Asistăm în ultima vreme la un asalt fără precedent al guvernanților împotriva statului de drept. Ministrul Justiției cere CSM să nu mai reacționeze atunci când justiția e călcată în picioare, dar nu vede nimic greșit în atitudinea colegilor săi de partid care sar la gâtul magistraților pentru a-l apăra pe Adrian Năstase. Premierul nesocotește deciziile Curții Constituționale când nu-i convin, ba, mai mult, se fac întâlniri de partid pentru a desena strategii care să-i elimine din joc pe judecătorii constituționali incomozi. Monitorul Oficial e mutat la guvern peste noapte, iar în prima zi după această decizie acolo se publică demisia d-lui Voiculescu din parlament, fapt care duce la mutarea dosarului său (ajuns aproape de finalizare la Înalta Curte de Casație și Justiție) la Tribunalul București. Decizii politice majore care altădată ar fi făcut să curgă râuri de cerneală trec astăzi aproape neobservate, pentru că toată atenția se concentrează pe ce se întâmplă în justiție. Motivul îmi pare evident: marele câștig al ultimilor ani este statul de drept și, pe cale de consecință, acesta e singurul lucru care se poate pierde. Și ne pasă, ne pasă tuturor, pentru că statul de drept e un bun public și pentru că ne-am săturat să ni se fure din buzunar peste noapte. Și pentru că ne pasă, pentru că vrem ca anumite bunuri să fie câștigate definitiv, speram că tinerii politicieni vor prețui mai mult valorile europene decât vechea gardă. Parcă niciodată Ziua Justiției nu a fost sărbătorită într-o atmosferă mai tensionată, dar vestea bună este că societatea românească reacționează cu fermitate – deopotrivă jurnaliști, societate civilă și instituții independente ale statului.
La începutul săptămânii trecute, când încă se mai juca meciul Năstase vs. Justiția Română, ministrul Justiției și-a permis să ceară CSM să nu se mai pronunțe cu privire la nimic în legătură cu dosarul Năstase și și-a arătat nemulțumirea referitor la „dosarele politice“ și la scurgerile de informații către presă. Din fericire, replica CSM a venit imediat: rolul Consiliului este de garant al independenței justiției, ceea ce îl obligă să reacționeze atunci când sunt presiuni politice. Altfel spus, mesajul a fost: domnule ministru, nu mai funcționează strategia „ciocul mic“. Tot d-l Corlățean a strigat și împotriva dosarelor politice și împotriva scurgerilor de informatii către presă. Aici a fost rândul Procurorului General să dea replica. Pe bună dreptate, d-na Kövesi i-a cerut ministrului să aducă probe atunci când face acuzații de o asemenea gravitate. Încă o dată, vedem că ministrul nu pricepe că nu se poate pune semnul egalității între dosarele politice, pe de o parte, și dosarele cu oameni politici, pe de altă parte. Ce vedem în instanțe și la parchete sunt dosare cu oameni politici care săvârșesc fapte penale de drept comun, nimeni nu e tras la răspundere pentru opiniile sale politice. Să nu ne mai facem că nu înţelegem lucruri evidente. DNA nu s-a lăsat intimidată de aceste presiuni și a chemat la audieri medici și poliţiști şi, ca prin minune, decizia ÎCCJ în cazul Năstase a fost pusă în aplicare. Titus Corlăţean ar trebui să încerce să înţeleagă că România anului 2012 nu mai este România anului 1994. Sistemul nu se mai teme, justiția are curaj și se asigură că deciziile sale sunt puse în aplicare. Nu se mai poate pune călușul în gura nimănui! Libertatea este molipsitoare și dă dependență.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
