Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Despre noroc şi nenoroc în istoria recentă a universităţilor româneşti

de Liviu Andreescu     Contributors.ro
Duminică, 18 septembrie 2011, 10:28 Actualitate | Opinii

Liviu Andreescu
Foto: Arhiva personala

Într-un foarte recent articol despre „paradoxul” învăţământului superior privat din România Dragoş Aligică deplânge starea „ruşinoasă” a sectorului universitar cu pricina. În privinţa „ruşinii” nu mă pronunţ, mai ales că Aligică se dovedeşte rezonabil şi, de fapt, reţinut în evaluări. Dacă scriu această replică – care se doreşte, mai degrabă, un text de însoţire –, o fac fiindcă nu văd, totuşi, unde e paradoxul.

Motivele pentru care învăţământul superior privat din România se află acolo unde se află – în clasamente, în percepţia publică generală şi în cea documentată, în intenţiile viitorilor studenţi ş.a.m.d. – sunt relativ clare, deşi nu neapărat uşor de expus succint. În principiu, este vorba de o combinaţie de constrângeri normative (reglementări explicite dar şi norme implicite), alături de o serie de circumstanţe demografice (acum pe cale să se schimbe radical, de altfel), la care se adaugă sistemul de finanţare a învăţământului superior din ultimii 20 de ani (cu schimbările sale cu tot).

Pe scurt, universităţile private din ţară s-au născut cu două handicapuri substanţiale, deşi nici unul dintre ele nu era inerent unei asemenea întreprinderi. Mai întâi, un handicap financiar: universităţile private nu primesc şi nu au primit bani de la stat ceea ce, orice s-ar spune, reprezintă o constrângere substanţială. În plus, banii publici nu venit nici atunci când guvernul, acum mai bine de zece ani, s-a decis să înlocuiască schema veche de finanţare cu cea pe cap de student (bugetabil), deşi filozofia noului sistem ar fi permis foarte bine introducerea alocărilor şi pentru instituţiile private.

Al doilea handicap a fost cel puţin la fel de sever: o reputaţie scăzută, în condiţiile în care programele din marile universităţi de stat erau râvnite de tinerii naţiunii europene cu cea mai mică rată de participare la învăţământul superior înainte de 1989. Această circumstanţă a consacrat universităţile private ca opţiuni secunde pentru candidaţii fără succes „la stat”, blocându-le într-o logică de copie nereuşită. Ce-i drept, numărul redus de locuri la instituţiile de stat şi cererea mare a permis universităţilor private să crească şi să se înmulţească. Pe de altă parte, acestea s-au impus în conştiinţa publică încă din primii ani ca instituţii de două stele, cu studenţi comparativ slabi, calitate incertă şi viitor nesigur.

Asemenea condiţii iniţiale nu ar fi determinat atât de puternic soarta instituţiilor private dacă, după câţiva ani de explorare relativ bezmetică, dar poate necesară, în întregul sistem de învăţământ superior (cu noi programe universitare şi noi curricula aparent necoordonate şi necontrolate), statul nu ar fi intervenit prin 1992-93 ca să pună ferm ordine în educaţia superioară. Redusă la esenţe, situaţia a arătat cam aşa: universităţile private au fost forţate de criteriile de acreditare şi de alte standarde profesionale (de care universităţile publice au fost scutite) să adopte structurile organizaţionale ale instituţiilor tradiţionale de stat, structura programelor din universităţile de stat, curricula practicate în universităţile de stat şi chiar profesorii din universităţile de stat. Nu pun în discuţie aici meritele acestor eforturi – reuşite – de standardizare, ci efectele lor, intenţionate sau perverse, asupra sistemului universitar în ansamblu. Anume: consacrarea universităţii private ca universitate de stat manquée (adică la-fel-dar-mai-proastă); limitarea ofertei de servicii academice la aceeaşi gamă de produse (şi, implicit, de clienţi); impunerea unor reglementări amănunţite după criterii gândite de o singură parte, în mod firesc interesată; şi, nu în ultimul rând, eliminarea oricărei competiţii între public şi privat pentru profesorii de calitate (din moment ce universităţile private erau practic obligate să ia în echipă profesori de la stat fără să le poată impune acestora, totodată, condiţii de loialitate faţă de instituţie).

Pe scurt, universitatea privată tipică a fost forţată de reglementările legale şi de alte norme din domeniu să se comporte ca un jucător condamnat la un loc stabil pe banca de rezervă, cu un contract care nu poate fi desfăcut. În condiţiile acestea, nu e deloc de mirare că iniţiativele private „cu greutate” a căror absenţă este deplânsă de Dragoş Aligică nu s-au materializat (ori s-au limitat la formule de elită, absolut periferice, gen New Europe College). Pe de-o parte, controlul – formal şi informal – devenise substanţial (este, totuşi, vorba de perioada în care s-a cristalizat oligarhia academică din învăţământ). Pe de alta, libertatea de mişcare era limitată la perimetrul descris de activităţile universităţilor de stat tradiţionale, aşa încât singura opţiune era comportamentul mimetic. Reputaţia scăzută a universităţilor private se întipărise ca o ştampilă greu de şters (un tatuaj pe fruntea instituţiilor, de fapt). Iar profesorii de la stat aveau atâta forţă de negociere, dată fiind prezenţa lor indispensabilă pentru acreditare sau autorizare, că nu puteau decât rareori fi convinşi să se mute cu arme şi bagaje „la privat”. Ce jucător privat interesat de performanţă s-ar fi aruncat pe o asemenea piaţă? Nici măcar George Soros, după cum s-a văzut…

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro



























Material sustinut de BCR

VIDEO Antreprenor StartUp Nation / Fondatorul Scolii de Bijuterie Contemporana: Eu nu vin la serviciu, eu vin in propriul meu atelier, in care imi exprim ideile. Ceea ce misca industria asta sunt ideile, nicidecum cifrele

David Sandu s-a ocupat de designul de bijuterii de cand era copil si a invatat pe cont propriu tot ceea ce stie. Assamblage - Scoala de Bijuterie Contemporana a aparut drept consecinta a acestei pasiuni. David face parte dintr-o industrie creativa emergenta, insa atat el, cat si cei care au trecut in ultimii 7 ani pe la bancurile de lucru ale scolii sale se vad adesea nevoiti sa spuna ca fac alte lucruri, pentru ca activitatea lor nu exista intr-un cadru legal.

1006 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri