Esenta raului

de Dan Tapalaga     HotNews.ro
Joi, 5 iulie 2012, 21:37 Actualitate | Opinii

Dan Tapalaga
Foto: Hotnews
Esenta raului in aceste zile o gasim in anularea democratiei bazate pe echilibrarea puterilor in stat dupa clasicul principiu check&balance. De exemplu, daca Parlamentul adopta o hotarare care incalca legea fundamentala, adica setul de reguli aflat la baza arhitecturii unui stat, o alta institutie trebuie sa-i poata cenzura abuzul. In cazul nostru, de asta se ocupa, pana mai ieri, Curtea Constitutionala sau Avocatul Poporului. Acum, abuzul nu mai poate fi cenzurat. Exista un punct insa unde logica se blocheaza in doua intrebari: Cine-l cenzureaza pe cenzor? Cine-i cenzorul?

Cu intrebari subversive putem continua la nesfarsit. Cele doua nedumeriri, altfel legitime, sunt gresit puse in momentul de fata. Astazi, problema fundamenala este cu totul alta: eliminarea cenzorului, indiferent cum arata el. Despre calitatea lui, cu alta ocazie. Azi el dispare cu totul, asta e nenorocirea, facand loc larg abuzului. Nu poti darama un edificiu bazat pe echilibrarea puterilor cu scopul de a elimina un presedinte din functie, cu argumentul ca nu-ti place fata arbitrilor pusi sa vegheze acest razboi. Suspendarea lui Traian Basescu este scopul declarat. Scopul nedeclarat dar evident este preluarea controlului total asupra puterii, inclusiv asupra justitiei.

Specialistii in manipulare si confuzie sau pur si simplu prostii contraataca: Ceilalti au facut exact la fel! Au guvernat in forta, au abuzat de ordonante, au condus in mod arbitrar. Nu putem guverna daca nu controlam toate institutiile! Pana la un punct, perfect adevarat. De la un punct incolo, fals. In ce priveste punerea semnului egal intre abuzuri: toate excesele guvernului Boc, de pilda, au avut contraponderi. Acum ele sunt evacuate brutal de un grup restrans de pucisti.

Coruptia a avut o contrapondere in DNA (anchete impartiale), in justitie si Curtea Constitutionala (odonante si legi cu mize mari au cazut). Guvernul Boc nu si-a permis sa anuleze in mod brutal dreptul la contestatie. A abuzat de ordonante, Traian Basescu a avut si el tentatia puterii totale dar nu a intins coarda pana la rupere, n-a dezechilibrat sistemul anulandu-i dreptul la contestare si rectificare. Dimpotriva, acesta s-a manifestat din plin. Traian Basescu era acuzat ca e dictator insa nu dicta mai nimic. Victor Ponta s-a instalat la putere in numele democratiei dictand totul.  

Aici e diferenta majora. Guvernul Ponta pretinde puterea totala prin suprimarea paznicilor legalitatii. A taiat din atributiile Curtii Constitutionale prin odonanta de urgenta, savarsind un abuz constitutional. Cine sa-l mai taxeze acum? Avocatul poporului, care putea sesiza eventual acest derapaj, tocmai a fost schimbat. Echilibrul puterilor nu mai poate fi realizat.

Curtea Constitutionala nu va mai putea spune daca hotararea Parlamentului de a-l suspenda pe Traian Basescu, in caz ca va fi votata vineri, este constitutionala sau nu. Cine se mai indoieste azi ca urmeaza preluarea controlului asupra justitiei, cum spune chiar Dan Voiculescu, pentru a prelua puterea totala? Cine mai crede ca Victor Ponta chiar doreste judecatori si procurori liberi (alti paznici ai legalitatii), ca a inteles forta justitiei independente, cand majoritatea USL refuza sa aplice sentinte definitive, cand liderii PSD blocheaza constant infaptuirea justitiei?

Pe scurt, nu toti sunt la fel. Cei de azi nu actioneaza char identic cu cei de ieri. Cei de ieri se opreau la marginea democratiei. Cei de azi au trecut in zona interzisa. Esenta raului, pe scurt, sta in abolirea statului de drept, sta in dinamitarea oricaror reguli democratice, sta in utilizarea puterii in mod discretionar suprimand in forta orice i-ar putea impiedica.

Din acest motiv toate cancelariile occidentale au intrat in alerta acum si nu altadata. Din acest motiv cer respectarea statului de drept si a valorilor democratice. In cazul Romaniei, lumea occidentala vede pur si simplu cum puterea executiva si cea legislativa cauta sa elimine din joc puterea judecatoreasca. Punct. Tot din motivele de mai sus nu ati auzit in trecut vreun guvern occidental sa-si declare ingrijorarea. Romania derapa si in trecut, se mai opareau unii politicieni pe la Bruxelles, dar guvernarea nu iesea complet din peisajul democratic. Mai simplu decat atat nu poate fi explicat.

Sigur ca numeorase institutii democratice au functionat in aparenta. Sigur ca sunt destule cazuri de false contraponderi in interiorul sistemului, de zone intregi care mimeaza democratia functionala. Dar cel putin cateva au inceput sa-si faca treaba, echilibrand astfel sistemul in mod decisiv si aparent ireversibil. Iar aceste institutii sunt toate in zona esentiala a justitiei. Sigur ca merita oricand o discutie despre profesionalizarea Curtii Constitutionale, despre masuri menite sa-i confere mai multa independenta. Insa modul in care este agresata, indimidata si anihialta azi Curtea este propriu statelor anarhice. 

Ati mai auzit deseori invocata vointa poporului suveran, in numele caruia se intampla astazi lovitura de stat din Romania. Periculos si perfid mod de a suprima democratia. Deciziile majoritatilor parlamentare luate in numele unui popor nemultumit, rasculat si manipulat duc direct in cele mai sinistre forme de dictatura atunci cand sunt anihilate  la foc automat institutiile menite sa stopeze abuzurile.


Citeste mai multe despre   























Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

24147 vizualizari

  • -59 (67 voturi)    
    Parlamentul e organul suprem in stat. Punct. (Joi, 5 iulie 2012, 21:40)

    Corinteni [utilizator]

    Cf. Constitutiei. Nimeni nu este deasupra parlamentului, care este reprezentantul direct al vointei poporului. Nici macar presedintele tarii. Si nici macar Base.
    • +37 (41 voturi)    
      Gogosi marca Voiculescu (Vineri, 6 iulie 2012, 0:26)

      Dan D. [utilizator] i-a raspuns lui Corinteni

      Constitutia Romaniei
      http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339

      Statul român ARTICOLUL 1

      (4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.

      (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

      Suveranitatea ARTICOLUL 2

      (1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
      (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
      • -39 (47 voturi)    
        gogosi marca Basescu (Vineri, 6 iulie 2012, 0:32)

        busola [utilizator] i-a raspuns lui Dan D.

        Justitia nu a fost niciodata complet independenta, terminati va rog cu asemenea gogorite!
        Cenzorul ultim este poporul care pune votul la referendum! Sau asta e o sintagma totalitarista, nu?
        Faceti parte dintre cei care dezinformeaza cancelariile occidentale, chiar tonul panicard al articolului spune in simbria carei puteri sunteti. Cand se vor lamuri ca nu principiile sau institutiile se schimba ci numai persoanele, atunci vesticii se vor enerva ca iar au fost mintiti cu televizorul ca in decembrie ’89. Nu mai vorbesc de rusinea unei Macovei gata sa terfeleasca imaginea Romaniei numai si numai ca sa nu-i intre patronul la puscarie. ‘Esenta raului’ este definita partinitor si arbitrar la dvs. , o detectati partizan numai la adversarii persoanei pe care o aparati fara sa o supuneti acelorasi criterii.. De pilda ca are parte egala in esenta raului nu spuneti, ca justitia e mai basista decat uselista (unde?.. la CCR prin impunerea fortata a propriilor judecatori partizani, DNA-ul, parchetele in general, servila plagiatoare Kovesi, presiunile si santajul la care sunt expusi judecatorii Romaniei cand li se pun inainte convorbiri telefonice compromitatoare, ca deh sunt oameni si au defecte, cum care convorbiri?...pai cele comandate de Basescu din butoanele SRI, …sau nici SRI-ul nu-l controleaza cumva?)
        Felul in care au jonglat cu Constitutia guvernele PD-L v-a fost pe plac, nu-I asa? Poate ca austeritatea v-a priit.
        • +30 (34 voturi)    
          antenele vietii (Vineri, 6 iulie 2012, 0:43)

          RunForest [utilizator] i-a raspuns lui busola

          frate, mai schimba canalu'! mai informeaza-te si tu o tura sau daca nu, nu esti aici pe site-ul potrivit tie..
          • -25 (29 voturi)    
            tu pe ce canal faci jogging? (Vineri, 6 iulie 2012, 1:10)

            busola [utilizator] i-a raspuns lui RunForest

            OK! Gump, inteleg ca astea sunt principiile tale, cand nu intelegi ceva alergi pur si simplu, in loc sa te informezi...Nu ca alergatul nu ar fi o activitate mai sanatoasa decat datul cu parerea, cu sfatul etc.
            • +11 (11 voturi)    
              matematica (Vineri, 6 iulie 2012, 10:04)

              Mowgli [utilizator] i-a raspuns lui busola

              ...poti sa crezi despre Basescu orice, ca are legaturi cu extraterestrii, sau ca cravata lui violet ii da capacitati paranormale, dar credinta ta sincera nu are legatura cu realitatea decat daca printrun demers rational acea credinta se dovedeste adevarata.
              Cateva contrargumente...
              1. Dezinformarea cancelariilor occidentale - cat de probabil este ca americanii, nemtii, francezii, englezii, etc (mai putin rusia de ce oare?) cu experienta politica democratica de sute de ani, servicii de informatii cu experienta, sa fie prostiti la modul derizoriu de un singur om Monica Macovei? Ti se pare ca la experienta lor politica, propun decizii precum eliminarea votului Romaniei din CE, doar pe seama unui zvon venit de la o persoana fara credibilitate? Nu ti se pare mult mai probabil ca pozitiile pe care le au toti sa fie totusi in cunostinta de cauza? De cate ori in istoria recenta tarile de mai sus s-au raportat total gresit si in necunostinta de cauza la situatia politica dintr-o anumita tara.
              2. Pe premiza si criminalii sunt oameni nimeni nu ar mai fi pedepsit. Pana acum eu unul nu am vazut nici un caz de judecator caruia i s-a compromis cariera pentru fapte care nu au fost penale. In plus sub Basescu aceleasi cancelarii occidentale apreciaza, probabil in opinia ta la fel de dezinformat,activitatea DNA, lui Kovesi si a modului in care progreseaza justitia in Romania.
              3. Felul in care a jonglat cu constitutia PDL-ul a fost in litera legii. E adevarat ca nu a fost intotdeauna in spiritul legii. Felul in care jongleaza USL-ul nu este nici in litera nici in spiritul legii.
              4. Austeritatea este singurul lucru pentru care oamenii il vor suspendat pe Basescu, indiferent daca era sau nu ceea ce trebuia facut. Si aici poate ca le-as da dreptate fiindca clientela politica PDL a prosperat. Nu stiu daca era posibil sub orice regim altfel, dar cu siguranta nu pare etic. In orice caz, demersul USL, nu are nici o legatura cu oamenii si doar cu puterea, pe care o doresc in mainile lor.
              • -3 (7 voturi)    
                mi-ati captat benevolenta cu cravata aia a dvs. (Vineri, 6 iulie 2012, 15:05)

                busola [utilizator] i-a raspuns lui Mowgli

                1.ne vom lamuri impreuna in viitorul apropiat, pozitiile acelor cancelarii vor fi prudente pana cand isi vor formula o pozitie clara, apoi va fi spusa raspicat si ori vor fi masuri punitive ori nu. Daca va fi NU, atunci eu am avut dreptate.
                2. am vorbit de judecatori santajabili, in jocul putred al puterii nu bagi niciodata in puscarie un judecator care te serveste...deci sunteti pe langa subiect.
                3.Constitutia, precum camasa, cine e mai aproape de ea?...cine guverneaza, evident! Nu am competente de judecator la CC, recunsc, poate aveti dvs.!
                4.multumesc, total de acord, inclusiv cu ultima asertiune!
                • 0 (0 voturi)    
                  Debusolat? (Luni, 9 iulie 2012, 13:28)

                  septimiuss [utilizator] i-a raspuns lui busola

                  1. Atunci cand o tara democratica foloseste expresia "suntem extrem de ingrijorati" de evolutiile de pe scena politica, asta inseamna in limbaj diplomatic o luare de pozitie clara. Urmatorul pas ar fi direct o amenintare serioasa si eliminarea din UE, astea sunt masurile punitive pe care le astepti ca sa fii convins? Nu o sa fie cam tarziu atunci?

                  4. Deci practic sustineti sus si tare ca scopul scuza mijloacele.

                  PS. Daca justitia n-a fost niciodata total independenta, atunci hai s-o facem praf eliminand puterea judecatoreasca cu totul nu? Nu vi se pare nimic gresit in aceasta logica?
        • +12 (18 voturi)    
          CCR (Vineri, 6 iulie 2012, 0:49)

          Dan D. [utilizator] i-a raspuns lui busola

          Va recomand pagina CCR, unde vedeti componenta, pot sa garantez ca nu ati vazut-o niciodata, doar ati auzit ca exista si e plina de oameni rai.

          http://www.ccr.ro/default.aspx?page=composition/present-judges
          • -14 (18 voturi)    
            scrie Valer Dorneanu cumva acolo? (Vineri, 6 iulie 2012, 1:01)

            busola [utilizator] i-a raspuns lui Dan D.

            ...sau va prefaceti ca nu intelegeti? Daca totusi realmente nu stiti despre ce este vorba va rog adresati-va Robertei Anastase.
            • +16 (18 voturi)    
              un alt link (Vineri, 6 iulie 2012, 1:36)

              Dan D. [utilizator] i-a raspuns lui busola

              Ca vad ca dvs nu puteti cauta - din pacate nu ma cunosc cu dna Anastase, imi pare rau.

              http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12635413-cine-sunt-judecatorii-ccr-care-decis-romania-reprezentata-consiliul-european-catre-presedintele-traian-basescu.htm

              Doi judecatori din actuala componenta a CCR au fost numiti de Presedintele Traian Basescu, doi au fost numiti la propunerea PDL, doi la propunerea PSD, unul la propunerea PNL, unul la propunerea UDMR si unul la propunerea in 2004 a fostului presedinte Ion Iliescu.
              • -14 (20 voturi)    
                scrie Valer Dorneanu acolo? (Vineri, 6 iulie 2012, 3:18)

                busola [utilizator] i-a raspuns lui Dan D.

                Inteleg ca va arde faptul ca USL si aliatii sai vor rezolva cazul Basescu asa precum au rezolvat PD-L si aliatii sai cazul Dornenu pentru Curtea Constitutionala? Acesta fusese propus de PSD pentru CC. si validat initial de Camera Deputatilor in defavoarea lui Minea, propus de PD-L. Ce a urmat ulterior a fost circ, respectiv Roberta a refuzat sa valideze votul, mai apoi incalcandu-se programul de functionare al Camerei, prin prelungirea sedinta pana noaptea, dupa trei amanari, pana au reusit sa se inteleaga cu UDMR-ul pentru sustinerea lui Minea. S-au facut de rusine pana sa-l impuna pe Minea la CC.! Asa au ajuns sa controleze Curtea, in cardasie cu UDMR!
            • +12 (16 voturi)    
              Magnetismul exagerat afecteaza busola (Vineri, 6 iulie 2012, 8:42)

              pichu [utilizator] i-a raspuns lui busola

              Io cred ca busola ta arata numai Rasaritul.Te cheama cumva si Djugashvili?
        • +16 (16 voturi)    
          Chiar asa? (Vineri, 6 iulie 2012, 1:26)

          CtrlV [utilizator] i-a raspuns lui busola

          Onorabile busola,
          Pe ce te bazezi cand spui ca "nu principiile sau institutiile se schimba"? N-ar fi rau sa verifici ordonantele de urgenta din ultimele zile ... Institutiile de care vorbesti tocmai au fost schimbate conform intereselor politice de moment. S-a facut cumva referendum si eu n-am stiut?
          De ce as crede un hot si un mincinos ca dupa era Basescu vom reveni la democratie (lol ... poate nu este hot - mincinos e sigur -, ca nu l-a declarat nici o comisie - n-a mai ramas nici una, deh, si noi suntem idioti si nu ne pricepem) ?
          In ceea ce ma priveste, dupa "numai" 2 luni de prestatie usl, am inceput sa-l consider foarte convenabil pe Basescu si justitia lui. Si votul meu va fi in conseciinta.
          • -2 (4 voturi)    
            chiar asa! (Vineri, 6 iulie 2012, 15:15)

            busola [utilizator] i-a raspuns lui CtrlV

            Sa nu confundam nerespectarea totala a procedurilor legale in orice demers privitor la suspendarea presedintilor Camerelor, a presedintelui tarii, a avocatului poporului, a ingradirii influentei CC cu nerespectarea flagranta a acestor principii si institutii! Sa nu confundam fortarea legii cu lipsa de respect! Oricum CC nu face parte din justitie..., nu e parte a puterii judecatoresti, e doar un arbitru. Azi de exemplu e ambigua in verdict!
            • 0 (0 voturi)    
              du-te tu! (Sâmbătă, 7 iulie 2012, 9:40)

              gargara [anonim] i-a raspuns lui busola

              mai busola in ucraina si belarus sa traiesti acolo ca vad ca TB iti ameninta prostia!
              ///
        • +5 (7 voturi)    
          daca ai avea si dovezi te-as respecta (Vineri, 6 iulie 2012, 9:36)

          ddd [anonim] i-a raspuns lui busola

          daca ai avea si dovezi te-as respecta...
          faci presupuneri pe care apoi le urci la rand de adevar si uite asa ajungi sa crezi ca avem 5 picioare si nu 2.
          Mergi la iubitul tau Nastase poate te mai lumineaza cum e viata
          • +1 (3 voturi)    
            qed (Vineri, 6 iulie 2012, 15:45)

            busola [utilizator] i-a raspuns lui ddd

            expresia cu ,,iubitul meu Nastase' imi demonstreaza ca interlocutorul meu nu a reusit sa dovedeasca cate picioare are: 2 sau 4.
        • -5 (7 voturi)    
          "independenţa" justiţiei mioritice (Vineri, 6 iulie 2012, 10:58)

          zizin [utilizator] i-a raspuns lui busola

          -în perioada 1996-2000, preşedintele Emil Constantinescu, numit personal 170 judecători şi procurori.
          -în perioada 2000-2004, preşedintele Ion Iliescu, a numit personal 130 judecători şi procurori.
          -în perioada 2005-2009, preşedintele Traian Băsescu a numit personal 3011 judecători şi procurori.

          Acum, Traian Băsescu, în faţa unui nou referendum popular pe care ştie că îl va pierde, susţine că noul guvern atacă "sistemul de justiţie independentă" din România.

          Sistemul de justiţie din România este la fel de "independent" ca cei 3011 judecători şi procurori pe care actualul preşedinte i-a numit personal.
          • 0 (2 voturi)    
            intrebare (Vineri, 6 iulie 2012, 13:43)

            impartial [anonim] i-a raspuns lui zizin

            numerele date mai sus sunt cumva de pe pagina de FB a lui andrei nastase ? sunt f "la moda" cifrele astea in ultima vreme, dar o sursa nu am vazut inca pt ele... ai uitat sa adaugi ca "Monica Macovei a facut mai mult rau Justitiei decat toti predecesorii ei" ;)
    • +29 (33 voturi)    
      echilibrul puterilor (Vineri, 6 iulie 2012, 0:40)

      Socrates [anonim] i-a raspuns lui Corinteni

      Auzi amice, democratia nu inseamna dictatura parlamentului, ci echilibrul puterilor in stat.
      Cu alte cuvinte pune semnul egal intre puterea legislativa, executiva si judecatoreasca. Punct.
      Doar echilibrul asta ne poate feri de abuzuri.

      Faptul ca noi avem o constitutie ambigua, interpretabila si in general proasta e atat cauza cat si simptomul crizei politice actuale.

      Eu stiu ca esti simpatizant USL, dar poate ar trebui sa-ti schimbi un pic optica asta - aici nu e vorba de galerie la un meci de fotbal - gandeste-te mai bine ce e in interesul tau ca si votant, si nu cred ca ai nevoie de dictatura.
      In cazul in care esti un simplu postac sau profitor uselist, macar atitudinea ta are logica, desi e lipsita de morala.
      Dar daca ai scris sincer , uite si cateva teme de gandire:
      1. Presedintele e si el reprezentantul direct al vointei poporului, si a strans mai multe voturi decat orice parlamentar.
      2. Parlamentul nu e puterea suprema - e doar o trupa de manevra care voteaza cum i se ordona de catre Ponta si Antonescu, altfel ar fi exclusi din partid.
      Deci in ziua de azi cele 10-20 mii de voturi stranse impreuna de Ponta si Antonescu au o putere mult mai mare decat cele 5 milioane primite de Basescu.
      Cam asa arata "vointa poporului" in Romania de azi.
      • +16 (16 voturi)    
        ai perfecta dreptatedar... (Vineri, 6 iulie 2012, 1:18)

        mirko [utilizator] i-a raspuns lui Socrates

        corinteni e postac ... e zilnic aici si mai peste tot unde poate baga fitile usl-iste ...
        • -9 (17 voturi)    
          VOICULESCU, AI VREUN DUMNEZEU ? (Vineri, 6 iulie 2012, 7:25)

          A TREIA TRAMBITZA [anonim] i-a raspuns lui mirko

          Remarcabil din punct de vedere oratoric
          discursul de ieri al domnului Cristian Preda,
          in care reveneau nemilos intrebarile:
          Dan Voiculescu, ai vreun Dumnezeu ?
          Crin Laurentiu nu stiu cum Antonescu , ai vreun Dumnezeu ?
          Victor nu stiu cum Ponta , ai vreun Dumnezeu ?
          *
          La fiecare dintre aceste intrebari, bucurestenii
          invitati cu o zI inainte la mitingul (CIVIC)
          de energicul - ba chiar ””energeticul”- domn Videanu ,binecunoscut ONG ist , raspundeau
          tumultos: NUUUUUUU !
          (si nicidecum ”muuuu” cum sugera in batjocura unul dintre ciutaci...!)
          *
          Atat de puternic a fost discursul incat
          publicul a rezonat si a raspuns
          de mai multe ori sacadat la intrebarea
          NEPUSA dar care plutea in aer:
          ”- dar noi, cei stransi aici, in Oata Revolutiei
          avem vreun Dumnezeu ?
          *
          Prieteni, ca tot veni vorba - nu vi se pare ca
          e usor ridicol sa invocati scoruri electorale din 2009 sau chiar din 2008 ,
          cand ”puciștii” fix asta va propun:
          declansarea unor proceduri electorale
          care sa reflecte starea actuala a sentimentelor poporului ?

          PS1. Majoritatea autobuzelor cu bucuresteni
          veniti la miting aveau numere de Brasov, desi am vazut si unul cu numar de Arad...nestiute sunt traseele spiritului civic !

          PS2. Se vorbeste despre tot felul de uzurpari, ca si cum din 2008 pana in 2012
          multiplele guverne Boc si cel al lui MRU
          nu s-ar fi bazat pe o majoritate
          mincinoasa - sustinuta vital de parlamentari
          dezertori , intrati in paine sub siglele PNL si PSD.

          PS3. Stiu ca multi nu percuteaza nici cand e racoare afara, dară-mi-te pe canicula. Pentru ei trebuie sa explicitez - raspunsul repetat sacadat era Bă-ses-cu , Bă-ses-cu !
      • -4 (6 voturi)    
        comentariu (Vineri, 6 iulie 2012, 10:20)

        Leo Realistul [anonim] i-a raspuns lui Socrates

        Mai Socrates,vad ca tu te pricepi la poltica si cunosti in mare constitutia , ai dreptate ,dar pana la un punct, ti-o spune un om de 72 de ani afirmand ca tu nu ai simtul realitati, iti lipseste logica in care elementele de baza ce constituie adevarata ratiune a omului tu nu le cunosti.Ca urmare,eu cred ca tu uiti ca Base si PDL-ul au creat in tara noastra un genocid social.Pacat ca ai un orizont restrans al gindiri tale. Observ ca ai trait pana acuma intr-o lume virtuala si nu in cea reala,de susti vechiul regim odios,mafiot si criminal a luiBasescu care abagat mana in buzunarul poporului,si a exterminat multi pensionari,a lasat pe drumuri zeci si sute de mii de oameni,a inchis zeci de spitale murind cu zile zeci de bolnavi,a marit TVA.deci stim ce a fost, stimce afacut vechiul regim,dar de unde sti tu ce se va intampla din cinainte,in viitor cu actualul guvern,doar nu esti si tu un Nostrdamus,Inca ceva vreau sa-ti spun nu defaima un nume de filosof ,ramai numai anonim. PS.Daca si actualul guvern calca stramb il dam si pe el jos,ai inteles filosofule?
      • 0 (0 voturi)    
        presedintele romaniei (Vineri, 6 iulie 2012, 16:32)

        floricica [anonim] i-a raspuns lui Socrates

        .....democratia inseamna respect!!!!! presedintele nu mi-a aratat asta desii l-am votat si l-am salvat si de la prima suspendare!!!! ce poti sa-i expici copilului tau cind a auzit pe presedinde vorbind asa frumos ,,,tiganca.....<,,, cind a vazut ca da intr-un copil ca el ........poti sa-i spui ca asa e normal intr-o tara libera si democrata!!!!! ca asa sunt cei 7 ani de acasa in Romania!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! treziti-va romani!!! invatati sa va iubiti pe voi si sa va respectati reciproc opiniile , ca nu mai suntem in comunism toti cu aceleasi haine si aceleasi idei!
    • +18 (18 voturi)    
      Chiar asa? (Vineri, 6 iulie 2012, 1:22)

      griffonu [utilizator] i-a raspuns lui Corinteni

      Daca, de exemplu, Parlamentul decide maine ca mandatul de presedinte devine de 20 de ani? E corect? Cum? Ce face?

      Ah, e neconstitutional. Problema e ca in momentul de fata nu mai are nimeni dreptul sa se pronunte pe hotararile Parlamentului, nici macar CCR... Asadar, cine o sa spuna ca e neconstitutional?

      O prostie. Si o gramada de oameni sunt complet orbi...
    • +15 (15 voturi)    
      adevar pe jumatate (Vineri, 6 iulie 2012, 1:33)

      _andrei_ [utilizator] i-a raspuns lui Corinteni

      Bade, nu cred ca ai inteles corect mesajul. Parlamentul este organul legislativ in stat, si are puterea de a emite si schimba legi atat timp cat o face in limitele constitutiei!!! Ori cum iti imaginezi tu ca e constitutional sa anulezi puterea CC-le de a se asigura ca Parlamentul ramane in limitele constitutiei?! Atat de mult il urasti pe 'nea chioru' ca ai orbit complet?!
    • +12 (12 voturi)    
      si (Vineri, 6 iulie 2012, 1:54)

      si [anonim] i-a raspuns lui Corinteni

      si daca voteaza cu majoritate de voturi o lege prin care sa fie exterminati toti oamenii de peste 1m80 inaltime? sau toti oamenii cu ochi albastri?

      sau toti evreii?

      si parlamentul german l-a facut pe hitler dictator. din cancelar! (adica, din prim-ministru...)

      de aceea exista separatia puterilor in stat, ca tocmai sa NU EXISTE organ suprem.
    • +6 (6 voturi)    
      Corectie... (Vineri, 6 iulie 2012, 6:15)

      alexandru_v [utilizator] i-a raspuns lui Corinteni

      Parlamentul este organul reprezentativ suprem si unica putere legiuitoare... Deci nu e organul suprem. Este putere legiuitoare dar asta nu înseamnă ca poate sa nu fie controlat si ca poate sa calce Constitutia. In orice tara civilizata exista mecanismul de control între puteri. Principiul este ca oricare dintre puteri da socoteala sub o forma sau alta altei puteri, sau, dacă nu trebuie sa dea, atunci are puteri limitate (de exemplu președintele).
    • +7 (7 voturi)    
      Balanta (Vineri, 6 iulie 2012, 8:45)

      dorin valeriu [anonim] i-a raspuns lui Corinteni

      Deci parlamentul nu poate fi controlat-contrazis de nimeni ? Asta se opune ideii ca nu exista putere in stat deasupra celorlalte. Si la Pocker quinta royala poate fi batuta ! Ai auzit ceva despre dictatura majoritatii si necesitatea contracararii ei ? Postarile astea partizane ma scarbesc !
    • +6 (6 voturi)    
      deci... (Vineri, 6 iulie 2012, 8:56)

      foarte-curios [utilizator] i-a raspuns lui Corinteni

      daca parlamentul, pardon majoritatea ghidata de deciziile biroului politic al PSD, decide vreuna din urmatoarele, ce faci? Exemple de hotarari "politice": A. interzicerea activitatii partidului X sau Y. B. anularea infiintarii partidului Z C. suspendarea pe cinci ani a ziarului W sau postului de TV M (eventual pt. criticarea majoritatii guvernamentale) D. interzicerea anchetarii de justitie a oricarui parlamentar USL E. desfiintarea CCR F. inchiderea granitelor cu tzara X G. suspendarea bazei de la Deveselu. Cum si unde ataci aceste decizii politice? sau tu -vaznd mesajele scrise- mizezi pe obrazul lui Ponta sau Crin? Esti naiv (si sunt politicos)!!!!
    • +7 (7 voturi)    
      Fii atent amice (Vineri, 6 iulie 2012, 9:04)

      pichu [utilizator] i-a raspuns lui Corinteni

      Fac si eu un copy-paste si-ti arat ce a spus purtatorul de cuvant al guvernului
      "Guvernul poate să simtă nevoia să modifice urgent, în orice clipă, orice crede la momentul ăla necesar. Probabil că în acest moment, când s-a produs ordonanţa de urgenţă, exact acum trebuia să vină".
      Ce parere ai? Are vreo treaba cu parlamentul?Sau ti-au pus astia de USL ochelari de cal sa nu vezi in parti?
    • +5 (5 voturi)    
      Puterea este un echilibru ! (Vineri, 6 iulie 2012, 9:35)

      Fisherman [utilizator] i-a raspuns lui Corinteni

      Citește aici: http://www.contributors.ro/editorial/lectia-de-drept-analiza-constitutionala-a-solicitarii-de-suspendare-a-presedintelui/

      Vei afla ce înseamnă relația între puterile statului de drept.

      Vei afla că de fapt Constituția este ultimul garant al Libertății.

      Iar Ponta și Antonescu au încălcat-o cu bună știință !
    • +1 (1 vot)    
      NIMENI nu este mai presus... (Vineri, 6 iulie 2012, 9:39)

      obikeno [utilizator] i-a raspuns lui Corinteni

      ... nici macar legea. :)
    • +5 (5 voturi)    
      Parlamentul e populat de o adunatura de golani! (Vineri, 6 iulie 2012, 10:23)

      A9 [utilizator] i-a raspuns lui Corinteni

      Atata timp cat in Parlament, sunt golani, puscariasi si puscariabili, Parlamenul nu reprezinta poporul.
      Punct.
      • +1 (1 vot)    
        Ai posibilitatea sa-i schimbi (Vineri, 6 iulie 2012, 11:45)

        Ionescu2 [utilizator] i-a raspuns lui A9

        Peste 3 luni.
    • +1 (1 vot)    
      @ Corinteni (Vineri, 6 iulie 2012, 12:10)

      Adi [anonim] i-a raspuns lui Corinteni

      Atunci parlamentul poate sa decida cu majoritate simpla ca Basescu trebuie spanzurat. Sau tu, sau eu, sau oricine altcineva. Nu mai avem nevoie de nimic altceva. Nu ne trebuie justitie, pentru ca parlamentul este deasupra tuturor. Sau aducem iar justitia sub controlul parlamentului, atunci cand incepuse sa capete putina incredere in sine. Sub controlul papusarilor din spatele USL.
      Rationamentul tau contine doze mari de Antene si poate fi aruncat la cosul de gunoi al istoriei..
    • +1 (1 vot)    
      Constitutia - Legea suprema (Vineri, 6 iulie 2012, 13:16)

      g [anonim] i-a raspuns lui Corinteni

      Mai citeste.Romania are o democratie CONSTITUTIONALA.
    • 0 (0 voturi)    
      Acum asa spui? (Vineri, 6 iulie 2012, 19:04)

      gazania [anonim] i-a raspuns lui Corinteni

      Dar anul trecut ,cand n-aveati aceasta majoritate obtinuta prin tradari,ai uitat ca CA si VP declarau parlamentul nelegitim si faceau greva?
  • +25 (27 voturi)    
    Sa nu disperam ... uite un subiect de ancheta (Joi, 5 iulie 2012, 21:50)

    marianstar [utilizator]

    Nimeni nu a verificat daca Curtea Constitutionala respecta procedura din art.42-43, Legea 47/1992 care ii obliga maine sa numeasca un raportor, sa dea un termen, sa invite Presedintele sa-si formuleze un punct de vedere. Altfel n-au cum sa elibereze avizul, in niciun caz in 24h, in 2007 a luat doua saptamani!

    Fara aviz, nu va fi nicio suspendare, pentru ca avizul desi consultativ e obligatoriu, vezi art. 95 Constitutie si tot Curtea constata interimatul si-l trimite pe Antonescu la Cotroceni, deci nu va valida o procedura neconstitutionala. Vezi art. 146 lit.g) din Constituţie.

    Deci este legal EVIDENT ca maine nu poate avea loc nicio suspendare, daca CCR isi respecta legea. Chiar daca Ponta si Antonescu o dau inainte, CCR nu va recunoaste interimatul functiei, atat timp cat nu si-a formulat avizul.

    Iar saptamana viitoare incep concediile si n-o sa mai fie cvorum.
    • +21 (23 voturi)    
      sistematică spălare cerebrală şi tocare televizată (Vineri, 6 iulie 2012, 0:09)

      sistematică spălare cerebrală şi tocare televizată [anonim] i-a raspuns lui marianstar

      În România, după ani de sistematică spălare cerebrală şi tocare televizată a forţei mentale de rezistenţă a cetăţeanului s-a trecut la mijloace mai contondente”, citeaza Deutsche Welle intr-un articol intitulat “Noaptea democraţiei, ceaţa raţiunii”
    • +14 (16 voturi)    
      ce mai conteaza ce e legal? (Vineri, 6 iulie 2012, 0:14)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui marianstar

      crezi ca se mai impiedica USL de o mica ilegalitate? deja sunt in afara constitutiei...
      si ce daca maine parlamentul il suspenda fara avizul CCR? te duci tu la Cotroceni si te pui in fata portii sa-l aperi pe Basescu?
      S-a terminat. Nastase va fi gratiat. Morar si Kovesi vor fi schimbati. Pe USLasi nu-i mai intereseazaz ce crede electoratul. La referendum ei numara, mass-media e deja sub control... pana la parlamentare noii procurori vor avea grija de toti candidatii care nu sunt in USL. Reteta e cunoscuta. Solutia e simpla, dar ilegala: greva fiscala.
      • +5 (5 voturi)    
        si (Vineri, 6 iulie 2012, 1:57)

        si [anonim] i-a raspuns lui pehash

        si toate astea, aruncarea Romaniei inapoi cu 20 de ani si linsul pe bot de Schengen, numai si numai pentru gratierea infractorului (exista un verdict in acest sens, asa ca nu ma cenzurati pentru calomnie!) nastase!
    • +7 (7 voturi)    
      Bully ! (Vineri, 6 iulie 2012, 6:57)

      Fisherman [utilizator] i-a raspuns lui marianstar

      Știi ce e ăla un bully ?
      Este un tip care deși știe că nu are dreptate și mai știe și că este în minoritate continuă să se comporte ca și cum el este cel mai tare !
      Adică Bully = plagiator al forței !

      Așa fac și Antonescu & Ponta, sau mai bine-zis, cei care trag sforile acestor două marionete...
      În final orice bully încasează corecția meritată.

      Ceea ce este periculos în situația României este că nu sunt cunoscuți toți păpușarii.
      De aceea trebuie opriți acești bully cît mai repede până nu este compromisă democrația și apoi trebuie musai descoperiți păpușarii-bully, care sunt o speță mult mai periculoasă !
  • +10 (14 voturi)    
    intrebare (Joi, 5 iulie 2012, 21:52)

    george [anonim]

    credeti ca mai sunt sanse ca Romania sa mai existe? credeti ca mai avem sanse ca Romania sa isi refaca imaginea? cred ca solutia fortata este sa plecam din tara atat timp cat o sa se mai poata :(
    • +14 (14 voturi)    
      oamenii care au fost ieri in piata victoriei (Vineri, 6 iulie 2012, 0:43)

      cris19 [utilizator] i-a raspuns lui george

      si alaltaieri si azi, si sper sa fie si maine considera incercarea asta de protest ca ultima solutie inainte de plecarea din tara. Si eu la fel.

      Dar trebuie macar sa facem o incarcare sa iesim in strada. Nu se poate sa acceptam pasivi sa fim calcati in picioare.
  • +14 (16 voturi)    
    comunism (Joi, 5 iulie 2012, 21:53)

    kiron [anonim]

    Ati mai auzit deseori invocata vointa poporului suveran, in numele caruia se intampla astazi lovitura de stat din Romania. Periculos si perfid mod de a suprima democratia. Deciziile majoritatilor parlamentare luate in numele unui popor rasculat si manipulat duc direct in cele mai sinistre forme de dictatura atunci cand sunt anihilate la foc automat institutiile menite sa stopeze abuzurile.

    ce sa va zic?! este exact pasul initial in instaurarea dictaturii comunite...normal ca am auzit!

    numai ca at
    • -1 (5 voturi)    
      Da, am mai auzit chestia cu poporul (Vineri, 6 iulie 2012, 1:50)

      Alina [anonim] i-a raspuns lui kiron

      care conduce tara, in numele poporului, in Constitutia SUA. Si la Nea Nicu :))))
  • -18 (20 voturi)    
    povești (Joi, 5 iulie 2012, 21:59)

    Mazeta [utilizator]

    Lupta se va da între Exxon Mobil (Băsescu, MRU) și BNK Petroleum (Ponta). Dl. Tapalagă se uită, ca de obicei, la alt film.
    • +10 (12 voturi)    
      si in final... (Vineri, 6 iulie 2012, 0:43)

      Socrates [anonim] i-a raspuns lui Mazeta

      ...klingonienii o sa castige.
      Ca doar asta e filmul la care te uiti TU, nu-i asa?
    • +1 (3 voturi)    
      cit de linistitor trebuie sa fie (Vineri, 6 iulie 2012, 9:56)

      __alex__ [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      sa crezi ca lucrurile sunt simple si le intelegi...

      E si asta, dar e doar parte dintr-un puzzle complex.
  • +24 (26 voturi)    
    a propos de cenzori (Joi, 5 iulie 2012, 22:03)

    Reshape [utilizator]

    Parlamentul se trage din popor, da? E expresia vointei poporului. La fel si Presedintele. Parlamentul il poate trimite pe Presedinte in fata poporului cind vrea el. Daca exista majoritatea necesara in Parlament se poate ajunge la situatii absolut hilare: Presedintele e suspendat pentru o luna, se face referendum, cetatenii il re-confirma pe Presedinte, acesta se intoarce la Cotroceni iar Parlamentul poate relua procesul de suspendare inca de a doua zi. Teoretic e posibil.
    Problema mea e urmatoare: de ce, daca poporul il reconfirma pe Presedinte, Parlamentul nu e automat dizolvat? Oriunde in natura, in fizica, in relatiile interumane, oriunde - exista si functioneaza principiul actiunii si al reactiunii. De ce Parlamentul se poate sustrage acestui principiu?
    • -4 (8 voturi)    
      pai vezi? (Vineri, 6 iulie 2012, 1:00)

      xmen [anonim] i-a raspuns lui Reshape

      parlamentul e un pic deasupra presedintelui, e autoritatea suprema. Si motivul e simplu: presedinti care sa ne rupa gura (ceasusescu) am avut, parlament nu
    • +5 (7 voturi)    
      chiar nu stii? (Vineri, 6 iulie 2012, 1:27)

      mirko [utilizator] i-a raspuns lui Reshape

      pentru ca avem o constitutie schioapa ... facuta pt.nastase de iliescu & co.
  • +11 (13 voturi)    
    bine spus (Joi, 5 iulie 2012, 22:03)

    ADRIAN [anonim]

    bun articol, rezuma tot ce se intampla zilele acestea la noi, USL incearca sa controleze tot, sa nu mai poata fi controlat de nimeni; asa se ajunge incet incet la haos
  • +18 (20 voturi)    
    România este în pericol ! (Joi, 5 iulie 2012, 22:10)

    Fisherman [utilizator]

    Deși situația economică este gravă iar anunțata intrare în insolvență a Hidroelectrica va produce degradarea ratingului de țară totuși USL continuă atacul violent asupra Statului de Drept.

    Europa nu va interveni pentru oprirea acestui atac.
    Misiunea uzurpatorilor este de a opri integrarea României în Europa Unită folosind Mecanismul de Cooperare și Verificare pe Justiție.

    Acești trădători NU vor renunța !
    Dacă le permitem să continue vor face mult mai mult rău decât comuniștii.

    O demonstrație de 500 de manifestanți nici măcar nu le atrage atenția !

    Pentru a arăta lumii întregi că românii nu vor permite distrugerea statului de drept trebuie să ieșim în Piața Victoriei sute de mii !
    În toate capitalele de județ trebuie să existe astfel de semnale despre hotărârea populației.
    • +2 (2 voturi)    
      nepasare sau neglijenta...Fratilor treziti-va!! (Vineri, 6 iulie 2012, 10:25)

      ennola25 [utilizator] i-a raspuns lui Fisherman

      Asta zic si eu, unde sunt liderii din teritoriu sa ne stranga...Noua Republica, dormi mama? Daca as afla ca se va strange lumea si in Hunedoara, as iesi in strada imediat. Mi se pare normal ca toate judetele sa se treazeasca! Capitala are destui oameni, care pot iesi sa-si spuna punctul de vedere privind abuzurile la care e supusa tarisoara noastra...Nu mi se pare o rezolvare, mersul cu masina la Bucuresti, deoarece tot nu se vor strange multi!!
      Fratilor, treziti-va, nu toti din provincie sunt intoxicati, v-ati mira cati asteapta sa iasa in strada!!!
      Romania trezeste-te pana nu e prea tarziu!!!
  • -17 (19 voturi)    
    sa-i multumim lui Traian Basescu... (Joi, 5 iulie 2012, 22:10)

    costica [anonim]

    El caruia romanii i-au dat mandat in 2004 sa scape Romania de "democratia originala" a PSDului lui Ion Iliescu a realizat aceasta "perfomanta" mareata: a adus USL la guvernare, i-a facut pe romanii satui de PSD pana in 2004 sa voteze iar in 2012 in majoritate cu USL ca sa NU voteze cu PDLul prezidential.
    A pierdut PDL, NU a castigat USL, ca nu au facut nimic, nu au avut nici un merit la localele din iunie.
    Ne-am pricopsit cu USL pentru ca romanii s-au saturat de aroganta si sfidarea si incompetenta PDLului si a lui Traian Basescu.
    Azi, majoritatea romanilor vor vota, in opinia mea, pentru suspendarea lui Traian Basescu desi dezastrul ce va urma pentru Romnia este greu de estimat, numai ca oamenii jigniti mereu, la fiecare aparitie a Presedintelui, mintiti in astia aproape 8 ani intr-atat incat Basescu si PDListii lui sunt numiti "Mincinosii" de fiecare data la mitinguri, adaugand incompetenta portocalie care i se deconteaza tot lui Basescu(ce-o recomanda pe Roberta Anastase in fruntea Camerei Deputatilor decat sustinerea lui Traian Basescu, fara nici un merit, la fel Boc, la fel EBA la Brusselles, sau Udrea si toti ceilalti portocalii clientelari pusi in cele mai inalte functii ale statului roman.
    Romanii au asteptat de la Traian Basescu inlocuirea PSDului corupt cu PDLul care trebuia sa fie "altfel", asa cum promitea Basescu in 2004. Ce-au primit romanii aia care-l votasera pe TB: Minciuni, clientelism politic in loc de MERITOCRATIE, jigniri repetate ale tuturor categoriilor sociale si profesionale din partea lui Basescu.
    Pentru toate astea Traian Basescu va plati asa cum in iunie a platit PDLul lui.
    Oamenii nici nu mai sunt preocupati de urmarile dezastruoase pentru Romania ale suspendarii lui TB, pentru ei e la fel si cu PDL si cu USL, nu-i doare nici pe unii nici pe altii de viata reala a romanilor, vor sa ajunga la putere si atat.
    • +17 (19 voturi)    
      noua stategie USL (Vineri, 6 iulie 2012, 0:10)

      adv [anonim] i-a raspuns lui costica

      Ii plang de mila lui Basescu.

      Acest comentariu diversionist l-am mai citit de trei ori la trei articole diferite. Alt copy/ paste !? Sa vorbiti voi de jigniri e ca si cum ne-ar zice Cicciolina ca e inca virgina!
      • -5 (5 voturi)    
        ai ceva de zis la comentariul meu ?! (Vineri, 6 iulie 2012, 7:42)

        costica [anonim] i-a raspuns lui adv

        Ca de vorbe d-astea goale suntem satui dupa 8 ani de Basescu si PDL....
        D-aia a platit PDL si urmeaza acum Basescu: vorbe goale, clientelism politic si promovarea incompetentei in locul meritocratiei care trebuia sa schimbe relele PSDiste(cum promisese Basescu in 2004), "reforma" pe hartie, austeritate pentru prosti in timp ce politicienilor portocalii le-a mers bine de tot: le-au crescut banii in conturi, viloaie si masini de lux, concedii de lux in cele 4 zari, haine si pantofi si genti de firma(Scripcaru catre Udrea dupa locale: "in timp ce anuntam austeritate, tu iti etalai decolteul" !!!), asta in timp ce romanilor masurile de austeritate le-a facut viata amara milioanelor de romani sau i-a determinat sa plece aiurea in lumea larga satui de saracie..
        Zi ceva despre comentariu, vorbele goale nu atarna oricum in sustinerea lui Traian Basescu.
        O vecina de-a mea este profesoara de franceza, are 29 ani vechime, dupa scaderea salariilor in mai 2010 salariul ei BRUT era de 1680 Lei, are o fata studenta la Medicina la Cluj in anul VI, care-o costa lunar 1000 Roni(sta in chirie, la Cluj).
        Stii ce mi-a spus? Ca fiica ei abia asteapta sa termine facultatea si sa plece in Franta ca medic.....
        Asa va arata Romania in anii urmatori, cu pleava societatii ramasa in tara si cu politicienii astia carora li se falfaie de Romania...
    • -6 (8 voturi)    
      gresesti (Vineri, 6 iulie 2012, 0:29)

      clujean [anonim] i-a raspuns lui costica

      uiti ca in 2009 l-au votat cateva milioane de romani desi tot mandatul nu facuse altceva decat sa provoace tensiuni? ai cumva impresia ca o luna de acuzatii fara dovezi dar contondente la adresa USL, intr-un limbaj pe intelesul boborului, nu-l va scapa de basex de demitere? esti naiv daca mai speri ceva de la romani.
      • -5 (5 voturi)    
        poate Basescu sa acuze USL mult si bine..... (Vineri, 6 iulie 2012, 8:11)

        costica [anonim] i-a raspuns lui clujean

        Grav este ca i-a jignit pe romani, asta nu-i va ierta poporul roman satul de jignirile repetate ale Presedintelui Basescu.
        Periodic, aparea la TV si coasa prezidentiala mai trecea peste o categorie sociala sau profesionala, asa a jignit profesorii, medicii, politistii, pensionarii, functionarii publici, mamicile cu bebelusi, a atacat CC a Romaniei cate ori Hotararile acesteia nu erau pe linie cu dorintele prezidentiale, a atacat Parlamentul Romaniei de cate ori nu a ridicat in slavi "mareata" guvernare a lui Traian Basescu...
        Nimic si nimeni nu a scapat de atacurile si jignirile lui Traian Basescu...
        Pentru asta va plati, asa NU se guverneaza, NU ai voie sa vii si sa-i jignesti pe cei care te-au ALES sa-i conduci....
  • +33 (37 voturi)    
    Nu asta e esenţa răului, Dane... (Joi, 5 iulie 2012, 22:13)

    Ionut [anonim]

    E îngrozitor cum este atacat statul de drept în România - aşa mult rău nu s-a mai săvârşit din iunie 1990, la Mineriadă.

    Dar NU asta e esenţa răului.

    Problema ŞI mai mare e că OAMENILOR NU LE PASĂ că ŢARA ARDE.

    Azi, la miting-ul organizat deja de marţi au fost MAXIM 3,500 de oameni. Din 19,000,000.

    La Cluj, au fost vreo 100.

    Asta e esenţa răului... că avem o GROAZĂ de comentatori pe la TV-uri, şi prin ziare, şi prin reviste, avem o groază de postaci de toate culorile, avem mii şi mii de politicieni, toţi plătiţi cu greu să le pese, dar numai 3,500 de cetăţeni obişnuiţi, neplătiţi să le pese, au ieşit în Piaţă să spună că le pasă că ţara lor arde.

    La Londra, la protestele împotriva războiului ilegal din Iraq au ieşit peste UN MILION de oameni, de pildă.

    Noi am ieşit pentru lucruri cel puţin la fel de serioase într-un număr de 100 de ori mai mic.

    NEPĂSAREA (născută din lene şi degradare morală), LEHAMITEA (născută din orgoliu şi lipsă de caracter) şi CINISMUL (născut din prostie şi aroganţă) - ăstea sunt esenţa răului - ăstea sunt calităţile care ne definesc pe 95% dintre noi - de aceea am ieşit aşa puţini.

    Se mai miră careva că ne pleacă tinerii şi cei care vor şi pot să trăiască ca oameni demni, în societăţi care se respectă?

    Lasă-i, să nu le pese... să vad cine le va mai plăti lor pensiile mizerabile peste 10 ani.

    Noapte-bună, români! Somn uşor!
    • +21 (23 voturi)    
      Somnul ratiunii( natiunii) naste monstri (Joi, 5 iulie 2012, 23:55)

      trist [anonim] i-a raspuns lui Ionut

      Discutam astazi cu un cetatean elvetian, care a lucrat in Romania pe cand Nastase era Prim Ministru si care cunoaste foarte bine Romania si , in general Europa Centrala si Est, si imi spunea foarte dur ca, daca noi nu facem nimic si ne resemnam, ne meritam soarta, meritam sa fim izolati si sa se reinchida granita ungara spre UE. In general, cetatenii vestici ( mai ales nemti) s-au saturat de infuzia de bani in tarile cu probleme si sunt foarte critici fata de generozitatea fata de Grecia. Recent, un scriitor nationalist extremist german si fost Ministru de Finante- T. Sarrazin a publicat o noua carte in care este de parere ca Franta se afla pe marginea prapastiei si ar trebui sa iasa din UE ptr ca Germania n-ar trebui sa suporte costurile Frantei.. Noi, cei care stam apatici, vom pierde din acesta lovitura politica prin invaluire. USL a ataca ca un tunami, concomitent pe mai multe planuri. Deja, in ceea ce priveste suspendarea lui TB, se vad cu sacii in caruta, acum cauta deja surse de finantate pentru campania electorala( vezi numirea Wesley Clark)

      A ramas nebagata in seama si stirea din Adevarul referitoare la Gazprom care intra pe piata benzinariilor din Ro.

      Dar sa revin la discutia mea cu expatul elvetian. Eu am adus drept argument ca romanii bajbaie prin democratie doar de 22 de ani si de aceea nu sunt antrenati ptr. cazuri de calamitate, ca sunt manipulati, ca traiesc la limita saraciei. Mi-a raspuns sec ca oamenii, nu politicienii, trebuie sa hotarasca incotro vor sa se indrepte. Si Letonia, Estonia, Croatia, Slovacia au facut parte din blocul comunist si au acelasi discrepante intre paturi sociale si salarii modeste dar se uita inainte nu inapoi! "Rabdarea este doar un prilej de a uita ceea ce iti doresti !" Aici este, adevarata, esenta a raului! Ati fost acolo in P-ta Victoriei, d-le Tapalaga!?
      • +10 (14 voturi)    
        Aşa e! (Vineri, 6 iulie 2012, 0:27)

        Ionut [anonim] i-a raspuns lui trist

        Aveţi dreptate, şi dvs. şi elveţianul.

        Vorbeam şi eu astăzi cu o rudă, dintr-un oraş mai mare din România. Este un om foarte inteligent, foarte bun profesionist, îndragit de cei cu care lucrează, respectat de toţi - mândria familiei noastre. L-am întrebat dacă iese în stradă. A spus că nu iese, devreme ce "toţi sunt o apă şi un pământ, şi oricum nu se poate schimba nimic".

        Persoana aceasta face parte din elita societăţii. Are o contribuţie socială foarte importantă, prin prizma activităţii profesionale. Este o persoană foarte inimoasă, generoasă, cu calităţi morale alese. Unul la o mie, fără să exagerez!

        Şi totuşi, şi această persoană şi-a pierdut demult întru totul încrederea că mediul politic mai poate fi reformat.

        Şi atunci, la ce să mă aştept de la oamenii de rând?
      • +9 (13 voturi)    
        e ingrozitor... (Vineri, 6 iulie 2012, 0:38)

        brita [utilizator] i-a raspuns lui trist

        am vorbit zilele astea cu citiva oameni cu scoala, traind inca in tara - si se sparie gindul, cit de total spalati pe creier sint, citez: "basescu e raul universal si odata ce scapam de el va fi mai bine - nu poate sa fie mai rau!"
        nici nu mai stii cum sa incepi discutia cu ei. oamenii nu vor s-auda nimic, vor sa vada singe....
    • +4 (6 voturi)    
      2000-2500, nu 3500 (Vineri, 6 iulie 2012, 1:10)

      Leon_Magnificul [utilizator] i-a raspuns lui Ionut

      Din cei 3500, o parte erau activisti PDL adusi cu autobuzul. Cetateni independenti care au iesit in numele unor valori si al statului de drept au fost mai putini, sa zicem 2000-2500. Prima expiicatie si cea mai simpla este ca cea mai mare parte din cele citeva zeci de mii de romani care au iesit in strada pentru o idee in 89-90 nu mai sint in Romania. Sint unul dintre ei. Am plecat in ultimul an de domnie al lui nastase.
  • +28 (28 voturi)    
    dar SRI-ul unde eeeee?! (Joi, 5 iulie 2012, 22:13)

    corvus_coraX [utilizator]

    Dane, perfect adevărat. Dar, mie deja mi se pare că se teoretizează prea mult. Parcă am fi o nație de tismăneni. Ar trebui să înțelegeți că în timp ce voi teoretizați și despicați firul în 14, ăștia pun lațul de gât democrației... Eu cred că, sunt momente în care trebuie dată jos cravata și suflecate mânecile...

    Eu de exemplu, în semn de protest, în locul pedeliștilor, m-aș fi legat cu lanțuri de scaun. Cu super-glue! Aș fi blocat ușile! Ei au pus niște afișe pe birouri de parcă erau la grădiniță. Formele de protest sunt multiple și, adeseori trebuie să fie proporționale ca reacție. Atenție, nu mă refer la violență... Dar trebuie să fie spectaculoase!!! PDL-iștii s-au comportat ca niște babe cu alzheimer care au aflat doar după trei zile că au fost violate!!

    Acum vreau să ridic o problemă pe care au atins-o doar tangențial puțini (sau poate doar Ion Cristoiu)...

    Care este roulul SRI în toată această poveste?! Nu am citit un singur rând pe Hotnews despre acest subiect!!!

    Pentru că aici vorbim de un proiect de lovitură de stat (eu așa o consider) programat în detaliu cu foarte mult timp înainte. Cu toate fisurile apărute mai ales datorită grabei, este vădit un plan minuțios gândit. Nu de unul-doi, ci poate de câteva duzini...

    Să fie clar, nu cred nici în ruptul capului că SRI nu a știut de toată treaba asta. Dacă n-a știut, atunci toți sereiștii ar trebui să își dea demisia. TOȚI! Din lipsă de profesionalism!

    Dacă au știut și au tăcut, AU CONSIMȚIT. Și asta se cheamă înaltă trădare Dane. Nu mă joc cu vorbele! De la un bou de politician te poți aștepta la tâmpenii e plini parlamentul de pontaci și amtonești de toate culorile, dar de la SRI a cărui misune principală este apărarea statului de drept, nu.
    • +13 (15 voturi)    
      aici e intr-adevar grav (Vineri, 6 iulie 2012, 0:02)

      rocitizen [utilizator] i-a raspuns lui corvus_coraX

      faza ii ca in momentul de fata este un razboi si intre serviciile secrete: SRI conduse de George Maior sprijina USL'ul, doar Ponta este finul lui Maior...si cred ca SRI a pus umarul serios la manifestatiile din ianuarie impotriva lui Basescu si Boc. Raspunsul a venit din partea SIE, care au scos plagiatul lui Ponta si au ajutat sa apara in toata presa din Occident. E razboi si intre "securisti"...unii sunt pro USL, altii inca incearca sa salveze statul de drept in Romania...SRI ne lucreaza din interior, SIE incearca sa contrabalanseze prin voci din exterior care sa puna presiune pe dobitoci...care va castiga vom vedea...cert e ca noi oamenii obisnuiti trebuie sa luptam pentru respectarea Constitutiei, a Statului de drept si a Justitiei. Dupa ce am hulit Justitia ani la rand ca nu-si face treaba acum e momentul sa o aparam de USL.
    • +4 (4 voturi)    
      dlui DAN (Vineri, 6 iulie 2012, 11:00)

      GMirela [utilizator] i-a raspuns lui corvus_coraX

      Parca rolul SRI era sa apere democratia si statul de drept .in acest sens au pepus JURAMANT
      de credinta

      2. JURAMANT ca" JUR SA RESPECT CONSTITUTIA SI LEGILE TARII,SA APAR DEMOCRATIA SI STATUL DE DREPT"..... au depus PONTA , MARGA ET.CO.

      din punctul meu de vedere
      - au incalcat juramantul.

      -avem un premier ,procuror penal:
      1.a abuzat de functie si interes propriu a folosit
      institutiile statului. pentru a nu raspunde pentru plagiat
      2. a abuzat de folosit functie si in interesul personal de a se duce la Bruxelles
      a) a pus CE in situatia in care daca ar fi semnat un document in numele statului roman,acest document ar fi fost invalid.
      b) prim ministrul nu reprezinta statul roman ,conform constitutiei,
      c) nu arespectat decizia CCR general obligatorie de la data pronuntarii,fiindu-i opozabila din acel moment deoerece a fost prezent impreuna cu ministrul justitiei la sedinta de judecare a carea contestatiei de catre CCR si la momentul pronuntarii deciziei--si acest om este procuror.!
      3. Nu stiu si va intreb:
      poti face doctoratul daca nu ai master?
      dacanu,atunci nu cumva e inselaciunea prevazuta de codul penal-prezentarea unei situatii de fapt sau de drept nereala incat ....etc
      pebtru a aduce beneficii:bani ptr.doctorat,salariu mai mare etc
      este cazxul de fals si uz de fals in ipoteza de mai sus si in cazul in care este cv act oficial?
      intreb si eu ca daca ar fi facut toate astea un simplu cetaten...
      CONCLUZIE TRISTA
      STATUL DE DREPT INCA ESTE SLAB,DACA SE POT INTAMPLA ASFEL DE LUCRURI SI ELE RAMAN NEPEDSITE.

      CONCLUZIE SURPRINZATOARE

      ESTE PEBTRU PRIMA OARA CAND OAMENII IES IN STRADA IN APARAREA JUSTITIEI
    • 0 (0 voturi)    
      Este (Vineri, 6 iulie 2012, 15:35)

      Marius [anonim] i-a raspuns lui corvus_coraX

      Si il slujeste pe Base in continuare. Numai ca Base nu foloseste informatiile pt tara.

      Ex. De unde stie Base de cv lui Ponta? Nu imi spune ca a aflat imediat cum l-a numit. Stia de dinainte dar a preferat sa foloseasca asta ca arma politica in loc sa impiedice un plagiator sa ajunga PM. Pt mine asta e mai important, sa nu fi ajuns asta PM. Pt Base sa ii dea la gioale sa iasa PDL in toamna din rahat.

      Uite de aia multi o sa voteze sa il dea jos la Referendum, pt ca Base face doar in interesul lui si nu pt tara, La fel si cu alegerile din 2008, cu alianta aia monstruoasa PSD PDL care nimeni nu a vrut-o.
  • +10 (12 voturi)    
    Raporturi de neinteles intre institutiile statului (Joi, 5 iulie 2012, 22:15)

    sebagain [utilizator]

    E perfect adevarata analiza, putin cam peste nivelul meu, am facut eforturi sa inteleg tot, pot pretinde ca am inteles dar ceea ce cred in momentul de fata este ca Dl. Ponta identifica institutiile democratice create in timpul presedintiei lui Basescu si angajatii lor cu oamenii acestuia, pentru ca PSD si PNL asa au procedat atunci cand erau la guvernare si asa au de gand sa procedeze si acum. O gasca infloritoare. Asta este visul USL. Si poate ca si-l vor realiza daca eforturile institutiilor statului nu vor fi facute publice. Poate asta este job-ul lor si-l fac asa cum trebuie si nu mai e nevoie sa dea explicatii nimanui insa pentru cine se uita din afara nu prea este clar ce fac aceste instituii ale statului.
  • +17 (19 voturi)    
    pai si micul (Joi, 5 iulie 2012, 22:18)

    baronul stanganbuch [utilizator]

    mustacios tot asa a inceput, cu poporul suveran pentru poporul tot suveran, destiintind structurile democratice si inlocuindu-le rapid cu ale pdsr-ului, pardon, nsdap-ului.
    Avind majoritate in parlament, totul a fost in numele poporului si pentru binele poporului. Si poporul a fost multumit. Exact ca al nostru acum. Cum s-a terminat, e alta poveste. Aici a avut si marele mustacios un cuvint de spus, cuvint care are ecouri si azi in mintile multora.
    Concluzia: zvastika plus secera si ciocanul egal love. O iubire in numele careia au murit citeva sute de milioane de oameni.
  • +22 (24 voturi)    
    Dane ,sunt sibian . (Joi, 5 iulie 2012, 22:21)

    kast 309 [utilizator]

    Ponta si Antonescu sunt slugile lui Voiculescu ,care a regizat aceasta lovitura de stat.Acesta este " raul ".
    Vai de poporul roman , daca acest bi-repetent ajunge presedintele Romaniei.
    Cu doar 9000 de voturi Antonescu a ajuns in parlament ,iar Basescu a fost votat de 5 mil. de cetateni ai Romaniei.
    In strada fratilor sa ne aparam libertatea.
  • +16 (18 voturi)    
    Imi doresc suspendarea domnului Basescu ! (Joi, 5 iulie 2012, 22:25)

    Gutza [anonim]

    Sunt un sustinator al domnului Basescu si ma mindresc cu asta.Si acum sa ma justific de ce doresc suspendarea: acum poporul roman ori doarme ori se uita la Antena3. Pina nu se produce un cutremur in societatea noastra romanii nu vor pricepe ce inseamna USL+Ponta+Antonescu. Sa avem un Euro de 6 lei, sa avem fonduri europene taiate, fara sa intram in Schengen, sa ne injure toata Europa si America si un Basescu lasat liber sa vorbeasca....
    Toate astea sigur ii vor trezi pe romani si numai asa vom reusi sa scapam de ciuma rosie.
    Asa ca sa nu plingem ca Basescu va fi suspendat, tot raul e spre bine si.....cine sapa groapa altcuiva......
    • +10 (12 voturi)    
      Basescu liber?! (Vineri, 6 iulie 2012, 0:07)

      plictisitu' [anonim] i-a raspuns lui Gutza

      Basescu nu va fi lasat niciodata liber sa vorbeasca, nu-ti face iluzii! Nastase trebuie si va fi razbunat! Dupa demitere, Basescu va fi acuzat , judecat si condamnat in 2 zile, are cineva indoieli in privinta asta?
      • -1 (1 vot)    
        Băsescu judecat in 2 zile ? (Vineri, 6 iulie 2012, 7:39)

        Porumbelul Pacii [anonim] i-a raspuns lui plictisitu'

        Cum poti sa crezi asta ?
        Nu a spus Traian Basescu ca justitia
        a devenit independenta parcurgand un drum ireversibil in ultimii 8 ani ?
        Il faci mincinos ? Dansul n-a mintit niciodata.
        Nu a spus dl Gittenstein la fel despre procurori si judecatori ?
        Sunt numeroase garantii ca va dura 4, 5 poate chiar 9 zile, cu tot cu recursul respins definitiv impotriva masurii arestarii preventive.
    • +5 (5 voturi)    
      Lasat liber sa vorbeasca... unde? (Vineri, 6 iulie 2012, 0:48)

      justy [utilizator] i-a raspuns lui Gutza

      Antenele duduie la capacitate maxima iar poporul, asa cum spui, la ele se uita... Actiunea lor de indobitocire a poporului, de lunga durata, a cam fost un succes, din pacate.
    • +1 (1 vot)    
      speranta moare ultima (Vineri, 6 iulie 2012, 13:16)

      akideea [utilizator] i-a raspuns lui Gutza

      Asa e! Culmea e ca pana cand a inceput nebunia , nu mai vedeam nici o sansa pentru tarisoara asta ( rational vorbind caci in adancul sufletului nu am incetat sa sper niciodata). Daca baietii astia nu o luau pe aratura in halul asta si stateau cuminti in banca lor, la sfarsitul anului ne-am fi trezit cu o majoritate de 80% in parlament si atunci chiar eram condamnati. Insa, cumva, cred ca cineva acolo sus ne iubeste! Va aduceti aminte la ultimele alegeri prezidentiale ce s-a intamplat? Cu cateva zile inainte de alegeri Base era ca si mancat, insa din "neant" a aparut nebunia cu Geoana la Vantu si totul s-a schimbat. Ce se intampla acum este ceva similar insa la o scara infinit mai mare care va avea un raspuns pe masura. Atat timp cat vom lasa blazarea la o parte. Si sa nu disperam, ca mai este timp pana la alegeri. Singurul lucru pe care trebuie sa-l facem de acum inainte e sa fim determinati sa ne manifestam in orice mod consideram posibil pana la capat, fara panica, ura, disperare ci sa readucem curajul si determinarea la suprafata. Cred 100% ca si aceste sentimente pozitive pot fi molipsitoare poate in masura mult mai mare decat ura, frica si lehamitea. Trebuie doar sa le manifestam din ce in ce mai mult...si in numar din ce in ce mai mare. Acest lucru a lipsit pana acum aproape cu desavarsire si de aceea nu le-am putut observa puterea. A venit insa si momentul sa o facem chiar daca e al 12-lea ceas. Trebuie sa fim uniti, rationali si fermi si sa reinvatam sa ne asumam responsabilitatea actiunilor si gandurilor noastre pentru a manifesta si in realitate ceea ce dorim sa ni se intample de aici inainte.
  • +17 (17 voturi)    
    si ce facem? (Joi, 5 iulie 2012, 22:29)

    nume [anonim]

    ce ma ingrozeste pe mine este faptul ca nimeni nu iese in strada. chiar nu inteleg ce e in capul romanilor.
    e clar ca o data ce basescu e suspendat, astia o sa faca o gramada de chestii foarte nasoale, UE o sa ne trimita la colt, samd.
    si totusi romanii care traiesc in romania lasa treaba asta sa se intample.
    • +13 (17 voturi)    
      Romanie.... pacat ca esti locuita! (Joi, 5 iulie 2012, 23:21)

      Loredana [anonim] i-a raspuns lui nume

      Orice s-ar intimpla, BOBORUL SUVERAN o merita din plin si e singur raspunzator; ca si cei ce-au ales sa dea bir cu fugitii prin alte tari de soare pline...! Cine? pai toti care aveau ceva in cap, aveau chef de munca, de democratie, voiau o tara decenta... si care acum construiesc decenta prin alte locuri, pe cind tara lor, lasata de isbeliste... la mina cui n-a fost in stare sa plece... fiind prea copil, prea batrin, prea timpit sau... prea 2%!
      Cu toate astea, acei 2% trebuie sa iasa in strada... alta cale nu vaz, alta cale nu este!
    • +14 (14 voturi)    
      Singura solutie este - VOTUL - (Vineri, 6 iulie 2012, 0:01)

      ogi [anonim] i-a raspuns lui nume

      Desi lupta e inegala . Ei folosesc metode murdare , incalca legea fundamentala , schimba legi ,...etc , metode la care cetatenii nu au acces si singura solutie este VOTUL pro Basescu , restul e can-can . Chiar daca ne place sau nu de Basescu , Presedintia RO prin Basescu e singura Institutie a statului pe care Romanii o mai pot apara prin VOT , depinde doar de noi . De aici se poate intoarce roata . Daca nu PA democratie .

      Asa zis conducatorii USL au acum psihologia soferului aflat in depasire care incalca linia continua , vede ca din fata vine o alta masina dar nu apreciaza corect distanta si viteza acesteia si se blocheaza pe logica pot depasi , dar ... surpriza nu poate si apare accidentul soldat cu victime .

      Au incalcat prea multe legi - multe cu raspundere penala grava - ca sa mai poata da inapoi .
    • +2 (2 voturi)    
      putini...dar buni! (Vineri, 6 iulie 2012, 11:00)

      ennola25 [utilizator] i-a raspuns lui nume

      Dar daca vom asista...la o scena biblica, Goliat, reprezentatul paganismului, si David, reprezentant al poporului crestin?
      Este posibil ca la referendum sa iasa tot Basescu, asta in cazul in care voturile la referendum nu vor putea fi masluite! Acest fapt ar avea totusi efecte si pe plan intern, dar mai ales international!!
      Eu zic sa nu disperam in fotoliu, ci sa iesim in strada in masa sa protestam, dar mai ales sa-l votam din nou pe Base!!!
      O fi majoritate parlamentara, dar tot votul nostru ii va ciurui!!
      Ma ingrozeste si pe mine faptul ca multi din jurul meu, au o gandire si credinta a la Antena 1, 2, 3, dar totusi sper sa voteze si cei ce s-au saturat de toate porcariile politice din ultimii ani si nu au iesit la vot cu anii! La o mai mare prezenta la vot, fratilor!!! E usor sa zici ca nu-mi pasa, m-am saturat, luand postura de victima...e o dovada de lasitate, dar si de necunoastere a drepturilor tale! Sa votezi e dreptul tau, romane, dar si o OBLIGATIE MORALA fata de poporul in sanul caruia te-ai nascut! E usor sa te ascunzi in frustrari si neputiinte, dar timpul nu e pierdut, te poti trezi din moartea clinica mentala, si hai la protest, si hai la vot!!!!!!!!!!!!!
  • -26 (28 voturi)    
    Dictatura? Lovitura de stat????? (Joi, 5 iulie 2012, 22:32)

    UpNext [utilizator]

    Inteleg ca deja sunt tiruri de arme automate pe strazi, sute de morti, mii de raniti, granitele inchise, arestari masive, se construiesc noi inchisori, asasinatele politice abunda, Cotroceniul este luat cu asalt de unitati de elita ale KGB, OMON, Spetsnaz. Securistii lu' Ponta ridica mii de persoane in Pobede, Volgi si MAZuri. Monica Macovei este victima unei tentative de asasinat, Ambasada SUA este incercuita de tancuri romano-ruse. Majoritatea ambasadelor straine, mai ales UE, sunt evacuate cu elicoptere NATO.
    Felicitari pentru jurnalismul "profesionist" de care dati dovada!!
    • +8 (8 voturi)    
      Definitie in DEX (Vineri, 6 iulie 2012, 0:52)

      justy [utilizator] i-a raspuns lui UpNext

      "Lovitură de stat = act de violare a constituției stabilite prin care un grup de persoane preia cu forța puterea într-un stat."
      Pastreaza-ti felicitarile, stima si mandria pentru viitor, ca o sa ai mare nevoie!
    • +8 (8 voturi)    
      gresesti (Vineri, 6 iulie 2012, 2:05)

      ws [utilizator] i-a raspuns lui UpNext

      dictatura a fost pana acum doua luni in regimul basescu, updateaza-te.

      intre timp am scapat de dictatura.

      acum totul se face regulamenentar si constitutional, curtea constitutionala si deciziile ei sunt respectate si aplicate, regulamentele si legile sunt urmate cu strictete. fostul dictator ar trebui executat, dar, ca o masura a marinimiei noului regim, e lasat in functie.

      o noua ordonanta de urgenta (a cata? cred ca e prima in doua luni lungi de guvernare) spune ca avem cel mai cinstit si competent guvern ever.

      europa ne aplauda in picioare pentru cum gestionam momentul schimbarii de putere. cativa europarlamentari straini chiar propun ca modelul romanesc sa fie implementat si in cadrul ue. prin urmare, raportul pe justitie devine redundant, iar tarile schengen fac cerere pentru a se alatura romaniei.

      pe blogul unui laureat nobel se spune ca democratia adevarata a fost reinventata in romania.

      si, ca totul sa fie perfect, revista natura (asa cum inspirat a fost numita) descopera o perla de mult uitata: doctoratul premierului nostru. teza - nu mai e nevoie sa mentionam, 100% originala - i-a inspirat in asemenea hal pe cei 28 de magistrati ai cpi incat propun ca teza sa fie folosita ca document cu adevarat fondator al cpi.

      nu e deloc exagerat sa comparam teza ilustrului nostru contemporan cu lucrarile lui aristotel, platon, iar pe partea tehnica cu einstein si newton.

      exocet, iti dai seama cate s-au realizat in numai doua luni de cand am scapat de dictatura? iti dai seama ce realizari marete urmeaza?

      un euro de 1 leu pare perfect plauzibil. marirea cu 50% a salariilor bugetarilor nu a fost facuta in dictatura din rea vointa. prim ministrul pregateste o crestere de 100%.

      aiurea dictatura. traim intr-un stat de drept perfect si neperfectibil. sunt mindru ca traim asemenea vremuri marete.

      ws
  • +22 (22 voturi)    
    Răul se repetă (Joi, 5 iulie 2012, 22:33)

    Ionut [anonim]

    ...şi pentru cei care se îngrozesc de cât de divizată şi radicalizată este societatea noastră de azi, să nu uităm că în Bucureşti, in iunie 1990, o groază de cucuoane si domni le mulţumeau minerilor cu flori, aplauze, şi urale, că îi trezeau la realitate pe golanii care îndrăzneau să nu se supună voinţei poporului glorios.

    Nimic nu s-a schimbat în ţara asta, fiindcă noi nu ne-am schimbat. Degeaba le cerem lupilor din politică să nu mai fie lupi, dacă noi suntem oi care ne bucurăm că câinii noştri de pază sunt sfâşiaţi sau goniţi.

    Cu 2% cărora cică le-ar păsa (deşi nici 0.2% n-au ieşit în stradă), nu se face NIMIC.

    Ultimul care pleacă, vă rog stingeţi lumina!
    • +10 (14 voturi)    
      Nu stingeti lumina! (Joi, 5 iulie 2012, 23:29)

      Wallach [anonim] i-a raspuns lui Ionut

      Chiar daca nu mai ramane nimeni in Romania, lumina trebuie sa arda: la capataiul lui Mircea, Mihai, Stefan, Vlad, Horea, Tudor, al Craisorului, al Capitanului, al lui Carol si al tuturor ROMANILOR care au iubit si au murit pentru neamul asta! Cand lumina se va stinge, cuvintele nu isi vor mai avea rostul...
      Daca nu ne descoperim (invatam) istoria, riscam sa o repetam. Dumnezeu stie cat de mari vor fi pagubele!
      • +1 (3 voturi)    
        Usor... (Vineri, 6 iulie 2012, 0:13)

        plictisitu' [anonim] i-a raspuns lui Wallach

        ...cu Capitanu' pe scari, ca nu are ce cauta in insiruirea de mai sus...
        • +3 (3 voturi)    
          Usor, usor... (Vineri, 6 iulie 2012, 0:36)

          Wallach [anonim] i-a raspuns lui plictisitu'

          Va inteb: pe ce va bazati cand faceti aceasta afirmatie?
        • +5 (5 voturi)    
          Subscriu! (Vineri, 6 iulie 2012, 0:43)

          Ionut [anonim] i-a raspuns lui plictisitu'

          Căpitanu' nu are ce căuta pe lista asta.

          Nici Băsescu.

          Şi Băsescu e corupt şi nepotist, oportunist, cinic, şi el a făcut multe greşeli, şi el a făcut mult să divizeze societatea, şi el s-a jucat cu focul şi a abuzat de puterea sa, în multe feluri, când a avut-o, dar lovitură de stat NU a făcut.

          Îl apreciez pentru câteva lucruri importante pe care le-a făcut:-

          1. a condamnat comunismul
          2. a luptat pentru un DNA puternic şi a făcut mai mult ca oricare altul să susţină o justiţie independentă.
          3. ne-a legat geo-strategic de SUA şi a luptat pentru drepturile legale a unor ţări precum Georgia, în faţa tăvălugului rusesc
          4. a luptat pentru reformarea statului
          5. a reuşit să ne păzească din faliment în plină criză financiară globală
          6. a ţinut piept caracatiţei neo-comuniste

          Niciun alt politician nu a făcut lucruri atât de importante, şi grele, ca Băsescu.

          L-am reconfirmat la referendum, dar nu l-am mai votat împotriva lui Geoană - mi-am anulat votul, fiindcă nu am mai avut încredere în Băsescu după ce a sărit iarăşi în pat cu PSD-ul după referedum-ul de suspendare, şi după ce şi-a aranjat fetele şi rudele.

          Băsescu a fost un rău necesar. Din păcate, altul mai bun nu avem, fiindcă în MRU nu am încredere deloc - este şi mai oportunist ca Băsescu, şi mult mai puţin capabil.

          Motivul pe care acum îl susţin totuşi pe Băsescu, deşi cu foarte mari reţineri, este că văd cât de mult îi deranjează pe bandiţii Voiculesc, Vântu, Patriciu, etc. şi pe mafia neo-comunistă. Inamicul inamicului mai mare mi-e prieten.
          • 0 (0 voturi)    
            intrebare (Luni, 9 iulie 2012, 11:15)

            neica nimeni [anonim] i-a raspuns lui Ionut

            Cu ce l-a deranjat pe Patriciu ?
            Si el de ce se intalnea prin parcare noaptea cu Vintu ? Si de ce s-a aliat cu Voiculescu ? Pentru tarisoara de ...
            Schimbarea e buna, nu mai plangeti de mila noastra ca voi o duceti bine afara .
            Poate ca noua ne spala creierele antenele dar si voua hot news-ul ; ce va faceti cand o schimba carma si il va promova pe Antonescu ? Atunci o sa-l injurati pe Basescu asta o sa faceti . Copii inscrieti-va intr-un cor ceva daca va place sa repetati aceleasi cuvinte . Sau mai veniti prin tara sa mai updatati. Unde erati cand Basescu si Boc au incalcat si constitutia si legile ?
            Sa traiti bine ! Dar lasati-ne si pe noi sa traim bine , OK ?
  • +13 (15 voturi)    
    Esenta raului este ura! (Joi, 5 iulie 2012, 22:40)

    Con_stan_tin [utilizator]

    Ura are ca rezultat intreruperea comunicarii, fara comunicare se ajunge la neintelegeri, neintelegerile duc la certuri, certurile degenereaza, si asa mai departe.
    • -16 (16 voturi)    
      cine seamana vant, culege furtuna.... (Joi, 5 iulie 2012, 23:05)

      costic [anonim] i-a raspuns lui Con_stan_tin

      Actiunile de azi ale liderilor USL isi trag seva din apucaturile Presedintelui care au generat numai ura si conflicte in societatea romaneasca....
      Pe asta mizeaza liderii USL, sunt siguri ca dupa debarcarea PDLului de la guvernare in urma alegerilor locale POPORUL suveran il va matura si pe Traian Basescu la un Referendum, d-aia au mers "en fanfare" cu toate aceste actiuni scurte, concise si cu efecte stabilite dinainte.
      Ce mai poate face Traian Basescu este prea putin important, grava este situatia Romaniei care pe langa ingrijorarea pe care a creat-o pe plan extern, NU exista nici o preocupare din partea USL pentru ECONOMIA reala, aia care tine Romania in viata.
      Luptele lor politice NU produc 2 bani, dimpotriva Romania este din nou la celebra vorba romaneasca: "tara arde si baba se piaptana", adica economia UE este in cadere iar liderii UE sunt ingrijorati, numai in Romania politicienii se lupta pentru ciolan....
  • +21 (21 voturi)    
    ce ar mai fi de spus, dl. Tapalaga ? (Joi, 5 iulie 2012, 22:41)

    nedumeritu [utilizator]

    ati descris ceea ce simtim si vedem si noi, cei de buna credinta. desi nu am fost de acord, in decursul timpului, cu multe fapte, sau vorbe, ale presedintelui Basescu, ma revolta cand vad ca UN SINGUR OM ii sperie atat de tare incat a fost nevoie sa fie mobilizate regimente de oameni pentru a le reusi suspendarea. si ca au fost nevoiti sa calce in picioare tot ce se putea calca : democratie, onoare, cinste, respect, pentru a le reusi manevrele ticaloase.
  • -15 (19 voturi)    
    Razi astazi, maine poate fi mai rau (Joi, 5 iulie 2012, 22:41)

    sebagain [utilizator]

    Base a devenit cam serios de cand e presedinte de stat. Unde i-o fi umorul celebru?
  • +13 (13 voturi)    
    esenta raului (Joi, 5 iulie 2012, 22:42)

    sasha [anonim]

    cred ca esenta raului intr-o societate deschisa (prefer acest termen pentru ca democratie in contextul actual e perimat) nu vine neaparat de la persoanele care conduc, ci de la absenta un sistem de monitorizare cu functie corectiva.
    oamenii pana la urma au slabiciuni, pot oricand sa fie incompetenti/corupti/manipulati.

    nu stiu daca ingrijorator este ca un grup de oameni isi doreste ceva si efectiv il obtine.
    ci faptul ca procesele, sistemul, mecanismul de functionare - toate laolalta sunt astfel construite incat nu exista monitorizare reciproca si corectie.

    veti spune ca ele ar exista daca ar fi lasate in pace.
    insa tocmai aici este hiba: daca un sistem este atat de fragil incat un abuz il dezechilibreaza si nu se poate autoregla, nu este un sistem functional bun.

    iar faptul ca traim in limitele lui ma ingrijoreaza mult mai mult decat orice lupta pentru putere, pana la urma umana, istorica si previzibila.
  • +16 (18 voturi)    
    nu stiu de ce ..dar numai putem face nimic (Joi, 5 iulie 2012, 22:42)

    MAC [anonim]

    au de partea lor pensionarii si bugetarii .multi ..carora nu le pasa de economie ...

    iar cei care muncesc in economie ..vai mama lor,..

    nu cred ca se mai poate face ceva in roamania

    un premier copy-paste cu apucaturi de tzatza
    un viitor presedinte , care intra la Cotroceni pe usa din dos( fara vot popular)
    nu are macar mandrie...un las
  • +19 (19 voturi)    
    Banditism (Joi, 5 iulie 2012, 22:46)

    Rafaila [anonim]

    Dictatura hotilor a inceput in forta. S-a instaurat banditismul de stat in locul democratiei de fatada. Era ticalosilor n-a fost niciodata mai vie, mai pregnanta. Poporul poate si trebuie sa raspunda la lovitura de stat.
  • -9 (13 voturi)    
    AVETI DREPTATE,DAR... (Joi, 5 iulie 2012, 22:46)

    ION DRAGU [anonim]

    Cum sa aleaga poporul care vede, ca si dvs. ,ca sunt" zone intregi care mimeaza democratia functionala", in primul rand Presedentia, Serviciile secrete, ANAF, ANI, DNA...PREA SUNT TOATE DIRIJATE DE PE ACELASI DEAL..Atunci poporul nemultumit isi arata forta...acum le e frica...De ce? Nu e acelasi popor care a ales, sau alegerile au fost facute cu niste promisiuni de mult uitate si niciodata respectate...
    Dumnuzeu sa ne aiba-n paza si sa dea maine politicienilor gandul cel bun pentru viitor fara a darama ci pentru a construi ceva si in Romania, dupa atatia ani de sperante ...
  • -12 (14 voturi)    
    Garantiile democrației (Joi, 5 iulie 2012, 22:47)

    doru [anonim]

    Este ciudat că nu vă amintiți că lărgirea puterilor Curții Constituționale a avut loc după câștigarea controlului politic asupra acesteia prin mijloace nu foarte ortodoxe. Cât despre avocatul poporului, acesta nu are la îndemână pârghii reale pentru ca activitatea lui să fie o garanție a democrației. Singura contrapondere reală la puterea politică este justiția a cărei credibilitate a fost subminată cu largul concurs al politicienilor din ambele tabere și al ziariștilor vreme de ani de zile. În continuare politicienii proclamă libertatea justiției atrăgând de fapt suspiciuni cu privire la independența ei din partea opusă. Mai bine ați lăsa-o baltă, niciuna dintre tabere nu vrea cu adevărat libertatea justiției.
  • +20 (22 voturi)    
    r (Joi, 5 iulie 2012, 22:48)

    eu [anonim]

    ASTA SEARA LA ORA 22,30 AU BLOCAT EMISIA B1TV.
    In curand vor veni la usa daca scrii pe net opinii contra USL !
    • 0 (0 voturi)    
      nu mai spune ? (Luni, 9 iulie 2012, 11:26)

      neica nimeni [anonim] i-a raspuns lui eu

      Acestea sunt minciuni gogonate ,pe B1 seara de seara domul colonel in rezerva Turcescu il pupa in fund pe Basescu ; poti sa-mi spui si mie de ce l-a facut Basescu colonel in rezerva pe Turcescu ?
      Ca nu a facut o zi de armata . Probabil pentru ca e un ziarist impartial si corect nu ? Nu mai plangeti de mila acestui post de televiune ca atunci cand n-o mai fii Basescu o sa-l preaslaveasca pe Antonescu .
  • +21 (21 voturi)    
    multumesc (Joi, 5 iulie 2012, 22:48)

    Joe CZ Brno [utilizator]

    Multumesc dl. Tapalaga pentru un articol echilibrat, clar si punctual pe situatie. Este o viziune care, desi multi o impartasim, pare sa se spele in aceeasi neputinta in care ne gasim noi, acesti multi [ desi demonstratia fasaita de azi din bucurest pune un semn de intrebare sub "multi"].

    Sub toate aceste argumente care le-ai expus, in noi, sau cel putin in mine, clocoteste nazuinta normalitatii. Cu toate acestea... sub panica momentului unde cartile par jucate... in ce fel mai putem materializa aceasta nazuinta?
  • +13 (13 voturi)    
    Sistemul juridic RO permite aceste smecherii (Joi, 5 iulie 2012, 22:55)

    ogi [anonim]

    Parlamentul poate demite Presedintele dar invers mai greu . Nu cred ca ar fi fost atit de voiosi smecherii din parlament daca Presedintele ar fi fost confirmat in functie iar parlamentul dizolvat , dar la modul in care au incalcat Constitutia si multe alte legi nu cred ca i-ar fi putut impiedica ceva .

    Orbiti de furie acesti smecheri din asa zis parlamentul Ro pot demite Presedintele cel putin de 2 ori pina la alegerile din toamna .
    Care este limita lor ?

    Cine-i mai poate opri si cum ?
  • -14 (20 voturi)    
    tapalaga, si tu derapezi! (Joi, 5 iulie 2012, 22:56)

    menandy [utilizator]

    "basescu nu dicta mai nimic" ... cred ca glumesti... pai cat a fost pdl la putere, cum se numeste ca facea??? tapalaga, esti un tip destept, dar prea orbit de subiectivismul primar...!!!
  • -10 (12 voturi)    
    dl. tapalaga... (Joi, 5 iulie 2012, 23:24)

    menandy [utilizator]

    de ce scrii despre abolirea statului de drept??? stat de drept inseamna roberta anastase, vasile blaga, iancu??? inseamna judecatorii decorati de catre basescu? inseamna coldea, maior, melescanu? apropos, despre SRI cand ai de gand sa scrii??? chiar nu stii ce se intampla pe acolo???
  • +8 (10 voturi)    
    e tirziu deja (Joi, 5 iulie 2012, 23:24)

    gerula [anonim]

    degeaba d-le Tapalaga, lucrurile s-au intimplat deja, cercul s-a inchis.
    Miine la ora 18.00 D-l Basescu va fi suspendat, toate ordonantele ilegale ale Guvernului si hotaririle la fel ilegale ale Parlamentului vor fi trecute prin camere si transmise spre propulgare, dupa ora 18.00 toate vor fi promulgate de antonescu si vor devenii legii.
    deci vineri totul se va fi incheiat
    Ramane intrebarea cum a fost posibil... si atit de repede... a fost o lovitura de stat perfecta si de luni chiar legala..
    • +3 (3 voturi)    
      Cum ii oprim? (Vineri, 6 iulie 2012, 1:15)

      sebagain [utilizator] i-a raspuns lui gerula

      Toata tarasenia e creatia lui Ponta pe genunchii lui Voiculescu in atelierele de creatie USL. E proiectul Ponta care este acum pus in aplicare. Nu credeam ca eforturi din afara si din interiorul tarii de democratizare a Romaniei vor fi atat de usor si de repede trimise la cosul de gunoi. Iata ca a fost posibil. Intrebarea mea este daca toti cei care au muncit mai mult sau mai putin ca Romania sa devina un loc mai bun vor accepta , in fapt, ceea ce se intampla. Va va conveni ca USL sa va stearga de pe fata pamantului munca de cel putin 8 ani?
      • 0 (0 voturi)    
        exagerezi (Luni, 9 iulie 2012, 11:34)

        neica nimeni [anonim] i-a raspuns lui sebagain

        Cei care au muncit mai mult au devenit falimentari in era Basescu . De aceea oamenii din tara vor schimbare . Restul sunt exagerari .
        Romania nu va dispare de pe fata pamantului doar pentru ca Basescu nu mai e presedinte .
        Schimbarea e buna. Trebuie sa lasam ca noua clasa politic acare conduce acum sa faca ce a promis . Si sa ii luam la intrebari daca nu fac .
        Dar nu vine apocalipsa doar pentru ca pleaca un presedinte .Si cand cei de la USL au strigat ca Basescu e dictator a fost exagerat dar si acum cand se striga ca parlamentul desfiinteaza statul de drept e la fel de exagerat .
  • +10 (10 voturi)    
    Echilibrul in natura (Joi, 5 iulie 2012, 23:37)

    Pooky [utilizator]

    -Multi, dar prosti.
    -Prosti, dar multi.
    -O sa am grija sa nu mai fie multi.
    -Iar ei vor avea grija sa nu mai fie prosti.
  • -14 (18 voturi)    
    de ce va e frica ? (Joi, 5 iulie 2012, 23:53)

    cristian bucur [anonim]

    De ce va este frica de popor d-le Tapalaga ? De ce va este frica de referendum ?
    • +12 (12 voturi)    
      Frica (Vineri, 6 iulie 2012, 0:41)

      nano2k [utilizator] i-a raspuns lui cristian bucur

      Frica nu ne e de bobor. Daca voteaza cum voteaza si-o / ne-o meritam.

      Ne e frica de cine numara voturile.
      Ni se trage de la tatucul vostru Iosif Vissarionovici... aici e buba.

      Plus, ne e frica de schimbarea regulilor inainte de penalty-uri, o alta practica "sanatoasa" in stil bolsevic de cea mai joasa speta, ca sa iasa "cum trebuie".

      Ne mai e frica de cursul euro, de reticenta investitorilor cand vad grozaviile din aceste zile, de imaginea inca mai proasta pe care o avem in afara (credeam ca mai rau nu se poate).

      Ne e frica pentru pierderea dreptului la libera exprimare, la libertatea de a avea convingeri personale fara teama pumnului in gura.

      Ne temem ca ies infractorii din inchisori si ne temem ca altii care sunt pe cale sa fie dovediti (poate da, poate nu), scapa prin smecherii, nu prin procese corecte.

      Si in final ne e frica de oameni ca tine, care nu gandesc pe termen mediu macar, ca lung nu cere nimeni.
      De oameni manipulati cum esti tu, oameni care ii apara cel putin aparent pe cei care ne-au confiscat revolutia din '89 si au transformat-o in "lovilutie", de oameni care au chemat minerii sa isi omoare semenii care isi dadusera seama in ce mascarada incepusera sa traiasca.

      Te intreb si eu direct: de ce ii pupi poala lui Iliescu, lui Nastase, lui Voiculescu, lui Ponta plagiatorul???
      Pana una-alta poporul l-a repus o data in drepturi pe Basescu si o sa o mai faca o data.

      Daca nici in ultima luna si ceva nu ti-ai dat seama ce hram poarta cei pe care ii crezi salvarea, atunci nu imi ramane decat sa sper ca ai un interes pecuniar. Asta pot intelege, chiar daca e imoral. Daca nu e asa, atunci mi-e mila de tine.

      PS: te rog nu o lua in nume personal; nu e intentia mea sa etichetez. Cand iti scriam, aveam in fata imaginea gibonului de rand usor de influentat cu o bere si un mic care mereu e tentat sa dea vina pe altii.
      • +6 (6 voturi)    
        bravo! (Vineri, 6 iulie 2012, 1:47)

        mirko [utilizator] i-a raspuns lui nano2k

        m-ai uns la inima .subscriu 100% !!!
  • +12 (12 voturi)    
    Curat constitutional,Coane Grebla,dar umfla-i! (Vineri, 6 iulie 2012, 0:20)

    Radu [anonim]

    L-am urmarit pe raportor cum grebla el in campul constitutional la TVR,singur printre dusmani!Atat de sufocati de indignare incat nu au apucat sa-l intrebe trei lucruri fundamentale:
    -a respectat guvernul pus deodata numai pe treba prevederile constitutionale cand prin Ordonanta de urgenta a restrans sfera de activitate a Curtii Constitutionale?
    -cine a autorizat guvernul sa emita ordonante de urgenta in vacanta parlamentara(caci dupa umila mea parere sesiunea parlamentara s-a sfarsit),!!!
    -de cand o hotarare a parlamentului poate fixa imperativ cand trebuie Curtea Constitutionala sa se pronunte intr-o speta?
    Si daca institutiile statului reactioneaza conform legilor acestei tari,chiar nu e degeaba !!!!
  • +6 (6 voturi)    
    Intrebare (Vineri, 6 iulie 2012, 0:22)

    anton [anonim]

    Statul roman cand se mai reformeaza?

    Modelul socialist francez copiat in '90 nu mai functioneaza nici la el acasa.
  • +5 (5 voturi)    
    incepe... (Vineri, 6 iulie 2012, 0:29)

    area [anonim]

    http://www.mediafax.ro/externe/krichbaum-ii-scrie-lui-barroso-in-romania-democratia-e-atacata-e-cazul-pentru-infringement-9820901
    • +6 (6 voturi)    
      Intre Bare (Vineri, 6 iulie 2012, 1:03)

      sebagain [utilizator] i-a raspuns lui area

      Romania are vreun mecanism de a-l forta pe primul ministru sa demisioneze pe baza de lipsa de onoare, cuvant, credibilitate? Daca in Ungaria si in Germania, personalitati acuzate de cam aceleasi lucruri au demisionat cum facem sa fie posibil si in Romania? De fapt nu-mi dau foarte bine seama ce i-a apucat pe cei doi sa-si dea demisia? I-a lovit constiinta de sine asa deodata? Au fost fortati de cine , ce sau cum? Lui Severin nici nu i-a trecut prin cap sa demisioneze si e bine mersi in continuare in PE . Mananca banii de la UE fara sa aiba vreo gratie divina. Ce au Ungaria si Germania si noi nu avem?Cum a fost posibil la ei si la noi nu?
  • +1 (1 vot)    
    demolatorul (Vineri, 6 iulie 2012, 0:46)

    aurel14 [anonim]

    ??? cunoaste cineva continuarea???
  • +7 (7 voturi)    
    Cenzorul poate fi Presedintele (Vineri, 6 iulie 2012, 1:37)

    Cucuveaua [utilizator]

    Cenzorul poate fi Presedintele. Nu stiu de ce nu o face.
    El poate interveni cand exista un conflict intre Guvern si CCR. Argumente:
    Conform Constitutiei art. 80:
    “(2) Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate.”

    In ultimele zile Guvernul a incalcat Constitutia intr-o maniera care Nu permite Curtii Constitutionale a Romaniei sa isi indeplineasca menirea stabilita in Constitutie la art. 142 :
    “ (1) Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei.”

    Ma refer la Ordonanta de Urgenta nr.38/04.07.2012 privind modificarea Legii nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.
    Conform art. 115 din Constitutie
    “(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
    (6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului.”

    Curtea Constitutionala nu se poate pronunta asupra neconstitutionalitatii evidente a Ordonantei de Urgenta nr.38/04.07.2012 deoarece ea poate fi sesizata, conform art. 146 din Constitutie:
    “ d) hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele, ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial; exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata si direct de Avocatul Poporului;”
    doar de instante sau de Avocatul Poporului.
    Conform informatiilor publice, un numar mare de persoane au trimis petitii la Avocatul Poporului dupa publicarea acestei ordonante in Monitorul Oficial, si acesta nu a actionat in nici-un fel pentru solutionarea lor.

    Ca urmare a celor de mai sus si a atributiilor Dvs. constitutionale va rog sa interveniti intre conflictul dintre Guvernul Romaniei si Curtea Constitutionala, in baza art. 146 din Con
  • +6 (6 voturi)    
    Corect (Vineri, 6 iulie 2012, 1:45)

    gigi [anonim]

    Pistonati domnule Tabaluga, pistonati, scoateti flacari si fum pe gura ca sa-i ardem pe nenorocitii de uslashi
  • +7 (7 voturi)    
    Rezumatul situatiei. (Vineri, 6 iulie 2012, 5:54)

    Moromete [anonim]

    De saptamana asta, toti romanii din Romania au emigrat in Rusia: nu mai vad nici o diferenta intre .ro si .ru din punct de vedere al institutiilor statului.
  • +4 (4 voturi)    
    esentele raului (Vineri, 6 iulie 2012, 8:18)

    Davidar [anonim]

    Tineti minte cum erau sparte portile cetatilor in antichitate? Corect, cu ajutorul unui berbec masiv din lemn. Ei bine, in zilele noastre, alde Voiculescu si Antonescu reusesc sa penetreze portile democratiei noastre, si asa subrezita ca vai de ea, cu ajutorul "berbecului" ( ghilimelele nu sunt sigur ca sunt obligatorii) Ponta.
  • +1 (1 vot)    
    ce zice un lider UDMR.... (Vineri, 6 iulie 2012, 8:38)

    costica [anonim]

    "Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a afirmat că schimbarea din mers a regulilor de joc de pe scena politică „ştirbeşte” democraţia.
    „Din păcate în ultimii ani au fost multe decizii la nivel politic care au ştirbit instituţiile de bază ale democraţiei şi nu e un lucru fericit faptul că se perpetuează aceste lucruri (…) Dar, hai să fim realişti şi corecţi şi să spunem că nu ieri, alaltăieri au început să fie schimbate regulile jocului. Îmi amintesc când eu eram deputat în Parlamentul României cum a fost dat jos Adrian Năstase şi pus Bogdan Olteanu în locul lui. E important ca instituţiile statului să funcţioneze corect, iar părerea mea e că atunci când eşti la putere trebuie să faci regulile şi să te comporţi în aşa fel încât să îţi fie bine şi când eşti în Opoziţie. Dacă nu ţii cont de reguli, atunci când ajungi în Opoziţie nu vor ţine cont nici alţii”, a spus Antal Árpád."

    http://www.covasnamedia.ro/beta/?p=33291
    • +1 (1 vot)    
      ce tie nu-ti place, altuia nu-i face (Vineri, 6 iulie 2012, 12:26)

      vio [anonim] i-a raspuns lui costica

      PDL nu a stiut vorba romaneasca veche de cand lumea.
      Roata lumii se invarte... nici asta nu a stiut PDL
      Nici Traian Basescu.
  • +3 (3 voturi)    
    O sansa pentru statul de drept (Vineri, 6 iulie 2012, 8:42)

    Adrian Merfu [anonim]

    Singura solutie politica democratica imediata ce mai poate salva cat de cat statul de drept acaparat de acesti mafioti copy/paste si care le va da o palma politica puternica uzurpatorilor analfabeti este un vot impotriva suspendarii presedintelui la referendum. Numai in acest caz, cand opinia populara va da un vot negativ suspendarii, mesajul politic astfel transmis va mai da sperante ca aceasta tara nu va incapea pe mana acestor MANGlitori si din nou in sfera de influenta a Rusiei.
    • -2 (2 voturi)    
      Asta-i problema basistilor! (Vineri, 6 iulie 2012, 9:50)

      dictatorul [utilizator] i-a raspuns lui Adrian Merfu

      Asta-i problema basistilor: nu vor referendum. Cum sa vrea, cand Basescu nu mai e dorit in functie? Daca avea Basescu cota de popularitate din 2007 nu era nicio problema legata de Curtea Constitutionala. Sa nu uitam ca la precedenta suspendare, Curtea a spus ca Basescu nu a incalcat Constitutia si nu sunt motive de suspendare, atunci avizul Curtii fiind consultativ, ca acum. Au strigat basistii ceva, atunci? Nu, pentru ca erau siguri ca nu va fi demis prin referendum, deci nu era nevoie sa latre. Acuma striga intr-una ca se desfinteaza statul de drept. Sigur, cand Boc desfinta Parlamantul prin miliarde de asumari de raspundere pe legi foarte importante, atunci nu se desfinta statul de drept.
      • +2 (2 voturi)    
        cum sa ocolim Constitutia si sa para legal (Vineri, 6 iulie 2012, 10:49)

        adv [anonim] i-a raspuns lui dictatorul

        Stimabile,

        TU AI COPII!?

        Daca ai

        a) sper sa aiba sansa in viata de a invata sa judece analitic si sa gandesca cu capul lor, sa-i respecte pe altii pentru ca au alte opinii ,SA NU INCERCE SA SCHIMBE REGULILE JOCULUI de fiecare data cand nu sunt siguri ca vor castiga, sa inteleaga ca fiecare dintre noi si solidar in grup, trebuie sa ne supunem unor cutume, norme si legi CARE NU SE DISCUTA.

        b) priveste-i in ochi si povesteste-le ce ne povestesti noua acuma.

        c) spune-le ca din banii de postari pe forumururi de la socialisti, nu-ti permiti sa-i trimiti nici la scoli elvetiene, nici sa-i susti cu o bona filipineza, nici sa fii fin colectionar de arta, sau sa joci golf in Tenerife, sa-ti garezi salupa la mal in Delta. Tu nu, gargaristii tai socialisti da. La fel si orice cetatean din clasa medie in vest.

        Dar tu nu renunta, Tine-ti copiii in ignoranta si nu te plange de pretul benzinei la pompa, ca ti-a cazut toba dupa ce ti-ai ingropat masina in asfalt sau ca feciorului i-a disparut portofelul in autobuz.

        Nu-ti doresc o zi buna!
  • -4 (4 voturi)    
    Genitivul domnului Tapalaga (Vineri, 6 iulie 2012, 9:07)

    marter [anonim]

    Domnule Tapalaga, ar trebui sa va insusiti folosirea corecta a genitivului in limba in care scrieti. Altfel nu aveti credibilitate. Credeti ca ,,... democratiei bazata" e corect?
    • +1 (1 vot)    
      genitivul e corect (Vineri, 6 iulie 2012, 9:13)

      gabriel [anonim] i-a raspuns lui marter

      anularea (democratiei) este bazata....
  • +3 (3 voturi)    
    cine ne salveaza ? (Vineri, 6 iulie 2012, 9:25)

    ivanescu [utilizator]

    cu grebla ,cu oprisan cu mazare,cu antonescu si tariceanu-5 neveste-vreti democratie moderna ?...pardon ?......daca vor pierde puterea fug la MONACO !
  • +1 (1 vot)    
    De ce manipulezi? (Vineri, 6 iulie 2012, 9:38)

    dictatorul [utilizator]

    Curtea Constitutionala poate sa spuna in cotiunuare daca o hotarare sau lege e constitutionala.Diferenta e ca nu mai e anulata de drept, in cazul in care Curtea o declara neconstitutionla.
    Apoi, daca e vorba de echilibrul puterilor, cine controleaza Curtea Constitutionala, daca ea controleaza Parlamentul? Judecatorii aia in fata cu raspund in cazul unui abuz?
    De ex. o problema majora a UE este faptul ca este condusa de tehnocrati care nu raspund in fata cetatenilor europeni si se creaza un asa numit "democratic deficit". Oricat de rationale ar fi actiunile lor, tot nu au legitimitatea necesara sa decida, de ex. ce deficit poate avea o tara membra.
    Aceasi problema si cu Curtea Constitutionala. Hotararile lor desi rationale, din pct. de vedere juridic, creaza un "democratic deficit" prin faptul ca ar putea limita dreptul cetatenilor de a-l demite pe Basescu, presedinte care se bucura de 10-15% incredere.
    Pana la urma, cine a emis Constitutia, nu Parlamentul, Adunarea Constituanta? iar apoi a fost aprobata prin referendum.
    Problema Curtii Constitutionale este aceeasi cu problema BNR. Isarescu si judecatorii nu raspund niciodata, pentru nimic.
  • +2 (4 voturi)    
    Felicitari (Vineri, 6 iulie 2012, 9:55)

    gigipetrol [utilizator]

    Domnule Tapalaga, ca de obicei, un articol excelent! Va citesc intotdeauna cu mare placere dar si cu tristete pentru ca ceea ce semnalati este mai mult decat ingrijorator. Astia nu mai au niciun Dumnezeu, nu au frica de nimic, rusine de nimeni... Probabil ca detinutul Nastase se pregateste deja sa petreaca weekend.ul in familie la mosia de la Cornu!
  • +3 (3 voturi)    
    da domnule Tapalaga (Vineri, 6 iulie 2012, 11:14)

    catalin_mattei [utilizator]

    da.. se poate depasi granita cu usurinta si poate chiar s-a trecut acea granita. Incercarea dumneavoastra de a demola ideea ca ceea ce face USL-ul astazi este o continuare fireasca a iresponsabilitatii in actul decizional al Puterii de ieri ( T Basescu si PDL ) nu are insa fundament. Totul se petrece exact ca in cazul bulgarului de zapada: acceptam astzi o mica magarie care insa poate ajuta pe cei sustinuti, maine mai acceptam o alta si tot asa pana cei pe care ii sustinem pierd puterea.. atunci am dori revenirea la normalitate, la valori democratice.. dar nu se mai poate.. Noua Putere preia pasii facuti de cei ce au fost si continua magariile doar ca bulgarele este mare deja si devine monstruos.. un mic bulgare lasat la vale poate deveni o autentica avalansa.. si asta poate fi acum: avalansa care rade tot... vina o aveti si dumneavoastra ca un sustinator constant al fostei Puteri.. daca ati fi atras atentia impreuna cu ceilalti asupra anormalitatii unor derapaje de la valorile democratiei nu cred ca astazi am fi avut o democratie fragila.. ati fost parte a fragilizarii democratiei dar ati tacut complice caci era si in avantajul dumneavoastra.. in acest razboi adevaratele victime nu sunt PDL-istii si sustinatorii lor ci cei care au crezut sau macar au sperta in normalitate, in valori democratice//(editat de HotNews.ro)
  • +1 (3 voturi)    
    Domnule Tapalaga (Vineri, 6 iulie 2012, 11:15)

    claonic [utilizator]

    Pe vremea cand te dadeai impartial si scriai contra Basescu pt micile sale gainarii nu ti-a trecut prin minte si ca faci formare de opinie si contribui la aducerea USL-ului la putere? Cand lumea pe aici pe forum iti zicea ca nu ai dreptate, stia ea ce spunea.. In situatia politica de astazi, o bila neagra pt unii echivaleaza cu una alba pentru ceilalti. Acum esti in total dezacord cu ce face USL si sunt total de acord, dar ai contribuit la asta, exacerband paiul din ochiul lui Basescu, dar neprevazand, neamintind sau neamendand barna evidenta din tabara cealalta.
    Nu zic ca nu trebuiau semnalate derapajele existente, dar trebuia facut lucrul asta pastrand proportiile. Acum uite in ce rahat suntem.
    • 0 (2 voturi)    
      Exact! (Vineri, 6 iulie 2012, 15:25)

      lucar [utilizator] i-a raspuns lui claonic

      DA, DA!!! Intru totul de acord! Asa a facut si Cartarescu, zicea sa vina si USL-ul, sa le dam si lor o sansa, poate se descurca mai bine. Si acum nu mai stiu cum sa-i scoata pe faras afara.
  • 0 (0 voturi)    
    Reactie (Vineri, 6 iulie 2012, 15:20)

    gigi [anonim]

    trebuie o reactie
  • 0 (0 voturi)    
    un articol excelent (Vineri, 6 iulie 2012, 17:38)

    radu [anonim]

    de fapt la acest lucru trebuie sa meditam toti in aceste zile. NU este vorba pana la urma de Basescu, PDL, USL, liberalsm, socialism, drepta-stanga....; intrebarea este: vom putea spune maine, peste o saptamana, o luna sau un an ca traim intr-o tara democratica, o tara in care cele 3 puteri se controleaza, se echilibreaza una pe cealalta (acesta este scopul pt care au fost gandite acum cateva sute de ani), si nimeni nu derapeaza in afara spatiului democratic? Sper ca raspunsul sa fie de fiecare data DA...
    Dupa parerea mea un articol excelent.
  • 0 (0 voturi)    
    CCR (Marţi, 7 august 2012, 14:53)

    Liliana [anonim]

    Este clar că CCR a fugit de răspundere lăsând un timp (30-40 de zile) ca să se mai întâmple ceva - o demisie, o schimbare de miniștri - ceea ce s-a și întâmplat. USL asta chiar vroia. Nu este adevărat că nu vor fi schimbări semnificative în cifra totală de pe liste. Noul guvern tocmai la asta "lucrează". Dar nu este legal să se folosească alte cifre după încheierea referendumului. De toată tevatura asta este de vină doar CCR-ul care acuma se află la băi. Oare s-or simți bine, or avea ceva pe conștiință?!


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă