Să nu ne ascundem după deget. Europa merge prost. Impresionant de prost, pe alocuri! Sunt destule motive serioase pentru a intra în panică. În astfel de momente, găsesc că e sănătos pentru orice ins sau colectivitate să se privească fără perdea şi să desluşească paşii care l-au împins în acel punct. E condiţia elementară pentru a putea să-ţi desenezi viitorul.
Sunt cel puţin trei motive mari şi late din pricina cărora ne aflăm aici. Ele sunt în acelaşi timp tema de casă pentru generaţia mea.
Primuldintre ele ţine de modul în care ne-am construit locuinţa europeană comună şi de felul cum am îngrijit-o. El a fost dezbătut în Europeni, de ce-am ajuns aici şi încotro ne îndreptăm? (Actul I).
Al doilea factor major e reprezentat de nebuloasa financiară pe cocoaşa căreia avem tendinţa să punem desaga tuturor nefericirilor noastre recente. Unii dintre noi au găsit în ea noul ţap ispăşitor, cel spre care se îndreaptă hotărât degetul oprobiului public. Ei sunt de vină! Bancherii nesătui, finanţiştii, Piaţa, The Market, Le Marché, cei care dau insomnii şi bătăi de cap tuturor guvernelor europene. Dar oare avem de-a face cu un comportament unitar în spatele acestor termeni generici ori cu mai vechea apucătură fetişistă a Omului de-a atribui lucrurilor însuşiri ce-l vor ajuta la reprezentarea unor raporturi? Există o conspiraţie iudeo-francmasonico-şi-ce-mai-vreţi-domneavoastră bine articulată împotriva bietelor democraţii europene sau vorbim despre un raport mult mai simplu, acela de dependenţă dintre un îndatorat şi creditorii săi?
Că Europa e subordonată pieţelor financiare şi că asta produce uneori neplăceri exprimate prin rata dobânzilor şi mânia cetăţenilor, nu cred că încape discuţie. Dacă facem inventarul ultimului an european, vedem cum au fost tăiate, rând pe rând, capetele conducătorilor. Finanţele şi cetăţenii şi-au dat indirect mâna şi au făcut curăţenie politică în Irlanda, Portugalia şi Spania. Nici scandalurile, nici societatea civilă, nici protestele interminabile nu i-au venit de hac lui Berlusconi în Italia. A fost suficient un 7% dobândă şi marioneta a fost ejectată. Cât despre Grecia, nu mai vorbim. Următoarea pe listă e Franţa care îşi va alege Preşedintele si Adunarea Generală în luna mai. Probabil că Sarkozy işi va face bagajele, contrariul fiind o surpriză de proporţii, oricât de abil ar fi actualul lider. Iată ce declară în cadrul unui miting electoral socialistul François Hollande, viitorul Presedinte: „Vă voi spune cine este advesarul meu, adevăratul meu adversar în această bătălie în care mă angajez. El nu are nume, nu are chip, nici partid, nu candidează niciodată, nu va fi, aşadar, ales. Şi totuşi, el guvernează. Acest adversar este Mediul Financiar. Sub ochii noştri, în 20 de ani, lumea financiară a pus stăpânire pe economie, pe societate şi pe vieţile noastre”. 15 000 de oameni sunt în extaz. Ceea ce uită demagogul nostru de serviciu e să le amintească francezilor cum arată bugetele tării de 30 de ani încoace şi cine le-a finanţat deficitele. Nici un an în echilibru, nici o restucturare consistentă, sume colosale ţinute în consum curent şi câteva picături alocate investiţiilor.
Nici 2012 nu arată mai strălucit din multe puncte de vedere. Ca să ne putem continua stilul de viaţă vom face apel la aceiaşi creditori pentru a ne alimenta buzunarele (uneori fără fund). Câte miliarde de euro la orizont? Germania 170, Franta 178, Italia 440 (!), Spania 220 (vreo 9 Românii împrumutate anul acesta). Puterea unui creditor asupra ta este direct proporţională cu spaţiul pe care i-l acorzi. Ori noi ne-am aruncat orbeşte, alegând facilitatea, în braţele celor care ne finanţează viitorul şi suntem astăzi ofensaţi de pragmatismul lor atunci când ne cer garanţii pentru a-si putea recupera miza.
Nu e mai puţin adevărat delirul care a cuprins lumea financiară în ultimul deceniu. În lipsa oricăror reguli de joc, mişcarea capitalurilor la nivel mondial a găsit un teren propice şi a atins proporţii aiuristice. A pus în concurenţă oameni de pe toate meridianele şi a transformat planeta într-un sat fără căpătâi. De aici până la speculaţie şi excese nu mai e decât un pas (înscris, de altfel, genetic în comportamentul Omului). Este oare rolul mediului financiar de a se autocenzura sau al regulatorilor de a pune borne şi coduri în sistem? Putem cere rezonabil unui şofer care posedă un bolid ce atinge 300 de km/h să nu îl întrebuinţeze la putere maximă sau construim un cod rutier care încadrează excesele? Putem lăsa o persoană privată să se comporte cum doreşte în societate sau avem o sumă de reguli comune care îl transformă în cetăţean? Nimic din toate acestea nu a fost aplicat mediului financiar! Două motive principale sunt cauza inerţiei regulatorilor şi a deficitului de reguli. Primul e că ne convine de minune tuturor să rulăm la 300 la oră. Guvernanţii se fac că lucrează, cetăţenii au iluzia îmbogăţirii peste noapte prin credit iar finanţiştii câştigă milioane dintr-un click. Al doilea ţine de distribuţia forţelor. Cei cu IQ-ul peste medie intră în sistem, plătiţi regeşte să creeze noile produse financiare în timp ce sunt supravegheaţi de cei mai puţin înzestraţi care, s-o spunem pe şleau, nu pricep nimic. Controlul bancar şi bursier e o glumă. Personalul instituţiilor de supraveghere e total depăşit numeric şi calitativ. Ca boul la poarta nouă e o vorbă românească ce îmi vine des în minte atunci când văd pe cineva făcând un audit mecanismelor abil construite de bancile şi fondurile de investiţii.
A existat o fenomenală fereastră de acţiune pentru introducerea regulilor la finalul lui 2008 atunci când sistemul a explodat. Totul era propice unui nou început: opinia publică era favorabilă, lobby-ul financiar era fărâmiţat, ideologic, sistemul era la pământ. Timizi şi fără perspective, politicienii noştri s-au mulţumit să mimeze reforma. Erau ori speriaţi de dezavantajele unor reguli stricte, ori copleşiţi ei înşişi de situaţie. Unde ne aflăm astăzi? Lumea fictivă încă are beneficii superioare economiei reale. HTF continuă să facă legea (High-frequency trading – plasamentele bursiere făcute instantaneu de calculator). 95% dintre mişcările de capital au caracter speculativ doar 5% având un corespondent de investiţie în economia reală. Paradisuriule fiscale au rămas raiul pe pământ. Mii de miliarde de dolari încă se scaldă în dark-pools (pieţe financiare care scapă regulilor clasice aplicate unei burse de valori). Educaţia financiară a celor care iau decizii în numele nostru continuă să fie lamentabilă. Dacă la nivel de state europene înalţii funcţionari îşi fac treaba, la nivelul conunităţilor locale (regiuni, judeţe, oraşe) investiţiile financiare şi împrumuturile continuă să se facă în felul cel mai dezastruos cu putinţă.
Citeste tot artitcolul si comenteaza pe Contributors.ro
