Motto: “You can’t trust Melanie but you can trust Melanie to be Melanie.” – citat din filmul Jackie Brown de Q Tarantino
Acest articol face parte dintr-o serie in care doresc sa evidentiez preconditiile oricarui tip de reforma sau schimbare durabila posibila (si sper probabila) in societatea romaneasca si in institutiile sale.
Acum doua saptamani am promis un articol despre incredere – asumandu-mi astfel faptul de a-l si scrie, tocmai pentru ca anuntul creeaza asteptari bazate pe dorinta de a avea incredere. Da, oamenii isi doresc sa aiba incredere, pentru ca modul de functionare al nostru, biologic si social, are la baza si necesitatea increderii. Pentru ca, credeti sau nu, increderea este corelata cu fericirea. O cercetare internationala recenta arata ca tarile cele mai fericite sunt cele care au cea mai inalta rata de incredere – Islanda clasandu-se pe locul intai. Evident, acolo unde neincrederea, invidia, nepotismul si coruptia sunt prezente, acesti factori duc la nefericire. “The least happy places (such as Moldova) are often former Soviet republics, where new political freedoms are undercut by general mistrust, nepotism, corruption and envy.” – The Economist
In cateva cuvinte, ce este increderea? Asa cum spune si Ordell Robie, personajul din Jackie Brown interpretat de Samuel Jackson, increderea este legata de predictibilitatea actiunii celuilalt si deci a interactiunii interpersonale sau si interinstitutionale – ca si conventie “stilistica” pentru economia textului va propun sa incadram institutiile si reactiile lor la categoria “persoane”. Aceasta predictibilitate este asigurata de o serie de factori din care am sa ii enumar pe doi dintre cei mai importanti:
- norme si cutume bazate pe valori culturale impartasite – atunci cand acestea exista – care pun accentul pe indeplinirea asteptarilor celuilalt in momentul promisiunii. Sanctiunea neindeplinirii acestei asteptari este o combinatie intre oprobriu public, marginalizare (pierderea onoarei) si in extremis moartea sociala, atunci cand cineva in mod constant insala asteptarile comunitatii locale sau profesionale. Recompensele respectarii promisiunii sunt multiple, de la respect tacit la avansare sociala si profesionala.
- Reguli scrise/ legi care asigura buna functionare pe baza increderii si care se traduc in special in legiferarea legaturilor de tip contractual. Contractul este intr-un fel rationalizarea birocratic-legislativa a factorului de mai sus, in conditii de anonimitate sociala in care parghiile informale de control social nu pot functiona. Recompensele respectarii contractelor (bazata pe intelegerea profunda a ceea ce inseamna un contract) sunt multiple, din perpsectiva mea cea mai importanta fiind posibilitatea construirii unei relatii pe termen mediu si lung. Sanctiunile sunt de tip judiciar si functioneaza daca justitia din spatiul in care contractul a fost intocmit functioneaza si ea. Contractul social (cetatean-stat) este un caz special insa bazat pe aceleasi reguli in mare si repsectarea sa ar fi in masura sa asigure increderea cetatenilor in institutiile de stat.
Ambii factori descrisi mai sus sunt deficitari in Romania – atat neincrederea interpersonala cat si precaritatea increderii in contracte (generata de precaritatea justitiei) sunt mai degraba norma. Daca ne gandim doar ca in Romania “smecheria” (care se bazeaza pe inselarea asteptarilor celuilalt/celorlalti) este valorizata pozitiv, avem un indiciu mic dar generos al drumului lung pe care il avem de parcurs inspre valorile increderii.
Personal cred ca posibila reforma incepe la nivelul de baza al increderii interpersonale. Constat cu surprindere dupa patru ani de functionare in spatiul romanesc ca neincrederea este norma atat in relatiile profesionale cat si in cele interpersonale. Nu pot sa speculez de unde este ea generata. Am “banuielile” mele, legate din nou de modul in care se face educatia infantila si de faptul ca “celalalt” este prezentat copilului ca un potential pericol iar spatiul public al interactiunii firesti cu ceilalti ca un spatiu generator de riscuri si fara recompense (vedeti aici).
Teama de celalalt si nesiguranta de sine genereaza practici ale neincrederii. Intr-un spatiu in care meritocratia abia incepe sa isi faca loc si in care multe dintre pozitiile ierarhice sunt ocupate aleator, frica de pierdere a acelei pozitii face ca lipsa de transparenta, secretomania si controlul excesiv (micromanagementul) sa fie mai degraba regula decat exceptia. Acestea se rasfrang direct asupra starii de bine a angajatilor (nefericirea predomina, oamenii se simt nevalorizati sau chiar nebineveniti) si perpetueaza nepotismului si inchiderea in sine a institutiilor si profesiilor.
Pe acelasi fir logic, in Romania ideea unei situatii in care ambii parteneri au de castigat (win-win situation) este cultural inaccesibila – evident generalizez, insa cu siguranta nu gresesc. In mare masura in Romania educatia construieste viziunea asupra lumii ca un joc cu suma nula, punand un accent excesiv pe individualism si competitivitate insa fara relevarea importantei interdependentei in “jocul vietii”.
Individualismul romanesc este o mostenire nefericita a inchiderii in sine din perioada comunista si ea cu radacini mai adanci in modelul autarhic al ruralitatii romanesti. El nu este un individualism de tip liberal in care individul se constituie pe baza interesului personal in relatie cu interesele celorlalti. Dimpotriva, el pare a fi constitutit impotriva intereselor celorlalti (de unde si lipsa cronica a perceptiei unui interes comun, public). Incercati un exercitiu mental si ganditi-va ca insularitatea este inca predata ca titlu de glorie in istoria Romaniei (suntem o insula de latinitate intr-o mare de slavi), iar Ceausescu a incercat sa transforme Romania intr-o gospodarie taraneasca in care totul era produs intern, de la avioane la chibrituri – cu rezultatele cunoscute. In paranteza fie spus, obsesia istorica a constituirii statului national Roman a fost independenta si nu egalitatea sau/si libertatea.
Competitivitatea in Romania vine din deschiderea spre economia capitalismului tarziu/ neo-liberal si se greveaza interesant pe individualismul descris mai sus. Nu este interesul acestui articol sa fac o analiza in profunzime, insa de retinut faptul ca in aceasta competitivitatea, cooperarea in beneficiu reciproc este aproape eliminata (doar daca nu se face in familie generand asa zisul capitalism de cumetrie).
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
