Romania are pentru prima data o lege a parteneriatului public-privat, menita sa reprezinte un instrument de dezvoltare si modernizare care sa permita realizarea proiectelor mari de investitii si sa faciliteze dotarea Romaniei cu infrastructura rutiera, agricola, juridica, energetica si de sanatate. Ministerele si-au stabilit prioritatile pentru perioada care urmeaza. 4 proiecte sunt prioritare in domeniul energiei: proiectul AGRI, centrala Tarnita Lapustesti, realizarea reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda, termocentrala Doicesti. Proiectele se afla in diferite faze de implementare.

Andreea VassFoto: Hotnews

Pentru proiectul AGRI (Azerbaijan- Georgia- Romania Interconnector) s-a publicat la inceputul lunii anuntul de selectare a proiectantului pentru elaborarea studiului de fezabilitate, care trebuie finalizat in luna aprilie a anului urmator.

Proiectul Tarnita Lapustesti presupune asigurarea de fonduri de investitii de peste 1,1 miliarde euro, fara TVA. Deja este in curs de derulare procedura de elaborare a documentatiei de licitatie pentru selectarea investitorilor. Urmatorul pas este aprobarea strategiei de atragere a investitorilor de catre comisia de negociere si documentatia de participare la licitatie.

Proiectul privind Reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda va asigura dublarea productiei nationale de energie electrica din surse nucleare. Valoarea estimata a realizarii proiectului este de 4 miliarde euro. Reprezentantul comercial al Ambasadei Canadei la Bucuresti, al Consortiului coreean BKB CO., Ltd. si al Candu Energy au ridicat documentatia pentru depunerea de oferte angajante. In urma delegatiei de la Beijing, de la a XXI-a sesiune a Comisiei Mixte Interguvernamentale Romano - Chineza de colaborare economica, firma China Guangdong Nuclear Power Group a primit documentatia pentru depunerea unei oferte angajante. Momentan, proiectul se afla in faza procedurii de selectare a investitorilor, care se va finaliza la mijlocul lunii martie. De asemenea, este in desfasurare procedura de achizitie pentru atribuirea contractului "la cheie" de Inginerie, Procurare si Constructie.

Proiectul Termocentralei Doicesti este in stadiu avansat, negocierile cu China Huadian Engineering Co fiind in plina desfasurare.

In domeniul infrastructurii, proiectele prioritare derulate in PPP continua extinderea retelei de infrastructura romaneasca. Patru dintre acestea vizeaza infrastructura rutiera: autostrada Sibiu-Pitesti, de 116 km, care va completa portiunea ramasa neacoperita din coridorul IV; tronsonul Comarnic-Brasov, de 58 km, pentru realizarea autostrazii Bucuresti-Brasov; autostrada Transilvania, care va fi finalizata pe culoarul de la Suplacu de Barcau - Bors de compania Becthel, iar ulterior va fi realizata prin finantare din fonduri europene si in regim de parteneriat public-privat; autostrada Targu Mures - Iasi - Ungheni, de 307 km. Canalul Dunare-Bucuresti va avea efecte favorabile atat asupra transportului, cat si a turismului. Infrastructura aeriana va fi imbunatatita prin realizarea aeroportului de la Alexeni.

Alte cinci proiecte vor contribui la asigurarea dezvoltarii regionale: realizarea cadastrului general al Romaniei, prin implementarea sistemului de inregistrare sistematica a imobilelor; realizarea salii multifunctionale a Capitalei, atat pentru activitatile culturale, cat si pentru cele sportive; construirea podului peste Dunare, intre Braila si Tulcea; realizarea proiectului "Eco Ghencea" din Bucuresti, prin intermediul Agentiei Nationale pentru Locuinte; proiectul Esplanada.

Pentru agricultura este prioritara realizarea canalului magistral Siret - Baragan, pentru a rezolva problema irigatiilor si a dependentei de conditiile meteorologice. Valoarea investitiei a fost stabilita la 744,5 milioane lei la sfarsitul anului 2009. La momentul actual, studiul de prefezabilitate si documentatia de atribuire a contractului de PPP pentru realizarea investitiei vor servi la identificarea potentialilor parteneri.

Doua proiecte in regim PPP vor sprijini domeniul justitiei: construirea unei unitati penitenciare si proiectul pentru dezvoltarea unui Sistem Informatic Integrat de Acces Electronic la Justitie. Acest ultim proiect se afla in etapa de initiere a selectarii operatorului economic in vederea incheierii contractului de prestari servicii pentru elaborarea studiului de prefezabilitate.

Proiectele in domeniul sanatatii completeaza lista domeniilor prioritare de mai sus. Prin parteneriat public-privat se vor construi spitale regionale de urgenta in Timisoara, Cluj-Napoca, Targu-Mures, Iasi, Craiova, Constanta si Bucuresti.