Se spune ca singurele cauze pentru care merita luptat sunt cele pierdute. Eu spun că, dimpotrivă, singurele cauze pentru care merita luptat sunt cele care nu trebuie pierdute. Si una din aceste cauze este o justiţie independentă si responsabilă. Voi susţine aici o pledoarie pentru aceasta cauză, legată de proiectul de lege privind răspunderea magistraţilor, proiect ce va fi supus probabil mâine (joi, 15 decembrie) aprobării Senatului. Forma proiectului, ce a primit ieri raport favorabil cu amendamente de la Comisia Juridica, se afla aici http://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=16457
Deşi proiectul putea fi unul bun, chiar foarte bun, există mai multe puncte slabe, două dintre ele fiind însă atât de grave, in opinia mea, încât proiectul, daca va deveni lege, va avea efecte opuse celor arătate de iniţiatorul sau. Nu vom avea o justiţie responsabilă si puternică, ci o justiţie slaba si, paradoxal, iresponsabilă, pentru ca centrul de decizie in cauze sensibile si dificile va putea fi mutat de la judecător la alte instituţii. Mă explic in cele ce urmează.
O prima problema e legata de răspunderea judecătoruluipentru erorile grave, nescuzabile, în aplicarea legii procesuale si materiale. Desigur, societatea civila si justiţiabilii, nemulţumiţi de performantele justiţiei, vor saluta iniţiativa. Este însă un dar otrăvit. Un exemplu cred ca ar fi relevant. Nu este prevăzută nicăieri in proiect condiţia ca procesul să fie soluţionat irevocabil înainte de cercetarea si , eventual, sancţionarea disciplinară a judecătorului cauzei.
Aceasta înseamnă că, dacă dumneavoastră aţi câştigat procesul in prima etapă, partea adversă poate considera aceasta ca fiind rezultatul unei erori grosolane în aplicarea legii. Paralel cu exercitarea căii de atac se va adresa inspecţiei judiciare cerând sancţionarea judecătorului fondului. Şi iată ca se declanşează un control dublu asupra modului de aplicare a legii. Unul firesc, jurisdicţional, în care dumneavoastră vă puteţi prezenta argumentele si susţine cauza, si unul administrativ, unde nu aveţi acces şi deci, nici şansa de a apăra.
Nu sunteţi judecat dumneavoastră, ci judecătorul care va dat câştig de cauză, dar soluţia din procesul administrativ va afecta soarta procesului. Daca judecătorul e sancţionat înainte de a fi soluţionat apelul sau recursul, judecătorii din calea de atac vor fi influenţaţi fără îndoiala de aceasta. Dacă e sancţionat ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii, va atrage revizuirea acesteia. Am mari îndoieli ca judecătorii din căile de atac vor menţine interpretarea si aplicarea legii care v-au fost favorabile la fond, câtă vreme in procesul administrativ paralel s-a decis ca aceasta constituie abatere disciplinara. Si uite aşa deveniţi parte intr-un proces în care nici accesul la un tribunal independent, nici dreptul dumneavoastră la apărare nu mai sunt garantate.
A doua problemă este legată de reglementarea ca abatere disciplinară a încălcării deciziilor Curtii Constituţionale şi a deciziilor in interesul legii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie. Cele doua tipuri de decizii sunt obligatorii potrivit legii şi e firesc ca ele sa fie respectate de judecători. Dar situaţia nu este atât de simplă si lipsită de nuanţe.
Să luăm întâi cazul deciziilor Curţii Constituţionale. În controlul de constituţionalitate, Curtea examinează o lege în ansamblul sau, verificând concordanţa sa cu Constituţia, inclusiv prin prisma respectării tratatelor internaţionale din domeniul drepturilor omului. Dar o lege produce efecte diferite in raport de situaţia particulara a fiecărui cetăţean, care reclamă încălcare efectivă a unui drept fundamental al său din aceasta perspectivă. Iar judecătorul de scaun este obligat sa verifice daca aceasta încălcare este sau nu reală, ascultând susţinerile sale, şi nu sa îi respingă automat cererea, trimiţându-l la considerentele abstracte ale deciziei Curţii Constituţionale.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
