… la Londra ploua – ca la Londra. E ceata – ca la Londra. E frig – ca la Londra. Pe lentilele aburite ale camerelor de vederi se preling picaturile, ca niste lacrimi. E o vreme sa nu scoti un caine din casa, daramite o Regina. «Atrocious weather », zic englezii – desi, in materie de vreme, au vazut multe. Si totusi, a iesit. Imbracata in alb, pentru a serba 60 de ani de la urcarea pe tron – cea mai longeviva regina dupa Regina Victoria. Jubileul de diamant. Si, ceea ce este cu adevarat fascinant, nu sunt cele o mie de nave plutind pe Tamisa, nu orchestrele de pe vapoare, ci multimea. O parada de dimensiunile astea putea organiza si China (sau Rusia lui Putin) – poate chiar una mai impresionanta.
O multime intr-atat de entuziasta, pe o vreme atat de cainoasa, nu.
Asta e un fapt care s-ar cuveni sa puna pe ganduri. CNN transmite live intreaga ceremonie de cateva ore. Asta e un alt fapt care s-ar cuveni sa puna pe ganduri. Lumea e entuziasta, lumea e fascinata – de ce ? Avem aici o veritabila schizoidie : pe de o parte, majoritatea comentatorilor – ba chiar si a britanicilor – declara ca monarhia e desueta ; pe de alta parte, pana si scepticii se trezesc inghesuindu-se, cu stegulete in mana, pentru a prinde fie si o imagine fugara a Reginei fluturandu-si mana asa cum multi au invatat s-o faca, urmarind-o. Pentru americani, situatia e si mai ciudata : au luptat de doua ori impotriva monarhiei britanice, au scris o Declaratie de Independenta in care il faceau cu ou si cu otet pe Regele George (usurel deplasat, avand in vedere ca Parlamentul Britanic s-ar fi cuvenit sa fie tinta atacurilor), si totusi nu se pot abtine sa nu fie fascinati de monarhia britanica. Extraordinary ! This is crazy stuff ! Is this really happening ? Cum e posibil asa ceva ?
Avem aici de-a face cu un conflict intre ratiune si inima. Vorba lui Pascal : « Le cœur a ses raisons que la raison ne connait point ».
Acum, daca a fost cineva vreodata un rational pur-sange, asta a fost Pascal. Or, cand un om ca Pascal iti diseca rational ratiunea si vorbeste cu toata seriozitatea despre ratiunea inimii, cand un om ca Pascal viseaza toata viata sa aiba o experienta mistica (si sfarseste prin a avea-o), e timpul de cazut pe ganduri.
Sigur, scepticii, rationalii de mana a doua, se pot iluziona oricand spunand ca asista la o demonstratie de nebunie colectiva. Omul cu adevarat rational, insa, va incerca sa inteleaga : ce se petrece, de fapt, aici ?Omul cu adevarat rational va avea, insa, dubii : Daca ratiunea imi joaca feste ? Daca aici e ceva ce depaseste puterea mea de intelegere ? Daca l’esprit géométrique se cuvine – vorba lui Pascal – dublat de l’esprit de finesse ?
Nu ma-ntelegeti gresit. Aici nu e vorba despre sustinerea institutie monarhice. In Romania, asa ceva ar fi imposibil, pentru ca ne lipseste exercitiul respectului si ne-am pierdut traditiile. Repet, aici nu este vorba despre monarhie. Aici este vorba despre a profita de un eveniment pentru a ne smulge din cercul stramt al ratiunii instrumentale. De ce s-o ratam ? De cinici ? Cinsimul e lesnicios. De destepti ? Adevarata desteptaciune se ia singura peste picior. De invidiosi ? Invidia e o forma de admiratie.
Asa ca sa profitam. Aici este vorba de ceva mai mult decat fascinatia traditiei. Aici este vorba despre nostalgia dupa ceva ce am avut – si, pitulat adanc in noi, inca mai avem: o capacitate de a te bucura ca esti parte din ceva care te depaseste. In loc sa te micsoreze, o asemenea disponibilitate te scoate din cercul tau stramt si, dintr-o data, toate problemele tale care iti chircesc sufletul, sunt puse – fie doar si pentru cateva clipe – in perspectiva justa, cea a meschinariei. Sunt mici, domnule, pentru ca eu sunt mic. Nu conteaza, pentru ca eu nu contez decat in masura in care sunt parte din ceva ce ma depaseste.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
