Trăim într-o societate de bătrâni, condusă de bătrâni, cu politici şi decizii în favoarea bătrânilor. Viitorul e sufocat şi consecinţele sunt nefaste pe toate planurile: economic, financiar, intelectual, politic, social, moral, psihologic… Bătrânii din societăţile europene au dezvoltat anticorpi extrem de eficienţi împotriva oricăror schimbări care le-ar periclita liniştea azilului, rénta de situaţie şi privilegiile de tot soiul. A ţine cu dinţii de avantaje e sportul preferat al seniorilor europeni. Să fim bine înţeleşi din capul articolului: argumentele dezvoltate mai jos nu au nimic de-a face cu un cult al tinereţii slăvite la toate etajele nici cu lupta oarbă între generaţii. Există tineri idioţi şi bătrâni formidabili. A privi realitatea în faţă nu ştirbeşte cu nimic dragostea şi respectul pentru vârsta părinţilor şi bunicilor noştri. Nimeni nu le cere ieşirea din scenă, ci doar conştientizarea unei situaţii nesustenabile.
Dacă aruncăm o privire peste piramida vârstelor în Europa, constatarea e implacabilă: cei de peste 50 de ani reprezentau 23% din totalul populaţiei în anii ’70, 30% azi şi spre 45% peste douăzeci de ani, adică mâine. Vestea bună e că trăim din ce în ce mai mult, vestea proastă, pentru unii, e că facem din ce în ce mai puţini copii. Toate politicile puse în practică în societăţile noastre sunt dedicate bătrânilor de către iubiţii noştri conducători – bătrâni la rândul lor (unii politicieni europeni se plimbă pe scenă de vreo 40 de ani). Trăim într-o tiranie concepută de bătrâni pentru bătrâni ale cărei tentacule se întind peste toate domeniile.
Prima absurditate economică şi inechitate socială e legată de faptul că în Europa munca e taxată mai mult decât capitalul. Ecuaţia e simplă: tinerii sunt plini de credite/datorii în timp de bătrânii deţin capitalul şi proprietăţile. Într-o societate condusă de bătrâni pentru bătrâni e logic şi just să taxezi munca mai mult decât capitalul care zace ascuns ori e investit în plasamente îndoielnice din punct de vedere economic. Munca e taxată la nivel de 27% din PIB în Europa contra 17% în Statele Unite. 10% care ne atârnă de gât! A contrario, capitalul prosperă liniştit. De exemplu, Franţa, cu ipocrizia-i cunoscută, taxează între 0% şi 12% plasamentele. A trata astfel munca are efecte devastatoare asupra competitivităţii, a consumului şi a creşterii economice (în consecintă, asupra somajului). Ele produc şi o răsturnare a valorilor şi a priorităţilor. Între altele, în România, situaţia scandaloasă a chiriilor netaxate şi a altor jocuri la limita evaziunii fiscale merg în acelaşi sens. Nu e o chestiune de dreapta sau stânga politică ci de stimulare economică şi bun simţ…
A doua măgărie a seniorilor e legată de lupta obsesivă a europenilor, în frunte cu germanii, împotriva inflaţiei. Nu la Repubica de la Weimar le stă lor mintea ci la banii puşi la ciorapul bătrânilor (urmăriţi dinamica demografică a Germaniei şi-i veţi înţelege discursul). Raţiunea e iarăşi foarte simplă: tinerii se împrumută, bătrânii împrumută. S-o lămurim odată pentru totdeauna: inflaţia e bună pentru organism! E asemenea colesterolului: prea multă strică, prea puţină te omoară. Ea e prietenul intim al celui care împrumută (deci, riscă) şi inamicul public al celui care economiseşte. În anii ’60-’70, când bătrânii noştri de astăzi erau tineri, dobânzile reale la credite erau negative, roase fiind de inflaţie. Astăzi, Banca Centrală Europeană e duşmanul de moarte al tinerilor. Luptă împotriva inflaţiei şi refuză absurd scufundarea prin injectarea de monedă a unei părţi din uriaşa datorie publică a europenilor. Culmea nesimţirii e că dobânzile pentru această datorie acumulată sunt plătite în general către bătrâni şi vehiculele lor de plasament. Rezultatul e o presiunea fiscală uriaşă asupra muncii, taxe si planuri de rigoare ce se succed toate în detrimentul tinerilor. Bătrânii ne lasă moştenire o datorie uriasă şi îşi salvează avuturile invocănd nenorocita stabilitate. Moralmente şi economiceşte comportamentul lor este de neacceptat!
A treia situaţie revoltătoaree legată de o piaţă a muncii flexibilă pâna la rupere în zona tinerilor şi total rigidă pentru bătrani. Protejaţi până în dinţi de armatele sindicale au transferat precaritatea, contractele cu durată determinată şi interimatele pe spatele celor tineri. 50% din contractele tinerilor din Franţa şi Spania sunt temporare! Consecinţe dramatice decurg de aici când vorbim despre accesul la creditare, şomaj de masă dacă creşterea economică patinează şi frică de viitor şi de iniţiativă. Aritmetica stângistă de tipul un batrân în minus la birou egal un tânar în plus, e tâmpă şi lipsită de realism economic, însă flexibilitatea omogenă pe piaţa muncii e oxigenul de care avem toţi nevoie.
Cât despre dezbaterile referitoare la vârsta de pensionare în Europa, pasiunile declanşate de cei care îşi simt privilegiile ameninţate sunt pur şi simplu indecente. Opţiunile nu sunt complicate. Sunt doar două la număr. Ori lucrezi ani în plus şi ţi se reduce pensia nominală asta însemnând că te finanţezi singur. Ori se măreşte presiunea fiscală pe tineri ridicând impozitul sau finanţându-ne printr-o nouă datorie ce se va sparge tot în capul lor. Tinerii sunt pe punctul de a pierde şi această bătălie.
Dar preferinţa pentru bătrâni depăşeşte cu mult graniţa aspectelor strict economice si financiare. Obsesia occidentală pentru securitate, asigurarea împotriva tuturor riscurilor (chiar şi atunci când ele nu există – vezi delirul principiului juridic al precauţiei), aversiunea faţă de nou, temele recurente ale campaniilor electorale, toate au drept ţintă comună seniorii ori un conportament bătrânesc. Ele anchilozează iniţiativa, amputează optimismul şi ne proiectează într-o lume prefabricată şi statică. Rezultatul e măsurabil economic: din primele 30 de capitalizări bursiere în Statele Unite, 10 aparţin noii lumi tehnologice. În Europa sunt doar două, şi acelea discutabile: Orange şi Deutsche Telekom.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
