Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Tranzitia de la Epoca de Aur la Epoca de Cianura

de Razvan Orasanu     Contributors.ro
Miercuri, 4 iulie 2012, 22:03 Actualitate | Opinii

Razvan Orasanu
Foto: Arhiva personala
Daca ne ridicam deasupra zilei de azi si privim roata istoriei noastre recente, constatam ca dupa 22 de ani am ajuns in acelasi punct haotic, bezmetic si distructiv in care eram in 1989. Nu ne mai dorim sa distrugem epoca Ceausescu (in frunte cu insusi dictatorul), sa bagam la puscarie activistii de la varf si sa starpim relicvele comuniste. Se aud insa voci tot mai clare, distinctive, iminente de distrugere a ceea ce a mai ramas din epoca Basescu (in frunte cu insusi dictatorul), bagarea la puscarie a activistilor portocalii de top si starpirea relicvelor basiste care au mai ramas, de parca ar fi niste naparci dispensabile, cu Patapievici cu tot. Carevasazica, societatea in ansamblul sau, nu a invatat ceva util in termenul dat de mult prea injuratul Silviu Brucan si a ramas tot la ideea de tranzitie – chiar daca nu avem habar nici de la ce pornim in tranzitie si catre ce vrem sa ne indreptam cand tranzitia perpetua se va fi terminat, in sfarsit. Ideea primordiala in “democratia noastra originala” este tot de demolare din temelie a ceea ce a fost mai dinainte, fara macar o propunere reformatoare pozitiva sau cladirea pe lucruri pozitive oranduite cu truda anterior – spre exemplu in domenii precum educatia, cultura si armata, fundamentale pentru temelia statului roman.

Chestiunea nu este noua – cei din Piata Universitatii vroiau sa starpeasca orice urma de comunism, Conventia Democratica venise chitita si ea in 1996 sa demoleze “noii comunisti” si gandirea iliesciana, Nastase in 2000 a construit pe demolarea si dizolvarea PNTCD-ului, anul 2005 a insemnat o victorie a lui Basescu asupra “regimului Nastase” si o demolare a unui mit al invincibilitatii – cu continuarea demolarii complinita zilele trecute. Basescu, demolatorul –sef al tarabelor ilegale din Bucuresti, al Guvernului Ciorbea, al lui Adrian Nastase si Mircea Geoana se pregateste sa fie el insusi demolat in curand. Pentru societate momentul exact al acestei demolari nu are consecinte foarte importante daca ne ridicam la scara istoriei, dincolo de machiaverlacurile servite de politica romaneasca in fiecare zi. Important este ca se va regasi si el strivit pe piept de aceeasi roata a istoriei care a transformat in amintiri indepartate nume ca Victor Ciorbea, Radu Vasile , Emil Constantinescu. Aceasta roata a istoriei este actionata de romani in fiecare moment electoral in care furia asupra odiosilor si ticalosilor care ne conduc in acel moment depaseste o analiza rece a odiosilor si ticalosilor care se pregatesc sa preia puterea din mana lor si a celor care urmeaza si cresc sub ei. Si, in acest fel, istoria se repeta. De altfel, votul a fost mereu la romani o chestiune de pasiune – “vai de mama ei de tara cu toti dobitocii astia care ne conduc, ar merita spanzurati, etc“, adica un vot negativ dat celor de la putere, nicidecum un vot de investitura masiv dat opozitiei pentru idei creatoare si fauritoare de progres social.

Ce e mai trist este ca memoria colectiva nu a tinut niciodata mai mult de cativa ani. Ceausescu, spre exemplu, nu este cel care ordonase doua ore de televizor pe zi, stingerea luminilor pentru economii pentru restituirea imprumuturilor. El nu e responsabilul ultim pentru penuria din unitatile socialiste de alimentatie publica, schingiuirea in puscarii a sute de oameni, construirea unui cult al personalitatii care mai dainuie si astazi.  El nu este cel in timpul caruia cateva sute de grame de salam se luau cu cartela, el este prezentat azi drept un ciuruit pe nedrept, dus de nas de “tovarasa”, un conducator luminos care a construit fabrici si uzine, hidrocentrale cu turbine, Casa Poporului si juma’ de Bucuresti .  Si in timpul lui, daca stai sa asculti foarte multi oameni– se traia mai bine, nu e asa?! Iliescu nu mai este kgb-ist, bolsevic , ucigas al lui Ceausescu, cel care a facut un simulacru de revolutie, nu mai este aducatorul minerilor, aparatorul coruptilor, omul de stat care a tinut pe loc tara pret de un deceniu, omul care a rostit “tovarase” in plin congres de partid cand Revolutia trecuse deja de ani buni. El este un ilustru om de stat, un stalp al democratiei post-decembriste, un parinte iubitor pentru un partid de la putere, este cel care il face “carlan naravas” pe insusi presedintele partidului. El este fauritor de istorie, fauritor de democratie si fauritor de dinastie politica. Emil Constantinescu a disparut de pe firmament – iar judecata casanta din anul de gratie 2000 s-a mai imblanzit nitelus. Parca nu era nici Emil baiat rau. Judecata asupra lui Nastase este inca prea recenta, dupa incarcerarea la Rahova, pentru a putea fi judecata – romanii blanzi vor reveni insa si asupra ilustrului premier cu ganduri mai bune, in viitor. De altfel, mila din 2012 pentru fostul premier era direct proportionala cu injuraturile pe care acelasi om si le incasa in 2004. Desi mai e totusi cale lunga pana va seca uriasul rezervor de ura in stare pura – pentru aroganta, pentru tablourile din Zambaccian, pentru coruptie- guvernarea 2000-2004 va trece si ea la capitolul istorie romantata.

Cat despre Basescu, el este doar in etapa in care toate zoaiele pe care le-a aruncat altora in cap timp de 8 ani ii vor veni inapoi, cu debit majorat de zece ori.Spune si proverbul romanesc: cine seamana vant culege furtuna. Toate mistourile, demolarile, hahaielile, strambele, fentele, atacurile, ironia – intr-un cuvant toata cianura pe care a introdus-o in viata politica i se va reintoarce direct in fata, scurt si cuprinzator. Suntem din nou in lumea lui Caragiale: atitudinea, cel putin in Parlament, este “Curat neconstitutional, dar umflati-l!”. Daca Basescu a spus ca nu a trait mai mare umilinta decat cea din timpul functiei de presedinte – mai are de asteptat putin pentru a vedea cu adevarat ce inseamna aceasta in zilele urmatoare si in doze mai concentrate. Iar cand va fi demolat de tot, oricat pare de incredibil astazi, se vor gasi unii, peste cativa ani – vreo zece-cincisprezece- sa spuna ca era mai bine pe vremea lui. Se va spune acest lucru desi nu a creat nimic pe care poate pune mana in 8 ani ca presedinte (din care vreo trei presedinte si premier). Nu va lasa in urma vreo autostrada, vreo hidrocentrala, macar o cale ferata – indiferent daca e suspendat in doua saptamani sau isi termina mandatul linistit.  Basescu poate cel mult sa spuna ca tepele din Piata Victoriei in care a promis sa infiga cate un corupt si-au primit doi-trei “destinatari” – cu cinci ani intarziere si uneori cu o neclaritate a fondului tehnic care da nastere la suspiciuni politice. Degeaba  se plange Traian Basescu acum ca asistam la o noua mineriada, precum cea din 1990. Ideea ar prinde, la limita, daca ar veni din gura oricui alt om – nu din cea a intaiului miner al tarii, cel care a dat din tarnacop mai vesel si mai agil decat oricare alt presedinte a avut Romania in ultimul timp. A dat in premierii care s-au succedat (Ciorbea, Tariceanu, Ponta), in majoritatea guvernelor inclusive ale celor instalate pe majoritati create de el, in Parlament, in judecatori, in ministri, in partidul care l-a propulsat, in Vasile Blaga, in fostii consilieri prezidentiali. A dat la oase cat a putut. Per ansamblu, insa, memoria colectiva merge pe un soi de demolare a celei mai recente memorii anterioare, neretinand vreun fir rosu constructiv, neretinand vreo inspiratie sau macar o invatatura din episoade istorice, neretinand acele elemente (putine de altfel) de glorie autentica a neamului romanesc.

De ce avem astazi Epoca de Cianura? Pentru ca, daca va amintiti, in 2004 prioritatea era demolarea lui Nastase cu orice pret, iar Basescu era doar furnizorul de cianura pentru ca milioane de oameni sa o poata pune in opera  – discut de perceptia publica, nu ma apuc sa analizez daca perceptia era corecta, praful abia incepe sa se aseze in aceasta zona . Intelegand lectia istoriei, Basescu a convins si in 2009 ca miza este cianura pentru mogulii ticalosi si nu propriile realizari (inexistente) din ultimii 5 ani – iar pastila de cianura pentru fiecare din cei trei a fost votul pentru Basescu, lucru nerecunoscut astazi deschis de foarte multi dintre cei 5.250.000 de oameni care l-au votat. In caz ca vederea v-a fost obturata de un fular Burberry, Sorin Ovidiu Vantu este si el la inchisoare pentru un an – putini romani isi mai amintesc sau dau importanta recunoasterii unei intalniri din 2004, intr-o parcare la Tancabesti, dintre acest personaj si soferul Basescu, aflat intamplator in trecere spre munte. Cianura avem in primul rand in modalitatea de wedge politics imprimata vietii politice de catre Basescu in cei opt ani de mandat (vezi explicatia detaliata in articolul Jocul lui Basescu). Cianura avem intre premier si presedinte, nu doar intre Tariceanu si Basescu, dar mai nou intre Ponta si Basescu – dovedindu-se ca sistemul semi-prezidential descris de Constitutie paraie din toate incheieturile atunci cand nu avem un presedinte molcom si impaciutor ca Ion Iliescu, de tipul profesorului la catedra – in stilul Emil Constantinescu, ci avem un lup de mare care ataca la rupere institutii, apasand pe toate manetele pe care i le pune la dispoztie functia prezidentiala – uneori apasand pana cand crapa sau se zguduie bucati din sistem. In final, avem si cianura propusa pentru Rosia Montana, o incarnare fizica, simbolica a cianurii emotionale  care ne-a fost servita pana acum. Intr-un astfel de meci in care toata lumea serveste cianura tuturor – iar Ponta si Antonescu  au invatat lectia cum nu se poate mai bine. Rezista (evident, cu tulburari organice grave) cel care inghite cea mai putina cianura si cel care rezista la atacul cu astfel de substante, pentru ca imunitate nu are nimeni si nici antidote nu stiu sa existe. Romanii nu au de ales, pentru ca in urmatoarele zile cianura va invada toate zonele vietii publice si se va manifesta plenar – sulfuroasa, coroziva si distructiva pana in ultimul catun in care se ia de gat un “basist” cu un “anti-basist”. Nu exclud nici posibile episoade de violenta fizica pe ici pe colo – iar violenta in discursul din societate este absolut garantata, in urmatoarea perioada.

Pentru o perspectiva mai larga, dau doar cateva exemple de la fondarea statului roman sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, in oglinda cu ce se intampla azi – la o scara si mai mare de timp decat particica de istorie recenta intre Epoca de Aur si Epoca de Cianura. In 1860 se dadea decretul domnesc pentru  infiintarea Universitatii de la Iasi ce ii poarta numele – si astazi una dintre marile universitati ale Romaniei – despre universitatile infiintate dupa 1989 mai e nevoie sa spun ceva? Alexandru Ioan Cuza sporea averea statului in 1863 prin secularizarea averilor manastiresti  – in 2010 guvernul Boc mergea in sens invers, donand bisericii 25 de imobile, inclusiv cladirea Parlamentului Vechi. Alexandru Ioan Cuza infiinta in 1864 “Inalta Curte de Conturi a Romaniei responsabila cu “cercetarea si hotararea socotelilor atingatoare de veniturile tezarului” – aceasta curte semnaleaza acum intre 8 -10 miliarde euro de cheltuieli facute “fara respectarea dispozitiilor legale”. Rapoartele aduna praf in Parlament, veniturile tezarului se gasesc in buzunare legate de politic si in vile, gipuri si lux orbitor. Noii sefi ai celor doua camere cred ca vor putea gasi aceste sertare prin sertare, pe undeva – macar atunci cand le curata de praf. Alexandru Ioan Cuza improprietarea dar si taxa in 1864 proprietarii de terenuri agricole – orice initiativa in acest sens, oricat de modesta a fost facuta praf de bravii politicieni ai zilelor noastre. In Septembrie 1865 se concesiona unei companii engleze (Barkley -–Stanisforth) construirea primei linii de cale ferata din Romania (Bucuresti-Filaret- Giurgiu) – conducatorii zilelor noastre nu stiu sa fi construit in ultimii 4 ani nici macar 70 de kilometri, cat au fost facuti in timpul lui Cuza, viteza de rulare medie a revenit la ceea ce exista atunci.



Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro





















Articol sustinut de Superbrands

JW Marriott, orasul din mijlocul orasului

Unul din cei mai mari jucatori de pe piata hoteliera locala, hotelul JW Marriott Bucharest Grand Hotel si-a castigat in cei 17 de existenta reputatia de un oras in mijlocul orasului datorita impresionantei desfasurari de produse si servicii: 402 camere si apartamente elegante, cele mai mari camere de 5 stele din zona, cu o suprafata medie de 36.8 mp, sase restaurante si lounge-uri, 12 sali de evenimente, dintre care doua ballroom-uri ce pot gazdui impreuna pana la 1.200 de persoane. Cladirea mai adaposteste un centru de fitness si spa, cu piscina interioara, o galerie de magazine de branduri internationale de lux ce acopera o suprafata de peste 2.700 mp, spatii de birouri de 11.000 mp si o parcare generoasa de 550 de locuri.

2880 vizualizari






Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi