15 ianuarie 2008. Nokia anunţa într-un comunicat de presă că urma să închidă fabrica de telefoane mobile din Bochum, Germania. Pe 16 mai 2008, uzina şi-a închis porţile definitiv. Cinci luni de zile au fost marcate de proteste masive, de intervenţii şi presiuni din partea politicienilor şi de negocieri febrile cu reprezentanţii companiei finlandeze. Rezultatul a fost: 2300 de oameni şi-au pierdut locurile de muncă.
„Finlandezilor li s-a întâmplat la fel ca nouă acum. Românilor li se va întâmpla la fel când va fi mai ieftin să producă în alte părţi”, avertizau muncitorii înfuriaţi în faţa porţilor închise la Bochum. Avertismentul s-a adeverit, dar ce poate învăţa România din experienţa germană post-Nokia?
Războiul subvenţiilor
În zilele ce au urmat anunţului oficial al Nokia, economiştii şi politicienii germani au găsit rapid instrumentul de presiune în negocierile dure ce aveau să urmeze. Nokia încasase de la statul german subvenţii de 60 de milioane Euro pentru a deschide fabrica de la Bochum şi pentru a crea locuri de muncă în bazinul Ruhr. Cu toate acestea, decizia de relocare a producţiei în România a rămas finală.
În consecinţă, statul german (reprezentat de autorităţile regionale şi federale) a cerut oficial companiei Nokia să restituie sumele încasate din subvenţii. În caz contrar, statul ar fi urmat să acţioneze producătorul în instanţă.
Pe termen mediu şi lung, planurile administraţiei germane sunt de a elimina subvenţiile directe din catalogul de stimulente la investiţii în termen de 10 ani. Subvenţiile nu pot asigura locuri de muncă pe termen lung. În schimb, un plan de reducere a impozitelor pentru investitori ar fi o măsură mult mai eficientă în acest context.
Controversată a fost şi ipoteza încasării de subvenţii de la statul român pentru fabrica de la Jucu. Autorităţile române au dezminţit informaţia conform căreia Nokia ar fi primit subvenţii prin intermediul fondurilor structurale europene. Aceeaşi poziţie a fost adoptată şi de reprezentanţii Comisiei Europene şi de cei ai Nokia. Cu toate acestea, o investigaţie a presei germane arată că pregătirile pentru mutarea producţei Nokia la Jucu ar fi demarat încă din 2006. În 2007 ar fi fost investiţi 33 de milioane de Euro în zona ce găzduieşte „Nokia-Village”. Sursa acelor fonduri nu a fost clarificată până azi.
Răscumpărarea
Confruntat cu ameninţarea procesului intentat de statul german, concernul Nokia a acceptat să negocieze condiţiile retragerii sale din Bochum. Determinarea politicienilor germani a crescut nota de plată considerabil.
Cu autorităţile regionale din Renania de Nord Vestfalia, compania finlandeză a semnat un acord de susţinere a zonei de afaceri Bochum în valoare totală de 60 de milioane Euro. 20 de milioane au fsot asiguraţi de Nokia, alte 20 de guvernul regional. Restul până la 60 de milioane au fost acoperiţi din vânzarea terenurilor şi a halelor de producţie către alţi investitori.
Per total, Nokia a trebuit să plătească 240 de milioane Euro pentru a se putea retrage „fără consecinţe” din Germania. 200 de milioane au fost cuprinse în programul de plăţi compensatorii pentru foştii angajaţi, negociat de concern cu sindicatele germane.
În plus, compania s-a angajat să sprijine financiar, la Universitatea Bochum, o catedră de cercetare în domeniul telecomunicaţiilor şi să asigure prin aceasta comercializarea tehnologiilor respective.
Pachetul european
Politicienii germani nu s-au oprit la negocierile directe cu reprezentanţii Nokia. În paralel cu aşa numitul „acord Nokia”, în Parlamentul European a fost înaintată o cerere de sprijinire a zonei Bochum după retragerea companiei de telefonie mobilă. La 20 octombrie 2009, Legislativul a votat pentru acordarea unui ajutor în valoare de aproape 5,6 milioane Euro pentru programe de reorientare profesională a foştilor angajaţi Nokia.
Banii au provenit din Fondul European de ajustare la Globalizare instituit în anul 2006 la nivel comunitar. Acesta are misiunea de a compensa relocările de producţie în afara UE. Parlamentul de la Strasbourg a aprobat plăţile către Germania chiar dacă activitatea uzinei a fost relocată într-un alt stat membru. Argumentul a fost că uzina de la Jucu urma să fie folosită în majoritate pentru ambalare, nu producţie efectivă de terminale mobile.
Costurile totale de reorientare profesională a celor 2300 de foşti angajaţi Nokia din Bochum au totalizat 11,3 milioane Euro.
Situaţia la un an
Bilanţul retragerii Nokia la un an de la închiderea fabricii nu a fost unul pozitiv în ciuda tuturor programelor de plăţi compensatorii, de integrare profesională şi stimulare de investiţii în zonă.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
