Prin rivna ostenitorilor Agentiei de Presa Basilica aflam ca ziua de vineri, 30 septembrie, a fost o zi de “aleasă bucurie” pentru “întregul cler, cinul monahal şi dreptmăritorii creştini”. Vinerea trecuta s-au implinit nu mai putin de patru ani de cind “Arhipăstorul” isi slujeste “cu timp şi fără timp” turma, iar un astfel de moment trebuia marcat corespunzator.

Toma PatrascuFoto: Arhiva personala

Liturghie, Te Deum, cuvintari omagiale, rapoarte de activitate cu maretele realizari din cei “patru ani de rugă şi muncăi. Mesaje de felicitare din partea Presedintelui si a Guvernuluiii. Daruri pentru sarbatorit; evident sfintite.

Printre vorbitori s-a aflat si Preasfinţitul Varsanufie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, una din tinerele sperante ale BOR si cotat cu sanse mari la tronul arhiepiscopal al Râmniculuiiii. Omagiuliv sau cu ocazia acestui “popas aniversar” reuseste sa-l zugraveasca in culori vibrante pe Întîistătător.

Varsanufie ne dezvaluie o personalitate multilaterala, demna de un Print al Bisericii din Renastere. Preafericirea Sa e atotprezenta; cu aceeasi usurinta indrumind si tiparirea de pliante si restaurarea unei gropnite de la un schit si deschiderea noului magazin “Lumânări şi Iconiţe”.

Dragostea plină de râvnă pentru Biserica lui Hristos manifestată de arhipăstorul nostru” este determinantul “bogatei activitati” din ultimul an. Sub “supravegherea” Preafericitului Parinte Patriarh la Cancelaria Eparhiei “s-au primit 13.756 de lucrări“, s-au întocmit 51 de procese-verbale de şedinţă si “au fost eliberate […] 879 de adeverinţe […].”; tot el “s-a îngrijit îndeaproape” de diferite lucrari de constructie si a “îndrumat cu atenţie” sectoarele Juridic si Bunuri imobile bisericesti.

Dar toate acestea palesc in fata realizarilor din domeniul “economic-gospodăresc”, iar Varsanufie le acorda, pe buna-dreptate, cea mai mare pondere in alocutiunea sa. Aflam astfel ca “Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a coordonat şi supravegheat cu responsabilitate activitatea specifică a Sectorului Economic […], precum şi a Sectorului Agricol, viticol şi silvic”. S-a extins activitatea noii fabrici de luminari “Făclia Sfinţilor Români”, s-a demarat constructia unei Sectii de vinificatie si s-a pus in functiune linia de imbuteliere automata a vinului de la Minastirea Sfinta Maria – Urlati.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro