În contextul scandalului Schengen contra lalele, Ioan Mircea Pascu se lamenta aici, pe contributors.ro, în ce condiţii lucrează ei, membri români ai Parlamentului European: „Pana la urma, sunt bucuros că acest caz permite romanilor, prea puțin sensibili la ce se întâmpla la Bruxelles, sa vadă care este adevăratul climat în care europarlamentarii români sunt nevoiţi sa activeze zilnic”.
Anul trecut în toamnă Centrul Român de Politici Europene (CRPE) a organizat cu sprijinul europarlamentarilor Monica Macovei şi Maria Nedelceva (Bulgaria) un eveniment sub formă de audiere publică în Parlamentul European în cadrul căruia a lansat raportul „Merita păstrat. Eficienta Mecanismului de Cooperare si Verificare pentru Romania”. Înainte de eveniment am profitat că eram în Bruxelles şi m-am întâlnit cu un bun prieten care lucrează la Comisie pe o poziţie înaltă. Ne-am contrazis, cordial, dar nu am căzut de acord. El spunea cam acelaşi lucru: românii din cadrul instituţiilor europene nu pot obţine maximul pentru România pentru că li se dă peste nas cu MCV-ul. El era convins că MCV-ul trebuie să devină rapid istorie căci altfel românii au o putere de negociere scăzută în diferitele situaţii în care se află. Îl cred, ştiu că aşa este şi are dreptate. Chiar am empatizat cu situaţia lui. Cu toate acestea, eu cunosc realitatea de acasă, justiţia este nereformată şi încă mă lovesc de corupţie şi nu doar la televizor.
Traian Băsescu se duce de cel puţin două ori pe an la Bruxelles cu ocazia Consiliilor Europene. Ocazie de fotografiat, de negociat şi de luptat pentru interesele României. Nu cred că-i vine prea uşor să ţină aproape de agenda europeană şi să negocieze eficient, având cele două ghiulele legate de picioare: pe una scrie Schengen iar pe cealaltă MCV. Cred că din cauza asta se enervează, sper să se enerveze.
De ce mă bucur că Mircea Paşcu şi restul europarlamentarilor nu sunt fericiţi la Bruxelles? De ce nu-i dau dreptate prietenului meu, chiar dacă îmi este drag şi empatizez cu el? De ce sper să se enerveze Traian Băsescu când se întoarce în ţară? Pentru că atunci când toţi aceştia şi restul ca ei, atunci când vin în ţară sau comunică în ţară să pună presiune pe cei care le provoacă disconfortul. Iar aceştia sunt politicieni de la nivel local şi central şi magistraţi.
Train Băsescu nu va uita (şi nu a uitat) că justiţia este nereformată şi că mai are mult până să îndeplinească aşteptările anticorupţie pe care ni le-a creat în anul de graţie 2004, atunci când a preluat puterea. El a dat mereu semnale atât magistraţilor cât şi parlamentarilor naţionali. Dar nu a fost suficient. Din păcate cele mai multe probleme pe care le avem sunt la nivel local şi suntem descoperiţi: Parchetul şi Departamentul Naţional Anticorupţie nu fac suficient pe plan local. Singura structură ce ar putea lupta eficient cu corupţia locală pare a fi DGA-ul din cadrul MAI, dar ei nu au competenţe legale să acţioneze local. Acesta este o temă asupra căreia voi reveni.
Aş vrea ca Ioan Mircea Paşcu şi ceilalţi europarlamentari PSD (pariez că de mai mult de o treime dintre ei nu aţi auzit) să strâmbe din nas atunci când se întâlnesc cu baronii locali cu funcţii în stat şi care şi-au făcut averea prin contracte cu statul. La fel cum aş vrea şi ca Traian Ungureanu, Monica Macovei sau Cristian Preda să ia o poziţie publică atunci când Elena Udrea îl cheamă pe primatul puşcăriaş de la Craiova în partid. Iar Marian Jean Marinescu să se distanţeze de primarul puşcăriaş din localitatea sa natală, Râmnicu Vâlcea, rechemat şi el de Udrea în partid. Aş mai vrea ca Renate Weber şi colegii ei europarlamentari liberali să coboare din sferele înalte şi să transmită acelaşi mesaj acasă. Probabil că aşteptările mele de la europarlamentari nu sunt realiste. Ei depind de partid să fie puşi pe lista ce-i trimite la Bruxelles în 2014. Hmm.. dar asta s-ar putea schimba, ia vedeţi ce am propus noi la CRPE pentru reformarea sistemului de alegeri europarlamentare în 2009: alegeri deschise şi comportament responsabil. În 2009 nu am mai avut timp pentru această schimbare, dar acum mai sunt cred că este un moment oportun să reluăm dezbaterea pentru ca de data acesta să avem suficient timp.
Cât despre prietenul meu, aş vrea ca el să mă înţeleagă şi să transmită pe canalele instituţionale la care are acces mesaje care să impulsioneze schimbarea care se lasă aşteptată.
La evenimentul de la Parlamentul European la care făceam referire mai sus a participat şi Antoinette Primatarova, activistă din societatea civilă bulgară ce activează în think-tankul „Centre for Liberal Strategies”. Mesajul ei a fost acelaşi: păstraţi pentru încă o perioadă MCV-ul, clasa politică bulgară este incapabilă ca prin resurse interne să reformeze justiţia şi să lupte cu corupţia. Pur şi simplu nu există voinţă politică. Pentru a-şi susţine argumentația, Primatarova a spus că singura strategie eficientă este strategia sandvișului: activiștii din ONG-uri şi societatea civilă susţinută de mesajul Bruxelles-ului (prin MCV) pun presiune pe clasa politică şi mai ales pe magistraţi. Aceste zone de putere (politicienii şi magistraţii) sunt prinşi astfel la mijloc ca într-un sandviş. Mesajul reformator vine şi de jos, dinspre societate şi de sus, dinspre Bruxelles, de la instituţiile sale suprastatale.
citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
