Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Despărțirea de Miorița. Viciul fatalismului și imperativul înnoirii

de Mihail Neamtu     Contributors.ro
Luni, 26 decembrie 2011, 3:19 Actualitate | Opinii

Mihail Neamtu
Foto: HotNews.ro

Sărbătătorile de iarnă ne oferă ocazia de-a gândi viitorul. Ce ne așteaptă în 2012? Cum ne pregătim pentru anii care vin? Sunt întrebări la care majoritatea românilor răspund cu o anumită resemnare: bucuroși le-om duce toate… De unde această pasivitate? Cum să înțelegem recursul la tristețea mioritică și ce impact are această mentalitate sub raport politic și social?

Afecţiunea românească pentru Mioriţa şi pasivitatea faţă de vestea morţii vorbeşte despre un anumit mod de-a înţelege timpul. Cum se traduce faimosul amor fati în mentalitatea colectivă? Lucrul nu ne este deloc indiferent, căci mentalităţile au un impact masiv asupra vieţii politice, sociale şi economice (ultima corelație e validată pe suprafața a șapte sute de pagini de către istoricul David Landes de la Harvard University: The Wealth and Poverty of Nations, 1996).

Prosperul cioban moldovean ajunge victima rivalităţii mimetice şi ţinta invidiei feroce a doi competitori. Conflictul nu e reglementat legal, căci doar cetatea (şi nu plaiurile) are o judecătorie. Confruntarea se consumă în registrul împăcării metafizice – al reconcilierii cu sine, cu natura şi cu lumea înconjurătoare (Și de-a fi să mor / În câmp de mohor, / Să spui lui vrâncean / Și lui ungurean / Ca să mă îngroape / Aice, pe-aproape, / În strunga de oi, / Să fiu tot cu voi. – varianta cultă V. Alecsandri). Nu se înregistrează nicio reacţie de indignare, combativitate virilă sau acţiune preventivă. Ciobănaşul mioritic le cere nu rudelor, ci chiar duşmanilor să-l îngroape aproape de stână…

Este evident că balada Miorița scoate la iveală sentimente duioase și o mare puritate sufletească: oița e protectoare iar ciobănașul are intuiția transcendenței. Abia vine anunțul morții și el vede stelele, luna ori nunta cu soarele de pe cer. Lectura mea poate fi revoltătoare dar pleacă de la observația antropologică minimală: de ce nu am încuraja altă atitudine, mai realistă sau chiar tranzacționistă.

De ce nu un cowboy ironic sau un neguțător isteț? De ce idolatrizarea păstorului? Să ne întrebăm ce înțelege un copil de zece ani când aude prima oară, la gimnaziu, despre Miorița? Dragostea și afecțiunea pentru stăpân sunt naturale. Și un câine ciobănesc are o atitudine protectoare (și mult mai eficientă). Întrebarea cheie este alta: de ce baciul nu vede alt viitor istoric – de ce alege raptul cosmic? Cred că aici se ascunde eșecul construcțiilor noastre politice și debilitatea noastră socială. E implauzibilă ipoteza unui ciobănaș-partizan angajat în luptă cu Securitatea prin munții Vrancei la 1949 și la fel de greu îl vedem pe tânărul baci scandând lozinci anticeauşiste pe străzile din Timișoara la 16 decembrie. În locul libertății, feciorul a ales moartea. În locul apărării proprietății, flăcăul renunță la luptă.

Să ne întrebăm: mai este actuală Miorița dacă vorbim despre viitor în secolul XXI? Ce poate fi salvat din această capodoperă literară pentru supraviețuirea României în mileniul III? „Concepţia pastorală despre lume și viață” nu te ajută să evoluezi în cadrele instituţionale ale veacului nostru (cu tot ceea ce înseamnă acțiune, competiție și globalizare). Poate întrebarea e inadecvată, dar consecințele sociale ale comportamentelor culturale trebuie evaluată. Economia, în particular, nu e o știință axiomatică. Discursul despre șansă și neșansă, despre noroc și bunăstare, despre declin și miracol e bazat pe evidențe empirice. Ne trebuie o României care-și dă totuși o șansă.

Cum ar fi arătat România dacă în locul ciobănaşului am fi făcut portretul omului legii – şeriful omniprezent în mitologia britanică, islandeză sau americană? Dar dacă şcolarii noştri ar preţui valoarea independenţei iar nu omul docil în faţa oricărui verdict al soartei (y compris moartea). Dacă în locul baciului moldovean (peregrin şi anonim) am fi brodat pe tema libertăţii (visul american din perioada 1650-1800)? Nu am fi elogiat poate determinarea, voinţa şi simţul misiunii? Cum să pregăteşti câmpul de luptă evocând plânsul Mioriţei? N-a omorât aplecarea spre meditaţia nevolnică şi simţul pentru abordarea frontală, pentru reacţia directă şi hotărâtă?

Când cineva îți prevestește moartea violentă, trebuie să lupți fie cu ucigașul-prezumtiv, fie cu rău-vestitorul. Miorița îi oferă baciului informații prețioase, dar nu-l ajută. Colinda păcurarului exclude orice strategie combativă. Ar fi fost bine pentru noi toți ca ciobanul mioritic să-și elimine adversarii. Dacă oița laie, laie-bucălaie s-ar fi opus, trebuia să-și caute un câine. Nu e nimic sublim sau genial într-un act elementar de rezistență. Reveria pastorală în fața decesului prematur e poate mai seducătoare decât reacția prompt-masculină a unui șerif dotat cu revolver și muniție (din rațiuni legitime de auto-apărare). Și totuși: baciul ungurean și cu cel vrâncean s-ar fi răzgândit, chiar dacă superba nuntă stelară s-ar fi amânat (prin absența mirelui). Poate că înlocuirea ciobanului cu șeriful ar fi împiedicat colectivizarea satelor după 1947. Oricum, pentru a gândi viitorul României trebuie să rescriem istoria mentalităților balcanice. Miorița – ca arhetip sau metaforă – nu trebuie câtuși de puțin clonată, ci eutanasiată. (Dacă ecologiștii vor cere ca bietul animal să nu sufere, atunci să-i schimbăm măcar gena și să-i controlăm mutațiile culturale).


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro

























1106 vizualizari






Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version