Nu vom afla, probabil, prea curand ce s-a intamplat in realitate vineri, 27 aprilie, cand Guvernul Ungureanu a cazut intr-o simetrie perfecta cu momentul investirii sale. Pe 9 februarie a avut 4 voturi in plus, acum opozitia a facut rost tot de patru voturi peste necesarul de 231. Ce putem spune in acest moment: 1) Guvernul Ungureanu nu a dorit sa pice, desi se temea de vot 2) Nu doar minoritatile au infipt un cutit in spate Guvernului ci si o parte din PDL 3) A fost o batalie crancena pentru fiecare vot 4) La capatul ei, Traian Basescu a predat armele intr-un mod considerat surprinzator 5) Nu e clar ce se va intampla in Parlament, dar teoretic Guvernul Ponta are sanse mai mari sa treaca decat le-a avut propria motiune. Primele teste majore le va da insa in primele saptamani dupa investire.
Caderea Guvernului Ungureanu pare, in acest moment, rezultatul unui plan bine gandit din care n-au lipsit elementele de hazard (episodul Placinta, gafa lui Antonescu din cauza careia a fost la un pas sa piarda votul minoritatilor, cedari de ultim moment) specifice politicii romanesti. Indicii ca rezultatul motiunii n-a fost lasat la intamplare sunt numeroase: hemoragia brusca de parlamentari PDL trecuti la PNL; tot mai multe informatii despre intalniri de taina intre Vasile Blaga si lideri PSD (inclusiv cu Viorel Hrebenciuc); intentia liberalilor de a-l suspenda pe Traian Basescu dupa motiune ceea ce sugereaza un plan mai elaborat. Apoi, mizele economice si politice, contextul electoral, situatia haotica din PDL aratau ca situatia difera radical de restul motiunilor, cotate din start fara sanse.
Si-au dorit de fapt MRU si PDL sa treaca in opozitie, impingand astfel opozitia intr-o aventura, cum o vedea Ion Iliescu? Nu, categoric. Au realizat ca exista cateva avantaje, insa dezavantajele pierderii puterii sunt infinit mai mari. In primul rand, migratia politica in Parlament si in tara (primari, consilieri, directori de institutii) va lua proportii. Tradarile vor slabi baza PDL cu o luna inainte de locale. Pe scurt, partidul va lua in mod garantat si mai putine voturi. Daca asta e planul - sa-ti furi singur cateva procente sperand ca PSD si PNL o sa-si fure, odata trimisi la putere, si mai multe - atunci strategul care l-a gandit nu e chiar in toate mintile.
Nici un politician din lume nu e nebun sa renunte la pasarea din mana pentru procentele iluzorii de pe gardul opozitiei. Prin urmare, cedarea guvernarii cu atata usurinta n-a fost nici pe departe un mar otravit, o capcana intinsa abil PSD si PNL. Pur si simplu, Traian Basescu si PDL au pierdut majoritatea, au ajuns cu spatele la zid. Cum si de ce, asta-i o discutie cu adevarat importanta. Tradarile sunt o cauza majora, dar ce le-a determinat?
Nu cumva absenta autoritatii din PDL, haosul intern? Nu cumva faptul ca Emil Boc s-a cramponat de putere ca sa ajunga, in final, candidat la primaria din Cluj si urit in propriul partid? Nu cumva impostura si parvenitismul politic instalate la varful PDL, prin personaje gen Elena Udrea, Roberta Anastase, Ioan Oltean etc au ingrozit oamenii de buna credinta din acest partid? Nu cumva politica tradarii, incurajata si perpetuata din 2008 incoace, s-a intors impotriva lui Traian Basescu si PDL in momentul in care toti acesti navetisti politici au realizat ca tradarea e profitabila si in sens invers? Nu cumva toate acestea la un loc au demobilizat masiv parlamentarii puterii, care au inceput sa-si faca planuri de salvare individuala?
"Solutia MRU" a venit mult prea tarziu, ea trebuia impusa in februarie 2011, cand Traian Basescu a incercat prima data schimbarea premierului de la acea vreme, Emil Boc. Preluand un guvern in stare de asediu si fara un plan politic clar, lui MRU i-a ramas pur si simplu sa constate destramarea accelerata a unei majoritati si asa fragile care l-a instalat prim-ministru. Trecerea sa in opozitie, fara un vehicul la dispozitie, il va transforma rapid pe MRU intr-un celebru anonim. In afara de ceva vorbe frumoase, bune intentii si promisiuni nu va avea prea multe de oferit. Daca va accepta sa preia sefia PDL, cum il preseaza cativa lideri din garda veche, si-ar compromite la fel de repede capitalul de incredere de care se bucura azi. Sansa lui MRU ar fi sa incerce o constructie pe termen lung, nu pentru uzul strict al alegerilor din acest an. Dar asta va presupune traversarea desertului opozitiei. Acest efort asigura perioade bune de cvasi-anonimat, solicita ani de munca organizatorica anosta si presupune obligatorii confirmari prin votul popular. Va alege MRU drumul scurt sau pe cel lung?
In fine, caderea guvernului Ungureanu inseamna capitularea lui Traian Basescu? "L-a invins sistemul" sau "s-a invins singur"? Sau, pana la urma, exact asa functioneaza democratia: stai la putere o vreme, te erodezi, pleci, vin altii? S-a incheiat mandatul de presedinte jucator si incepe cel de presedinte-spectator? Multi au constatat viteza, considerata suspecta, cu care Traian Basescu si PDL au depus armele. Dar puteau proceda si altfel fara sa ofere opozitiei un motiv sa declanseze actiunea suspendarii, fara sa irite opinia publica si mai rau?
Si apoi: cu ce argument rational si legal mai poate pretinde o coalitie puterea dupa ce a pierdut majoritatea in Parlament? In realitate, am asistat la oficializarea unei stari de fapt care incepuse prin 2010. Practic, al doilea mandat al presedintelui Basescu a fost marcat de la bun inceput de blocaje institutionale, de o relatie proasta cu PDL, de ratarea reformei interne prin sustinerea unei echipe catastrofale pusa acolo sa-i bareze calea lui Vasile Blaga etc. Adaugati toate acestea la costurile uriase ale crizei economice, pe care Traian Basescu si Emil Boc au abordat-o curajos, adoptand decizii impopulare.
Oricum, e de mirare ca Traian Basescu a reusit sa mai pacaleasca opozitia atata timp, ca nu l-au ingenuncheat mai repede avand atat de putine optiuni si o popularitate facuta praf. PDL fiind un proiect integral ratat, sansa lui Traian Basescu de a lasa o mostenire politica rezonabila ramane MRU. (Unde a gresit Traian Basescu. L-a invins sistemul?)
In fine, in curand vom afla componenta Guvernului Ponta. Daca va trece de Parlament, desi nu exista teoretic piedici majore, Victor Ponta (40) are ocazia sa arate, in fine, consecventa si coerenta intre vorbe si fapte sau goliciune in toata splendoarea ei. De pe soclul de premier nu te mai poti juca la fel de usor cu vorbele ca in opozitie. Cum va pilota Victor Ponta Romania in calitate de premier? Cu iresponsabilitatea copilotului pentru care o rasturnare in sant face parte din spectacolul automobilistic sau cu grija pilotului de avion pentru care orice manevra gresita inseamna dezastru iminent? Nu putem sti sau prezuma. Insa putem intui ca are de trecut rapid cateva teste importante. Pentru inceput, justitia si integritatea celor propusi in functii.
Pentru Adrian Nastase si Dan Voiculescu, ideologii USL, oprirea dosarelor este prioritate zero, mai ales ca sunt cauze ajunse spre final si nici unul nu-si permite riscul unei condamnari. Asadar, prima proba grea pentru premierul desemnat, Victor Ponta, este sa reziste tentatiei de a prelua controlul politic asupra justitiei dupa modelul patentat de PSD sub guvernarea Nastase, sa tina politica departe de instante si parchete. Apoi, Ponta si Antonescu au tot amenintat "regimul Basescu-Boc" cu angajarea raspunderii penale pentru deciziile luate in cazul bugetarilor, pensionarilor, privatizarilor etc. Cum vor actiona odata ajunsi la putere? Vor oferi poporului circul promis, daca paine nu pot?
Ponta mai promite ca vom avea "cel mai cinstit guvern" din istoria Romaniei insa stie ca, privind in propriul partid, gaseste mai greu cele mai cinstite figuri. Dimpotriva, partidul sau, puternic concurat intre timp de PDL, a stat mereu prost la capitolul integritate. Am auzit de curand definitia coruptiei in varianta PSD: "Coruptia inseamna orice afacere mare in care noi nu suntem". Si atunci, cum va lupta Victor Ponta impotriva coruptiei?
6
27
