Vestea bună este că societatea civilă trăiește. Vestea proastă este că nu știm încă dacă își trăiește viața ca Agora sau ca Speakers’ Corner din Hyde Park.
În urmă cu șase luni, mă duceam în Piața Universității pentru a sancționa clasa politică în ansamblul ei. Am format acolo, alături de alții, un spațiu care, în pofida heterogenității sale, știa să respire un mesaj unic: afazia politică poate fi înfrântă doar prin vindecarea asteniei civice. Așa se face că protestam pe limbi diferite, dar transmiteam același mesaj.
Mă duceam acolo iritat fiind de indiferența și aroganța practicată de Guvernul Boc și de PDL față de vocile critice ale societății civile. Mă duceam acolo cu gândul de a le arăta politicienilor – pe care, în lipsă de ceva mai bun, îi votasem – că susținerea lor nu este o garanție semnată în alb. Că lucrurile se pot schimba. Că nu suntem legați de iubire, ci de consonanța față de ceea ce înseamnă statul de drept. Eram cu toții electrizați de bucuria de a simți pe propria noastră piele faptul că societatea civilă își ia puterea, mereu, din agora. În rest, Piața Universității era un spațiu extrem de divers. Frisonați de nevoia de a protesta erau și cei de dreapta, și cei de stânga, și susținători ai lui Băsescu, și cei care îi solicitau demisia, și membrii galeriilor, și susținătorii diverselor cauze sociale. Cei mai stângaci erau instigatorii de toate culorile. Lor nu prea le ieșea. Erau mereu pe lângă. În rest, pentru noi, ceilalți, simplul fapt de a fi acolo era un manifest performativ. ”Dacă vă pasă, ieșiți din casă” era doar una dintre scandările reprezentative.
În luna iunie s-a produs o schimbare a profilului prezenței civice. Lipsa de omogenitate a devenit preeminentă. Fiecare a început să vorbească pe limba sa, iar mesajul comun a fost pierdut într-o babilonie a sc andărilor. Miercuri, 4 iulie, apele societății civile au fost despărțite. Și, din păcate, nu e clar că ar fi rămas ceva bun la mijloc.
Atunci când era nevoie mai mult de un mesaj unic împotriva atacului USL asupra statului de drept, simfonia civica din frigul iernii s-a transformat într-o gălăgie văratecă. Deși în Piața Victoriei era a doua sau a treia zi de manifestație împotriva abuzurilor USL, mai multe figuri publice ale societății civile au preferat să protesteze în Piața Universității. Între cele două spații diferențele erau notabile. Piața Victoriei avea o agendă unică: sancționarea abuzurilor USL asupra statului de drept și amendarea imposturii intelectuale și politice practicate de Victor Ponta. Piața Universității a rămas la fel de pestriță, ca în luna ianuarie, dar mult mai debusolată. O parte dintre cei prezenți acolo scandau împotriva lui Traian Băsescu, iar alții câțiva militau în scurtele răgazuri pentru Roșia Montana, împotriva exploatării gazelor de șist sau împotriva clasei politice în genere. Pe lângă aceștia mai erau câțiva care nu înțelegeau ce se întâmplă, întrebându-se unde este mitingul împotriva USL. Pe scurt, atmosfera aducea a Speakers’ Corner din Hyde Park. Era mai pregnantă degringolada și parcă era ceva mai mult întuneric. Deși nu se înnoptase, încă.
Orice acțiune de protest autentic are propria sa legitimitate. Însă, chiar și așa, există un timp oportun pentru toate. De exemplu, este important să atragi atenția asupra riscurilor exploatării gazelor de șist. Dar este bine să nu o faci mereu în același loc și în același timp cu cei care protestează împotriva demiterii lui Băsescu, împotriva exploatării resurselor de aur de la Roșia Montana sau împotriva abuzurilor partidelor politice. Mesajele se vor amesteca sau se vor bruia reciproc. Și în astfel de condiții nimeni nu îți poate garanta o transmitere eficientă a mesajului pe care dorești să îl scandezi. Totul apare sub chipul unei babilonii auto-ruinătoare.
În ianuarie se întâmpla altceva. Protestele particulare formau vocea comună a unei societăți civile care își revenea din amorțeală. În prezent, protestele din Piața Universității par a fi simptomul inabilității de decide asupra priorităților.
Foarte aproape de această observație a fost Nicușor Dan într-un articol publicat recent. În prima secvență a acestuia semnala faptul că variile mesaje ale protestului din Piața Universității sunt încremenite în atmosfera protestelor din iarnă. Pentru ca, mai apoi, în mod surprinzător, să critice ”ponderea mult prea mare a plagiatului lui Ponta în cadrul protestului celor din Piața Victoriei” . Foarte pe scurt, obiecției sale i se poate răspunde în următorul fel: relativ la celelalte abuzuri ale USL, plagiatul este un rău mai mic. Însă el are puterea unei metonimii. Prin el pot fi puse în lumină și sancționate abuzurile ”celui mai cinstit guvern”. În primăvară, cei din Piața Universității ironizau noțiunea de ”ciumpalac” nu pentru că jignirea adusă lor ar fi fost în sine importantă. Ci pentru că gestul politicienilor care folosiseră termenul era reprezentativ pentru aroganța și indiferența cu care se raportau față de vocile critice ale societății civile. Altfel spus, orice mesaj are nevoie de cuvinte sau de sintagme cheie. Pentru abuzurile comise de USL ele sunt ”Ponta” și ”Ponta”, în diferite combinații de sens.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
