… n-am crezut c-am sa-nvat a face asta vreodata. N-am crezut c-am sa pot (si-am sa vreau) sa scriu, tocmai in clipele in care moare un om, acum, pe masura ce scriu acest text, despre aceasta moarte. Eu scriu acum, acum imi aleg, cat de cat, cuvintele. Acum, pe masura ce eu scriu, el e intins pe un soi de targa, ii este dezinfectat bratul cu alcool (da, da, nu radeti, condamnatilor la moarte li se dezinfecteaza pielea inaintea introducerii perfuziei letale), acum isi alege, banuiesc, ultimele ganduri.
Dar pot si vreau. Vreau sa scriu.
Si nu, n-o fac pentru ca o face toata lumea aici, in Statele Unite, de cateva saptamani, de cateva zile, de cateva ore, acum, tocmai acum cand eu scriu, omul ala se pregateste sa moara, iar ei vorbesc. O fac in semn de respect pentru moartea unui om, a oricarui om.
Habar nu am daca Troy Davis, cel acuzat si condamnat pentru uciderea unui politist acum mai bine de douazeci de ani, este vinovat sau nu. In ultimele zile, in ultimele ore, am auzit pareri din toate partile, acum, cand scriu, mai aud ce spune mama politistului ucis acum douazeci de ani, ce spun procurorii, ziaristii, preotii. Nu asta mi se pare important acum.
Acum, omul asta, Troy, moare, noua nu ne mai tace gura, iar eu scriu.
Si, oricat v-ar putea parea de scandalos, nici discutia din jurul pedepsei cu moartea nu mi se pare importanta. Nu acum. Nici chiuiturile celor de la Tea Party cand au aflat ca statul Texas a exceutat vreo 250 de condamnati – mai mult decat orice alt stat din US. Astea sunt discutii importante, ce-i drept, dar mai putin relevante in clipa de fata, acum, cand omul ala se pregateste sa moara, ca sa spun asa, « in direct ». [Nota : La televizor s-a bagat publicitate, semn ca mai am cateva minute sa scriu pana se va intampla de-adevaratelea. Sunt curios la cate minute dupa, va intra urmatorul calup publicitar.]
Ceea ce ma intereseaza sunt cateva observatii, pe viu, despre o condamnare la moarte :
- Sute de oameni au iesit pe strazi, cu lumanari in maini. Sute de oameni protesteaza de cateva zile. Papa a intervenit. Moartea mai poate inca mobiliza. Ma intreb daca in Romania asa ceva ar fi posibil.
- Mama politistului ucis asteapta – de douazeci de ani dupa cum spune – sa se faca dreptate. O inteleg, dar ma-ntreb: Ce e dreptatea ?
- Showurile de comedie inregistrate astazi, dar ceva mai devreme (vezi, nomina odiosa, alde Jon Stewart sau Stephen Colbert) isi vad, nestingherite de glumele lor. De celelalte nici nu mai vorbim. Trebuie sa recunoasteti ca e ceva straniu in asta : Nu in faptul ca lumea isi vede de treaba si merge inainte inainte, in timpul si dupa moartea unui om posibil criminal – oamenii mor in fiece secunda – , dar ca lumea face toate astea stiind ca acum, la aceasta ora, acest om, cu nume si prenume, se pregateste sa moara.
- Pedeapsa a fost amanata in ultimul moment – iar asta mi se pare deopotriva o nedreptate si o cruzime !
citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
