În articolul precedent, propuneam umaniştilor şi credincioşilor ortodocşi un teren comun de dezbatere pe marginea a ceea ce trebuie să însemne un proiect de edificiu public, cu finanţare din resurse publice şi cu rol incotestabil în viaţa comunităţii. Acest teren comun, argumentam deunăzi, ar putea fi cel al noului stadion Arena Naţională.
De ce Arena Naţională? Pentru că aici, pe acest teren, am putea împreună să identificăm liniile de demarcare ale unei dispute consistente, putînd totodată să marcăm argumentele pro şi contra Arenei şi, nu doar prin ricoşeu, argumentele pro şi contra Catedralei. Afirmam că discuţia poate să fie condusă pe trei direcţii: legală, financiar-fiscală şi ideologică. Terenul Arenei Naţionale permite o astfel de desfăşurare fiindcă:
• Arena nu este neutră din punct de vedere sportiv, neavînd pistă de atletism şi fiind vădit dedicată fotbalului – argumentul legal.
• Arena a fost construită şi cu banii încasaţi din taxele contribuabililor indiferenţi ori chiar adversari ai sportului de masă/performanţă şi poate chiar activităţilor fizice în general – argumentul financiar-fiscal.
• Arena este un templu al celei mai energice religii a lumii occidentale, fotbalul – argumentul ideologic.
Voi abandona însă pista (hm, inexistentă) a Arenei Naţionale, deoarece pare să conducă cititorii către analogii mult prea stricte, în ciuda faptului că mi-am luat precauţia de a preciza caracterul de pretext al invocării Arenei: un pretext pentru discutarea oricărui tip de proiect finanţat integral sau parţial din fonduri publice, mai cu seamă a edificiilor cu rol important în viaţa comunităţii.
Ca atare, revenind la Arenă eventual doar pentru coerenţa stilistică şi apel la sportivitate, să evaluăm pe rînd cele trei direcţii de argumentare, parcurse de altfel şi de umanişti, în speţă de domnul Remus Cernea, în luările lor de poziţie împotriva proiectului Catedralei: problematica legală, cea fiscală şi cea ideologică. Şi, cu fair-play, să încercăm să ne aducem şi noi, credincioşii, contribuţia la o mai bună lămurire a problemei. În postarea de faţă, argumentele de ordin legislativ.
Să citim regulamentul pînă la capăt…
…şi să începem cu problemele legale, ridicate de umanişti în preambulul aproape fiecărei luări de poziţie. În apărarea propriei opţiuni, umaniştii invocă Legea nr. 489/2006, adică Legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. Astfel, umaniştii găsesc ilegal sprijinul acordat de autorităţi construirii catedralei, invocînd două puncte ale articolului 9.
„(1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.
şi (2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult.”
Ceea ce neglijează umaniştii şi domnul Remus Cernea să menţioneze este că aceeaşi lege conţine şi următoarele cuvinte (Art.10, pct.6): Cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcţionarea unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ, şi cu nevoile reale.
Ca o primă concluzie, citind legea în întregime, acuzaţia că autorităţile statului privilegiază Biserica Ortodoxă în dauna altor culte ar trebui probată cu documentecare să ateste, în chip neîndoielnic, că aceste autorităţi furnizează în mod sistematic fonduri într-o cantitate disproporţionată faţă de numărul credincioşilor. Nu ştiu dacă domnul Remus Cernea deţine astfel de dovezi. Dacă le deţine, ar fi deosebit de utile cauzei sale şi ar trebui prezentate public. Deocamdată, conform datelor oferite de instituţii publice (INS, Secretariatul Cultelor), ca şi de rapoarte independente (APADOR-CH), dezechilibrul şi discriminarea în atribuirea fondurilor par să fie excepţii, cu totul regretabile, e adevărat, însă nicidecum regula. Care sînt însă datele?
Aşadar, în ordinea numerelor de pe tricou…
Mai întîi, numărul celor care-şi declară apartenenţa la o confesiune: 99,8% din populaţia ţării. Completarea se face de către cei 0,1% care s-au declarat atei sau fără religie şi de restul de 0,1% din populaţie care nu a dorit să-şi declare apartenţa religioasă. În distribuţia populaţiei după religie/confesiune religioase, populaţia de religie ortodoxă era predominantă – 86,8%, romano-catolicii reprezentau 4,7%, reformaţii – 3,2%, penticostalii 1,5%, celelalte confesiuni sau religii situîndu-se sub 1% (0,9% fiind greco-catolicii).
În privinţa finanţării, iată cum stăteau lucrurile pentru anul 2007, an pentru care avem cifrele cele mai complete. În acel an, suma alocată de la bugetul central construirii şi renovării unor lăcaşe de cult a fost de 75 175 000 lei. În graficul de mai jos puteţi observa dacă distribuirea resurselor bugetare s-a făcut legal, adică în raport cu numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
