… in 4 martie 1789, Congresul Statelor Unite isi incepea lucrarile in concordanta cu noua Constitutie. Pe 30 aprilie, in acelasi an, George Washington depunea juramantul si devenea al … noualea presedinte al SUA! Da, da, ati citit bine – Washington nu a fost primul presedinte al Americii, decat daca ne incapatanam sa smulgem din istorie Articolele Confederatiei – prima Constitutie a Statelor Unite. Daca, insa, respectam realitatea, primul presedinte a fost John Hanson, omul care, printre altele, a infiintat Treasury Department, postul de Secretary of War si-a desemnat a patra joie din noiembrie sarbatoarea oficiala de Thanksgiving.
Ca mai nimeni nu mai stie de John Hanson, nu-i de mirare. Amintirea primei Constitutii e un ghimpe serios in mentalul colectiv american. Pentru ca, geniala cum e, noua Constitutie americana ramane una neconstitutionala – o lovitura de stat, cum multi nu s-au sfiit s-o numeasca. Si asta din mai multe motive : (1) delegatii statelor adunati la Philadelphia (dupa conventia esuata de la Annapolis, 1786) nu erau mandatati decat sa discute o eventuala imbunatatire a Articolelor Confederatiei, nicidecum crearea unei noi Constitutii ; (2) Conform primei Constitutii, orice modificare trebuia propusa in plenul Congresului si aprobata ulterior de catre legislativele tuturor statelor. Conform noului proiect, initiat in Conventie, nu in Congres, ratificarea de catre noua state devenea suficienta. Iar ratificarea nu mai trebuia facuta de catre legislativ, ci de catre asa-numitele « conventii de ratificare ».
Si nu era Volga, ci era bicicleta. SI nu i s-a dat, ci i s-a luat.
Dezbaterile unei Constitutii care sa instaureze o forma de guvernamant “of the people, by the pople, for the people”, vorba lui Lincoln, au avut loc in spatele usilor inchise, participantii jurand sa le tina secrete. Ceea ce, spre meritul lor – si-n ciuda cantitatilor mari de alcool consumate in fiecare seara – au reusit. « Of the people » s-a redus asadar la o mana de oameni. Din cei 74 de delegati desemnati, numai 55 au participat initial la deschiderea Conventiei, iar din cei 42 ramasi pana la sfarsit, doar 39 au semnat documentul final. A urmat batalia pentru ratificare, dusa stat cu stat si conventie cu conventie. Anti-Federalistii (printre care si Thomas Jefferson, dar el a avut norocul sa fie in Franta) au refuzat initial sa gireze, prin participare, conventiile de ratificare. Cand, ca si USL-istii de astazi, s-au dezmeticit si-au realizat ca asa nu rezolva nimic, era prea tarziu. Colac peste pupaza, au mai fost si victimele unui PR agresiv : considerati initial « adevaratii federalisti » (vezi, bunaoara The Federalist Farmer), au fost prezentati ca anti-Federalisti de catre tabara opusa.
Restul e istorie scrisa de invingatori.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
