Cat de real sau virtual este Euro?

de Radu Golban     HotNews.ro
Joi, 15 septembrie 2011, 14:24 Actualitate | Opinii

Radu Golban
Foto: Arhiva personala
Datorită cercetărilor recente din domeniul neurologie ştim că deciziile financiare sunt generate în creierul mic, fiind singura parte a creierului care o mai avem in comun cu reptilele. Chiar şi fără studii neurologice ne este uzual din argou termenul „şopârlei” pentru a exprima o viclenie, minciună sau o păcăleala.

 În comun cu reptilele avem şi acele decizii ale creierului mic care au favorizat şi acceptarea unei monede, care este comună doar după denumire cât şi obiectul deciziei noastre, după dicţiunea de argou. Se pare că planurile marilor creiere europene care au decis adoptarea unităţii monetare strict afirmative, realizată prin puterea sugestiei datorită unei denumiri comune a acesteia menită să inspire un sentiment de unitate europeană au fost preluate integral de procesul decizional al creierului mic.
  • Sunt bancnotele germane sau austrieci mai sigure decât altele?
Aşadar deciziile financiare ale cetăţenilor obişnuiţi, pe măsura şi capacitatea creierului mic au reflectat doar asupra unor aspecte extrem de primare şi elementare ale tranzacţiilor, fără putere de analiză a sistemului în ansamblu. Un produs al creierului mic nu permite întrebări de genul cum ar fi: Sunt bancnotele germane sau austrieci mai sigure decât altele? Obligaţiunile suverane din Irlanda, Italia, Spania, Portugalia şi Grecia sunt în prezent pentru investitori un factor de risc considerabil; Aceeaşi raţiune se aplică şi bancnotelor euro din aceste ţări.

Nu sunt toate bancnotele euro din spaţiul euro la fel? Ar fi posibil ca în caz de faliment al Greciei valoarea bancnotelor euro emise în Grecia să nu mai aibă aceiaşi valoare ca şi celelalte bancnote euro emise in Germania? Cu toate că optic bancnotele din zona euro arată identic, în caz de dizolvare a uniunii monetare bancnotele poartă particularităţi de înseriere teritorial-statală. Banca Centrala Germana şi Banca Centrală Europeană au lansat o pagină specială pe internet pentru întrebările cele mai actuale.
  • "Secretul bancnotelor: ţărilor ordonate alfabetic (după limba naţională) le-a fost atribuită litera din alfabetul inversat
 Una dintre întrebări este dacă „numărul de serie a bancnotelor reprezintă iniţialele unei ţări membre a UEM”. Răspunsul este: „În baza numărului de serie putem identifica care bancă centrală din zona Euro (Sucursală a Băncii Centrale Europene / SBCE) a emis bancnota”. Bancnotele europene sunt uşor de identificat cu ajutorul numărului de serie: trebuie doar să ştim ceea ce Consiliul Guvernator nu a pronunţat niciodată, şi anume faptul că ţărilor ordonate alfabetic (după limba naţională) le-a fost atribuită litera din alfabetul inversat.

Astfel, de exemplu, bancnota Belgiei - Belgie/Belgique - ca prima ţară după alfabet a primit ultima literă, „Z”, iar Finlanda - Suomi/Finland - ca ultima ţară a alfabetului a primit a douăsprezecea literă, „L”. Bancnotele Băncii Naţionale Austriece sunt marcate cu un „N”, iar cele ale Băncii Federale Germane cu un „X”. Singura excepţie de la acest sistem o face Banca Naţionala Elenă - Ellas - căreia i-a fost atribuită antepenultima literă rezervata pentru Banca Naţională Daneză - Danmark – „Y”.

Acest punct de vedere îl confirma şi Max Otte, profesor de Economie Internaţională şi a comerţului exterior de la Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Worms (Germania) şi avertizează totodată de bancnote din ţările menţionate. Codul de ţară este un semn că dezmembrarea Sistemului Monetar European a fost deja prevăzut înainte de a fi pus in vigoare. Situaţia prezentată nu se rezumă doar la a răspunde la un set de cerinţe de ordin logistic, ci reflectă o „şopârlă” de a controla separat (la nivel de stat membru) anumite riscuri, precum riscul excluderii a diferitelor state din Uniunea Monetară Europeană (UEM). În cazul în care o ţară decide ieşirea din U.E.M. s-ar scoate din circulaţie doar bancnotele emise cu seria specifică statului respectiv.

 În ciuda unei garanţii legale, care reglementează statutul monedei euro astăzi ca mijloc de plată, legile sau tratele pot oricând fi anulate sau modificate. Probabil acest sistem a asigurat şi după Maastricht o continuitate a mărcii germane sub altă denumire. Acest punct evidenţiază totodată structura atipică a acestei confederaţi monetare, numită ideologic „uniune”. Dar care este metamorfoza unificării de la o noţiune politică reală la una virtuală?
  • Pentru moment să nu ţinem în numerar bancnote euro cu seria „Y”
Ernst Freiherr von Weizsäcker, secretar de stat in Ministerul de Externe al Reichului, condamnat în procesul de la Nürnberg, tatăl fostului Preşedinte la Germaniei, Friedrich von Weizsäcker a analizat in decembrie 1939 diferitele modele de înfiinţare ale Statelor Unite ale Europei. Diferenţa dintre unitatea politică şi unitatea „virtuală” asigura unitatea în Europa. „Europa ar fi unită doar printr-o „duce violence”, sub forma unei „pax germanica” dacă ţările asociate in această uniune ar vedea în noul lor stăpân nu numai un eliberator dar şi un promotor al unei noi ordini şi concepţii sociale avansate”.

O altă metoda de integrare consta în realizarea unei imagini „de mare unitate economică, morală şi politică”. Realizarea unei uniuni „virtuale” este desigur mult mai facilă şi ideologic uşor de comunicat. Asemenea tehnici de integrare ca bază a unui model de funcţionare a Europei sunt firesc supuse doar creierului mic. Nu rămâne decât să sperăm că ne vom folosi de creierul mare atunci când vom lua decizii majore pentru o nouă ordine europeana şi pentru moment să nu ţinem în numerar bancnote euro cu seria „Y”.


Radu Golban este politolog şi jurist, master in studii europene avansate si doctor în ştiinţe economice


Surse folosite : Bundesbank, ECB  Ernst Freiherr von Weizsäcker (pag. 529 http://www.profit-over-life.org/books/books.php?book=37&pageID=52&addPage=0&expand=no


Citeste mai multe despre   























Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

2483 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    COMPLETARE (Vineri, 16 septembrie 2011, 22:55)

    Radu Golban [anonim]

    Imprimaria NU TINE NEAPARAT de tara emitenta. Bancnote ale SBCE unei tari pot fi tiparite la o im¨primarie din alta tara UEM. Tipografie se gaseste pe prefata bancnotei integrata in steluta. Numaraul de serie este pe reversul bancnotei.

    D Setec Oy (historisch)[Anm 1] Vantaa - Finlanda
    E Oberthur Technologies Chantepie - Franta
    F Österreichische Banknoten- und Sicherheitsdruck GmbH - Austria
    G Koninklijke Joh. Enschedé Haarlem - Olanda
    H De La Rue plc. Gateshead - Marea Britanie
    J Istituto Poligrafico e Zecca dello Stato Rom - Italia
    K Central Bank of Ireland Dublin - Irlanda
    L Banque de France Chamalières - Franta
    M Fábrica Nacional de Moneda y Timbre Madrid - Spania
    N Bank von Griechenland Athen - Grecia
    P Giesecke & Devrient GmbH München/Leipzig - Germania
    R Bundesdruckerei Berlin - Germania
    T Banque Centrale de Belgique- Belgia
    U Valora SA (Banco de Portugal) Carregado - Portugal.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă