Cele cinci decizii ale Curtii Constitutionale anuntate pe 9 si 10 iulie, si a caror motivare a fost data publicitatii joi, 12 iulie, constituie un moment de referinta in istoria constitutionalismului post-decembrist. Aceste decizii cruciale privesc constitutionalitatea a trei hotarari ale Parlamentului, privind revocarea din functie a presedintilor celor doua Camere si a Avocatului Poporului, si a doua legi, una de modificare a legii referendumului iar alta de restrangere a atributiilor Curtii Constitutionale de a se pronunta asupra legalitatii hotararilor Parlamentului. Confictul institutional supus rezolvarii Curtii este cu atat mai intens cu cat ambele legi pe rolul judecatorilor constitutionali sunt acompaniate de ordonante de urgenta “in oglinda”. Aceste ordonante contin dispozitii aproape identice cu cele ale legilor atacate la Curte si au fost adoptate de Guvern dupa ridicarea obiectiilor de neconstitutionalitate, pentru a produce efecte juridice imediate, independent de deciziile Curtii.
Nu se intampla des in practica unei curtii constitutionale ca momentul istoric sa isi lase amprenta in mod vizibil pe deciziile judecatorilor. Dreptul, inclusiv dreptul constitutional, este plin de forme si formalitati care stilizeaza dramele si conflictele asupra carora judecatorii sunt chemati sa se pronunte. De cele mai multe ori, este nevoie de o intelegere a universului juridic, a contextului larg, si de foarte multa atentie pentru a intelege insemnatatea deciziilor unei curti de drept. Se intampla rar, in momente cu totul speciale, ca judecatorii constitutionali sa se adreseze in mod direct cetatenilor. Deciziile Curtii Constitutionale din aceasta saptamana reprezinta un asemenea moment. Curtea le vorbeste direct romanilor. O face timid, fara experienta unei asemenea conversatii. Se cuvine sa ascultam si sa incercam sa intelegem ce ne spune. In egala masura, se cuvine si sa fim critici si exigenti cu mesajul Curtii, pentru ca doar cu rigoare, inteligenta si buna-credinta se poate construi ceva in lumea dreptului, a politicului, sau oricare alta lume.
Vocatia constitutionalismului: Decizia nr. 727
Decizia nr. 727 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale este fara indoiala una dintre cele mai importante decizii din istoria post-decembrista a constitutionalismului romanesc. Potrivit logicii initiatorilor acestui demers legislativ atacat pe motiv de neconstitutionalitate, o atributie conferita Curtii printr-o lege a Parlamentului – precum atributia verificarii constitutionalitatii hotararilor Parlamentului, conferita prin Legea nr. 177/2010 – poate sa fie retrasa tot printr-o lege adoptata ulterior de legiuitor. Intr-o argumentatie eleganta si clara, ce permite o privire lucida asupra rolului justitiei constitutionale din Romania, Curtea demonteaza pas cu pas acest rationament.
Curtea porneste de la textul constitutional (Art. 146, lit. l) care permite largirea competentelor Curtii Constitutionale prin lege organica. Faptul ca legea organica poate largi competentele nu inseamna insa ca acestea competente sunt flexibile in ambele directii. Limitarea, eliminarea sau reducerea competentelor Curtii prin invocarea acestui text constitutional este “absolut inacceptabila” pentru ca ar duce la o situatie in care majoritatea parlamentara a momentului poate exercita presiuni ce ar “goli de continut” garantiile constitutionale. Insa nu acelasi lucru se poate spune in legatura cu largirea atributiilor Curtii prin lege organica? Nu. Retragerea unui beneficiu presupune deseori conditii diferite de alocarea acelui beneficiu, chiar si atunci cand beneficiarul nu avea dreptul la beneficiul in cauza. Evolutia juridica intr-o anumita directie creeaza raporturi juridice noi. Pentru a intelege natura acestor modificari, trebuie insa sa observam spatiul juridic al modificarilor. In cazul de fata, acesta este spatiul juridic constitutional.
Atribuirea competentei de a exercita un control de constitutionalitate a hotararilor Parlamentului “reprezinta expresia diversificarii si consolidarii competentei Curtii Constitutionale, unica autoritate de jurisdictie constitutionala din Romania, si un castig in eforturile de realizare a unui stat de drept si democratic, fara a putea fi considerata o actiune conjuncturala sau justificata pe criterii ce tin de oportunitate.” Curtea prezinta aici o imagine de sine care a evoluat in ultimele doua decenii impreuna cu societatea romaneasca si cu institutiile statului. Nimic din formalismul dreptului, care prea adesea ii orbeste pe juristi, nu ii impiedica pe judecatorii constitutionali sa observe cum “chiar realitatea juridica, politica si sociala” dovedeste importanta acestui control de constitutionalitate. Retragerea prerogativelor conferite prin lege Curtii, mai ales sub presiune, ar inlocui logica principiilor constitutionale cu o logica a oportunitatii politice.
Ordonantele de urgenta “in oglinda”
Deciziile Curtii sanctioneaza in termeni extrem de duri practica executivului de a emite ordonate “in oglinda”. In opinia judecatorilor, adoptarea de catre puterea executiva a unor ordonante de urgenta, cu putin timp inaintea pronuntarii Curtii pe tema legalitatii textelor legislative cu prevederi aproape identice, a fost calificata de Curte ca punand in discutie “comportamentul neconstitutional si abuziv la Guvernului fata de Curtea Constitutionala.” Mai mult, practica este pe cat de condamnabila de atat de limitata din punctul de vedere al efectelor practice. Aceste ordonante de urgenta nu pot produce efecte juridice dupa ce legislatia initiala a fost invalidata ca neconstitutionala. Jurisprudenta constanta a Curtii este ca actele de reglementare ulterioare (in cazul nostru, o ordonanta de urgenta) nu pot pastra continutul normativ al unei norme legale neconstitutionale (spre exemplu, legea supusa controlului de neconstitutionalitate). O alta concluzie ar duce la posiblitatea, evident absurda, ca respectarea deciziilor Curtii ar putea fi mereu evitata prin adoptarea de acte normative cu continut identic celor declarate neconstitutionale. Principiul suprematiei constitutiei nu permite o asemenea practica intr-un stat de drept. Ca atare si drept exemplu, efectele juridice ale Ordonantei de Urgenta nr. 38 din 4 iulie 2012 s-au sting ca urmare a Deciziei nr. 727 privind neconstitutionalitatea Legii pentru modificarea alin (1) din art 27 din Legea 47/1992. Dupa cum vom vedea, tocmai acest efect a permis Curtii sa isi asume competenta de a solutiona sesizarile privind neconstitutionalitatea revocarii din functii a presedintilor celor doua camere si a Avocatului Poporului.
Aceeasi concluzie se impune in cazul mult discutat al ordonantei de urgenta a Guvernului privind modificarea legii referendumului. Vehicularea in opinia publica a ideii ca organizarea referendumului din iulie s-ar putea face pe baza Ordonantei de Urgenta 41/2012, chiar prin ignorarea Deciziei nr. 731 privind modificarea celebrului Art. 10 din Legea 3/2000, nu are nici o baza constitutionala. Este adevarat ca, in cazul legii referendumului, judecatorii au declarat constitutional textul legii de modificare, insa este esential ca au facut-o sub rezerva unei anumite interpretari a acelui text, si anume, a prezentei la vot a jumatate plus unu din cetatenii inscrisi pe listele electorale permanente. Or, textul Ordonantei de Urgenta incalca explicit aceasta rezerva care este mentionata la Art 5(2) al Legii referendumului, si de la care Ordonanta deroga explicit. Un principiu de baza al dreptului este ca atunci cand un act normativ permite mai multe interpretari, el trebuie interpretat in sensul producerii de efecte juridice. Unica interpretare prin care Legea de modificare a referendului aflata pe rolul Curtii poate produce efecte este cea prin care acest text normativ nu contravine cerintei prezentei la vot a majoritatii absolute a cetatenilor romani. Or, “caracterul normativ” – pe scurt, continutul – acestei reglementari se rasfrange asupra Ordonantei de Urgenta nr. 41/2012 care contravine explicit cerintelor textului constitutional, si este, pe cale de consecinta, incapabila de a mai produce efecte juridice. Este, ca atare, imposibil ca referendumul din 29 iulie sa se organizeze pe baza ordonantei “din oglinda” a guvernului.
Respectarea atributiilor Curtii Constitutionale
In ce priveste decizia referitoare la atributia Curtii de a verifica legalitatea hotararilor Parlamentului, presa si opinia publica au speculat in ultimele zile, dupa ce Curtea si-a anuntat deciziile insa inainte de publicarea motivarii, in legatura cu motivul pentru care judecatorii au decis ca hotararile Parlamentului de revocare din functie a presedintilor celor doua Camere si a Avocatului Poporului sunt constitutionale. In linii mari, rationamentul era urmatorul: Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 38/ 2012 a exclus hotararile Parlamentului din sfera competentei Curtii; aceasta si-a produs efectele de pe data de 4 iulie, dupa publicarea in Monitorul Oficial; Curtea a judecat sesizarile de neconstitutionalitate ale hotararilor parlamentului privind revocarea presedintilor celor doua camere si a Avocatului Poporului atunci cand ordonata de urgenta era in vigoare; prin urmare, Curtea a fost nevoita sa respinga drept inadmisibile sesizarile de neconstitutionalitate ale hotararilor Parlamentului; insa, de indata ce decizia Curtii constatand neconstitutionalitatea limitarii atributiilor acesteia va fi publicata in Monitorul Oficial, Curtea va putea fi sesizata din nou in legatura cu hotararile contestate si le va putea judeca pe fond, eventual putandu-le declara neconstitutionale.
In realitate, motivarea deciziilor Curtii arata ca rationamentul acesteia a fost diferit de cel anticipat de comentatori si de opinia publica. Judecatorii s-au dovedit mult mai independenti la presiuni constitutionale decat multi s-ar fi asteptat, mult mai dornici sa isi protejeze sfera jurisdictionala, insa in egala masura si destul de atenti la implicatiile institutionale ale deciziilor Curtii.
In motivarea deciziilor luate, judecatorii constitutionali au amintit – intr-o maniera identica in toate cele trei decizii privind revocarile din functie prin hotarari ale Parlamentului – ca sedinta de judecata inceput prin discutarea legii privind limitarea atributiilor Curtii; ca acea lege a fost declarata neconstitutionala; ca declaratia de neconstitutionalitate isi produce efecte, fata de Curtea insasi, din momentul pronuntarii deciziei, si nu din momentul publicarii in Monitorul Oficial; si ca, dat fiind faptul ca, in acelasi moment, si Ordonanta de Urgenta “in oglinda” inceteaza a produce efecte juridice fata de Curte, judecatorii constitutionali au competenta de a analiza constitutionalitatea hotararilor Parlamentului.
Atunci de ce a considerat Curtea ca revocarile constestate sunt constitutionale? Raspunsul este unul de substanta, si se refera la faptul ca, in opinia Curtii – neimparatasita de toti cei noua judecatorii – hotararile de revocare nu fac parte dintre acele hotarari care afecteaza “valori si principii neconstitutionale.” Voi analiza mai jos acest aspect of deciziei. Insa este important a observa ca, in nici un moment, Curtea nu s-a considerat limitata in sfera atributiilor sale de legea – sau/si de ordonanta – prin care Parlamentul si, respectiv, Guvernul incerca ingradirea atributiilor sale.
Revocarea Presedintilor Camerelor si a Avocatului Poporului
Pentru a intelege de ce Curtea a decis ca revocarile contestate sunt constitutionale, trebuie in primul rand inteleasa o distinctie in jurisprudenta constitutionala intre diverse tipuri de hotarari ale Parlamentului. Pentru ca extinderea competentelor Curtii la toate hotararile Parlamentului i-ar acapara tot timpul si toate resursele, aceasta a decis in ianuari 2011 sa nu isi exercite dreptul de control al constitutionalitatii decat asupra acelor hotarari ce afecteaza “valori, reguli si principii constitutionale sau, dupa caz, ce afecteaza organizarea si functionarea autoritatilor si institutiilor statului”.
Nu este nimic de obiectat la principiul unei asemenea jurisdictii discretionare. Insa situatia devine mai complexa cand punem intrebarea in care categorie se incadreaza cele trei cazuri de revocare. Curtea a decis, cu majoritate de voturi, ca ele nu fac parte din categorii de interes constitutional asupra carora se va pronunta. Toate trei revocarile sunt acte cu caracter individual, nu acte normative, care nu privesc probleme de drept si ca, daca ar accepta sa se pronunte asupra lor, Curtea s-ar transforma intr-un arbitru al conflictelor politice din Parlament.
Dupa cum arata opiniliile separate bine articulate anexate la Decizia nr. 728, aceste argumente nu sunt intru totul convingatoare. In realitate, Curtea are o bogata jurisprudenta despre conditiile in care presedintii unei Camere pot fi inlocuiti, si anume doar la solicitarea grupului parlamentar care i-a numit in pozitia pe care o ocupa. Aceasta regula nu a fost respectata in cazul de fata. Motivatia Curtii ar putea fi interpretata ca sustinand ca, indiferent, regula nu este de importanta constitutionala. Insa acest argument e greu de acceptat. In cazul revocarii presedintelui Senatului, functionarea institutiilor statului este evident in joc din moment ce presedintele acestei Camere devine automat presedinte interimar dupa ce Parlamentul il suspenda pe Presedinte prin procedura Art 95 din Constitutie. Doar o interpretare extrem de formalista si neatenta la contextul constitutional – nu doar politic – al momentului poate duce la refuzul de catre Curte a unei analize mai atente a sesizarii de neconstitutionalitate. Argumente asemenatoare exista pentru a pune sub semnul intrebarii raspunsul final al Curtii in ce priveste revocarea Avocatului Poporului. Trebuie insa precizat ca aceste dezbateri sunt firesti si se bazeaza pe intepretari diferite, insa rezonabile, ale textului constitutional
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
