In ultimele zile am auzit nenumarate opinii despre ce inseamna sa plagiezi. Mai jos voi incerca sa demontez cateva dintre miturile care au aparut in Romania despre plagiat.
1. Daca mentionezi la sfarsitul lucrarii sursa din care ai copiat este suficient ca sa nu mai fii acuzat de plagiat.
Argumentul acesta a fost invocat de VP, de foarte multi aparatori ai lui VP si a fost inclus si in dreptul la replica trimis revistei Nature de biroul de presa al Guvernului. Mai mult, VP a declarat ca s-a consultat cu mai multi profesori si ca toti i-au spus ca singurul lucru de care e vinovat este ca nu a trecut si in subsolul paginii cartile din care a copiat (trecandu-le doar la finalul lucrarii, in bibliografie). Unele ghiduri privind plagiatul nu trateaza explicit problema copierii unui text dintr-o sursa nementionata care este mai apoi trecuta in bibliografie (de exemplu ghidul LSE cu privire la plagiat, vezi link mai jos). Motivul este acela ca din conditiile impuse asupra citarii adecvate reiese prin implicatie ca simpla mentionare in bibliografie nu este suficienta. Totusi exista si alte ghiduri care ca masura suplimentara atrag atentia explicit asupra acestui fapt.
Cea mai completa explicatie pe care am putut sa o gasesc se afla pe pagina de FAQ a Russ College of Engineering and Technology, Ohio University : „Q: Nu este suficient [pentru a nu fi acuzat de plagiat] daca includ o lista cu lucrari consultate la finalul referatelor mele? A: Nu. O lista cu lucrari citate (bibliografie) indica cititorilor ce ai citit dar ii lasa in intuneric cu privire la modul si locul in care ai folosit materialul respectiv. Te faci vinovat de acelasi lucru si daca pui una sau mai multe referinte la finalul unui paragraf. Solutia este sa indici sursa imediat dupa ce o citezi, parafrazezi sau rezumi.” (http://www.ohio.edu/engineering/integrity/plagiarism/faq/index.cfm#bibliography)
Ideea ca includerea unei surse in bibliografie nu este suficienta se regaseste si aici: http://library.uvic.ca/instruction/cite/plagiarism.html
Ghidul Harvard University spune ca: „Referintele trebuie intotdeauna sa vina imediat dupa citate”. (http://isites.harvard.edu/icb/icb.do?keyword=k70847&pageid=icb.page342054)
O traducere in romana a intregului ghid a fost realizata de cei de la Criticatac.ro (http://www.criticatac.ro/17313/reguli-antiplagiat-harvard/)
Un pasaj de pe site-ul University of Arizona: „A se remarca ca nu este suficient sa incluzi pur si simplu o referinta la sursa originala in bibliografie; „a cita” sursa originala inseamna sa o citezi acolo unde apare in text.”
(http://www.u.arizona.edu/~rlo/482/plagiarism.pdf)
Puteti citi acelasi lucru si aici: http://uss.tufts.edu/arc/writingresources/documents/avoid.pdf
Pe http://plagiarism.org/plag_article_plagiarism_faq.html gasim o formulare si mai puternica: „Daca urmezi mult prea indeaproape exprimarile dintr-o sursa si nu folosesti ghilimele, se poate considera ca ai plagiat chiar daca citezi sursa.” Prin urmare, chiar daca parafrazezi si citezi imediat sursa, tot poti fi acuzat de plagiat.
Cu alte cuvinte, plagiatul are loc cand nu identifici corespunzator fragmentul de text ce nu iti apartine. Bibliografia este menita sa il ajute pe autor sa scurteze notele de subsol (sau din text) oferindu-i acestuia posibilitatea de a nu mai mentiona toate datele de identificare ale unei lucrari de fiecare data cand o utilizeaza. Bibliografia este menita sa il ajute si pe cititor in a gasi sursele folosite de autor. O bibliografie nu iti poate indica insa care propozitii din text nu iti apartin, iar asta este esential pentru a nu fi acuzat de plagiat.
Mai mult, VP a declarat ca s-a consultat cu mai multi profesori si ca acestia i-au spus ca singura lui vina este ca nu a introdus note de subsol, indicand sursele doar in bibliografie (la finalul lucrarii). Ar trebui sa stim numele acelor profesori intrucat este ingrijorator ca profesori (universitari si coordonatori de doctorate, imi inchipui) pot face asa o gafa.
2. In drept se practica sa copiezi bucati de text anost.
Departamentele de drept adera la aceleasi norme privind plagiatul ca si celelalte departamente. Si in plus, exista manuale de stil dedicate exclusiv publicatiilor din domeniul dreptului. Citind normele de citare specifice publicatiilor in drept acolo pot afirma ca mi se par la fel de dure ca si in alte domenii. O mica mostra poate fi gasita in Chicago Manual of Style (http://www.chicagomanualofstyle.org/), dar cele doua surse de baza, urmate inclusiv de Chicago Manual of Style sunt The Blue Book: A Uniform System of Citation (https://www.legalbluebook.com/) si ALWD Citation Manual: A Professional System of Citation (http://www.alwd.org/publications/second_edition_resources.html).
Iata, de exemplu, regula 47.4 din ALWD: „Daca un citat este mai scurt de 50 de cuvinte sau patru randuri, citatul trebuie incadrat intre ghilimele duble in corpul textului.” Regula 47.5 (tot din ALWD) ne invata ce trebuie facut daca citatul este mai lung: „Daca un citat este mai lung de 50 de cuvinte (inclusiv) sau de 4 randuri atunci trebuie formatat ca un bloc de text indentat si la un rand. Nu trebuie puse ghilimele la inceputul si la finalul blocului de text (cu exceptia citatului in citat); blocul de text trebuie separat de corpul textului printr-un rand dublu deasupra si dedesubt.”
Prin urmare, argumentul ca in drept se preiau texte foarte lungi de-a gata si ca de aceea VP nu le-a indicat ca atare pica. Conform uneia dintre bibliile citarii in drept, i.e. ALWD, orice pasaj copiat care este mai lung de 50 de cuvinte/patru randuri trebuie marcat prin indentare.
3. Exista diferite stiluri de citare.
Este adevarat. Chicago Manual of Style ca si Blue Book si ALWD enumera diferite stiluri. Insa ceea ce este comun tuturor manierelor de citare este faptul ca textul preluat dintr-o sursa (chiar daca acea sursa este un text scris de acelasi autor) trebuie clar identificat si trebuie indicat exact locul din care a fost preluat – pagina, editie, data accesarii daca este vorba despre un website, etc. (bibliografia nu poate asigura asta).
4. Nu se pun ghilimele.
Este adevarat, nu trebuie puse intotdeauna ghilimele. Dar asta doar pentru ca exista moduri alternative de a indica precis textul ce a fost preluat dintr-o alta sursa – vezi regula 47.5 din ALWD, mai sus.
O alta sursa de incredere este Chicago Manual of Style: „Textul citat poate fi fie incadrat in corpul textului si intre ghilimele, „in felul acesta”, fie detasat de corpul textului ca un bloc de text” (http://www.chicagomanualofstyle.org/16/ch13/ch13_sec009.html)
Prin urmare daca nu pui ghilimele textul trebuie indentat. Indiferent de stilul pe care il preferi (sau pe care esti obligat sa il urmezi, vezi pasajul din ALWD), intotdeauna trebuie indicata sursa astfel incat oricine citeste sa poata gasi cu usurinta pasajul respectiv.
Rolul ghilimelelor sau al indentarii este acela de a indica unde incep si unde se termina ideile tale. A nu indica transparent acest lucru reprezinta un furt intelectual si este de neinteles pentru mine cum unul dintre autorii pe care VP pare sa ii fi plagiat declara ca nu este interesat sa investigheze aceasta acuzatie.
5. Daca copiezi doar putin nu e o problema.
Nu este adevarat. Si daca copiezi o singura fraza este plagiat: “Q: Conteaza cat de mult am copiat? A: Nu pentru a stabili daca plagiatul este sau nu o crima. Chiar si daca o mica parte dintr-o lucrare se dovedeste ca a fost plagiata, se considera ca este o incalcare a drepturilor de copyright.” (http://www.plagiarism.org/plag_article_plagiarism_faq.html)
Mi se pare iresponsabil din partea politicenilor sa negocieze cu atata nonsalanta ce inseamna sa plagiezi. E adevarat ca exista si ambiguitati cu privire la plagiat, dar exista si situatii clare, iar a nu indica sursa din care ai copiat o portiune de text este o astfel de situatie clara. De asemenea, este unanim acceptat ca includerea sursei din care ai copiat in bibliografie nu te scuza de plagiat. Aceasta campanie de redefinire nesimtita a plagiatului ar trebui sa inceteze.
Este incredibil ca cei care apar la televizor simt ca pot sa spuna orice despre plagiat. Pentru asta o parte din responsabilitate o poarta si universitatile din Romania. Ar trebui ca orice roman care are o licenta sa stie ce inseamna un plagiat. De exemplu, la LSE, anul incepe cu definitia plagiatului, suntem inundati cu regulamente si pagini web care explica ce inseamna sa plagiezi, fiecare tema de referat pe care am primit-o in acest an incepea cu o explicatie referitoare la plagiat iar dizertatiile se predau acompaniate de o declaratie pe proprie raspundere ca toate sursele folosite au fost corespunzator citate. Daca s-ar intampla asa si in Romania, poate nu s-ar mai putea explica cu atata siguranta cum indicarea unei surse in bibliografie te apara de orice acuzatie de plagiat.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
