Într-o analiză anterioară atrăgeam atenţia asupra cumulării unor riscuri la începutul lui 2012. Spuneam atunci că în februarie s-ar putea manifesta un puternic efect de cauzalitate cumulativă în România. Adică suprapunerea incertitudinii create de criza datoriilor suverane din Zona Euro peste vulnerabilităţile interne.
Ultimele evoluţii îmi confirmă într-o mare măsură temerile. Posibilul transfer de capitaluri din sectorul bancar intern către băncile mamă, blocarea parţială a accesului la finanţare pe pieţele externe din cauza costurilor ridicate, incertitudinea privind atingerea ratei de creştere economică în 2012, lentoarea absorbţiei de fonduri europene, absenţa unui buffer financiar rezonabil la nivelul Trezoreriei dar şi continuarea practicilor de risipă a banului public, evaziunea fiscală ridicată şi capacitatea redusă a decidenţilor de politici fiscal bugetare pe componenta preventivă sunt factori care pot mări riscul ca România să intre în criză de lichiditate în primul trimestru din 2012. Să nu uităm că aceasta este o perioadă în care vârfurile de plată de intensitate medie vor fi foarte greu de onorat si nu numai pentru România.
Articole apărute în The Economist, Financial Times, dar si rapoarte ale unor bănci de prestigiu (vezi de exemplu ultimul raport Morgan Stanley, dat publicităţii ieri) ne invită să ne punem centurile de siguranţă în 2012 şi să luăm serios în considerare apelarea la banii furnizaţi de FMI si CE în cadrul acordului preventiv.
Ar trebui să ne îngrijoreze declaraţia de ieri a lui Mario Draghi, preşedinte BCE. “În primul trimestru al anului viitor va exista o presiune fara precedent pe piata obligatiunilor. În primele trei luni ale lui 2012 vor aparea 230 de miliarde de bonduri bancare apoi 250-300 de miliarde de euro obligatiuni guvernamentale la termen in aceeasi perioada si peste 200 de miliarde de euro obligatiuni emise de corporatii care vin la scandenta anul viitor. Presiunea asupra pietei va fi semnificativa, daca nu fara precedent”, a spus Mario Draghi in fata comisiei Afacerilor economice si monetare a Parlamentului european (hotnews.ro, azi). Nu mai spunem de şablonul de comunicare folosit în ultimele două luni de Christine Lagarde, şeful FMI “In prezent, economia mondiala se afla intr-o faza foarte periculoasa”.
Veţi spune că totuşi, România are câteva puncte tari. Da, rezerva valutară a BNR acoperă mai mult decât suficient datoria pe termen scurt, supravegherea prudenţială pe sectorul bancar este eficientă, cursul de schimb este relativ stabil, România face o ajustare fiscală ambiţioasă (cu o viteză medie de reducere a deficitului structural de 1,8% din PIB pe an).
Da, însă vă voi răspunde că nu sunt de ajuns. Investiţiile străine în economia românească au scăzut dramatic, absorbţia de fonduri europene nu are cum să facă salturi spectaculoase păstrând actualele proceduri, lupta cu evaziunea fiscală s-a saturat prea devreme, risipa banului public continuă.
Mai mult decât atât. Încrederea în economia României este la cel mai scăzut nivel după ianuarie 2009 (vezi studiul ZEW, publicat acum câteva zile), CDS urile au crescut puternic în ultimele luni ajungând aproape de nivelul din primele luni de după semnarea acordului cu FMI. Este clar că avem cel puţin o problemă privind modul în care este perceput efortul de corecţie fiscală implementată în România. Resping argumentele conform cărora toată zona central si est europeană este contaminată de incertitudine pentru că nu este chiar aşa. CDS urile României şi Ungariei au volatilitate ridicată. Cele ale Cehiei, Poloniei, Slovaciei joacă mult mai stabil şi la niveluri reduse (sigur, teoreticienii vor critica spunând că CDS urile sunt senzitive la mulţi factori, lucru cu care sunt de acord, dar terenul de joc este acelaşi pentru toţi). Suplimentar, retragerea unor bănci străine din România ar pune în dificultate stabilitatea sistemului financiar. În plus, este ştiut că primele luni ale anului sunt luni cu încasări slabe la nivelul bugetului central.
Ce-i de făcut, fără “a ne criza” ? Sunt câteva măsuri simple.
1. Remanierea guvernamentală rapidă. Un prim ministru tehnocrat, competent, cu prestigiu. Mesajele acestuia vor putea creşte încrederea în finalizarea procesului de ajustare fiscală la care România s-a angajat. O bună relaţie cu FMI si CE ar reprezenta un plus în aceste momente. O conştientizare corectă a situaţiei este o condiţie strict necesară.
2. Consultări formale Putere Opoziţie BNR Ministerul Finanţelor pentru un plan comun de urgenţă, pentru a atinge un minimum de stabilitate politică.
3. Constituirea unei celule de criză la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, care să implementeze un set de indicatori de fiscal stress / indicatori fiscali de avertizare timpurie, în conformitate cu metodologia internationala.
4. Plafonarea strictă a cheltuielilor bugetare cu bunurile şi serviciile (reducerea lor). Raţionalizarea cheltuielilor bugetare făcute acum, în luna decembrie (se ştie că aceasta este luna din an cu mare potenţial de risipă bugetară). Deplasarea plăţilor consistente pentru investiţiile făcute strict de la buget în a doua parte a anului 2012. Miza pe cofinanţarea proiectelor din fonduri europene şi prioritar pe investiţiile cu efecte de multiplicare ridicate.
5. Creşterea bonusurilor oferite pentru contribuabilii care plătesc impozitele pe proprietate, autoturisme etc în primele două luni ale anului. Pentru a crea nişte buffere financiare minime la nivel local.
Citeste tot articolul si comenteaza pe
