Cind, in data de 18 iunie, pe la ora 12, am fost sunat de ziaristii care mi-au cerut sa imi expun parerea asupra cererii de insolventa voluntara depusa de Hidrolectrica, am fost nu doar surprins, ci chiar socat. Era vorba totusi de o companie publica, de o companie cu active si cifre de afaceri uriase si de o vedeta media, despre care stiam cu totii ca are profituri consistente pe care, din incompetenta sau din “ratiuni” politice, le impartea (mai degraba, le ceda) cumparatorilor en gros de energie, clienti care au fost denumiti in presa “baietii destepti”. Tocmai de aceea am spus apasat, de citeva ori ca, daca substratul acestei cereri este descotorosirea de acesti “baieti destepti”, atunci este o idée foarte desteapta, intrucit insolventa permite fie anularea, fie terminarea acestor contracte prezumate a fi facute in frauda creditorilor, ambele facile, fara costuri (nu exista nici macar taxa de timbru) si rapide, aproape imediate. A se vedea ca, déjà, azi, administratorul judiciar desemnat la Hidroelectrica a anunta terminarea unuia dintre contractele cu “baietii destepti”.
O astfel de cerere de insolventa voluntara era – este – o premiera in Romania, caci nicio companie publica aflata in plina activitate nu si-a cerut vreodata insolventa : toate acele companii publice care au fost sau sunt in faliment, cum e cazul, de exemplu, al uzinelor Republica, Tractorul, Rulmentul, Nitramonia etc., au ajuns in aceasta postura ca urmare a esecului privatizarii.
M-am mai mirat ca o asemenea decizie nu este anuntata din timp, parind a fi facuta special pentru a lua prin surprindere piata. Am certitudinea ca intentia a fost ca insolventa sa fie deschisa fara ca cineva sa afle de aceasta cerere mai inainte de deschiderea procedurii, adica post factum. Urmariti, va rog, modul in care s-a comportat presedintele CA al Hidroelectrica (initial, acesta a spus ca nu stie despre ce este vorba, mai ales ca, la acea data, se afla la Viena, dupa care, cam pe la 4 dupa amiaza, a declarat nu numai ca stie de cerere, dar si ca domnia sa insusi a semnat cererea), modul ridicol in care s-a pozitionat directorul general al Hidroelectrica (acesta nu stiut de cerere si nu a semnat-o; din punct de vedere legal, cererea de insolventa se semneaza de directorul general, reprezentantul legal al “debitorului”, si nu de presedintele CA, care nu are aceasta calitate; a se vedea, daca sunteti curiosi, art. 28 din Legea 85/2006 a insolventei) si modul in care a evitat sa raspunda Guvernul si MECMA intrebarilor relative la motivatiile cererii (“nu stim, nu e de competenta noastra, e raspunderea CA-ului”).
Cel mai ciudat lucru, de departe, este modul in care s-a comportat Franklin Templeton, managerul Fondului Poprietatea, care are in portofoliu actiuni reprezentind 20% din totalul actiunilor emise de Hidrolelectrica, actiuni care, inainte de deschiderea procedurii insolventei, valorau, sa zicem, 2,3- 2,5 mld lei (dupa propria evaluare a FP), ca dupa deschiderea procedurii sa valoreze 0 (zero) lei. Si, totusi, unul din membrii CA ai Hidrolelectrica – acel CA care, in ziua depunerii cererii de insolventa, 15 iunie 2012, a votat pentru punerea societatii sub “protectia” tribunalului – este un reprezentant desemnat de Fondul Proprietatea in acest CA, la initiativa managerului Franklin Templeton! Nu am vazut inca nicio explicatie a FP in legatura cu acest vot. Cu toate acestea, repet, actionarii FP (printre care si “despagubitii” pentru casele nationalizate furate de comunisti) au suportat o reducere a capitalizarii bursiere cu 2,3-2,5 mld lei.
Umarind reactiile uluite ale presei, dar si ale jucatorilor din energie si ale bancherilor (cu unii dintre acestia am discutat personal), am ajuns sa cred cu tarie ca suntem in prezenta unui caz Lehman Brothers pentru Romania, o insolventa care va imparti in doua istoria economica a Romaniei de dupa Revolutie. Consecintele acestei insolvente – atit de bizar si neasteptat demarata – sunt atit de grele, incit nimic din ceea ce ne-am obisnuit sa credem nu va mai fi la fel de acum incolo.
In primul rind, se va vedea si la noi, asa cum s-a vazut in America, in cazul General Motors, in cazul Chrysler si, ulterior, in cazul Lehman Brothers, ca nimic nu este prea mare pentru a esua (too big to fail) si nimic nu e prea mare pentru a nu fi lasat sa falimenteze (too big to let fail). Bancherii si ceilalti stakeholders ai Hidroelectrica isi dau seama acum ca ar fi trebuit sa beleasca ochii cit cepele la cazurile enuntate : acest “principiu” este o Fata Morgana in care nu ar fi trebuit sa se increada pentru a da credite bancare sau comerciale fara garantii, chiar si unei societatii atit de “solide” cum (nu mai) este Hidroelectrica. In al doilea rind, vom vedea cu totii daca insolventa voluntara chiar e o modalitate infailibila de a te pune sub protectia tribunalului : intreprinderea complexa a Hidroelectrica, multiplele sale active, creantele sale de miliarde, toate sunt intr-un real pericol in acest moment, intrucit Hidroelectrica s-a transformat intr-o tinta, un vinat spectaculos pentru vinatorii de control (hostile take-overs hunters), o companie care nu mai are acum decit doua optiuni – reorganizarea judiciara (cu multe sacrificii, desigur, inclusiv pentru salariati) sau falimentul. In fine – desi multe altele se pot spune la nivel de principiu – institutia contractului si garantiile, inclusiv cele de stat, vor fi supuse probei de foc a insolventei, ele urmind a fi mentinute si a-si dovedi vigoarea in procedura dupa cum un tert de aceste contracte – administratorul judiciar, care nu este, totusi, un judecator – va considera ca ele pot sau nu sa fie mentinute.
Din noianul consecintelor concrete ale acestei insolvente a Hidro-Lehman Brothers, as enunta cel putin patru.
Niciuna dintre bancile finantatoare ale Hidroelectrica nu detine garantii asupra activelor Hidrolectrica sau garantii de stat. Sunt 12 banci finantatoare cu o expunere totala de peste 500 mil euro (dintre care peste 60% sunt finantari pe termen de maxim un an, unele dintre ele fiind chiar de tip over-draft, descoperit de cont, adica, practic, de pe o zi pe alta). Chiar daca nu este obligatorie imediat constituirea de provizioane, fiind vorba totusi de credite fara garantii, ma indoiesc ca reglementarile Basel II pot fi ocolite si provizioanele evitate. Deci vor fi provizioane. Foarte mari. La cresterea masiva a provizioanelor pentru creditele neperformate de retail, cam asta mai lipsea sistemului bancar romanesc. Desi bancile se imbata ca apa rece a promisiunilor Guvernului ca vor primi garantii de stat, e cazul sa faca toata lumea un exercitiu de sinceritate si sa observe ca asa ceva, in cazul unei companii in insolventa, este imposibil. Garantia de stat, oricum, este ajutor de stat, de regula si, cu atit mai mult, cind e vorba de o companie in insolventa. Fara aprobarea CE (suma este prea mare pentru a fi de competenta Consiliului Roman al Concurentei), nu se va putea acorda ajutor de stat. Iar formalitatile dureaza nu luni, ci ani, cum a dovedit-o cazul Oltchim. Un amanunt interesant : singurele “garantii” pe care le-au contractat bancile sunt cesiuni ale facturilor de incasat de catre Hidroelectrica, facturi emise contra “baietilor destepti”. Or, asa cum ni s-a confirmat de mai multe ori pina acum, aceste contracte vor fi terminate, deci nu se vor mai emite facturi. Prima consecinta a incetarii acestor contracte, deci, nu va lovi “baietii destepti”, ci bancile finantatoare ale “debitorului” Hidroelectrica! Inca un amanunt, tehnic de data aceasta : un contract, cum sunt contractele bancare pe termene mai mari de un an, care nu s-a terminat “natural” inainte de intrarea in insolventa, poate fi continuat si in insolventa, creantele rezultate fiind creante curente, care se platesc pe masura scadentei lor; cu o conditie – sa fie bani. Daca nu se pot plati, aceste creante se trec pe tabelul creantelor, dar nu acum, ci la trecerea la faliment, probabil peste un an – un an si jumatate, deci bancile vor astepta acest moment ca sa isi incaseze creantele “curente”; in fine, unii administratori judiciari nu trec in tabelul creantelor sumele din contracte bancare care nu sunt inca scadente, ci le considera creante “conditionate de implinirea termenului”; pentru cei care nu stiu despre ce e vorba, va spun ca este o aberatie juridica, dar este practica exercitata pe scara larga de acesti administratori judiciari numiti de judecatorii-sindici care nu se vor inlocuiti de creditori; or, conform legii, cel care are o creanta sub conditie, nu are drept de vot, cita vreme nu se va fi implinit conditia; deci, bancile aflate in aceasta situatie, chiar daca vor vrea schimbarea, nu o vor putea face. Managerii bancilor au fost odata naivi neluind masuri contra riscurilor aferente “debitorului” Hidroelectrica; ar fi si mai si daca nu vor gestiona corect si eficient aceasta insolventa; eu ma astept la contrariu : sunt destui baieti destepti cu label-uri si in firmele de avocatura, care vor convinge marile banci sa fie reprezentate in insolventa de ei (chiar daca unii sunt si avocati “baietilor destepti”, aia originali). In orice caz, prima reactie pe care o vad deja pe piata este inghetarea totala a creditarii.
Ratingul Hidroelectrica s-a dus jos de tot, cu 4 niveluri mai jos (va mai amintiti? Lehman Brothers avea intr-o zi de vineri, rating AA+, iar luni, cind s-a depus cererea de protectie a tribunalului, a cazut la CC-, adica la nivelul de faliment). Foarte multe banci cu sediul in Romania vor avea si ele ratingul scazut, inevitabil, data fiind expunerea, fara garantii, pe Hidroelectrica. Rau este ca si ratingul de tara al Romaniai va scadea. Iar CDS-ul (Credit Default Swap – Transferul de Risc de Faliment) va creste dincolo de 580, cit era, daca nu ma insel, la finele saptaminii trecute. Evident ca va creste costul creditarii Romaniei. Evident ca vom suporta cresterea tot noi.
In rindul bancilor exista unele care au “scrisori de confort” emise de MECMA; acestea nu sunt, totusi, garantii de stat. Daca acele banci care au asa ceva vor cere “confortul”, atunci MECMA va trebuie sa plateasca, cu evidenta majorare a deficitului bugetar.
Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro
