Doresc să intervin în recenta polemică deschisă de colegul meu Horia Pătrașcu și găzduită de site-ul Contributors. Aș vrea să precizez dintru început că nu o fac în nici o calitate „oficială“, în primul rând pentru că nu am nici una. Cu această ocazie, îmi permit să corectez o afirmație care apare în textul colegului meu, anume aceea că aș fi „membru CNCS“. Realitatea este că nu mă bucur de această calitate, care este obținută doar prin Ordin de ministru. Lista actuală a membrilor CNCS poate fi consultată aici. Este drept că, în urma documentului pe care l-am elaborat acum 2 ani pentru Asociația „Ad Astra“ cu privire la criteriile de excelență specifice disciplinelor umaniste, am fost solicitat să ajut, în mod voluntar și necontractual, în diverse aspecte legate de reforma vizată de CNCS în privința acestor discipline. În acest sens, am fost inclus într-o comisie consultativă „de specialitate“, dar aceasta nu are nici o atribuție decizională. În această calitate pur consultativă, am fost invitat să particip la o întâlnire în care au fost discutate punctajele editurilor în urma evaluării lor din partea unor experți independenți (din câte știu, fiecare editură a fost evaluată de specialiști care nu au avut nici cea mai mică legătură cu respectiva editură, deci principiul obiectivității nu a fost încălcat). Din păcate, fiind plecat din țară, nu am putut participa la acea întâlnire, astfel că am aflat lista editurilor acreditate, ca toată lumea, doar atunci când a fost anunțată pe situl CNCS.
Acum, înainte de a discuta relevanța rezultatelor acestei evaluări, ar trebui să plasăm întreg acest proces în context. Or, contextul este cel al Legii Educației Naționale (LEN) și al insistenței sale explicite asupra criteriilor de performanță academică. Cu alte cuvinte, este vorba de necesitatea de a distinge între rezultate excepționale ale muncii de cercetare și rezultate „de rutină“, rezultate mai modeste sau mai puțin semnificative. Iar spiritul LEN – acesta este, în ochii mei, un merit incontestabil al ei – este că, pentru posturile „mari“ cel puțin (profesor, conferențiar, CS1, CS2) sunt pretinse criterii de performanță mult mai ridicate decât în anii anteriori, fapt care are menirea de a stimula excelența în diversele câmpuri de cercetare. Altfel spus, odată cu noua LEN ar trebui ca pe posturile „mari“ să nu poată concura decât persoane cu rezultate remarcabile în cercetare. Nu are rost să mai subliniez că, pe vechea lege, puteau accede la aceste posturi și persoane cu rezultate modeste sau nesemnificative. Or, speranța pe care a adus-o cu sine noua LEN este că acest lucru regretabil nu va mai fi cu putință, că la posturile „mari“ nu vor mai putea accede decât persoane cu o excelență dovedită inclusiv pe plan internațional. Pentru alții însă, aceste exigențe ale LEN au fost și sunt încă privite ca o amenințare dramatică la șansa lor la o „promovare“ facilă, înfăptuită „ca pe vremuri“, iar speranța lor este să cadă cât mai repede Guvernul, să vină un ministru mai „înțelegător“ și să restabilească practicile de odinioară. În această tensiune dintre tendința de a ridica ștacheta și tendința de a o coborî se joacă și chestiunea evaluării editurilor românești, după cum voi explica mai jos.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
