În acest moment de zarvă generală, în care competenţele calme sunt dislocate de violenţa opiniilor fără temei, doresc să îmi spun părerea cu privire la problema PLAGIATULUI, dincolo de un anume caz.
Nu doresc să mă bag în vorbă ca să mă bag în seamă, dar cred că există riscul unui derapaj important, câtă vreme nimeni nu invocă în această discuţie LEGEA DREPTURILOR DE AUTOR.
Sunt jurist şi specialitatea mea este dreptul de autor. Din 1992 până în 2010 am condus colectivul de specialişti care au elaborat această lege, am înfiinţat şi am condus sub diferite forme Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi am pus în aplicare împreună cu colegii mei această lege a cărei existenţă, pe hârtie dar şi în fapt, a fost o condiţie riguros monitorizată pentru intrarea României în U.E.
Plagiatul este în acest moment cancerul vieţii ştiinţifice româneşti, dar cum s-a ajuns aici este o altă discuţie. Cert este că această formă de haiducie intelectuală, pentru că ia de la cei bogaţi (la minte) şi împarte celor săraci (cu duhul), a ajuns aproape stimabilă şi are drept fals paravan cunoscutul dicton „cărţile din cărţi se fac”. Se uită însă că acest „se fac” înseamnă că poţi să scrii (puţin) după ce ai citit (mult), şi nu că poţi să scrii oricât după ce ai copiat cât de puţin. Pentru că altfel, dictonul ar fi sunat: „cărţile din cărţi se fură”.
Asadar, Plagiatul este şi în România în primul rând Furt încriminat şi pedepsit de lege : Legea drepturilor de autor – L nr. 8/1996.
Ce m-a făcut să rup tăcerea este exact această ignorare a legii fundamentale a creaţiei intelectuale, discuţiile purtându-se prin invocarea a tot felul de acte normative de rang inferior şi a tot felul de comitete şi comisii, în afara autorităţilor competente să supravegheze aplicarea acestei legi. S-a ajuns astfel până la afirmaţia stupefiantă că tot răul nu vine de la plagiatori, ci de la absenţa unei definiţii clare a Plagiatului, de la absenţa unor organisme abilitate legal să-l constate şi de la absenţa sancţiunilor necesare ! Nimic mai fals !
Ei bine, uitata Lege a drepturilor de autor defineşte clar şi simplu Plagiatul, conform tuturor normelor europene în vigoare:
„Art. 141 – - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu amendă de la 2500 lei la 5000 lei fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, calitatea de autor al unei opere […].”
Aşadar, pe înţelesul tuturor, nu poţi copia şi semna cu numele tău o operă de creaţie intelectuală care nu îţi aparţine (oricare ar fi proporţiile, deoarece legea nu distinge !). După cum se poate observa, nu este vorba despre „copierea” unor idei (ideile nu sunt protejate de lege !), ci despre COPIEREA formei lor de exprimare, pe care ţi-o însuşeşti ca atare (copy-paste).
Legea drepturilor de autor mai spune:
„Art. 145 – (1) Constatarea infracţiunilor prevăzute în prezenta lege se face de către structurile specializate ale Inspectoratului General al Poliţiei Române […].”
Aceasta înseamnă că cercetarea penală a infractiunii de plagiat se face de către Poliţie sub supravegherea Parchetului, din oficiu (fără plângere prealabilă), mai ales în cazurile care au o notorietate publică.
Tot în Legea drepturilor de autor, la Art. 137 şi 138 lit. j) se precizează că ORDA este „autoritatea unică” care „efectuează contra cost, pe cheltuiala inculpaţilor, în cazul în care s-a dovedit vinovăţia, constatări tehnico-ştiinţifice cu privire la caracterul original al produselor purtătoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe, la solicitarea organelor de cercetare penală;”
Toate aceste prevederi legale arată că reglementările penale (în calitatea lor de „minim de morală”) au prioritate în aplicare, înaintea oricăror alte reglementări.
Prin urmare, autosesizarea organelor de cercetare penală este obligatorie în toate cazurile (inclusiv în cazul Plagiatului), iar constatarea tehnico-ştiinţifică a experţilor ORDA are valoare juridică recunoscută de lege ca venind de la o autoritate unică (cu atât mai mult cu cât compararea textelor de tip „copy-paste” NU ridică şi problema analizei ideilor!)
Sigur că, în paralel cu clarificarea aspectelor penale ale faptului de Plagiat, comunitatea ştiinţifică poate, bazată pe reglementări proprii, să constate Plagiatul şi să decidă şi alte sancţiuni decit cea penala, rezultate din lipsa de originalitate a oricărei lucrări (invalidarea de titluri ştiinţifice, retragerea de funcţii obţinute pe baza acelor titluri etc.).
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
