Aș fi uitat de 4 martie 1977, așa cum ne place la toți să uităm, dacă nu aș fi văzut aseară la TVR emisiunea „Profesioniștii” în care Eugenia Vodă a avut-o ca invitată pe Lavinia Băcanu-Piso. Inițial mă gândisem că o să găsesc pe site-ul TVR sau măcar pe site-ul Eugeniei Vodă înregistrarea, și să v-o recomand. N-avem norocul ăsta. Site-ul TVR e varză , iar pe site-ul doamnei Vodă nu a fost postată încă emisiunea. Promit că o să urmăresc când apare, ca să vă fac atenți.
De ce m-a impresionat povestea doamnei Piso de aseară? O femeie de aproape 80 de ani, drăguță, cu niște ochi sclipitori și un optimism pe care nimeni nu l-ar înțelege dacă i-ar cunoaște viața. Fostă profesoară de chimie, venită din Ardeal în București, după ce și-a îngropat primul soț mort într-un accident de mașină, la doar 5 săptămâni după ce ea născuse al doilea copil. A luat viața de la zero, și-a crescut singură cei doi copii, s-a recăsătorit pentru scurtă vreme cu un altul, dar căsnicia nu a durat. În martie 1977 s-a internat în spital pentru o problemă de sănătate, chemându-și părinții din Târnăveni ca să stea cu copiii la București. A venit cutremurul, blocul în care locuia s-a dărâmat. Să ascultați cum povestește ea episodul acela. Firesc, senin, totuși cu un nod pe care-l simți în gâtul ei, ca și al tău, să-i vedeți ochii și să vă imaginați cum o fi fost, să te trezești peste noapte într-o cămașă de noapte și un halat de molton de spital, așteptând cu zilele în fața mormanului de moloz care era fostul tău bloc, să-ți dezgroape cineva părinții și copiii. Cum i-a văzut ultima dată în viață pe 1 martie, apoi câteva zile mai târziu, la morgă, întinși pe niște cearșafuri, și cum nu poți uita, toată viața, expresia de pe chipul tatălui tău în clipa morții.
Doamna Piso avea 42 de ani atunci. Era a doua oară când lua viața de la zero. Poate mulți dintre noi am fi renunțat. Ea a continuat să predea, a luat antidepresive și s-a luptat să meargă mai departe. De ce? „Pentru că viața merită trăită și fiecare zi în care te trezești și vezi răsăritul este o fericire!”.
S-a recăsătorit în 1980, a mai avut 19 ani buni într-o a treia căsnicie, finalizată tot cu o moarte prematură: soțul a făcut hepatita C dintr-o seringă nesterilizată, apoi ciroză. Acum face naveta între Târnăveni (unde are mormintele părinților și ale copiilor ei), Constanța (unde e îngropat primul soț) și București unde e îngropat al treilea și soacra. Eugenia Vodă a cunoscut-o pe doamna Piso într-un tren.
Au mai vorbit despre bulinele roșii de pe clădirile de azi și despre uitare. Despre cum oamenii uită și preferă să creadă că lor nu li se va putea întâmpla așa ceva. Doamna Piso a spus că nu a trecut o zi de atunci, să nu-și amintească de copiii ei, să și-o imagineze pe fiica ei călare pe un cal (așa crede ea că ar fi ajuns să-și facă meseria, dacă ar fi trăit, undeva la țară)… dar tot timpul își mai amintește și de mama ei, care-i spunea „mută-ți gândul!”. Ori de câte ori cădea în melancolie. „Tata spunea că obstacolele sunt date omului pentru a le depăși și mai spunea că trebuie să-ți alegi meseria cu drag, pentru că petreci în ea trei sferturi din viață. Pe mine meseria, predatul m-a ajutat să merg mai departe”.
Lavinia Băcanu-Piso recunoaște că de multe ori s-a întrebat de ce i s-au întâmplat ei toate astea, dacă plătește pentru păcatele cuiva dintre strămoșii ei? Dar spune că nu crede în chestiile astea. Și totuși, nu poți să nu te întrebi câteodată, de ce?
Citeste si comenteaza pe Dollo.ro..
