Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Respect 89

de Gheorghe Piperea     Contributors.ro
Miercuri, 21 decembrie 2011, 15:14 Actualitate | Opinii

Gheorghe Piperea
Foto: Arhiva personala

Ieri s-au implinit 22 de ani de la Revolutia din Timisoara. La tv am vazut oameni cu pancarte pe care scria “Respect 89”. E important ca unii dintre noi isi mai aduc aminte de spiritul acelor zile. Atunci  speram la libertate (pe zidurile Universitatii din Bucuresti a stat scris mai mult de 10 ani “De Craciun ne-am luat ratia de libertate”). Si mai speram la democratie, asimiland capitalismul cu democratia. Unii dintre noi inca mai cred in capitalismul industrial, cel care te face liber si responsabil. Cei mai multi dintre noi au ajuns, insa, sa accepte ca economia e straina democratiei si ca, in numele bunastarii consumeriste, este acceptabil un “mic” deficit de democratie. Alegerea libera si democratica a devenit indezirabila (sau a fost inlocuita cu controlul politicilor publice prin tehnocrati), iar consultarea populara prin referendum a devenit nomina odiosa. Bunastarea este insa o iluzie, cita vreme ea nu este decit un mijloc pentru pastrarea controlului in miinile oligarhiei financiare. Cu putin timp inainte de a muri, Vaclav Havel a spus ca întreaga Europă tinde să cadă pradă iluziei unor soluţii tehnocratice rapide si ca, cu toate acestea, criza băncilor şi cea a datoriilor nu sunt altceva decât criza omului care şi-a abandonat idealurile şi a capitulat în faţa iluziei că omul poate avea totul fără sacrificiu şi fără întârziere.

Corporatiile multinationale (care reprezinta osatura acestei oligarhii financiare) nu sunt cu nimic mai bune decit oligarhia comunista alungata in 1989 de la putere din tarile Europei de Est. Ca si puterea politica, si puterea economica are tendinta de a aluneca in abuz sau dictatura. Ambele tipuri de putere se bazeaza pe control. Or, in 89, noi am vrut sa ne eliberam de sub control. Dupa 22 de ani, puterea politica, la presiunea celei economice, a ajuns sa ne impuna prioritati care nu sunt ale noastre; mie imi pasa mai putin (sau, in unele cazuri, imi repugna ideea) ca cele 20 de banci de importanta sistemica sau alte citeva corporatii multinationale ar trebui sa fie mentinute artificial in viata, pe banii nostri si ignorind legea gravitatiei; imi pasa infinit mai mult daca eu, familia mea si comunitatea mea ne putem realiza drepturile si interesele legitime intr-o tara pe care acum 22 de ani mi-am dorit-o libera si intr-o Europa pe care inca o cred un tarim al libertatii si al democratiei. Chiar daca democratia costa, este preferabila “deficitului de democratie” sau dictaturii.

Romania este tara in care, in ultima vreme, se vorbeste la nivel inalt despre acest “deficit de democratie” ca fiind o solutie pentru rezolvarea crizei. Numai anul acesta au vorbit despre acest lucru europarlamentarul roman Theodor Stolojan, fostul consilier prezidential (si foarte vremelnicul fost ministru al muncii) Sebastian Lazaroiu, precum si dl Presedinte Basescu. Iar Guvernul si-a asumat raspunderea pe o lege care comaseaza alegerile locale cu cele generale (nu m-ar mira daca in acelasi original scrutin s-ar “comasa” si un referendum de modificare a Constitutiei), cu principalul argument ca se economisesc 20 de milioane de euro. Comparind  aceasta cifra doar cu suma pe care ar urma sa o plateasca Romania pentru sustinerea eforturilor de finantare a planului Merkel-Sarkozy de salvare a bancilor sistemice si a statelor europene falimentare, o suma estimata la 2 pina la 5 mld euro, ne dam imediat seama ca argumentul e ridicol.  Dar, in acelasi timp, argumentul este periculos. Democratia nu poate fi sacrificata, nici macar partial sau temporar, pentru niciun motiv. Nimeni nu ne poate garanta ca temporarul deficit de democratie nu se va eterniza. Si, in nici un caz, deficitul de democratie nu poate fi acceptat pentru satisfacerea agendei politice sau economice a oligarhiei (europene sau romanesti).

Aceasta ciudata tendinta europeana si ridicola sa copie romaneasca imi aminteste de o experienta personala, dramatica si comica, in acelasi timp, din timpul Revolutiei din 1989.

In noaptea de 23 decembrie 1989, soldat fiind, eram incartiruit pe granitele unitatii militare, fiind dispusi in front, ca la razboi, pentru apararea depozitului de munitie de artilerie gestionat de unitatea militara. Era la Simleul Silvaniei, la vreo 20 de km de Zalau. Eram déjà in corturi de citeva zile, in urmarea revolutiei de la Timisoara, fiind pe picior de razboi si inarmati pina in dinti. Unii soldati, saracii, nu aveau nici 3 luni de armata si, deci, nici nu stiau prea bine sa traga cu akm-urile din dotare. Nu zic ca eu eram un mare priceput, dar macar fusesem de citeva ori in poligon. Nu ne-am intors in cazarma decit in 26 decembrie, a doua zi dupa Craciun. Dupa ce armata a trecut de partea Revolutiei (22 decembrie), ordinul nostru de lupta nu mai era sa aparam statul de “huliganii” de la Timisoara, ci sa aparam “cuceririle” revolutiei. Sefii unitatii militare si, in buna masura, ofiterii care ne erau comandanti directi, au mai adaugat un scop al mentinerii noatre pe picior de razboi : sa aparam unitatea militara si, la nevoie, populatia orasului, de o posibila invazie a ungurilor. Eram, de altfel, intr-o zona “minata” din acest punct de vedere : linga localitatile Ip si Trasnea unde, in cel de-al doilea razboi mondial, un mare numar de civili au fost ucisi de armata horthista. Sefii nostrii nu au incetat sa ne insufle teama fata de “un macel mai rau decit cel de la Ip si Trasnea” (desi aveam colegi unguri si nimic din ce ne spuneau nu lasa sa se creada ca ungurii chiar planifica asta si desi ungurii din Simleu si din imprejurimi erau tot atit de fericiti ca si romanii ca scapa de comunism, imbratisindu-ne, la propriu, cind ieseam sa patrulam in oras!). Ca sa vedeti desteptaciune strategica, am sa va spun cum eram dispusi in front : pe marginea unitatii care “inchidea” terenul de sport, soldatii erau unul linga altul; pe marginea depozitului de munitie, soldatii erau dispusi din metru in metru; pe linia perpendiculara – si care dadea si spre drumul national fiind mai periculoasa la un atac decit linia pe care stateam noi – nu erau decit santinelele (la 75 de metri distanta intre ele); fiind sergent de serviciu pe baterie, subsemnatul era unul dintre vajnicii aparatori ai depozitului de munitie, avind in dreapta mea, la un metru, un soldat cu “vechime” de trei luni in armata.


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro

























532 vizualizari






Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri