Cum s-a adoptat legea lustratiei

de Dan Tapalaga     HotNews.ro
Miercuri, 29 februarie 2012, 16:36 Actualitate | Opinii

Dan Tapalaga
Foto: Hotnews
Ar fi de ras, daca n-ar fi un caz de tot plansul. Lucrurile au stat cam asa: Teodor Maries, un veritabil maratonist al protestelor extreme, a intrat in greva foamei prin decembrie 2011, nemultumit ca Guvernul anulase plata indemnizatiilor pentru revolutionari. Nu l-a bagat nimeni in seama. Lumea s-a cam saturat de revolutionari si privilegiile lor. Ca sa-i dea protestului sau o justificare morala mai inalta, Maries a trecut pe lista revendicarilor, pe langa nefericita lege a recunostintei, inca doua bune: legea lustratiei si imprescriptibilitatea crimelor comunismului. Stia ca asa va atrage rapid atentia si va castiga ceva sustinatori.

Mai facuse asta cu doi ani in urma cand, dupa 87 de zile de greva foamei, mai sub presiune, mai de teama ca Maries ar putea sucomba, Parlamentul a adoptat legea lustratiei. In treacat fie spus, liberalii nu erau asociati atunci cu partidul turnatorului Felix si lucrasera cot la cot cu pedelistii, votand legea lustratiei plini de entuziasm. Se intampla in mai 2010, la cinci ani de la depunerea proiectului initiat, intre altii, de Mona Musca (ex-PNL), celebra autolustrata. O luna mai tarziu, sesizata de PSD, Curtea Constitutionala a desfiintat lustratia, declarand legea lustratiei neconstitutionala in intregime.  

De atunci, nu si-a mai batut nimeni capul cu legea asta pana in decembrie 2011, cand dl. Maries si revolutionarii sai, avand o problema cu pierderea indemnizatiilor, au bagat iarasi lustratia la inaintare.

Dl. Maries are tot felul de amici si sustinatori prin societatea civila, fiind unul dintre "revolutionarii frecventabili". Printre ei se numara si Monica Macovei, un om sincer convins ca oamenii cheie din vechiul sistem trebuie sa ia o pauza. Consecventa acestei idei, fostul ministru al justitiei a promovat ea insasi o mica "lustratie" in sistemul judiciar. A modificat legile justitiei in 2005, interzicand magistratilor dovediti securisti sau colaboratori sa ocupe functii de conducere in sistem. Gratie acestei modificari, un magistrat turnator a fost impiedicat sa mai candideze la o functie de conducere. 

Monica Macovei a insistat, din cate aud, in interiorul PDL asupra necesitatii reluarii proiectului legii lustratiei si ca avertizat ca, data fiind starea sanatatii lui Maries, daca i se intampla ceva iese prost. Deja, in spatiul public, alte figuri importante ca Vladimir Tismaneanu, sensibilizat de tema lustratiei si a crimelor comunismului, s-au simtit datoare sa se solidarizeze cu "revolutionarul frecventabil".

La fel ca acum doi ani, cu spectrul scheletic al d-lui Maries in fata ochilor, si sub presiunea opiniei publice, PDL a decis luni, 27 februarie, sa promoveze legea lustratiei. In realitate, nimeni din partid nu mai era convins ca demersul va avea finalitate, dupa ce Curtea Constitutionala demolase legea din temelii in 2010. Ca sa nu iasa, totusi, iures in caz de, Doamne fereste, au zis: hai cu lustratia! Urma ca in doua saptamani, o luna, sa vada ce si cum. Intre timp, Societatea Timisoara si Asociatia 21 decembrie agitau un fel de variante de proiect de lege pe care, la partid, nu le citise nici dracu'.

Deci asta era luni. Marti, lucrurile s-au precipitat inexplicabil. Cineva, ceva a grabit lucrurile. Variantele agitate de Societatea Timisoara au aterizat pe ordinea de zi in Comisia Juridica drept modificari la legea demolata de Curtea Constitutionala. Sa fi fost doar graba izvorata din teama ca dl Maries, aflat intr-o stare avansata de greva a foamei, ar putea s-o faca lata? Foarte posibil. Prin urmare, pedelistii si-au suflecat manecile si au votat rapid fara sa stie excat ce.

Abia dupa, si-au dat seama ca tocmai l-au lustrat pe noul sef SIE, Teodor Melescanu si pe noul premier, Mihai Razvan Ungureanu. Supremul ridicol. Asa ca au trebuit sa indruge niste minciuni despre "erori materiale" strecurate in text, sa se milogeasca de UDMR sa indrepte legea, mai exact sa elimine membrii UTC si fostii sefi de misiuni diplomatice ca sa-i salveze pe susnumitii. Ca o picanterie, in timp ce-l lustrau inconstient pe Melescanu, acesta era audiat un etaj mai sus prin comisiile de specialitate.

Liderii UDMR au acceptat sa revina, cu o conditie: ca amendamentul deputatului Mate Andras, respins in Comisia Juridica, prin care procurorii erau si ei introdusi in categoria lustrabililor, sa fie votat in plen. Pedelistii au votat acest amendament, perfect constienti ca este modul UDMR de a se rezbuna pe Monica Macovei. In particular, UDMR nici macar nu le-a ascuns asta. Inclin sa cred ca numerosi pedelisti l-au votat, in realitate, la fel de bucurosi ca udemeristii, ca s-o mai umileasca o tura pe Macovei.

De ce doar procurorii, de ce nu si judecatorii? De ce nu si marinarii, cum visau niste pesedisti pe vreme cand inca se luptau cu legea in Parlament? De ce nu si profesorasii de istorie comunista? De ce nu tot felul de alte categorii profesionale suspecte? Am intrebat un istoric, specialist in lustratie, daca in alte tari, ca Polonia sau Cehia, lustratia a vizat categorii profesionale intregi, cum ar fi procurorii. Din cate inteleg, cele doua tari limitat lustratia la categoria fostilor ofiteri care au activat in serviciile secrete comuniste. Asta poti intelege. Coborand mai jos, incepem sa vorbim despre politica, razbunari meschine, vanatoare de persoane nu de principii majore.  

Cam asa s-a votat, marti, 29 februarie, o lege in Parlamentul Romaniei: pe genunchi, amatorist, fara discernamant, penibil, visceral. Iar rezultatul este la fel de straniu: Monica Macovei, cea care pledase in PDL pentru necesitatea reluarii temei lustratiei a ajuns, in final, potentiala ei victima.

A nu se subestia rolul prostiei si urechismului in uciderea unor proiecte generoase, chiar si cand reua credinta sta cu mainile in san. 

De fapt, cate exemple de mari lustrabili trasi pe dreapta in ultimii 20 de ani puteti sa-mi dati? Eu pot, in schimb, sa va insir rapid cateva nume de mari sustinatori ai lustratiei care au iesit de pe scena, desi multi altii trebuiau sa traga cortina in urma lor. Acestia din urma ocupa mai departe in stat. Unul dintre ei se  numeste Dan Voiculescu, turnator dovedit, cu care liberalii, mari adepti ai lustratiei in 2010, s-au aliat fara rezerve. Eu zic sa ne oprim repede cu lustratia ca daca vom continua in ritmul asta ajunge Felix presedinte :)

Explicatiile de mai sus sunt pentru cei care, poate, se intreaba: de ce avem noi azi, hodoronc-tronc, o lege a lustratiei votata in Parlament? Cam asa s-a intamplat. 

PS: Va propun ca discutia despre necesitatea si eficienta lustratiei la 22 de ani de la Revolutie, despre sansele acestei legi de a fi aplicate, despre cat de constitutionala sau in acord cu exigentele CEDO este ea, sa o lasam pe alta data. Tema a avut, candva, importanta ei majora. Acum este pur si simplu depasita, nu mai poate avea, din pacate, finalitate practica. Nu mai putem obtine azi rezultate fara sa riscam situatia ridicola de a fi acuzati tocmai de oamenii trecutului ca le incalcam drepturi fundamentale, de a pierde procese la CEDO si, culmea, de a si plati niste bani pentru toata nebunia asta.


Citeste mai multe despre   











Citeste pe Stirile ProTV

VIDEO Expozitie la Muzeul National de Istorie: obiecte vechi de sute de ani au fost replicate cu ajutorul capacelor de plastic

Mii de capace de plastic care in mod normal ajung la gunoi au fost transformate in exponate la Muzeul National de Istorie. Dupa topire, prin intermediul tehnologiei 3D, plasticul a copiat piese vechi de mii de ani.
10185 vizualizari
  • +9 (11 voturi)    
    nici ei, nici noi nu stim de fapt ce au votat (Miercuri, 29 februarie 2012, 17:15)

    Anonimus [anonim]

    textul votat ieri e de negasit pe site-ul CD. presa vine cu tot felul de variante care difera pe ici pe colo, chiar in partile esentiale. Poate face rost hotnews de text (macar al raportului comisiei) si il pune pe site sa nu ne mai dam cu parerea fara sa stim despre ce vorbim.
    • 0 (0 voturi)    
      corect (Miercuri, 29 februarie 2012, 20:57)

      Niki [anonim] i-a raspuns lui Anonimus

      sa vedem textul.
      • +1 (1 vot)    
        MARIEȘ e BUN sau RAU ? (Joi, 1 martie 2012, 11:01)

        Porumbelul Pacii [anonim] i-a raspuns lui Niki

        Nu mai vreau sa gandesc
        cu propriul neuron obosit.
        Accept orice - de pilda ca un ”profesoras de istorie....comunista (desigur) ” a fost un stalp al regimului bolsevic , nu ca procurorii care subminau din interior regimul lui Ceasca.
        *
        Totusi dl Mărieș este o persoana fata de care
        am un respect imens
        Nu voi uita niciodata momentul zguduitor
        cand se culcase in sicriu in Dealul Mitropoliei ....un gest care nu
        isi are precedent decat in plimbarea lui Doru Braia cu colivia pe Magheru.
        *
        Ei bine in articol se spune ca dl Maries a
        tinut greva foamei până aproape să dea colțul...ca si cum nu am aveam si asa destui martiri ai represiunii comuniste...acum doua zile dl Mihaiu , la Realitatea TV, estima la 5 milioane numarul romanilor ucisi de comunisti...
        ...adica infinit mai multi decat se spune in orice alta sursa bibliografica. Mai multi chiar decat cetatenii Columbiei, de unde vine marfa.
        *
        Se mai spune in articol ca starea
        de epuizare la care ajunsese dl Maries a fost , probabi, determinanta in
        grabirea legii lustratiei.
        *
        Daca este așa ...nu inteleg ce rost are insinuarea de la inceputul articolului
        ”dl. Maries si revolutionarii sai, AVAND O PROBLEMA CU PIERDEREA INDEMNIZATIILOR , au BAGAT iarasi LUSTRATIA LA INAINTARE...”
        Nu e de loc gigea sa vorbesti asa despre un
        luptator anticomunist.

        PS. O explicatie pentru grabirea trecerii Legii lustratiei ar fi si aceea ca PDListilor le-a luat Dumnezeu mintile. Cat ceata iti trebuie in cerebel ca sa faci asta fix in ziua numirii la SIE a lui Melescanu ?
        • 0 (0 voturi)    
          mi se pare ca Voiculescu (Joi, 1 martie 2012, 13:07)

          Virgula [anonim] i-a raspuns lui Porumbelul Pacii

          nu poate fi atins de lege - candideaza la functie eligibila si nu numita.
      • 0 (0 voturi)    
        lustratie selectiva (Joi, 1 martie 2012, 13:02)

        Bre [anonim] i-a raspuns lui Niki

        pe diplomati i-au sarit din schema...
      • 0 (0 voturi)    
        o lege inutila (Joi, 1 martie 2012, 13:22)

        rapsodul [anonim] i-a raspuns lui Niki

        Aceasta lege nu rezolva nimic deoarece este inutila si nu poate fi pusa in aplicare.
        • 0 (0 voturi)    
          orice e tardiv (Joi, 1 martie 2012, 14:19)

          Virgula [anonim] i-a raspuns lui rapsodul

          este si inutil. Din fericire democratia nu este tardiva, inca, pentru Romania. Si vom vedea la alegeri.
    • 0 (0 voturi)    
      retroactiv? dintr-odata? (Joi, 1 martie 2012, 11:08)

      pragmatic [anonim] i-a raspuns lui Anonimus

      la ora promulgarii legii si publicarii in MO nu mai pot fi lustrabili MRU si Melescanu. Ma indoiesc ca Macovei ar dopri sa se mai intoarca ca ministru -mai ales intr-un guvern Ponta. Asa ca avem probleme de logica, iar logica si urletele nu prea sunt compatibile. In plus, nimic nu-i impiedica pe MM sau MRU sa candideze in parlament si sa devina sefi ai senatului (de ex) adica al doilea om in stat. Si asta daca nu trec CINCI ANI pana atunci.
    • 0 (0 voturi)    
      ei stiu ce au votat (Joi, 1 martie 2012, 11:12)

      Roua [utilizator] i-a raspuns lui Anonimus

      de ce crezi ca nu s-au grabit sa o adopte? Legea asta e oricum doar frectie la picior de lemn.
  • +8 (12 voturi)    
    De acord...pana la un punct (Miercuri, 29 februarie 2012, 17:16)

    Andradda [utilizator]

    ...Sunt de acord ca aceasta lege nu mai are nici pe departe impactul si importanta pe care ar fi avut-o acum 20 sau 15 ani.

    INSA!

    Nu sunt deloc de acord cu ideea ca la ora asta nu-si mai are , deloc, rostul.
    Cu sau fara Macovei, daca aceasta lege ii atinge, chiar si numai pe Voiculescu, Stolnici, Quintus, Mocanu sau Mihailescu...consider ca legea este cat se poate de binevenita si nu cred ca trebuie dusa in derizoriu.
    • 0 (8 voturi)    
      ha ha ha... (Miercuri, 29 februarie 2012, 18:38)

      Geo [anonim] i-a raspuns lui Andradda

      Esti de rasul curcilor... Pe voiculescu poate, ca inca mai are pretentii politice.. dar sa vorbesti acum de Stolnici si Quintus... care au in jur de 90 ani sau peste... Ce functii publice sa mai ocupe? asta e culmea derizoriului!! De Mocanu si Mihailescu n-am auzit... Daca s-ar fi luat si de sefii din UTC (trambuline spre sefie prin PCR ) intelegeam, dar asa e o lege buna doar de campanie electorala...
      • +1 (1 vot)    
        legea e pt campanie (Joi, 1 martie 2012, 11:16)

        Roua [utilizator] i-a raspuns lui Geo

        ca valoare nu prea mai are. Daca ar fi fost adoptata la timp, nu l-am mai fi avut pe Basescu presedinte.
    • +1 (1 vot)    
      Domnilor, sa nu ne ascundem dupa cires (Joi, 1 martie 2012, 10:27)

      Alex One [anonim] i-a raspuns lui Andradda

      D-le Tapalaga,remarcabila analiza dv.Imi pemit o observatie.Legea lustratiei a fost gandita pentru un singur om, recte Ion Iliescu care avea prea mare priza la electorat si nu putea fi invins in alt mod decat sa i se interzica dreptul de a candida. A,ca pe langa I.I legea ar mai agatat si pe altii este adevarat dar oricum reprezentau cantitati si calitati neimportante. Plus ca aici, la intocmirea listei lustrabililor, ar fi intervenit aranjamentele si negocierile tipic romanesti, ex.,sef agentie navala (Anvers) contra ofiter securitate,ambasador contra membru CC UTC, si asa mai departe, cam cum s-a procedat mai deunazi in CD. Legea asta s-a vrut sa fie un act normativ cu dedicatie, intuituu personae cum se zice in drept, asa cum, sigur in alt sens, si privatizarile ori licitatiile se fac in Romania, cu adresa directa la anumite persoane.Jenant este ca s-a pierdut din vedera ca subiectul tinta a ajuns la varsta la care nu mai aspira la functii publice. Si atunsi care e finalitatea legii , pe cine, sau mai bine zis ,pe cati, atinge ? Credeti ca legea, daca va intra in vigoare in aceasta forma, va impiedica un organism international sa o numeasca pe d-na M.Macovei intr-o functie importanta ?
    • +1 (1 vot)    
      Ma bag si eu... (Joi, 1 martie 2012, 10:30)

      Mioritza [utilizator] i-a raspuns lui Andradda

      Meritam o Lege a Lustratiei pentru toti romanii,sa aducem o armata de cateva mii de "expati" de prin Germania,Suedia,Olanda, ...de unde doriti ,care, sa manager-easca tara asta.Glumesc.Am fost orbi si prosti,i-am votat pe toti comunistii si securistii,i-am tolerat timp 22 de ani,i-am lasat sa ne fure si sa faca legi impotriva noastra si in favoarea lor iar acum, ne miram ca nu au bunul simt sa se opreasca.Clasa politica romaneasca este un cancer pentru tara si poporul asta , tragic este ca, dupa 22 de ani ,suntem inca in pozitia in care sa votam "raul cel mai mic" si 50% dintre cei dispusi sa voteze vor s-o ia prin gura inca o data...anticipat!
      Scuzele mele, celor sensibili, pentru folosirea persoanei I-a plural,celor care inca mai spera...
    • -1 (1 vot)    
      Voiculescu n-are probleme (Joi, 1 martie 2012, 11:14)

      Roua [utilizator] i-a raspuns lui Andradda

      el a fost ales in functie.
  • -3 (9 voturi)    
    Lustratie? (Miercuri, 29 februarie 2012, 17:17)

    Mihai [anonim]

    Eu nu stiu cum ai putut sa scrii zeci de randuri sa ne explici cum a fost adoptata legea lustratiei in acceptiunea ta dar ai omis cum toti comunistii din toate structurile politice au avut grija sa nu se supuna prevederilor acesteia, ei fiind mai presus de lege. interesant e ca asta nu ai vazut-o, cum nu ai vazut nici cum e definita in DEX-ul Cotroceniului: Lustratie=a face lustre :) Dar, ai mai scris zeci de mii de randuri gasind mereu explicatii, nu surprinzatoare, naucitoare, halucinante. Felicitari tuturor jurnalistilor pupisti.
  • +9 (15 voturi)    
    Jignitoare sunt declaratiile PSD (Miercuri, 29 februarie 2012, 17:18)

    alx [anonim]

    Iliescu, Ponta, Adrian Nastase au iesit sa se declare revoltati, frustrati, maniati de faptul ca o asemenea Lege a fost adoptata.

    Te-ai fi gandit ca PSD-ului i-a ajuns 22 de ani de furt in echipa: vechii securisti cu noii mafioti. Dar dupa nemultumirea lor inclin sa cred ca mai au cativa de promovat in functii publice. Nu cred ca s-au revoltat doar pentru ca a lovit in ceva in ce au crezut ei toata viata: comunismul. pentru ca au dovedit mereu ca iubesc banii mai mult ca orice ideologie. De PNL, ce poti sa mai zici?! Nici nu merita efortul.
    • -3 (9 voturi)    
      postac (Miercuri, 29 februarie 2012, 17:47)

      taranistu [utilizator] i-a raspuns lui alx

      postac
    • +3 (9 voturi)    
      iar PDL si-a tras un glont in picior (Miercuri, 29 februarie 2012, 17:57)

      Andrei [anonim] i-a raspuns lui alx

      prin faptul ca singurul lucru care o sa ramana in urma maretei legi este faptul ca au vrut sa-i salveze pe Ungureanu si Melescanu si au "lustrat-o" pe Macovei. Mutarea discutiei catre tataie Iliescu (care sincer ma indoiesc ca mai candideaza la ceva) este o incercare penibila de a indrepta imaginea. Pacat au ratat o sansa mare sa dea o lovitura USL-ului, asa au reusit sa se faulteze singuri. PS nu are nici o legatura Maries cu legea ... probabil era coapta demult in laboratoarele PDL, ca sa scape sau sa arate imaginea de securisti a multor USL-isti dar a fasait cam naspa cand au pus-o in aplicare. PS2 Cred ca nu au fost strategi diferiti aia care s-au ocupat de legea lustratiei si aia care s-au ocupat de numirea noului prim ministru.
      • 0 (0 voturi)    
        hmm (Joi, 1 martie 2012, 8:15)

        anonim [anonim] i-a raspuns lui Andrei

        Stati usor ca sunt nedumerit... daca legea a iesit prost si lustreaza mai mult decat e nevoie, cum ar fi Macovei, nu se poate modifica? E drept ca ar crea un precedent periculos dar totusi...

        Cred ca e normal sa fie si o limita cu lustratia pt ca asa ar trebui sa-i lustram pe toti care au avut activitate profesionala in perioada repsectiva. Adica dentistul secretarului PCR n-ar trebui lustrat? Doar e vinovat ca-i facea dintii si nu i-a lasat sa putrezeasca in gura.


        Cred ca desi lustratia nu mai are asa impact ca acum 15 ani e mult mai fezabila. Ca sa elimini pe cineva din sistem trebuia sa pui ceva in loc. Unde gaseai acum 15 ani oameni cu capacitati de lideri care sa nu fi colaborat intr-o forma sau alta cu sistemul?
  • +1 (13 voturi)    
    Monica Macovei (Miercuri, 29 februarie 2012, 17:19)

    taranistu [utilizator]

    sincer, nu stiu ce cauta dna Macovei intr-un asemenea partid de hahalere precum PD-L. Nu ca ailalti ar fi mai buni. Acuma pot spune linistiti ca au condamnat comunismul si au facut Legea Lustratiei! Orwell era neinspirat in comparatie cu alde portocaliii!
  • +15 (19 voturi)    
    NU E NICIODATA TARZIU (Miercuri, 29 februarie 2012, 17:39)

    Catalin Popescu [anonim]

    Domnule Tapalaga,

    Ma surprinde faptul ca si dumneavoastra ca si infricosator de multi alti jurnalisti sau analisti (ma refer doar la cei cu minima competenta si buna credinta) ati crezut ca aceasta lege are menirea sa rezolve ceva in mod concret, sa impiedice accesul la functii lui X sau lui Y sau sa rezolve vreuna dintre problemele stringente ale populatiei.
    Aceasta lege, mai buna sau proasta pe fond, acum sau peste inca 20 de ani, mi se datora mie, bunicilor si tatalui meu chiar daca nu mai traiesc, mamei mele si multor altora care au suferit intr-adevar, fara putinta de tagada, ororile comunisnului.
    Am 56 de ani, nu mi-am pierdut memoria si fara un interes concret sau sperante inutile, am considerat siconsider ca , pentru sufletul meu, aceasta lege era absolut necesara necesara.
    Repet o fraza pe care am rostit-o si in documentarul despre urmaritii de securitate realizat de CNSAS :
    "Nu cer arestarea lor, deportarea lor sau tot ce au incercat ei sa ne faca...ci, sa nu doarma macar o noapte".
    Inchei, rugandu-va sa nu intrati in corul penibil al criticilor care constata ca legea lustratiei nu ne scade pretul la oua sau benzina, drept pentru care "nu ne iese nimic" deci e inutila.
    Eu si in acest caz cred ca eu contez mai mult, eu aveam nevoie de aceasta lege.

    Cu stima

    Catalin Popescu
    • +17 (17 voturi)    
      lege mutilata (Miercuri, 29 februarie 2012, 17:51)

      taranistu [utilizator] i-a raspuns lui Catalin Popescu

      pai tocmai mutilarea Legii o deplange aici dl Tapalaga. Deturnarea ei, practic sustinatorii de buna credinta ai Legii sunt victimele ei. Construim capitalismul si democratia cu fiii marilor comunisti!
  • +9 (11 voturi)    
    neconstitutionalitate dubioasa (Miercuri, 29 februarie 2012, 18:10)

    rz [anonim]

    Eu nu inteleg de ce este neconstitutional sa se interzica candidatura anumitor persoane. Din cate stiu si acum este interzisa candidatura unor persoane care au incalcat anumite legi (si au fost condamnate). Sau si asta o fi neconstitutional?
  • +8 (10 voturi)    
    doar unul.... (Miercuri, 29 februarie 2012, 19:20)

    dadan [utilizator]

    e de ajuns sa-l scoata pe Felix din viata publica si eu zic ca legea asta si-a facut treaba... cat despre doamna Macovei cred ca ar renunta sa se mai lupte cu morile de vant vreo cinci ani numai sa stie ca au disparut leprele din societatea asta...insa realitatea este cam alta - leprele se agata de orice siretlic si raman pe pozitii in timp ce victime o sa cada tot oameni de bine care au fost la momentul respectiv in locul nepotrivit - vezi Mona Musca.
  • -2 (2 voturi)    
    Legea lustratiei (Miercuri, 29 februarie 2012, 19:27)

    Marcela [anonim]

    Poti intelege chiar daca pare ilogic(marturisec ca si eu m-am revoltat in primul moment.)Da, aici este o problema constutionala dar si de drepturile omului, care pot fii limitate doar in anumite situatii precis definite. Este f bine ca a fost adobtata.Asa este corect.
  • +5 (7 voturi)    
    lustratia ? (Miercuri, 29 februarie 2012, 19:50)

    dorin valeriu [anonim]

    In mare, Dan are dreptate. Ar mai trebui niste precizari : Chiar toti procurorii ? Parca am auzit undeva ca doar acei care au instrumentat cauze politice. Sau procurorii militari?, ca aia se ocupau cu asta. Si aceia care i-au condamnat pe criminalii de razboi ?, alde Antonescu ,...Wass sau Bay
    Legea -extinsa- n-ar afecta-o doar pe Monica Macovei ci si pe Victor Ciorbea ! Doi dintr-o lovitura, ca in "Croitorasul cel istet "!
    Traiasca turnatorii care-si contesta de ani de zile sentintele dela CNSAS !!! Voiculescu, Ghise, etc
    P.S. In comunism, la absolvirea facultatii erai repartizat "in productie". Ce vina a avut un absolvent care a primit repartitie de procuror ?
  • +4 (4 voturi)    
    nu e clar (Miercuri, 29 februarie 2012, 20:09)

    andimi [utilizator]

    vad ca se spune ca Macovei si MRU ar fi victime potentiale ale acestei legi! Eu am inteles ca doar procurorii ce au facut politie politica sunt lustrati, nu orice procuror! Nu e clar ce s-a votat!
  • +7 (7 voturi)    
    Macovei poate fi votata! (Miercuri, 29 februarie 2012, 20:16)

    Macovei poate fi votata in schimb! [anonim]

    Tare mi-ar pla-na Macovei in schimb sa fie aleasa prin vot intr-o functie publica si atunci sa le dea peste nas tuturor celor care se tem de consecventa ei!!
  • +1 (5 voturi)    
    dan tapalaga si lustratia (Miercuri, 29 februarie 2012, 20:23)

    ghinika [utilizator]

    metamorfoza jigodiilor in moralisti in romania este o chestie de ....sange,primul lustrabil dupa parerea mea este....isarescu,apoi vine basescu,melescanu,et compania, vechi securitati patriotarde,stiti ce am un mare sentiment de lehamite.
  • +1 (7 voturi)    
    Adevarul e ca..... (Miercuri, 29 februarie 2012, 20:37)

    Andradda [utilizator]

    ..adica adevarul dureros e ca de 20 de ani avem aceiasi politicieni si aceiasi "deontologi" din mass-media.
    Timp de 20 de ani, toata mass-media n-a reusit sa sensibilizeze populatia cu referire la legea lustratiei.
    Nici acum 20 de ani, nici acum 15 ani, nici acum 5 ani...
    Acum, cand aceasta lege a vazut in sfarsit lumina tiparului, aceiasi deontologi incearca sa ne convinga ca ea nu-si mai are rostul.
    Dle Tapalaga.
    Sunteti la fel cu CTP, TRU, Badea, Ciutacu, Pora, Turcescu, Morar..
    Parca ati trait pana acum pe alta lume si, abia ieri, ati aterizat pe Dambovita, de undeva din alt sistem solar!
    Putina decenta si putin respect fata de cititori...n-ar strica.

    Dar..astia sunteti.
    Altii n-avem.
  • 0 (2 voturi)    
    Lustratie (Miercuri, 29 februarie 2012, 21:17)

    Ionescu Iordan [anonim]

    Aseara Andreea Cretulescu spunea la RTV ceva de genul: Conform site-ului Hotnews care este afiliat mai mult puterii avem urmatoarea stire. Nici nu conteaza continutul acelei stiri legate de lustratie. Oricum lustratie avea rostul ei acum 22 de ani, dar neocomunisti nu puteau lasa asa ceva. Ce ma mira cel mai mult e ca Andreea Cretulescu si cu Cioroianu amandoi au un fel de apartenenta, ea a fost consiliera de imagine in campania D-nului Geoana si D-nul Cioroianu este evident, fost PNL-ist. Sa spunem ca ce au facut inainte nu are relevanta daca nu ar pune astfel de etichete, dar sa pui si etichete sa si arati cat de independent si neafiliat esti tu, e cam mult. Iar voi vreti sa vorbim despre lustratie cand totul e luat in bascalie la televizor. D-nule Tapalaga incep sa cred ca oricine ar vrea sa faca o lege buna in tara asta e luat peste picior de Media. (nu ca ar fi buna cea a lustratiei actuala)
  • 0 (0 voturi)    
    bravo! (Miercuri, 29 februarie 2012, 21:38)

    laurentiucat [utilizator]

    asa cum arata legea lustratiei, in ceea ce priveste rezultatele efective asupra "tortionarilor" regimului comunist, asa a fost si condamnarea comunismului de catre tov basescu in parlament. ma mir ca oameni ca dvs, ca tismaneanu si precum cei de la gds nu vedeti ca "regele" e gol. nu vorbesc de profitorii, de sinecuristii, de serviciu, ci de oamenii independenti financiar si moral...
    ma uit la doi "deziluzionati" ai "regimului", d-nii cartarascu si plesu. primul fiind un "mensevic tacut' iar secundul, un "cekist revansard"...
  • +5 (5 voturi)    
    Lustruirea piciorului de lemn (Miercuri, 29 februarie 2012, 22:10)

    aura [anonim]

    Mai exista CNSAS? a trecut cel putin un an de cind n-am mai auzit de vreun verdict important. Inca o institutie de forma, netransparenta si bugetivora. In timp ce in Bulgaria sint deconspirati pe banda politicieni, magistrati, clerici, diplomati etc., la noi CNSAS-ul se ocupa de muzicanti, scriitori si ceva oficialitati de la Cuca Macaii. Legea lustratiei in forma actuala e o lege cu dedicatie, ridicola si inutila. Asa cum dupa condamnarea comunismului au aparut fostii comunisti cu si mai mult tupeu in viata publica, asta se va intimpla si dupa aplicarea legii lustratiei. Ca avanpremiera la legea lustratiei, avem deja un fost ofiter DIE, acum sef SIE la 72 de ani!!!
  • +3 (3 voturi)    
    Asa va trebuie ,ce ati semanat acum culegeti (Miercuri, 29 februarie 2012, 23:59)

    dezamagitul [utilizator]

    Un prost arunca o piatra in fantana si o suta de destepti o cauta . In situatia actuala am ajuns fiindca nici o revolutie nu am facut ca lumea , in loc ca noi cei care am suferit pe timpul comunismului sa fi dat de pamant cu toti activistii comunisti si securistii ,s-a ajuns ca tortionarii si slujitorii sistemului totalitar sa ii judece pe cei care au fost persecutati . Nu va aduceti aminte ca il votati cu doua maini pe iliescu de mai sa il ajunga pe ceusescu la procentaje , si acum imi aduc aminte ca stateam noptile sa vad gastile de tropaitori si aplaudaci care nu ii dadeau voie sa vorbeasca marelui Coposu si Ratiu. Primul dintre tropaitori care imi vine in minte este Dinescu pentru care aveam respect pentru el inainte de 1989 ,iar acum este mare liberal . Va mai aduceti aminte cum purta discutiile iliescu cu opozitia cu minerii cu tarnacoapele alaturi , cum ii punea unii impotriva altora ,muncitori contra intelectuali ,parinti impotriva copiilor, soti impotriva sotiilor etc.,asa ca acum avem o struto camila democratie instaurata cu ura si cu tarnacopul de diversionistul iliescu in care numai prostii respecta legile iar ceilalti nu respecta decat legea omertei. Alta diversiune a fost si cu proclamatia de la Timisoara imediat ciracii lui iliescu pusi sau la initiativa lor au venit cu proclamatia de la Iasi astfel ca s-a pierdut momentul curatirii de sacalii comunisti si o adevarata lustratie ,ce este acum praf in ochii prostimii . Iar cu lustratia asta noua s-a ajuns de rasul curcilor , unii sant lustrati alti nu depinde de cine trebuie pastrat , nu va dati seama cititorilor ca va dat un subiect de mestecat de alt diversionist basescu ,care nu mai sti ce este prim ministru sau presedinte fiindca incalca toate legile .
    Stima pentru articole domnule Tapalaga .
    Hai la lupta de clasa .
    • 0 (0 voturi)    
      Stimate domn, (Joi, 1 martie 2012, 9:54)

      catalin_mattei [utilizator] i-a raspuns lui dezamagitul

      As fi unul dintre cei ce va sustin neconditionat punctul de vedere daca nu as avea o mica temere: ca va axati foarte mult doar pe anumite figuri politice post-decembriste si uitati de altii... eu nu cred in comunisti rai si comunisti buni... acesti oameni care au profitat de sistem sunt de vina pt raul societatii romanesti din perioada comunismului si de "asasinat" asupra sperantei pt perioada de dupa. Sa nu uitam ca noi am reusit performanta de a alege dupa 3 mandate ale lui iliescu pe T Basescu care este un alt rosu.. doar o mica istorioara a Securitatii si ne dam seama ca postul la Anvers miroase a trese pe umar.. avem apoi UTC-istii.. pai daca nu venea decembrie 1989 acestia erau noii Bobu, Dascalescu, etc.. noi ii vedem ca pe democrati rasati... vb de anticomunistul Tismaneanu cand acesta a pupat in dos comunismul pana i s-au luat din privilegii.. dar uitam de D Cornea, de Coposu, de Ratiu, de luptatorii din munti.. uneori cand mai vedem documentarul d-nei Hossu-Longin ne mai amintim de adevaratii eroi ai luptei anti-comuniste... sa stiti ca si aceasta impartire intre comunistii rai si cei buni ne face rau sau macar asta este impresia mea...
      • 0 (0 voturi)    
        mea culpa (Vineri, 2 martie 2012, 12:28)

        dezamagitul [utilizator] i-a raspuns lui catalin_mattei

        Aveti perfecta dreptate domnule catalin si imi cer scuze ca nu i-am pomenit pe toti comunistii vinovati nu numai de starea tarii dinainte si dupa iliescu ,nu exista comunisti buni sau rai tot un drac si a-si extinde la securisti, procurori ,activisti PCR sau neocomunistii de azi care ne amanteaza viitorul in frunte cu basescu si nu numai .Iar si cei tineri parca sant clonele lui iliescu ca pe impuscatul, tot de ai lor ca sa ii ia scaunul nu il mai pomenesc ca ii dam o prea mare importanta anlfabetului . Dar am o oarecare scuza ca nu pot sa ii cuprind pe toti cei care au adus tara in starea actuala ,din lipsa de timp ca mai si muncesc desi sant pensionar trebuie sa platesc taxe sa tin o armata de trantori cu cainii lor de paza militie, securitate, justitie si armata. Iar Pe Doina Cornea nu am pomenit-o ca nu era contextul, desi era singura disidenta de o pazeau 100 de securisti . Iar in afara de Coposu si Ratiu care era un domn dar prea naiv ca sa ajunga la conducerea tarii,sant cam putine exemple pentru o tara unde sant intelectualii de tip Havel ,Michnik si alti, toti au baltit si baltesc in continuare sau ii ling pe conducatorii vremelnici ca tismneanu o mare dezamagire a mea, se ploconeste la noul Isus basescu .
        Dar sa nu confundam marfa cu ambalajul nu trebuie confundati membri de partid , ca daca vroiai si erai capabil sa promovezi treuia sa fi membru de partid chiar si un simplu sef de echipa, ar trebuii trasi la raspundere cei care luau decizii si ne indobitoceau cu ideologia comunista. M-ia placut treaba cu , daca nu venea 1989 acestia erau noii bobu,dascalescu ,paunescu si alti dar ma intreb corlatenu ,ponta,antonescu care se lauda ca nu a fost membru de partid dar este mai comunist ca ei prin reflexe iar de la putere fica lui basescu ca ceilati tineri stau in pozitia de drepti . Toti acestia care speram sa fie viitorul nostru nu sant urmasi lor ?Parca ar fi clonele lui iliescu, pardon era sa uit de securistul ungureanu .
        Plorletari unitiva.
  • 0 (0 voturi)    
    Situatie de fapt (Joi, 1 martie 2012, 9:37)

    catalin_mattei [utilizator]

    In primul rand indiferent de formele pe care le imbraca protestul lui Maries nu pot intelege daca cei care au participat la evenimentele din 1989 ( chiar unii dintre ei refuza sa creada ca ar fi fost revolutie) sunt oameni care au facut-o dintr-o foame extraordinara de libertate sau sunt niste mici srl-uri care acum cer plata pt serviciile prestate. Lustratia ar fi fost un mod de rezolvare a multora din bolile Romaniei post-1990 daca ar fi fost adoptata macar in 1996, anul in care CDR, UDMR si PD formau coalitia guvernamentala ( castigau cu un puternic mesaj anti-Iliescu).. din pacate nu s-a dorit si multe din piedicile de atunci au venit dinspre PD. Ceea ce s-a intamplat in aceste zile este forma cea mai transparenta ca nu doar PSD-ul are mult mizerie in propria curte ci si PDL-ul.. Insumandu-le obtinem FSN. In ceea ce priveste "marinarii" autorului era vorba mai precis de acei ce ocupau pozitii de varf la nivelul reprezentantelor in occident si despre care se cunoaste ca erau ofiteri acoperiti ai Securitatii... evident amendamentul PSD a fost unul special introdus pt a da sah la Basescu.. dar trebuie recunoscut ca si dl Basescu este un lustrabil. Este la fel de ciudat si nedrept ca de lustratie si comunism sa vorbeasca oameni de tipul Tismaneanu care pana sa isi piarda privilegiile ca oameni din sistem au dus-o foarte bine.. trebuie facuta o distinctie majora intre cei ce s-au opus comunismului de tipul Coposu, Doina Cornea, etc si cei care dupa pupat piata comunismului au dat-o pe democratii. Plangem de mila d-nei Macovei dar nu am auzit sa existe un sprijin pt M Musca care a facut mult mai putin rau.. in ceea ce priveste UTC-istii de atunci.. cine erau ei?.. erau cadrele PCR in formare, cei care ar fi fost astazi tovarasi de nadejde ai tarii daca nu venea decembrie 1989.. adevarul este ca Romania inca nu s-a desprins de trecut .. s-a transformat dar din pacate nu au venit oameni cu o noua gandire, un nou suflu.. este vorba de comunistii de ieri! VOPSITI
  • 0 (0 voturi)    
    si restu ..? (Joi, 1 martie 2012, 10:46)

    trotinel [anonim]

    Faci ce faci si-n PNL tragi ! De parca PNL a votat legea.... Si restul ? Miki spaga, Iliescu, si toti comunistii cu acte in regula, care sunt si la UDMR si la PDL si la toate partidele. Conform bancului : RESTUL SA MAI ASTEPTE !


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri