Liderii USL afirmă în aceste zile că deciziile Curții Constituționale le-au dat dreptate: suspendarea președintelui s-ar fi făcut cu respectarea procedurilor constituționale. Semnalele de alarmă venite din străinătate și din partea societății civile ar fi fost deci nejustificate: statul de drept nu a fost în pericol. Voi arăta că deciziile CCR nu susțin aceste concluzii.
Decizia CCR privind revocarea șefilor Camerelor Parlamentului, în măsura în care vizează constituționalitatea actului în sine al revocării, contrazice o decizie din 2005. (Rămâne de văzut însă dacă nu cumva Curtea și-a declinat competența pe acest subiect, constatând că luni, 9 iulie, era în vigoare ordonanța de urgență care le răpea dreptul de a se pronunța pe hotărârile Parlamentului, implicit pe deciziile de revocare.) Dar poate că este o idee bună răsturnarea precedentului din 2005. Pare în spiritul Constituției, daca nu chiar în litera ei, ca șefia Camerelor să reflecte majoritatea parlamentară.
Decizia privind suspendarea Președintelui confirmă precedentul din 2007, mai exact interpretarea Constituției în sensul că judecarea existenței și a gravității abaterilor de la Constituție ale președintelui ar fi prerogativa Parlamentului și a alegătorilor. Ideea că o majoritate parlamentară, sau chiar și o majoritate populară, are ultimul cuvânt în privința încălcării legii de către o anumită persoană le poate da fiori unora dintre noi, dar nu avem ce face. Asta spune Constituția, potrivit arbitrului constituțional. Dar nu suspendarea ca atare a președintelui a făcut obiectul acuzațiilor că USL a atacat statul de drept.
Decizia privind legea care scotea hotărârile Parlamentului din sfera de control a CCR este foarte importantă. Ea arată că ordonanța de urgență dată pe 4 iulie de Guvern este neconstituțională nu doar în formă – articolul 115 din Constituție spune că ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului – ci și în conținut, ea având același conținut cu această lege declarată neconstituțională.
Decizia privind legea referendumului arată și ea că o altă ordonanță de urgență de săptămâna trecută este neconstituțională. Dar să spunem că Guvernul nu putea anticipa decizia CCR în privința conținutului legii referendumului. Până la urmă, multe legi considerate constituționale de către Parlament se dovedesc apoi a fi împotriva Constituției. Abuzul Guvernului nu a constat în susținerea acestei legi, ci în emiterea unei ordonanțe de urgență cu același conținut, ce viza regimul instituției prezidențiale și drepturile electorale. Unul dintre motivele pentru care Constituția prevede că ordonanțele de urgență nu pot viza astfel de chestiuni este tocmai acela că ordonanțele de urgență nu se supun controlului constituțional obișnuit – ele își produc efectele pe termen scurt, înainte de a fi aprobate ca legi și de a putea fi contestate la CCR. În mod evident, Guvernul a emis ordonanța de urgență privind referendumul cu scopul de a evita pe termen scurt controlul constituțional asupra condițiilor de demitere a președintelui dorite de USL. Această ordonanță ar fi fost neconstituțională în formă chiar și dacă CCR ar fi hotărât că legea cu același conținut este constituțională.
Mai mult, potrivit declarațiilor de astăzi, 10 iulie, ale ministrului pentru Relația cu Parlamentul, Guvernul intenționează să organizeze referendumul de demitere potrivit ordonanței de urgență aflate acum în vigoare. Altfel spus, Guvernul nu va retrage această ordonanță de urgență, deși CCR a hotărât că legea cu același conținut este neconstituțională. Guvernul alege în mod deliberat să ignore hotărârile CCR, profitând de faptul că ordonanțele de urgență se sustrag pe termen scurt controlului constituțional.
Sa ne amintim motivele pentru care au reacționat atât de dur Comisia Europeana, statele UE și SUA, precum și societatea civilă din România: cele două ordonanțe menționate mai sus prin care Guvernul încearcă să eludeze controlul constituțional asupra măsurilor dorite de ei, preluarea și folosirea discreționară a Monitorului Oficial de către Guvern (prin care statul de drept riscă să devină ostaticul unor decizii birocratice arbitrare), sfidarea de către primul ministru a deciziei CCR privind reprezentarea României la Consiliul European și, în fine, intenția între timp abandonată de revocare a unora dintre judecătorii CCR. (Crin Antonescu spunea pe 2 iulie, la Antena 3: „Parlamentul, Guvernul împreună pot să îi revoce pe judecătorii CCR. Daca nu, această țară nu poate fi guvernată. În actuala ei componență, Curtea Constituțională este o rușine.”) Toate acestea sunt încălcări sau amenințări la adresa statului de drept, iar existența lor nu este infirmată de deciziile CCR de ieri și astăzi. Aceste decizii nu arată deci că reacțiile externe privind derapajele democratice din România ar fi fost nejustificate, sau că aceia dintre noi care s-au plâns de atacul USL împotriva statului de drept ar fi exagerat sau dezinformat.
Oarecum amuzant în toată această poveste este faptul că USL ar fi putut să-l suspende pe președintele Băsescu fără probleme dacă nu s-ar fi temut de CCR. Mai precis, dacă judecătorii CCR nu ar fi fost amenințați cu revocarea și dacă Guvernul nu ar fi dat ordonanțele de urgență cu probleme, USL ar fi putut foarte bine sa îi schimbe pe șefii Camerelor și să îl suspende pe președinte fără a putea fi acuzați că au încălcat Constituția și au atentat la statul de drept. CCR nu i-ar fi împiedicat (asta în ipoteza că decizia privind revocarea șefilor Camerelor a fost dată pe fond). De asemenea, condiția participării la vot de peste 50% nu ar trebui să fie o mare problemă pentru ei, ținând cont de participarea la vot la alegerile locale din iunie și de polarizarea accentuată a societății românești.
citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
