% din cetăţenii înscrişi în listele electorale.
În egală măsură, este de remarcat şi „obiectivitatea” celor care au titrat că decizia Curţii Constituţionale este „net favorabilă” preşedintelui suspendat. De fapt, este în cel mai bun caz un meci egal între PDL, care dorea ca preşedintele să poată fi demis doar cu votul majorităţii celor din listele electorale, şi USL, care îşi pregătea un referendum valabil indiferent de numărul participanţilor.
II. Un alt exemplu de „obiectivitate” este mânia cu care lideri ai PDL (Cezar Preda, Cristian Boureanu, preluaţi fără verificări de toate canalele de informare şi – spre surprinderea multora – de destule cancelarii occidentale) anunţau pe 10 iulie că depun de îndată plângere penală împotriva secretarului general al guvernului şi a conducerii Monitorului Oficial, pentru că nu au publicat o serie de decizii ale Curţii Constituţionale (subiectele sunt cunoscute), împiedicând astfel desfăşurarea normală a activităţii Curţii. „Tentativă de lovitură de stat!”, „atac asupra suveranităţii poporului român!”, „infracţiune prevăzută în Codul penal!”, etc. Mai degrabă o „lovitură sub centură” pe care şi-au aplicat-o singuri politicienii, deoarece comunicatul din 12 iulie al Curţii Constituţionale anunţa cu calm că deciziile invocate urmau să fie transmise spre publicare doar în cursul aceleiaşi zile. Cu alte cuvinte, Monitorul Oficial nu publicase zilele trecute acte pe care nu le primise de la Curte… Curat caz penal!
III. Chiar şi în condiţiile unei mobilizări fără precedent a elitei intelectuale pro-băsesciene (acest site este cea mai bună dovadă), unii încep să înţeleagă că, deşi „puterea revanşardă” a trebuit să înghită găluşca cu cvorumul necesar valabilităţii referendumului (şi a şi început să se pregătească să-l întindă pe două zile), problema suspendării/demiterii tot groasă rămâne. Nu pot să-mi explic altfel cum poate publica textul următor un om pe care-l credeam a fi un profesionist obiectiv: „Ideea de a recunoaste primatul poporului sau mai bine zis al cetateanului, cand e vorba de marile decizii colective si publice, e un lucru. Ideea ca orice ii trece prin cap unei majoritati de cetateni la un moment sau altul, este automat corect si legitim, e altceva. Primul este principiul democratic. Al doilea este principiul populismului si al anarhiei.” (din „Referendumul: O bătaie de joc naţională”, D.P. Aligică, contributors.ro, 12 iulie a.c.). Mai lipseşte doar „Din această dilemă nu puteţi ieşi! Am zis!”. Aş putea adăuga şi „Curat anticonstituţional!”, din moment ce „Intrunirea majoritatii absolute, care consta in jumatate plus unu din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente, reprezinta o conditie esentiala pentru ca referendumul sa poata exprima in mod real si efectiv vointa cetatenilor, constituind premisa unei manifestari autentic democratice a suveranitatii prin intermediul poporului, in conformitate cu principiul statuat in art.2 alin.(1) din Legea fundamentala, arata Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) in motivarea deciziei privind Legea referendumului” (preluare de pe Hotnews.ro).
