Unul dintre cele mai stranii pasaje din cele doua iesiri publice ale lui Traian Basescu, de duminica si luni seara, este aluzia insidioasa ca Victor Ponta ar avea ceva pe constiinta, ceva de ascuns, sugestia ca din acest motiv a tacut liderul PSD atunci cand i-a propus, pe 6 februarie, functia de premier. Cred ca aici se afla cheia de lectura a ultimelor dezvaluiri prezidentiale. Mai importanta chiar decat stirea ca i-ar fi propus functia de premier pare explicatia tacerii si refuzului, insinuata de presedinte. "Doar daca are ceva care inca nu poate fi spus public si de asta n-a existat un da", "Poate are ceva pe constiinta, nu va pot spune", "Sa vada daca are ceva in constiinta legat de posibilitatea de a fi prim-ministru sau nu. Eu nu voi merge mai departe, pentru ca astea-s problemele lui".

Dan TapalagaFoto: Hotnews

Declaratiile brute si ceva context:

  • "Hai sa-l desemnam pe Victor Ponta prim-ministru. De fata erau toti cei trei presedinti de partid. Victor Ponta a tacut, a raspuns odata Antonescu, cand am spus a doua oara a raspuns Constantin. S-ar putea ca Victor Ponta sa aiba ceva pe constiinta, nu stiu, de n-a vrut....dar nu poti sa spui ca esti responsabil (...) Am spus domnul Ponta poate fi un prim ministru. Doar daca are ceva care inca nu poate fi spus public si de asta n-a existat un da." (Traian Basescu, duminica, 18 martie, B1 TV,  intervievat de Ion Cristoiu. Vezi in fragmentul video de la min 5'30'' incolo)
  • Ati spus ca poate domnul Ponta are ceva pe constiinta de nu a acceptat. Ce ar putea sa aiba pe constiinta un tanar presedinte de partid care isi doreste sa fie premierul Romaniei?(...) Nu are dupa parerea mea decat propria constiinta. Sa vada daca are ceva in constiinta legat de posibilitatea de a fi prim-ministru sau nu. Eu nu voi merge mai departe, pentru ca astea-s problemele lui. Astazi insa vad ca surprinzator a anuntat ca el nu va fi prim ministru niciodata cu Traian Basescu presedinte. Oare ce sa inteleg. Ca a renuntat sa mai fie prim ministru? Ca eu voi fi presedinte dupa alegerile din 2012 (...) Lucrurile pe care le stiti astazi nu le stiati pe 9 februarie? V-am spus eu ca stiu ceva? Am spus doar daca are el o problema pe care o stie el de nu primeste functia de prim ministru. Exista multe moduri de a spune ceva, exista si tonul insinuarii. Dati-mi voie sa fiu un politician experimentat. Va suparati? Nu. Dar va intreb inca o data. Nu stiati in 9 februarie? Ba stiam tot. Daca e de stiut ceva. (Traian Basescu la TVR, intervievat de Alina Stancu si Dan Cristian Turturica. Vezi fragmentul video de la min 14' incolo)

Prin atacul fara manusi la Victor Ponta, Traian Basescu genereaza cateva propozitii puternice, numai bune de utilizat in campania electorala de care liderii PDL: liderul PSD a fugit de responsabilitate, USL n-are solutii la guvernare, nu se baga la greu. Obtine apoi efectul scontat, pozand din nou in profesorul de lovituri dibace, in artistul dezbinarii si ridiculizarii adeversarilor. Nu mai conteaza prea mult ca anul trecut spunea ca, in mandatul sau, nu va da niciodata tara pe mana copilotului Ponta, incapabil sa conduca o masina, d'apoi o tara. Nu mai are importanta pretentia ca planul desemnarii lui Ungureanu premier fusese stabilit inca din luna decembrie, ceea ce intra in contradictie totala cu propunerea desemnarii lui Victor Ponta lansata doua luni mai tarziu. Basescu a tras primul o rafala scurta, din sold, naucind opozitia in aplauzele multimii. Restul sunt explicatii lungi, plictisitoare si cam ridicole. Cine mai sta sa le asculte?

Cum vi se pare insa metoda insinuarii utilizata de Traian Basescu? Corecta? Legitima? Cum i-am putea spune oare: santaj ordinar, amenintare de tip securist, atac sub centura, bluff total, tentativa murdara de compromitere, tehnica de dezbinare prin strecurarea unor suspiciuni grave in ce priveste moralitatea liderului PSD? Chiar totul e permis in campanie? Daca propunerea in sine pare facuta mai degraba pentru a rade putin de liderii USL si pentru a-i umili mai tarziu cu argumentul ca au fugit de raspundere cand era mai greu, explicatia refuzului, modul in care a fost forumulata ea, ingrozeste orice om cu bun simt.

Asa se comporta un sef de stat cu liderii opozitiei? Sugerand ca au schelete in dulap, muste pe caciula, pete la dosare, "ceva pe constiinta", despre care tu, presedinte, "stii tot" si razi manzeste cand esti intrebat despre ce-i vorba? Daca presedintele afla ca unul din liderii opozitiei a incalcat legea are obligatia sa sesizeze in secunda doi institutiile statului, altfel se face vinovat de tainuire. In tot cazul, nu are dreptul sa utilizeze, arborand aerul superior al omniscientei si omniprezentei, informatii compromitatoare in scopuri electorale. Altfel, se intelege ca ochiul vigilent al tatucului, cu tot muschiul sau rupt, (supra)vegheaza tot ce misca, inlcusiv pe liderii opozitiei, si foloseste fara scrupule orice i-ar putea distruge.

Acest mod de a face politica e inacceptabil. Asa cum intolerabile sunt grosolaniile opozitiei, aluziile onctuoase la presupusa relatie amoroasa cu Elena Udrea etc, etc. Am vazut aseara un cor sinistru format din jurnalisti-ciomagari si de tinere femei politician ranjind cu subinteles in timp ce evocau pasiunea pentru calarie a Mariei Basescu, precizand cu falsa inocenta ca au vazut-o si pe Udrea calarind cu pricepere. Coborata sub centura, lovitura politica arata - indiferent de pozitia celui care o aplica - primitiv, dezgustator, revoltator. Si suntem abia la inceputul campaniei electorale.

Sigur ca acum toata lumea brodeaza, speculeaza cu imaginatia incinsa. Are cu adevarat "ceva pe constiinta" Victor Ponta? Daca da, ce? Multi fug cu gandul la un atac imund, cu conotatii sexuale, lansat acum cateva luni impotriva sa. O fi asta? Altii isi amintesc ca insusi Antonescu il suspecta, inainte de a deveni aliati in USL, ca joaca pe o mana cu Traian Basescu, ca e prins cu ceva in plasa Cotroceniului.

In Romania, tara barfelor de budoar, suspiciunea, odata strecurata public, lucreaza si se intinde ca raia. Nu mai conteaza daca-i adevarata sau nu, nu mai distinge nimeni intre minciuna, manipulare si adevar. Traian Basescu pare maestru in a-si deregla adversarii din cateva vorbe indelung premeditate, amintindu-le in treacat ca "au ceva pe constiinta", improspatandu-le memoria cu biletele albe sau roz (cazul Radu Stroe sau Calin Popescu Tariceanu), cu "mapa profesionala", cu stenograme, ma rog, cu ce mai gaseste prin dulapul cu schelete.

Desigur, vor fi destui fanatici dispusi sa accepte orice, sa vada intr-o porcarie prezidentiala o mutare magistrala, sa citeasca in grosolanii incalificabile replica fireasca a opozitiei etc. Bine le-a zis Basescu! Tare Antonescu cand vomita laturi, coltos Ponta cand nu tace cu capul intre urechi! De acord ca o campanie electorala nu-i un concurs de maici si de ingerasi. Dar totul are o limita. Excesele, comportamentul incorect, se cer taxate fara ezitare atunci cand ele se produc de ambele parti, altfel spirala nebuniei nu va mai putea fi oprita. Vom cobori iarasi in mocirla iar mirosul fetid ne va tine pe multi departe de vot. Ca sa inteleaga asta, Traian Basescu ar trebui sa faca apel la propria constiinta si sa vada daca, dupa episodul Ponta, n-are nimic pe ea.