Unul dintre deliciile in a fi student la Scoala Kennedy de la Harvard este existenta forumului John F. Kennedy, unde, periodic, cele mai mari personalitati ale lumii sunt prezente pentru a-si prezenta noile idei. O astfel de ocazie a fost si prezenta pe 29 noiembrie a presedintelui Bancii Mondiale, Robert Zoellick.
Am avut sansa sa pun prima intrebare, la sfarsitul obisnuitei prelegeri – iar raspunsul s-a raspandit, via Associated Press si Bloomberg, peste tot. Am pornit cand am pus intrebarea de la o declaratie a demintarului de la Summit-ul G20, de la Cannes, de pe 4 Noiembrie. Acolo, Zoellick a spus un lucru surprinzator, insa insuficient mediatizat, datorita “ingroparii” acestei propozitii in comunicatul de presa coafat, probabil de oameni de PR: “Reprezentant 187 de tari, Grupul Bancii Mondiale este ingrijorat cu privire la efectele in lant (in original “spill-over effects”) pe care criza din zona euro le va avea asupra saracilor din tarile in dezvoltare. (…) Tarile in dezvoltare sunt astazi intr-o pozitie mai proasta decat cea in care erau in 2008 in a suporat un nou soc si populatia acestor tari este mult mai vulnerabila in fata recesiunii decat cetatenii tarilor dezvoltate.” Intrebarea a fost simpla: sa explice mai clar efectele asupra saracilor, mecanismul de transmisie si ce face Banca Mondiala pentru a combate aceste efecte?
Pentru cine e obisnuit cu limbajul hiperdiplomatic al mai marilor lumii, mai ales intr-un moment de extrema fragilitate in sistemul international in acest moment, raspunsul lui Zoellick a fost neobisnuit de clar: “Criza in zona Euro a dat nastere unei situatii in care sectorul bancar se retrage abrupt, afectand finantarea activitatilor comerciale in toate tarile in dezvoltare: Africa, Europa de Est si Orientul Mijlociu. Zoellick a mai adaugat ca exista o vreme in care avea un parteneriat mai bun cu bancile pentru a le pune la dispozitie resursele Fondului Monetar International (cod pentru interventii de sute de miliarde atrase de FMI si directionate catre bancile zonei euro).
Se pot trage niste concluzii foarte clare din aceasta pozitie (si din restul declaratiilor) referitoare la: cresterea economica in 2012, stablitatea sistemului bancar si asupra celor care vor deconta factura crizei – saracii din tarile in dezvoltare, inclusiv Romania.
Concluzia referitare la cresterea globala in 2012 va fi ori foarte slaba, ori non-existenta se poate deriva din insistenta cu care a amintit de cateva ori pe parcursul reuniunii ca doua treimi din cresterea de la nivel mondial vine de fapt de la tarile din dezvoltare. Daca bancile si investitorii isi retrag banii din aceaste tari, daca exporturile le sunt limitate de cresterea anemica din tarile dezvoltate si daca suplimentar sentimentul de neincredere scade consumul si creditarea, atunci aceste tari nu vor creste foarte mult si ca atare economia mondiala nu va creste foarte mult in 2012, asta in cazul fericit in care va creste si nu se va prabusi in recesiune, prin morisca clasica a scaderii consumului, a investitiilor, apoi a exporturilor, apoi a numarului de angajati care imping si mai jos consumul.
Concluzia referitoare la sistemul bancar este cel putin la fel de interesanta. Zoellick a amintit, voalat, de anuntul Bancii Austriei cu privire la retragerea capitalurilor din Europa de Est (sau mai exact la limitarea creditarii suplimentare la masura in care bancile locale atrag depozite locale) – a amintit si de acordul obtinut la Viena de FMI pentru Romania cu privire la mentinerea expunerii asupra Romaniei din partea a 8 mari banci sistemice. Acest acord a expirat in prezent, un nou acord nu a putut fi semnat, iar ingrijorarea in lipsa existentei lui a condus inclusive la declaratiile presedintelui cu privire la profiturile trecute realizate de banci in trecut, in Romania. Indiferent de aceste profituri, bancile isi retrag banii in vreme rea din ceea ce pot fi numite “capilare” gen Romania, Bulgaria si Ungaria si isi repatriaza o parte din bani in “arterele principale” – Franta, Germania, Austria. Ramane de vazut daca aceasta logica se aplica pentru bancile italiene si grecesti – banci care vor fi fragilizate in viitor si pentru care BNR a gandit banca- punte, dupa o constructie care functioneaza si in alte parti, menita a da incredere suplimentara in sistemul bancar, in ansamblul sau. Mai exista o posibilitate, intrezarita in spusele lui Zoellick, aceea ca Banca Mondiala sa intervina in ajutorul bancilor europene cu operatiuni in tarile in dezvoltare (citeste Europa Centrala si de Est, inclusiv Romania) – pentru a le sustine lichiditatea si pentru a sustine, indirect, economiile emergente printr-o injectie de bani in aceste banci, printr-un mecanism special care ar ocoli Tratatul pe care e bazat Euro si beneficiind de operatiuni similare din trecut, la care s-a facut referire. Aceasta posibilitate ar fi o solutie, partiala, eleganta la criza de incredere in banci manifestata in aceste luni prin scaderea masiva a cotatiilor unor banci la bursa si retrogradarile pe banda rulanta de la agentiile de rating.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
