Președinția rotativă a UE a fost preluată de la 1 ianuarie 2012 de Danemarca. Este o țară mică, cu 5,6 milioane de locuitori, care nu debordează de entuziasm când e vorba de integrarea europeană. Danezii au obținut prin referendum, în 1993, ca Danemarca să aibă un statut special în UE, tradus prin patru excepții (opt-outs) în ceea ce privește moneda Euro, politica de apărare și de securitate, cetățenia europeană și justiție & afaceri interne. Danemarca are un aparat administrativ și diplomatic a cărui eficiență este recunoscută la nivel european și și-a demonstrat măsura cu ocazia ultimei Președinții UE, din 2002, considerată un succes, inclusiv pentru că a încheiat negocierile de aderare cu cele 10 state care au aderat în 2004. Are o cultură civică democratică demnă de luat ca model și o opinie publică ce apreciază economia verde. Are un guvern de centru-stânga (într-o Europă condusă predominant de partide de dreapta), format dintr-o coaliție, instalat în toamna trecută și condus de prima femeie prim-ministru din istoria acestei țări, Helle Thorning-Schmidt.

Oana MarinescuFoto: arhiva personala

Însă președinția daneză survine într-o perioadă de criză profundă, ce afectează nu doar situația economică la nivel european și mondial, ci și sistemul de valori și proiectul politic care a pacificat Europa și i-a permis să se reconstruiască. Tocmai de aceea, presiunea pentru găsirea rapidă a unor soluții viabile pe termen lung este foarte mare, iar riscul de deraiere este cu atât mai ridicat.

O agendă complexă

Agenda cu care Danemarca a preluat frâiele Europei îmbină urgențele impuse de situația economică și prioritățile ce decurg din viziunea daneză asupra proiectului european. Pe primul loc figurează, sub titlul ”O Europă Responsabilă”, măsurile de guvernanță economică la nivel european, pentru gestionarea crizei, concomitent cu asigurarea creșterii economice și a locurilor de muncă. E fortul țărilor membre este concentrat în această perioadă pe finalizarea proiectului de acord interguvernamental pentru stabilizarea eurozonei și introducerea unor măsuri comune de disciplină bugetară și fiscală la nivelul UE, conform deciziei Consiliului European din decembrie 2011. Cele 26 de state, care au anunțat că vor semna textul, sunt în plin proces de negociere. Marea Britanie este prezentă cu statut de observator, în condițiile veto-ului dat la summitul UE din decembrie pentru a-și proteja City-ul londonez. Calendarul este strâns, urmând ca o primă discuție la nivel de șefi de stat și de guvern să aibă loc pe 30 ianuarie, la un summit informal. Franța, în parte și sub presiunea propriului său calendar electoral, insistă ca semnarea noului acord să aibă loc în martie.

Pe de altă parte, în timpul președinției daneze vor fi puse în practică o serie de măsuri importante convenite anterior, precum implementarea semestrului european. Este vorba de o revizuire ciclică anuală, într-o perioadă de șase luni, a politicilor bugetare și structurale ale statelor membre, pentru a detecta eventuale inconsistențe sau dezechilibre în curs de apariție. Danemarca are printre priorități și consolidarea reglementării și a supravegherii zonei financiar-bancare. Printre măsurile cărora le acordă atenție figurează reglementarea modului de intervenție în situații de criză în acest sector; revizuirea reglementarilor pentru agențiile de rating; reglementarea comercializării de produse derivate.

Un alt element extrem de important pentru mandatul președinției daneze este fixarea cadrului de negociere pentru viitorul buget al UE pentru perioada 2014-2020. Sunt în joc atât nivelul contribuțiilor statelor membre – există voci care militează pentru reducerea contribuțiilor la bugetul UE, în contextul austerității -, cât și modul în care sunt alocate aceste fonduri pe politici europene. Negocierile se vor încheia abia în partea a doua a anului, în timpul președinției cipriote, dar președinția daneză va juca un rol important în avansarea discuțiilor. Ea își afirmă interesul în mod special față de politica agricolă comună, politicile structurale și programele europene în domenii precum cercetarea, dezvoltarea, energia, clima, mediul înconjurător, educația, acțiunea externă.

A doua prioritate a președinției daneze este realizarea unei ”Europe dinamice”. Direcțiile de acțiune sunt consolidarea pieței unice – prin măsuri precum reforma brevetului european, o piață digitală unică, consolidarea drepturilor angajaților, concomitent cu libertatea lor de mișcare în interiorul pieței unice, simplificarea procedurilor pentru achizițiile publice, pentru a susține dezvoltarea, etc -, susținerea educației, cercetării și dezvoltării; reducerea decalajelor dintre regiunile europene prin dezvoltare durabilă; o politică comercială comună; dezvoltarea pieței muncii. A treia prioritate se referă la promovarea unei ”Europe verzi”, în care dezvoltarea economică se face printr-o gestionare eficientă a resurselor în domenii cheie precum energia și agricultura. În al patrulea rând, este vorba de o ”Europă sigură”, care asigură securitatea cetățenilor ei. Gestiunea riscurilor migratorii, inclusiv Spațiul Schengen, extinderea UE, consolidarea acțiunii externe a Uniunii figurează printre liniile de acțiune.

Interesele României

Pentru România, agenda președinției daneze prezintă câteva puncte de interes major. Bucureștiul a anunțat și oficial, prin ministrul de externe Teodor Baconschi și ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, susținerea pentru prioritățile autorităților de la Copenhaga. În ceea ce privește agenda pe care o are de promovat proactiv în această perioadă, România este direct interesată de tot pachetul legat de guvernanța economică și este implicată în procesul de negociere a noului tratat interguvernamental privind stabilizarea zonei euro. Chiar dacă nu este încă stat membru al zonei Euro, România a anunțat că va semna și va respecta acest acord. De asemenea, România trebuie să-și promoveze cu foarte mare atenție agenda în legătură cu noul cadru bugetar al UE pentru perioada 2014-2020. Este în interesul României ca bugetul UE să nu fie redus, iar principalele domenii care să primească finanțare să rămână cel al politicii agricole comune și cel al coeziunii interne. Desigur, pentru România, dincolo de ce se negociază în acest an, mai rămâne și o altă provocare – capacitatea sa de a-și reforma sistemul de utilizare a fondurilor europene pentru perioada 2014-2020, pentru a nu mai repeta greșelile și performanțele slabe din actualul exercițiu bugetar. Implementarea măsurilor legate de semestrul european și de consolidarea pieței unice sunt de asemenea de interes pentru România, în mod special pentru că pot să sprijine dezvoltarea ei economică. Însă, în ceea ce privește libertatea de mișcare a forței de muncă, România intră în 2012 cu o problemă, pe care o va aduce în atenția Comisiei Europene, potrivit ministrului Leonard Orban: o serie de state membre au anunțat că vor menține doar o deschidere parțială a piețelor interne pentru muncitorii români.

Pe agenda României mai atârnă greu o temă recurentă – intrarea în spațiul Schengen. Danemarca a anunțat, prin ambasadorul său la București, că va face demersuri pe lângă Olanda pentru a-și schimba poziția, dar este greu de estimat că se va înregistra un succes, având în vedere contextul politic intern din această țară. România are interes și în ceea ce privește evoluțiile din zona justiției și afacerilor interne, cu atât mai mult cu cât își dorește să scape de Mecanismul de Cooperare și Verificare.

În plus, mai sunt și problemele care rămân pe agenda României prin simplul fapt că nu sunt rezolvate. De exemplu, în timp ce Danemarca promovează eficiența energetică ca prioritate pentru președinția UE, România are încă de rezolvat o serie de restanțe în ceea ce privește armonizarea legislației interne cu cea europeană în ceea ce privește liberalizarea piaței energiei. Comisia Europeană a demarat în toamna anului trecut procedura de infringement pe acest subiect împotriva României și a altor state europene.

”Ce poate Danemarca?” Sau… ”Ce să ne dorim de la Danemarca?”

Însă, dincolo de agende și de priorități, o întrebare pare omniprezentă: ”Ce va putea face Danemarca în actualul context?”. Există unele voci care vorbesc cu rezervă despre șansele acestei mici țări de a realiza ceva în timpul președinției UE. Argumentele sunt legate atât de complexitatea crizei, cât și de specificul contextului actual de la nivel european: pe de o parte tratatul de la Lisabona a dat o greutate sporită președintelui UE, în defavoarea președinției rotative, iar pe de altă parte ”greii” Uniunii – Franța și Germania – joacă rolul de lideri în gestionarea crizei economice. Limitele acestui joc nu par să se regăsească nici în litera și nici în spiritul proiectului european, dacă luăm în considerare reacțiile personale ale președintelui francez față de veto-ul britanic, sau față de o intervenție a proaspătului premier danez, după anunțul poziției Londrei din timpul Consiliului UE, pe care, potrivit unor relatări de presă neconfirmate oficial, ar fi încercat să o reducă la tăcere pe motiv că țara sa nu e membră a zonei UE, iar ea însăși e nouă în funcție.

De exemplu, în condițiile în care Danemarca consideră reglementarea sectorului financiar-bancar o prioritate, inițiativa de taxare a tranzacțiilor financiare va fi o piatră de încercare pentru președinția daneză. Nu există un consens la nivel european în jurul acestei idei, care a generat de la început poziții diametral opuse: președintele francez Nicolas Sarkozy, care presează pentru introducerea acestei măsuri, a anunțat că dacă UE nu o acceptă, Franța o va pune în practică; premierul britanic David Cameron a anunțat că Marea Britanie se va opune introducerii unei astfel de măsuri în UE, dacă ea nu este aplicabilă la nivel global. Italia și-a schimbat abordarea odată cu noul premier tehnocrat, Mario Monti, și a anunțat că ar fi de acord acum cu o astfel de taxă la nivel european și nu la nivel național. În schimb Danemarca nu vede deocamdată justificarea pentru introducerea ei, câtă vreme nu e valabilă la nivel mondial.

Așadar, ar fi dificil și hazardat să încercăm să dăm un pronostic legat de cum va fi președinția daneză, pornind de la criterii tehnice. Însă probabil că ar fi de preferat să ne calibrăm așteptările, inclusiv ca cetățeni europeni: nu ar fi corect să aștepți de la un singur stat, oricât ar fi el de puternic, să dea soluția pentru actuala criză economică și de valori, la fel cum nu e corect să consideri că un stat nu va face nimic doar pentru că este mai mic și nu e în zona Euro. Este responsabilitatea tuturor statelor membre să vină cu soluții, cu idei, să negocieze și să stabilească împreună ce fac, iar apoi să acționeze. Și, de fapt, probabil că de aici reiese rolul pe care Danemarca îl va putea juca mai bine decât alții, tocmai din perspectiva profilului, a experienței și a credibilității sale în UE, avantaje pe care, de exemplu, un nou stat membru nu le-ar fi avut dacă ar fi fost în situația ei. Acest rol ar fi să aibă grijă de modul în care cei 27 ajung la soluții comune, astfel încât să nu fie puse în pericol principiile de funcționare ale proiectului european. Danemarca poate așadar să fie acel facilitator care le face pe toate cele 27 de caractere ale Uniunii Europene să aibă un dialog real – în care fiecare are o voce – și să se implice în promovarea unor măsuri care asigură nu atât soluții economice pe termen scurt, conforme unor interese politice și economice de conjunctură, cât garanția proiectului european și, implicit a valorilor europene.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro