Zona euro se confruntă de aproape doi ani cu o criză a datoriilor, o criză financiară, economică şi de credibilitate. Cu fiecare nou Consiliu European şi întâlnire de înalt nivel se speră la o soluţie miraculoasă, care să pună capăt acestei crize. Pentru a putea identifica soluţiile necesare pentru ieşirea din criza datoriilor suverane, sau pentru a afla de ce soluţiile adoptate nu au fost suficiente, este necesar să înţelegem mai clar natura problemei. Ne confruntăm cu o problemă economică sau politică? Avem nevoie de o schimbare a Tratatului UE? De o uniune fiscală şi bugetară? Sau poate chiar de renunţarea la moneda unică?
Într-adevăr, instituţiile europene, în frunte cu şefii de stat şi de guvern reuniţi în Consiliul European, au adoptat în ultimele luni o serie de hotărâri şi măsuri decisive pentru ieşirea din criza zonei euro şi a datoriilor suverane: creşterea capacităţii financiare a fondului european de urgenţă (facilitatea europeană de stabilitate financiară) de la 440 la 1.000 miliarde de euro; adoptarea pachetului de guvernanţă economică având ca scop reducerea deficitelor bugetare şi a datoriilor, precum şi a dezechilibrelor economice între ţările europene prin mai buna coordonare a politicilor fiscale şi economice; adoptarea pachetului de supraveghere financiară având ca obiectiv principal mai buna reglementare şi supraveghere a pieţelor financiare; numirea lui Olli Rehn ca vicepreşedinte al Comisiei Europene răspunzător pentru zona euro. Cu toate acestea, măsurile au fost insuficiente pentru calmarea pieţelor financiare şi scăderea costurilor de finanţare ale ţărilor europene aflate în dificultate la un nivel sustenabil. Dimpotrivă, în ultima săptămână aceste costuri de împrumut au atins cote record (7,89% la obligaţiunile italiene cu scadenţă la 3 ani şi 7,56% la 10 ani). Mai mult, rating-ul de ţară al Franţei a fost retrogradat „din greşeală”, al Portugaliei în mod „real”, iar evenimentele politice şi schimbările de guvern din Grecia şi Italia au produs fluctuaţii semnificative pe burse şi pe pieţele financiare.
O problemă de credibilitate?
Toate evenimentele recente privind evoluţia crizei zonei euro şi reacţiile de pe pieţele financiare ne dovedesc că ne confruntăm în primul rând cu o problemă de credibilitate. Dacă veştile privind demisia lui Berlusconi au dus la fluctuaţii majore ale obligaţiunilor suverane italiene în aceeaşi zi, iar costurile de creditare ale Franţei au crescut pe seama zvonurilor neconfirmate de retrogradare a rating-ului de ţară, înseamnă că pieţele financiare reacţionează mai mult la zvonuri decât la măsurile concrete luate. Pericolul este însă ca speculatorii să fie cei care beneficiază de pe urma acestei crize, în detrimentul contribuabililor şi al cetăţenilor europeni care vor fi nevoiţi să suporte povara politicilor de austeritate prin tăierea salariilor, a beneficiilor sociale şi pierderea locurilor de muncă.
În nenumărate rânduri, argumentul pentru impunerea politicilor de austeritate este că acestea sunt necesare pentru a recâştiga încrederea pieţelor financiare. Dar să nu uităm că motivul pentru care ţările au ajuns să aibă un nivel atât de ridicat al deficitului bugetar şi al datoriilor este că ele au trebuit să salveze băncile şi instituţiile financiare de la faliment, în condiţiile în care acestea îşi asumaseră riscuri prea mari sub stimulentul beneficiilor şi al comisioanelor generoase pe care le câştigau pe termen scurt (cazul Irlandei, al Spaniei, dar şi al Greciei, care au trebuit sa intervină pentru sectorul bancar sau imobiliar). În vederea salvării instituţiilor financiare aflate în dificultate, recapitalizarea băncilor şi stimularea cererii, statele europene şi nu numai au utilizat fonduri publice, acumulând astfel deficite bugetare foarte mari. Este chiar o problemă de „hazard moral”, ştiind că multe dintre aceste instituţii financiare erau ”prea mari pentru a falimenta” şi că vor primi ajutor din partea statului. Prin urmare, atitudinea aceloraşi instituţii financiare care sunt chemate acum să contribuie la finanţarea fondului european de urgenţă şi să suporte o parte din pierderi este cel puţin duplicitară.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
