Există bătrâni care nu ştiu să se retragă frumos. Simt nevoia, înainte de a-si lua la revedere, să împroaşte cu otravă şi frustrări peste cei din jur. Ca un Moş Crăciun care este, Stéphane Hessel s-a gândit să ne lase cu ocazia Sărbătorilor de final de an 2010 un cadou otrăvit sub forma fiţuicii Indignez-vous! (Indignaţi-vă!) scoasă la Indigène Editions. Cărţulia, exemplar marketată la 3 euro pentru 20 de pagini de banalităţi, a avut un succes colosal la nivel planetar, mult dincolo de graniţele Franţei şi de aşteptările autorului. Ea strânge în formă condensată toate bunele intenţii ale unui anumit tip de gândire care promovează indignarea şi revendicarea ca motor de evoluţie a societăţii. Un tip de discurs demagogic, pe alocuri mesianic, grijuliu vis-a-vis de nedreptăţile resimţite afectiv de fiecare, mânuit cu atâta abilitate (a se citi perversiune intelectuală) încât dacă i te împotriveşti, făcând apel la discenământ, rişti să fii linşat în piaţa publică. Inima şi stomacul bat creierul, de când lumea şi pământul, cu atât mai mult în vremuri de criză şi de restrişte. Hessel ne spune, pe scurt : găsiţi-vă un motiv de supărare, indignaţi-vă şi ieşiţi la atac. El uită, însă, parşiv, să ne sugereze că supărările pot servi o cauză bună sau rea, că există o ierarhie a indignării, că nu e tot una atunci când vrei să scapi de o dictatură sau când ceri, irealist, luna de pe cer adulând falsul partaj în locul muncii şi reuşitei.
Continuarea o ştim cu toţii. În Mai 2011 ne ies în cale simpaticii Los Indignados în Spania, urmează Portugalia, Franţa, Germania, Belgia, Italia şi Marea Britanie. În cafenelele chic din Paris, lumea bună se extaziază în faţa noului fenomen, sorbindu-şi cafeaua la 10 euro şi citind presa de anumită culoare. Dar vai, democraţia traieşte! Poporul vorbeşte! Speranţa renaşte! Vom scăpa de dictatura Pieţelor şi a privilegiaţilor! (act suprem de schizofrenie căci Piaţa sunt ei iar la nivelul de trai parizain numai despre oropsiţi nu poate fi vorba). Analiştii şi consilierii, s-au grăbit să le explice politicienilor, rămaşi în urmă, cum stă treaba cu propagarea manifestaţiilor pe Internent, acastă noua unealtă amorala, care serveşte cauza oricui cu o rapiditate năucitoare. A urmat Occupy Wall Street, în America. Unirea pe care proletarii din toate tările nu au reuşit-o sub comunism, au încercat-o indignaţii pe 15 octombrie atunci când toata planeta s-a pus pe protestat.
Oameni de bine din România s-au indignat şi ei, molcom, văzând cum toate popoarele se revoltă, doar cetăţeanul român tace şi îndură programul de austeritate impus de guvern. Pe undeva, prin ricoşeu, aveau dreptate. Nu e loc să dezvoltăm aici, însă rar mi-a fost dat să vad un fel mai amatoricesc şi lipsit de tact de a implementa soluţii de criză decât cel făcut, de doi ani încoace, de actualul guvern cu binecuvântarea Preşedintelui. Mă tot întreb, cine îi consiliază, cine le prepară soluţiile, cine îi învaţă să comunice? Politicieni transformaţi în simpli contabili, lipsiţi de orice viziune şi cunoaştere a mecanismelor de reacţie a corpului social. Simpli executanţi ai unor arbitraje oarbe care le sapă groapa şi lasă un bulevard electoral liber populismului si discursului compătinitor. Apogeul, şi detonatorul grenadei, a fost legea sănătăţii, adevarat studiu de caz pentru şcolile de ştiinţe politice la rubrica Nu faceţi aşa.
Iată că ne-am trezit cu toţii, peste noapte, în Piaţa Universităţii sau în centrele oraşelor de provincie, în faţa unor proteste de tip nou, fără lideri la vedere, fără organizare minuţioasă, cu pancarte scrise de mână şi revendicări dintre cele mai diverse. Pentru mine, ei sunt Indignaţii de România, la fel de sinceri şi lipsiţi de orizont precum confraţii lor occidentali. E ceva spectaculos în această revoltă care a reuşit să adune, într-un ghiveci pur balcanic, toate tipurile de protest zărite în Vest, în ultima vreme:
- Grupurile de tineri mobilizaţi prin Facebook şi SMS care se adună în centru fără revendicări clare, dintr-un spirit de revoltă democratic. Ei sunt cei pe care politicienii (români şi vestici) i-au pierdut, căci fac parte dintr-o altă lume la care dinozaurii publici nu s-au adaptat. Pieirea s-ar putea să le vină de aici, dar peste ceva timp.
- Gherila urbana care aminteste de Londra 2011 şi suburbiile Parisului 2005, unde grupuri de indivizi cu sângele înfierbantat se iau la trântă cu forţele de ordine de amorul artei. Sunt poliţe sportive mai vechi de platit jandarmeriei .
- Categorii sociale diverse cu revendicari punctuale care au găsit o tribună de la care să îşi spună păsul (jos taxa auto, jos corupţia, vrem salarii decente, etc.).
- Ecologiştii care au, întotdeauna, o cauză bună de aparat (la noi Roşia Montană).
- Instigatorii de serviciu si spiritele exaltate gata oricând să decupeze stema din steag si să o pună de o noua Proclamaţie (de la Braşov, de astă data, din câte am înţeles). De patrioţi nu duce lipsă nici o naţie.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
