De peste 44.000 de ori au fost citite pe HotNews.ro doua articole despre injuraturile dintre Mircea Badea si Radu Moraru. Recorduri ale zilei. Badea l-a acuzat pe Moraru de „pupinbasism”, Moraru l-a acuzat pe Badea ca e platit de un „Turnator”. Nu este limpede daca cei doi isi reproseaza unul altuia lipsa de obiectivitate sau mai degraba faptul ca joaca pentru tabara adversa. Inclin catre ultima varianta deoarece atat Radu Moraru, cat si Mircea Badea, nu au pozat niciodata in jurnalisti impartiali. Si par a fi mandri de asta. Inapetenta lor pentru o deghizare de acest tip oficializeaza o realitate in fata careia, de teama, multi dintre noi am inchis ochii.
In manualul jurnalistului de la Deutsche Welle (radio-televiziunea oficiala a Germaniei) cuvantul „obiectivitate” este mentionat de 13 ori in primele 20 de pagini. „Un bun intervievator isi abordeaza subiectul critic, obiectiv si ramane fidel faptelor. Nu este treaba lui sa-si impuna opiniile proprii in fata celui intervievat”, scriu nemtii. Dupa ce citesti asta, devine evident ca majoritatea marilor vedete TV ale Romaniei nu fac parte din breasla jurnalistilor, conform definitiilor din manualul german. Dar nu Badea si Moraru sunt cei cazuti in pacat, ci moralistii insuficient adaptati la un mediu jurnalistic in schimbare.
Sa ne intelegem: sunt educat la scoala Deutsche Welle si as sustine cu pasiune cauza impartialitatii in jurnalism. Doar ca in realitatea anului 2011, aceasta impartialitate nu mai este o cauza, ci un mit. In iulie, britanicii de la The Economist au publicat un articol numit „Foxificarea stirilor”. Cea mai de succes televiziune de stiri americana, ca profit si audienta, este Fox News, postul lui Rupert Murdoch in care dogma republicana este recitata la ore fixe precum breviarul in vechile manastiri catolice. In timp ce jurnalistii impartiali de la CNN au din ce in ce mai putin succes, vedetele partinitoare platite de Murdoch au tot mai multi fani. Epoca jurnalismului obiectiv a apus. Dar chiar daca regele a murit, regatul va continua sa existe. „O multime de jurnalisti vorbesc despre obiectivitate ca despre o adevarata religie”, se scrie in The Economist, „dar aceasta nu este altceva decat un artefact al anumitor circumstante istorice si economice.”
La sfarsitul secolului 19, ziarele bucurestene publicau pe prima pagina texte precum acesta: „Unul este Partidul Conservator, cum una este tara, una Constitutia liberala data de acelasi Partid Conservator, precum tot ce s-a facut si se va face vreodata pentru unirea neamului romanesc, tot de catre Partidul Conservator se va face.” Stramosul cu monoclu a lui Mircea Badea i-ar fi putut indreptatit spune ziaristului Mihai Eminescu, autorul randurilor de mai sus, ca este pupincatargiu (Lascar Catargiu fiind seful conservatorilor romani). Ziarele, fie ele romanesti sau americane, erau pline de astfel de articole partizane. Doar ca, pe atunci, un Mitica de Bucuresti nu ajungea sa publice pe prima pagina.
Zana Obiectivitatii a rasarit pe aceasta scena doar cand au aparut marii furnizori de publicitate. Motivele erau cum nu se poate mai pragmatice: pentru ca mesajele publicitare sa ajunga la un public cat mai larg (si consecutiv buzunarele ziarului sa se umple) jurnalistii au fost nevoiti sa-si indulceasca tonul pentru a se putea adresa deopotriva liberalilor sau conservatorilor, panglicarilor sau intelectualilor. Obiectivitatea a inceput sa aduca furnizori de publicitate satisfacuti, adica venituri din ce in ce mai consistente. Cu trecerea anilor, ca in miturile deconstruite de Margaret Mead, cauza reala a fost uitata, dar rezultatul s-a pastrat si obiectivitatea a ajuns stalp in manualele de jurnalism.
Dar influenta internetului, efectul crizei asupra bugetelor de publicitate si evolutia stiintelor comportamentale au schimbat regulile jocului. Astazi pretuit este publicul nisa, monopolul informatiei nu mai este detinut de cativa editori puternici si nici publicitarii nu mai au atatia bani de risipit. „Calea de urmat”, se scrie in articolul din Economist, „este abandonarea ideologiei impartialitatii si acceptarea ca jurnalistii au opinii; sa le recunosti deschis pastrand in acelasi timp standardul de baza al corectitudinii si onestitatii intelectuale; si folosirea transparentei, mai degraba decat a obiectivitatii, ca fundatie noua pentru construirea unei relatii de incredere cu publicul.”
Pare o blasfemie, nu? Cu siguranta ca ieri era, dar cine mai cauta astazi informatie obiectiva la televizor e un naiv. Reflexul conditionat s-a cimentat: apasam telecomanda ca sa ne relaxam si autoconfirmam. Asa suntem noi, publicul de televiziune, si daca vrem informatie o cautam online, iar daca vrem emotii descarcam un film bun. Si, cum vantul nu bate cum vrea trestia, nici publicul nu mai reactioneaza asa cum si-ar dori manualul Deutsche Welle.
Disparitia obiectivitatii in jurnalism nu va deschide automat cusca minciunilor si manipularilor sfruntate. Transparenta despre care vorbeste saptamanalul britanic este deja practicata in anumite zone mediatice americane, acolo unde jurnalistii accepta sa publice un fel de declaratii de avere prin care isi devoaleaza propriile interese financiare si politice. Nu sunt multi cei care stiu ca Andreea Cretulescu a fost consultant PSD in ultima campanie electorala si prea putini au retinut ispravile lui Bogdan Chireac. In urma unor dezbateri atente, transparenta ar putea deveni noul stalp al manualelor de jurnalism.
Dar pana atunci, in aceasta noua lume veche a jurnalismului partizan si combativ profesionalismul ramane hartia de turnesol a indivizilor. Contempland distanta dintre pamfletele romanesti de acum un secol si mizeriile publice citite astazi de peste 44.000 de ori, devine limpede ca nu prezenta sau absenta obiectivitatii este problema. Ci faptul ca Mitica, smecherasul care scria pe vremuri rubrica diverse in „Timpul” condus de Eminescu, a ajuns astazi sa semneze pe prima pagina.
N.B.Corect este sa facem o diferentiere profesionala riguroasa intre Radu Moraru, care are un trecut marcat de cateva reusite jurnalistice, si Mircea Badea care este doar un showman.
43
57
