“- Fără să staţi să vă gândiţi, spuneţi cu voce tare primul cuvânt sau primele cuvinte care vă vin în minte atunci când voi spune eu un cuvânt. Participanţii la cursul de Imagine şi Relaţii Publice ascută atenţi, interesaţi de succesul exerciţiului. După ce mă asigur că am atenţia lor spun:
- Franţa! Şi dinspre ei urmează o avalanşă de cuvinte:
- Paris!
- Louvre!
- Turnul Eiffel!
- Renault!
- Romantism, patiserie, Sena, Revoluţia Franceză, Edith Piaf, îndrăgostiţi, De Gaulle, Notre-Dame, Sarkozi, Alain Delon şi exerciţiul continuă până decid să îl opresc.”
Cuvintele de mai sus sunt atribute de imagine pentru Franţa. Cu cât mai mulţi oameni le repetă în cadrul exercițiului (clasic, la cursurile de psihologie socială) cu atât ele sunt mai stabile, imaginea Franţei este mai stabilă. Este o imagine construită în timp şi este una pozitivă, chiar idilică aş spune. Şi imaginea aceasta este confirmată de cei 76,8 de milioane de turişti de anul trecut şi ceilalţi turişti care o fac de ani buni cea mai vizitată ţară din lume.
Acum puţina teorie, bazată pe cartea de Psihologie Socială coordonată şi publicată în anii 90 de Adrian Neculau la Iaşi, mai exact la capitolele dedicate reprezentărilor sociale. Nu vreau să plictisesc dar ceea ce urmează mă ajută să definesc ideea eseului meu.
În funcţie de frecvenţa / forţa cu care aceste atribute sunt percepute, se poate realiza o ierarhie a acestora. Astfel, unele sunt centrale (percepute de o majoritate şi sunt stabile în timp) în timp ce altele unele sunt marginale (sunt percepute de un număr mai mic de indivizi şi se pot schimba în perioade relativ mici de timp). Elementele centrale (nodurile de imagine) ale imaginii (reprezentării) au forţa de a organiza elementele non-centrale (marginale) ale imaginii. Imaginea unei entităţi (fie ea stat, organizaţie, produs comercial, echipă de fotbal sau persoană) poate fi concepută conform unui model atomar, în care nucleul cuprinde nodurile centrale ale reprezentării. Nucleul format din conceptele centrale determină nota şi organizarea întregii imagini. Dar este important ca aceste atribute să fie pozitive şi stabile pentru a avea o „imagine bună”.
Acum să ne imaginăm în alt fel exerciţiul de mai sus. Sunteţi european occidental, trăiţi în Franţa, în Belgia, Olanda sau în altă ţară din zonă. Spuneţi primul cuvânt care vă vine în minte atunci când spunem… să zicem… România. Opresc abrupt exerciţiul aici, nu vrem să spunem aceste lucruri în public. Nu este politically correct. Chiar nu este. Generalizările fără discernământ promovate pe canale publice de comunicare nu fac decât să întărească stereotipii şi prejudecăţi construite pe baza unui contact direct dar limitat la câţiva cerşetori şi nu se pot aplica (ca o consecinţă logică) unei societăţi întregi. Vor genera noi atribute de imagine, atribute negative ce vor persista în timp şi se vor stabiliza.
Nu risc prea mult afirmând că imaginea României în Franţa se bazează pe atribute de imagine negative şi cred că o analiză de conţinut a presei franceze şi a comentariilor din josul articolelor ar proba cu uşurinţă acest lucru.
Imaginea unei ţări este pentru aceasta atât un patrimoniu moştenit de-a lungul istoriei sale, cât şi un capital ce poate fi investit în relaţii internaţionale sau economice. Ce am putea noi face pentru a ne menţine patrimoniul nostru de imagine? Trebuie să facem ceva? De unde să începem?
Sunt câteva întrebări pe care liderii politici nu le pun (cel puţin în spaţiul public) iar poziţiile acestora faţă de diferite discriminări la care sunt supuşi românii de bună credinţă (vezi cazul cu IPhone-ul din zilele acestea) sunt mai degrabă reactive, conjuncturale. O reacţie a Ministerului de Externe sau o scrisoare deschisă a vreunui politician indignat nu ajută prea mult. Cu atât mai puţin coafările de tip Eterna şi Fascinanta sau Explore the Carpathian Garden. Problema cu cosmetizările este că acestea nu sunt durabile în timp. Cele mai bune reclame te fac să cumperi produsul o singură dată şi dacă eşti dezamăgit nu vei repeta greşeala.
Citeste tot articolul si comenteaza pe
