O democratie robusta si viabila depinde de curajul confruntarii cu trecutul. Pe 18 martie 2012, cu o coplesitoare majoritate de voturi, pastorul Joachim Gauck, fost disident si unul dintre principalii promotori ai decomunizarii in Germania, a devenit presedintele Republicii Federale. A cunoscut de mic copil ce a insemnat “regimul democrat-popular”, a trait in fosta RDG samavolnicia totalitara cu toate consecintele ei funeste, sociale, economice, culturale si morale. A inteles similitudinea dintre crimele naziste si cele comuniste. Dupa 1990, gratie actiunii sale tenace si vointei clasei politice, s-a nascut ceea ce numim Autoritatea Gauck, institutia menita sa administreze arhivele Stasi, acea organizatie vinovata de cancerul sufletelor.
Tot pe 18 martie, intr-o publicatie online (ex-cotidianul) specializata in reabilitarea fostei Securitati, deci a unei organizatii criminale, un cunoscut istoric, acad. Dinu C. Giurescu, publica o cronica elogioasa la o lucrare scrisa de fostul sef de cabinet al generalului Iulian Vlad. Autorul este generalul SRI (r) Aurel Rogojan, iar cartea este o veritabila oda a Securitatii, un atac virulent la adresa intelectualilor democatici din Romania si o tentativa radicala de resuscitare a miturilor nationalist-securiste. Sunt regurgitate toate obsesiile directiei xenofobe din Securitate, se reiau si se dezvolta fixatiile conspirationiste si auto-glorificatoare ale laboratoarelor minciunii din interiorul Securitatii. Nu mai vorbesc despre marota Pacepa, proprie dughinistilor de Dambovita, protocronistilor la pensie, securistilor impenitenti si fostilor istorici din anturajul generalului-politruc Ilie Ceausescu. Se indoieste cineva ce-ar fi avut de spus pastorul Gauck daca generalul Stasi, mega-spionul Markus (Mischa) Wolf, ar fi parasit RDG si ar fi cerut azil politic in RFG, sa spunem in 1978? Daca ar fi demascat in scrierile sale represiunile din “DDR”? Am maxime si intemeiate indoieli ca l-ar fi numit “tradator”.
Ma leaga de profesorul Giurescu vechi relatii de stima intelectuala. In 1999, la propunerea sa, am primit premiul “Dimitrie Onciul” din partea Fundatiei “Magazin Istoric”. A luat cuvantul la lansarea editiei romanesti in cadrul Centrului Cultural American de la Bucuresti. In 2004, la Centrul Cultural Roman din New York, dl Giurescu a vorbit in termeni de o mare generozitate despre cartea mea “Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism”. Sint insa consternat sa citesc, sub semnatura sa (nu mai insist unde!) o sustinere a afirmatiei aberante a generalului-securist Rogojan despre natura aproape benigna relatiei dintre Securitate si intelectuali in perioada Ceausescu. Ma intreb ce pot spune pe acest subiect Paul Goma, Doina Cornea, Gabriel Andreescu, Viorel Padina, Dan Petrescu, Liviu Cangeopol, Dorin Tudoran, Radu Filipescu, Ion Vianu? Cine l-a ucis pe Gheorghe Ursu? Cu ce se ocupa colonelul securist Ilie Merce, ulterior deputat peremist? Cine s-a ocupat de tacurile de la Paris impotrivaunor intelectuali precum Paul Goma si Monicai Lovinescu? Cine dirija campaniile barbisto-vadimiste din reviste precum “Saptamana” si “Luceafarul”? Chair evita Secuirtatea, “pe cat posibil” sa faca “politia culturii”? Eu as spune ca o facea, cu malign zel si cu efecte nefaste.
Nu, Securitatea nu a fost o institutie patriotica, nu s-a ocupat cu mentinerea “ordinii legale”, ci cu protejarea statului de nedrept (Unrechtsstaat). Cititi cartea lui Mircea Sevaciuc, unul dintre liderii miscarii anticomuniste de la Brasov,”15 noiembrie 1987. Ziua demnitatii” (Editura Kron-Art, 2007) si veti vedea cum Iulian Vlad si ciracii sai erau direct implicati in anchetele menite sa-i anihileze moral si fizic pe luptatorii pentru libertate. Din prima si pana in ultima zi, Securitatea a fost o institutie ilegitima, angajata in actiuni criminale, inclusiv crime impotriva umanitatii. Acestea din urma sunt imprescriptibile, orice-ar spune si scrie Iulian Vlad, Rogojan si si sustinatorii lor.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributor.ro
