Recenta vizita a sefului statului in Statele Unite trebuie privita din doua unghiuri. Primul este cel al documentelor semnate cu acest prilej, al doilea este al contextului in care s-a desfasurat.
In ce priveste primul aspect, cel al continutului, este clar ca documentele semnate cu acest prilej sunt de prima importanta pentru Romania. O declaratie de “parteneriat strategic” cu Statele Unite, in conditiile in care tarile noastre sunt deja legate prin alianta NATO si colaboreaza efectiv in teatre de operatii, vine sa sublinieze o data in plus ca raporturile bilaterale – asa cum se si arata in Declaratia respectiva – sunt substantiale si robuste. In fond, daca suntem deja legati prin Art.V al Tratatului de la Washington, iar militarii nostri lupta deja impreuna inca din anii ’90 (vezi participarea romaneasca la implementarea Acordurilor de la Dayton privind Bosnia-Hertegovina), nici nu mai era nevoie de o asemenea declaratie. Cum insa ambele parti au decis sa o semneze, acesta este un indiciu al faptului ambele sunt satisfacute de raporturile bilaterale si au tinut sa sublinieze suplimentar acest lucru prin actul respectiv.
Referitor la continutul Declaratiei, personal retin trei lucruri ca fiind foarte importante. Primul este mentionarea expresa a Art.V al Tratatului de la Washington, ca “piatra unghiulara” a raporturilor reciproce (ceea ce vrea sa sugereze ca, fara apartenenta Romaniei la NATO, o asemenea declaratie nu ar fi fost posibila): “The cornerstone of our cooperation is the solidarity embodied in Article 5 of the North Atlantic Treaty, which provides that an armed attack against one or more North Atlantic Treaty Organization (NATO) countries shall be considered an armed attack against them all”, se spune expres in document.
Tin sa mentionez expres acest lucru deoarece am vazut ca unii comentatori (dl. Tismanenanu, de pilda) pun semnul egalitatii intre momentul actual al raporturilor bilaterale si cel al admiterii Romaniei in Alianta, de parca actuala guvernare ar avea nevoie de reinterpretarea istoriei pentru a beneficia de merite suplimentare … Ea a facut un lucru bun incheind aceste acorduri astazi, ceea ce nu inseamna ca, pentru a-i sublinia meritele, trebuie sa diminuam meritul guvernarilor anterioare (asta ca sa nu mai punem la socoteala ca, in cazul admiterii in NATO, trebuiau convinse alte 18 tari, in afara Statelor Unite …). Pana la urma, cum bine stie si dl. Tismanenanu, asemenea relatii se construiesc si se intretin pe o durata de timp ce depaseste inevitabil mandatul uneia sau alteia din guvernarile implicate, ceea ce face ca meritul lor sa fie egal distribuit.
Al doilea lucru important este ca Declaratia nu se limiteaza doar la colaborarea de dupa 2004, ci, cum este si firesc, mentioneaza expres si actiunile comune efectuate anterior, respectiv Misiunea de Antrenament din Iraq, ISAF, KFOR si Operatiile Enduring Freedom din Afganistan (in care Romania a debutat in iulie 2002) si Iraqi Freedom (in care Romania a debutat in vara lui 2003). Mai mult, in Declaratie se acorda un paragraf special permisiunii de utilizare a bazei Mihail Kogalniceanu pentru tranzitul spre Afganistan si alte teatre de operatii (permisiune acordata incepand cu 2003). Spun acest lucru pentru cei care vor dori sa sustina ca Acordul cu SUA privind baza de la Kogalniceanu a fost o realizare ce ar apartine in intregime actualei guvernari, deoarece a fost semnat in timpul mandatului ei. In lucrarea mea “Batalie pentru NATO” publicata in 2007, am aratat ca istoria acestui acord a inceput cu permisiunea acordata Statelor Unite la inceputul anilor 2000, de a face schimbarea contingentului lor din Kosovo prin portul Constanta, continuand apoi cu permisiunea de utilizare a bazei in contextul operatiunilor din Afganistan si Iraq, mentionata expres in Declaratie, pentru a fi trecuta de “punctul de neintoarcere” (point of no return) in timpul vizitei secretarului american al apararii, Donald Rumsfeld, la baza din octombrie 2004.
In general, trebuie sa mentionez ca gandirea noastra a fost dintotdeauna ca, pe langa raporturile de aliati cu SUA din cadrul NATO, Romania sa dispuna si de o relatie militara concreta cu Statele Unite, ca o intarire suplimentara a garantiei de securitate oferite de Art. V al Tratatului de la Washington. Spun acest lucru in deplina cunostinta de cauza, primele tatonari in acest sens datand inca din anii ’90, cand, insa, nu au existat conditiile necesare, nici de o parte, nici de alta, pentru materializarea lor. Acum insa, odata cu semnarea Acordului pentru instalarea elementelor scutului anti-racheta la Deveselu, care, desi mai semnificativa decat a Acordului privind utilizarea bazei de la Kogalniceanu, confera impreuna cu acesta acel element suplimentar de siguranta pe care Romania l-a urmarit intotdeauna, uneori chiar inaintea altora (vezi cazul Poloniei cu prima forma a scutului anti-racheta), materializand aspiratia initiala.
In sfarsit, cel de-al treilea element important pe care l-am retinut din Declaratie este ca, pentru a ne califica in programul “Visa Waiver”, Romania mai trebuie sa depuna eforturi indeosebi in lupta anti-terorista. “The legislation requires that aspirants to the Visa Waiver Program commit to enhanced counter-terrorism cooperation with the United States. We look forward to Romania meeting this objective”. Este vorba, deci, de un obiectiv de viitor, care va depinde in primul rand de eforturile noastre, indiferent de cine se afla sau se va afla la guvernare.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
